“Moara cu noroc”

de Ioan Slavici

Realismul este un curent literar apărut în secolul al XIX-lea, ca o reacție antiromantică, care presupunea
că, în construcția universului imaginar, să se oglindească realitatea, creându-se impresia de viață
autentică. Realismul are ca teme preferate averea, parvenirea, familia, apar tipologii de personaje,
limbajul este un mijloc de individualizare a personajelor.

Ioan Slavici se afirmă in literatura română în perioada Marilor Clasici, iar opera sa stă sub semnul
realismului. Nuvela ’’ Moara cu noroc’’ a apărut in anul 1881, fiind inclusă in volumul ’’Novele din
popor’’ și este o pledoarie pentru viața liniștită și cumpănată.

Creație literară epică, mai întinsă decât schița și mai redusă decât romanul, cu un singur fir narativ, în
care accentul cade pe complexitetea personajului principal și nu pe acțiune, nuvela s-a bucurat de o
mare apreciere critică, fiind considerată un moment de referință în evoluția prozei românești.

Este o nuvelă psihologică deoarece insistă asupra conflictului interior, pe schimbările comportamentale
ale personajului într-o societate pentru care nu este pregătit, dezumanizându-se treptat totodată.

Nuvela aparține curentului realist deoarece pune accent pe aspectele sociale și înfățișează veridic
realitatea din societatea ardelenească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. De asemenea, nuvela se înscrie
în realism prin verosimilitatea realizată astfel: prin anticipări ale acțiunii,cum ar fi:replica bătrânei din
incipitul nuvelei,pare să urmeze ca o obiecție la o replică rostită anterior, eventual hotărârea de a lua în
arendă Moara cu noroc.

Un alt element al verosimilității nuvelei îl constituie descrierea de tip Balzacian a personajelor:portretele

fizice sunt conturate pe baza principiului determinismului,conform căruia fiecărei trăsături fizice îi
corespunde o trăsătură morală(Lică…„cu ochii mici și verzi”-răutate și „cu sprâncenele dese și
împreunate la mijloc”-caracter malefic).

Statutul social al personajului este prezentat încă din incipit:Ghiță este cizmar de meserie și vine la
moară cu dorința sinceră de a se îmbogăți.Din cizmarul cinstit,se transformă în cizmarul necinstit
dominat de Lică Sămădăul „figură satanică”.Ghiță este o victimă a societății care îl eliberează pe Lică în
schimbul unor servicii de neprețuit.

Statutul psihologic este evidențiat prin conflictul interior în care Ghiță oscilează între dorința de
învățuire și dorința de a-și păstra familia unita.Primul compromis pe care îl face este să-și ascundă față
de familie, complicitatea cu Lică.Conflictul psihologic al personajului este evidențiat prin monolog:„pe
vrăjmașul pe care nu-l poți birui,tot omul cu minte și-l face tovarăș”.

Statutul moral este ilustrat prin tehnica detaliului,ca în toate operele realiste.Sub influența lui Lică,Ghiță
se transformă într-un „soț ursuz”,crezând că poate lua singur toate deciziile.Cu cât se apropie mai mult
de Lică,Ghiță se înstrăinează de Ana,ajungând de nerecunoscut.În fața Anei,Ghiță îl compătimește pe
Lică:„Lasă-l, săracul, cu păcatele lui.”Ana observă cum Ghiță,în câteva zile se schimbă dintr-un „om
puternic și plin de viață” într-o umbră a ceea ce a fost.
Viziunea despre lume a autorului este una obiectivă și se bazează pe principiile sale morale, punând în
discuție raportul dintre bogăție și sărăcie,dintre fericire și nefericire, exprimat încă din prolog, de unul
dintre personaje, bătrâna soacră.Această viziune realist obiectivă despre lume, se desprinde atât din
temele nuvelei,cât și din acțiunea și conflictele acesteia sau din elementele de tehnică narativă.

Tema nuvelei este dorința de învățuire și efectele dramatice ale inadaptării.Referindu-se la temă, Ion
Dodu Bălan spune că ideea fundamental a operei este „puterea distructivă a patimei pentru bani,cu
orice preț și cu orice mijloace”.

Acțiunea urmărește dezumanizarea treptată a lui Ghiță, sub influența lui Lică.Dacă initial scopul lui Ghiță
era să ia în arendă moara, pentru a strânge bani cât să deschidă un atelier de cizmărie în oraș, treptat
personajul devinde obsedat doar de câștig.De aceea el devine tovarășul lui Lică,prima întâlnire dintre cei
doi fiind definitorie pentru viitoarea relație dintre aceștia.Lică are înfățișarea și comportamentul unui
stăpân al locurilor: „Eu Lică, sămădăul...Multe se zic despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate
și multe scornite.Tu vezi un lucru:Că umblu ziua-n amiaza mare pe drumul de țară și nimeni nu mă
oprește-n cale,că mă duc în oraș și stau de vorbă cu domnii.”.Intuind patima pentru bani a lui Ghiță, Lică
îi dă de înțeles că șederea la moară depinde numai de bunul său plac.Astfel, voința Sămădăului se
impune și anuleaza orice încercare a cârciumarului de a opune rezistență.Relația dintre cei doi este
consemnată obiectiv ,urmăridnu-se reflectarea în conștiință a unor evenimente exterioare, raportul
existențial dintre cele două personaje fiind de călău-victimă.

O altă scenă petrecută la cârciumă subliniază relația dintre cei doi, demonstrând că Ghiță nu va fi
niciodată partenerul Sămădăului, neputând să se situeze decât pe poziția învinsului.Sub influența lui
Lică, Ghiță ajunge pe ultima treaptă a dezumanizării.Dorind să-l prindă pe Lică cu dovezi incontestabile
asupra sa,Ghiță pune la cale un plan împreună cu jandarmul Pintea.Conștient că Ana l-a
înșelat,dezamăgit de eșecul planului său și lovit în orgoliul de soț,Ghiță o ucide pe Ana și,înainte de a o
înjunghia, își precizează vina:„Acu văd că am făcut rău și că te-am aruncat ca un ticălos în brațele
lui,pentru ca să-mi astâmpăr răzbunarea.”Ghiță este ucis de Răuț, omul lui Lică.Cu ultimele forțe, „Când
Lică se aplecă asupra ei,ea țipa dezmierdat,își mușca mâna și își înfipse ghearele în obrajii lui,apoi căzu
moartă lângă soțul ei.”.Finalul nu coincide cu deznodământul, fiind realizat din perspectiva naratorului
omniscient.Acest deznodământ tragic reliefează ideea că orice patimă căreia i se dă curs conduce la
prăbușirea sub toate aspectele a celor care o trăiesc.Slăbiciunile proprii sunt acelea care îl determină pe
Ghiță să acopere toate faptele lui Lică,inclusiv crimele,acesta nefiind decât un factor care accelerează
căderea lui Ghiță.Germenele obsesiei pentru avere există în sufletul cizmarului, pe care Lică îl
transformă în omul cel mai fidel,chiar și Ana remarcând subordonarea și inferioritatea lui Ghiță.

Titlul „Moara cu noroc” este o antifrază.Norocul presupune încrederea că lumea stă sub semnul
hazardului, al întâmplării, iar cei care se încred în el, defapt, nu cred într-o rânduială superioară,
divină.Titlul nuvelei are semnificație simbolică, sugerând ironia la adresa personajelor implicate în jocul
destinului nemilos, atât pentru Ghiță, cât și pentru familia lui, moara convertită în cârciumă, devenind
un spațiu blestemat.Sintagma „cu noroc” trebuie înțeleasă în dublu sens : pe de o parte indicând norocul
avut de Ghiță la moară, reușind să adune cu ușurință banii care să asigure prosperitatea familiei sale, iar
pe de altă parte, poate fi privită în sens ironic, ca expresie a nenorocului, pe care și-l atrage Ghiță, prin
alegerile greșite pe care le face după apariția la moară a lui Lică Sămădăul.

Cronotopul este realist, cu elemente de culoare locală.Acesta înfățișează lumea satului ardelenesc la
cumpăna secolelor XIX și XX, conturând o imagine a mentalității, a modului de viață, a relațiilor sociale și
a altor trăsături ale acelei epoci.Așezat la răscruce de drumuri, spațiul acțiunii sugerează conflictul
interior al personajelor, confruntarea dramatică dintre două forțe:„la stânga, pădure verde și la dreapta,
pădure arsă”.Hanul este construit pe locul unui cimitir, un loc „binecuvântat”, așa cum sugerează
prezența celor cinci cruci, în apropierea morii „două de piatră și alte trei cioplite din lemn de
stejar”.Timpul acțiunii are dimensiuni religioase: „Sfântul Gheorghe”, ziua în care Ghiță arendă hanul-
„Paștele”.

Deoarece textul este o nuvelă psihologică, accentul cade pe conflictul interior, dar întâlnim și numeroase
conflicte exterioare.Cel mai important conflict interior este cel dintre Lică și Ghiță: Sămădăul avea
nevoie de un om de încredere la moară, pentru fărădelegile sale, Ghiță oscilează între dorința de câștig
ușor,dorința de a fi cinstit și de a se bucura de familie.Un alt conflict exterior important este cel dintre
Ghiță și Ana: Ghiță își pune familia în pericol fără a-i cere consimțământul.Ana începe să aibă bănuieli în
privința moralității lui Ghiță, oscilând între convingerea că acesta a devenit imoral și nevoia de a-l
susține pentru a-și apăra, în felul acesta, familia.

În concluzie,opera literară „Moara cu noroc” ilustrează teza moralizatoare potrivit căreia nerespectarea
principiilor etice are consecințe grave și reliefează trăsăturile unor personaje memorabile prin
profunzimea zbuciumului interior și prin destinul tragic.