NUVELA PSIHOLOGICĂ ”Moara cu Noroc” de Ioan Slavici

Variante| subiecte:
1, Particularități ale unei nuvele realiste psihologice
2, Particularități ale realismului
3. Tema și viziune - date despre autor si opera, viziunea despre lume si
viata, titlu, tema, perspectiva narativa, rezumat (preferabil pe momentele
subiectului), caracterizarea pe scurt a personajului principal, opinie
personala, concluzie + 2 aprecieri critice contetualizate
4. Caracterizare personaj
5. Relația dintre două persoaje

Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea este marcată de o

serie de metamorfoze sociale, politice, economice și culturale,
transformări care se regăsesc în modul în care omul se raportează la sine
și la lume. Aceste schimbări de viziune se reflectă în literatură prin
apariția unui curent manifestat ca o reacție antiromantică, realismul. Din
punct de vedere estetic, realismul desemneaza un anume tip de
reprezentare a realitatii, adica o reprezentare veridica, opusa idealizarii si
fanteziei, avand urmatoarele trasaturi distinctive : observatia sociala si
psihologica a vietii, atitudinea obiectiva si critica asupra societatii,
interesul pentru moravurile epocii, valoarea documentara a operei, care
este o fresca sociala, atentia acordata amanuntului semnificativ, viziunea
despre om ca produs al mediului social, personajul tipic etc. În plan
autohton, principiile estetice ale noului curent prind contur în operele
marilor clasici.
Două trăsături pentru încadrarea în realism + pentru argumentarea
schiței
Reprezentativă pentru viziunea lui Ioan Slavici asupra lumii este
creația literară ”Moara cu noroc”, o nuvelă psihologică realistă publicată
în volumul ”Nuvele din popor” în anul 1881.
Universul ficțional creat de Slavici aduce în fața cititorului
imaginea societății tradiționale românești din Ardeal de la sfârșitul
secolului al XIX-lea care este afectată de mentalitatea mercantilă a
epocii. Al. Philippi nota în acest sens: “Lumea satelor, la noi a gasit in
Slavici unul dintre cei dintai cronicari fideli si realisti.”
Trasatura 1 realism + enuntarea temei
O trasatura a realismului prezentat in nuvela Moara cu noroc se
refera la interesul scriitorului pentru moravurile epocii si satirizarea
acestora, moravuri precum avaritia si dorinta de imbogatire cu orice pret.
In spiritul realismului, scriitorul abordează tema degradării umane sun
influența nefastă a banului prin intermediul lui Ghita, personaj capabil
sa sacrifice totul pentru a se imbogati: familia, dragostea pentru sotie si
copii, onoarea, pacea interioara, coborand pe ultima treapta a
dezumanizarii.
apartenența la specie:
Nuvela, ca specie a genului epic in proza, prezintă o actiune mai
dezvoltata decat a schitei, cu o intriga riguroasa, cu un conflict
concentrat si cu un numar mai mare de personaje, cuprinzand o
inlantuire de fapte si intamplari intr-o stransa relatie unele cu altele.
Trasaturile distinctive ale speciei sunt: constructie epica riguroasă,
conflict concentrat, intriga bine evidentiata, timpul si spatiul clar
precizate, accent asupra personajului si nu asupra actiunii, fapte
verosimile si stil obiectiv.
Trăsătura 1- apartenența la specie si a doua trăsătură a realismului
O prima trasatura a nuvelei ,,Moara cu noroc’’ care indreptateste
apartenenta ei la specie, constituindu-se totodată și într-o trasatura a
realismului, este crontopul exact, adica prezența reperelor spatio-
temporale precise.
Actiunea este plasata intr-un spatiu geografic precis, in Campia
Aradului, in apropiere de Siria si Ineu, la Moara cu Noroc, asezata la o
raspantie de drumuri. Cadrul este in acelasi timp unul pustiu si misterios.
Acesta este descris cu detalii din perspectiva batranei care pleaca
duminica la biserica, avand inima grea ca-si lasa copiii in pustietatea
aceea. Carciuma se afla pe valea unui raulet, intr-un loc sterp, pe care
cresc numai iarba si maracini. Pe un deal e o padure de stejari, iar pe
dealul opus se afla ramasitele unei paduri taiate, cu radacini iesite din
pamant si un trunchi inalt, pe jumatate ars, loc de popas pentru corbi.
Elementele care configureaza spatiul au in cea mai mare parte conotatie
negativa si functia de a prefigura finalul tragic. Timpul este a doua
jumatate a sec al XIX lea, epoca formarii micii burghezii rurale.
Actiunea se petrece intre două repere temporale precise, cu valoare
religioasa, de la Sf. Gheorghe, cand familia se muta la Moara cu noroc,
pana la Pastele din anul urmator. Reperele temporale sunt cele din
calendarul crestin, pentru a accentua conturul etic al intamplarilor.
Titlul nuvelei este mai degrabă ironic. Toposul ales, cârciuma
numită Moara cu noroc înseamnă de fapt Moara cu ghinion, Moara care
aduce nenorocirea, pentru că uşurinţa câştigurilor de aici ascunde abateri
etice grave (nelegiuirea şi crima).
Subiectul este construit clasic, organizat pe momentele subiectului,
insa evitand liniaritatea, actiunea dezvoltandu-se pe mai multe planuri,
in prim-plan fiind plasat un personaj a carui evolutie va fi urmarita pe
parcursul operei.
Expozitiunea il prezinta pe Ghita alaturi de familia sa, infruntand
situatia sociala si economica gri in care se afla. Nemultumit de statutul
sau de cizmar, in imposibilate de a asigura un trai decent familiei, el
decide, impotriva sfatului soacrei, sa ia in arenda hanul “Moara cu
noroc”. Un timp afacererile prospera, iar familia pare sa traiasca idilic in
acest nou mediu, neprimitor, insa cu potential.
Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj
negativ, care va declansa un sir de evenimente, in urma carora Ghita se
va degrada pana la dezumanizare, si va sfarsi tragic.
Trăsătura 2- apartența la specie+ 2 trăsături pentru evidențierea
caracterului de text de analiza psihologică
O alta trasatura a speciei pe care o regasim in text este conflictul
concentrat. Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare in intrigă. Firul
epic dezvoltă inițial un conflict exterior, între mentalitatea tradițională
bazată pe valori morale și mentalitatea capitalistă, fundamentată pe
valori de schimb, în care puterea supremă este banul. Treptat se
contureaza si conflictul interior, al constiintei carciumarului, setea de
inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care
este vazut intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand
parte la afacerile necurate ale Samadaului, care exercita o dominatie
fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit si
batut, o femeie in doliu si copilul sau sunt omorati, iar toate drumurile
par sa duca spre Lica, pe urmele caruia se afla de mult timp jandarmul
Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat acesta este de acord
ca Ana sa il insele. Cand realizeaza gravitatea faptelor, Ghiță merge la
Pintea pentru a-l demasca pe Lica.
De aceasta dată, conflictul interior dicteaza afirmarea celui
exterior, stadiul psihic in care se afla Ghita il face pe acesta sa isi
doreasca o confruntarea cu Lica.
Totusi, cel care va cadea in propria cursa va fi Ghita, care, atunci
cand se intoarce la han, o omoara pe Ana pentru fapta necugetata de a se
fi aruncat in bratele Samadaului, iar apoi este omorat de Raut, omul
Samadaului.
Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu
capul de un copac. Acesta este punctul culminant al nuvelei, asistam la
pedeapsa data de destin fiecaruia, pe masura faptelor.
Pentru a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios,
autorul se foloseste de metafora focului purificator care cuprinde moara,
stergand urmele faradelegilor.
Frământările interioare ale protagonistului surprinse prin tehnici de
investigație psihologică: monolog interior, stil indirect liber, scene
dialogate însoțite de elemente de gestică și mimică conferă nuvelei
caracterul de proză psihologică. T, Vianu afirma în acest sens:
”Povestitorul vede oamenii lui dinlauntru, in sentimentele sau in crizele
lor morale.”
Prezentarea a două secvențe/episoade relevante pentru temă și viziune -
se enunta din nou tema si viziunea pt punctaj
Tema centrala a nuvelei, setea de inavutire si degradarea morala a
individului, este ilustrata prin povestea lui Ghita, care vrand sa scape de
saracie, cade in patima banului si esueaza moral: ,,Vedea bani gramada
inaintea lui si i se impaienjeneau ochii’’. Viziunea lui Ioan Slavici asupra
lumii se remarcă și la nivelul construcției complexe a personajelor,
Slavici punând în lumină pe lângă latura socială, și aspecte psihologice
și morale, toate acestea contribuind la crearea unei imagini complete și
credibile a lumii conturate.
O secventa semnificativa este cea din apropierea sarbatorii de Sf.
Dumitru cand Ghita urma sa plateasca proprietarului a doua rata a
arenzii, iar Samadaul ramane o noapte la carciuma de unde pleaca sa-l
jefuiasca pe arandas. In ziua urmatoare, infaptuieste un sir de crime.
Ghita este suspectat de complicitate cu Lica. La proces declara ca l-a
stiut pe Lica toata noaptea la carciuma, cu toate ca il vazuse plecand.
Desi are intentia de a marturisi adevarul pentru a scapa de pedeapsa doi
oameni nevinovati, Ghita nu are curajul si forta necesare. Scapa din lipsa
de probe, Lica este achitat, si sunt condamnati pe viata cei doi adversari
ai lui Lica: Saila si Buza Rupta.
O alta scena semnificativa este aceea cand Lica ii inapoiaza lui
Ghita datoria in bani furati de la arendas si de la femeia ucisa. Lica ii
cere carciumarului sa ii schimbe banii, aurul si argintaria obtinute prin
jaf si crima. Mai mult, Samadaul ii marturiseste lui Ghita cu cinism cum
a infaptuit fiecare crima, de ce a ucis patru oameni, subliniind
slabiciunea lui pentru bani. Episodul evidentiaza o data in plus
diferentele si tensiunile dintre cei doi barbati.
Ilustrarea a două elemente de structură și compoziție a textului
Viziunea despre lume a autorului se remarcă și la nivelul
elementelor de structură și compoziție a textului narativ.
Construcția subiectului reflectă preferința scriitorului pentru
rigurozitate, discursul narativ fiind structurat pe 17 capitole de o
întindere aproximativ agală, cu constructie sferica, circulara si
simetrica. Simetria se realizeaza prin vorbele batranei, soacra lui Ghita,
care intruchipeaza simbolic intelepciunea populara. Incipitul reproduce
vorbele acesteia: ,,Omul sa fie multumit cu saracia lui, caci daca e vorba,
nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit„. Finalul reproduce
vorbele aceleasi batrane: ,,Stiam eu ca nu are sa iasa bine, dar asa le-a
fost data’’. In felul acesta prozatorul pune actiunea sub semnul
unui ,,fatum’’, adica a unui destin nemilos care actioneaza ca o sanctiune
pentru personaje si pentru faptele lor nelegiuite.
Cele două teze morale, formulate în prolog și epilog, sunt
confirmate în desfășurarea narativă, iar personajele care încalcă aceste
principii ale satului tradițional sunt sancționate în finalul nuvelei.
Așadar, viziunea despre lume în nuvela lui Ioan Slavici are un caracter
clasic, moralizator.
Circularitatea conferă operei aspectul de univers ficțional închis,
literatura realistă devenind astfel un crâmpei de existență reală.
În vederea obținerii aspectului verosimil al universului ficțional, ca
trăsătură specifică realismului, autorul folosește o perspectivă narativă
obiectivă, la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient si omniprezent.
El surprinde direct transformarile protagonistului „de tot ursuz” sau „se
aprindea pentru orisice lucru de nimic” sau „nu mai zambea ca mai
inainte ci radea cu hohot , incat iti venea sa te sperii de dansul”.
Modalitatile de expunere sunt folosite variat, pentru a sugera gama
variata de stari si pentru a focaliza asupra aspectelor care intereseaza.
Naratiunea este dinamizata si dramatizata prin dialog (inceputul
nuvelei), apoi ritmul este incetinit prin prezenta secventelor descriptive
cu rol in prezentarea cadrului naratiuni și a conturarii portretelor.
Specifice unei opere de analiza psihologica sunt monologul interior de
factura traditionalista care reda gandurile personajului (cap IV) si
monologul interior adresat, (Ghita vorbeste cu sine, imaginand-o pe Ana
ca interlocutor), cu rol de caracterizare indirecta.
Încheiere opinie si concluzie
Limbajul artistic al nuvelei este original prin sobrietate, vigoare,
spontaneitate si oralitate, Ioan Slavici fiind initiatorul prozei realiste in
literatura romana, solida prin dragostea lui profunda fata de oameni: ,,In
gandul meu rostul scrierii a fost intotdeauna indrumarea spre o vietuire
potrivita cu firea omeneasca’’.
În opinia mea, în nuvela "Moara cu Noroc" analiza psihologică
este pusă în slujba unei teze morale: goana după bani distruge echilibrul
interior și liniștea familiei.
În concluzie, ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici rămâne
reprezentativă atât pentru viziunea despre lume a autorului, cât și pentru
realismul românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Caracterizarea personajului Ghița

Introducere
În textele epice, personajele sunt purtătoare de semnificații ale
mesajului transmis de autor prin discursul narativ. Ele sunt rotițele care
pun în mișcare universul ficțional. Realismul prozei lui Slavici se
evidențiază la nivelul construcției personajelor care întruchipează
adevărate tipologii umane reprezentative pentru societatea vremii. Ioan
Slavici este un inovator in arta constructiei personajelor, care nu mai
sunt schematice si statice, ci complexe si dinamice.
Personaj principal, tipic, tragic
Personajul asupra caruia focalizeaza lentila moralista a lui Slavici
este Ghita, protagonistul nuvelei Moara cu noroc, care ilustreaza tipul
micului burghez rural, dornic de de imbogatire, intr-o societate
capitalista incipienta. El vrea sa îsi depaseasca statutul social umil, de
cizmar nemultumit, intr-un sat in care oamenii umbla mai mult desculti.
Are o meserie umilitoare, iar telul sau este sa adune bani pentru a-si
deschide un atelier in oras, unde sa angajeze 10 calfe. Luarea in arenda a
carciumii Moara cu noroc ii ofera solutia de a obtine acesti bani.
Ghiță este și un personaj tragic, actionand sub imperiul unui destin
de la care nu se poate sustrage.
Statutul personajului
Statutul initial al personajului este unul favorabil. La inceput este
un adevarat pater familias, trudind pentru fericirea familiei sale, fiind
prezentat in ipostaza de sot al tinerei Ana si de tata a doi copii. Este
prezentat de narator cu o serie de trasaturi pozitive: harnic, tacut, asezat.
Aparitia la han a Samadaului îl tulbura pe cizmarul devenit
carciumar, il face sa descopere in sine patima pentru bani, dorinta de
imbogatire, astfel că el intra in afacerile necurate ale lui Lica.
Portret
In plan phihologic, Ghita traieste un puternic conflict interior, intre
fondul uman cinstit si patima pentru bani. Isi gaseste diverse motivatii
pentru faptele lui nelegiuite, este totodată vanitos, fiind preocupat de
imaginea lui in ochii celorlalti, devine duplicitar si aluneca ireversibil
pe panta imoralitatii. Accepta complicitatea Samadaului in conditiile in
care se vor pastra aparentele, asa incat lumea sa-l creada in continuare
un om cinstit.
Principala trasatura de caracter a personajului este patima
pentru bani, dorinta de imbogatire. Aceasta este evidentiata in
numeroase momente ale desfasurarii actiunii.
Ilustrarea principalei trăsături în 2 secvențe semnificative
O secventa semnificativa este cea din apropierea sarbatorii de Sf.
Dumitru cand Ghita urma sa plateasca proprietarului a doua rata a
arenzi, iar samadaul ramane o noapte la carciuma de unde pleaca sa-l
jefuiasca pe arandas. In ziua urmatoare, infaptuieste un sir de crime.
Ghita este suspectat de complicitate cu Lica. La proces declara ca l-a
stiut pe Lica toata noaptea la carciuma, cu toate ca il vazuse plecand.
Desi are intentia de a marturisi adevarul pentru a scapa de pedeapsa doi
oameni nevinovati, Ghita nu are curajul si forta necesara. Scapa din lipsa
de probe, Lica este achitat, si sunt condamnati pe viata ce doi adversari
ai lui Lica: Saila si Buza Rupta.
 O alta scena semnificativa este aceea cand Lica ii inapoiaza lui
Ghita datoria in bani furati de la arendas si de la femeia ucisa. Lica ii
cere carciumarului sa ii schimbe banii, aurul si argintaria obtinute prin
jaf si crima. Mai mult, samadaul ii marturiseste lui Ghita cu cinism cum
a infaptuit fiecare crima, de ce a ucis patru oameni, subliniind
slabiciunea lui pentru bani. Episodul evidentiaza o data in plus
diferentele si tensiunile dintre cei doi barbati.
Pentru a-si contura personajele, Slavici se foloseste de toate
tipurile de cracterizare, atata directa (de catre narator, alte personaje,
autocaracterizare), cat si de cea indirecta, prin fapte, vorbe, ganduri.
Totodată, în vederea sondării realității interioare a personajului,
autorul recurge la mijloace moderne de caracterizare, precum monologul
interior sau stilul indirect liber.
Caracterizarea directa nu ocupa un loc important. Detaliile fizice
sunt putine și releva trasaturi morale, naratorul insistand pe portretul
moral și statutul social. Naratorul surprinde direct transformarile
personajului „de tot ursuz” sau „se aprindea pentru orisice lucru de
nimic” sau „nu mai zambea ca mai inainte ci radea cu hohot , incat iti
venea sa te sperii de dansul”.
Caracterizarea realizată de celalalte personaje este si ea
sugestiva pentru caracterul eroului. De exemplu, Lica, cand realizeaza ca
Ghita e un om de nadejde pe care se poate baza, ii spune: „tu esti om
Ghita, om cu minte. Ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea
de un om ca tine”.
Modalitatea principala in observatia psihologica a lui Ghiță este
intospectia, autoanaliza. Cand cade in patima banilor, el isi da seama ca
este o fire slaba, autocaracterizandu-se: ”asa m-a lasat Dumnezeu! Ce
sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!”
Atunci cand isi da seama de gravitatea situatiei in care ajunge,
Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: “iarta-ma,
Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata
pamantului.”
Caracterizarea indirecta se regaseste pe tot parcursul operei,
faptele graind pentru personaje.
Specifice unei opere de analiza psihologica sunt monologul interior
de factura traditionalista care reda gandurile personajului (cap IV) si
monologul interior adresat, (Ghita vorbeste cu sine, imaginand-o pe Ana
ca interlocutor), cu rol de caracterizare indirecta.
Încheiere
În concluzie, personajul Ghiță, protagonistul nuvelei Moara cu
noroc, devine reprezentativ pentru viziunea despre lume a unui scriitor
care a recurs la principiile estetice ale realismului, pentru a surprinde
metamorfozele din societatea rurală transilvăneană din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea.

Relația dintre două personafe - Ghiță și Lică Sămădăul

În textele epice, personajele sunt purtătoare de semnificații ale
mesajului transmis de autor prin discursul narativ. Ele sunt rotițele care
pun în mișcare universul ficțional. Realismul prozei lui Slavici se
evidențiază la nivelul construcției personajelor care întruchipează
adevărate tipologii umane reprezentative pentru societatea vremii. Ioan
Slavici este un inovator in arta constructiei personajelor, care nu mai
sunt schematice si statice, ci complexe si dinamice.
În centrul discursului narativ al nuvelei psihologice realiste Moara
cu noroc se află Ghiță, în calitatea sa de protagonist. Existența sa
ficțională nu poate fi, însă, imaginată în absența celorlalte personaje ale
textuui. Reprezentativă în acest sens este realția dintre Ghiță și Lică
Sămădăul, relație urmărită pe tot parcursul firului narativ.
Prezentarea statului social, portretului fizic și moral al fiecăruia dintre
cele două personaje prin raportare la conflictul nuvelei
Personajul asupra caruia focalizeaza lentila moralista a lui Slavici
este Ghita, protagonistul nuvelei Moara cu noroc, care ilustreaza tipul
micului burghez rural, dornic de de imbogatire, intr-o societate
capitalista incipienta. El vrea sa îsi depaseasca statutul social umil, de
cizmar nemultumit, intr-un sat in care oamenii umbla mai mult desculti.
Are o meserie umilitoare, iar telul sau este sa adune bani pentru a-si
deschide un atelier in oras, unde sa angajeze 10 calfe. Luarea in arenda a
carciumii Moara cu noroc ii ofera solutia de a obtine acesti bani.
Ghiță este și un personaj tragic, actionand sub imperiul unui destin
de la care nu se poate sustrage.
Statutul initial al personajului este unul favorabil. La inceput este un
adevarat pater familias, trudind pentru fericirea familiei sale, fiind
prezentat in ipostaza de sot al tinerei Ana si de tata a doi copii. Este
prezentat de narator cu o serie de trasaturi pozitive: harnic, tacut, asezat.
Aparitia la han a Samadaului îl tulbura pe cizmarul devenit
carciumar, il face sa descopere in sine patima pentru bani, dorinta de
imbogatire, astfel că el intra in afacerile necurate ale lui Lica.
In plan phihologic, Ghita traieste un puternic conflict interior, intre
fondul uman cinstit si patima pentru bani. Isi gaseste diverse motivatii
pentru faptele lui nelegiuite, este totodată vanitos, fiind preocupat de
imaginea lui in ochii celorlalti, devine duplicitar si aluneca ireversibil
pe panta imoralitatii. Accepta complicitatea Samadaului in conditiile in
care se vor pastra aparentele, asa incat lumea sa-l creada in continuare
un om cinstit.
Principala trasatura de caracter a personajului este patima
pentru bani, dorinta de imbogatire. Pentru a-si contura personajele,
Slavici se foloseste de toate tipurile de cracterizare, atata directa (de
catre narator, alte personaje, autocaracterizare), cat si de cea indirecta,
prin fapte, vorbe, ganduri. Totodată, în vederea sondării realității
interioare a personajului, autorul recurge la mijloace moderne de
caracterizare, precum monologul interior sau stilul indirect liber.
Caracterizarea directa nu ocupa un loc important. Detaliile fizice
sunt putine și releva trasaturi morale, naratorul insistand pe portretul
moral și statutul social. Naratorul surprinde direct transformarile
personajului „de tot ursuz” sau „se aprindea pentru orisice lucru de
nimic” sau „nu mai zambea ca mai inainte ci radea cu hohot , incat iti
venea sa te sperii de dansul”.
Caracterizarea realizată de celalalte personaje este si ea
sugestiva pentru caracterul eroului. De exemplu, Lica, cand realizeaza ca
Ghita e un om de nadejde pe care se poate baza, ii spune: „tu esti om
Ghita, om cu minte. Ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea
de un om ca tine”.
Modalitatea principala in observatia psihologica a lui Ghiță este
intospectia, autoanaliza. Cand cade in patima banilor, el isi da seama ca
este o fire slaba, autocaracterizandu-se: ”asa m-a lasat Dumnezeu! Ce
sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!”
Atunci cand isi da seama de gravitatea situatiei in care ajunge,
Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: “iarta-ma,
Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata
pamantului.”
Caracterizarea indirecta se regaseste pe tot parcursul operei,
faptele graind pentru personaje.
Specifice unei opere de analiza psihologica sunt monologul interior
de factura traditionalista care reda gandurile personajului (cap IV) si
monologul interior adresat, (Ghita vorbeste cu sine, imaginand-o pe Ana
ca interlocutor), cu rol de caracterizare indirecta.
Lică este personajul negativ al nuvelei, antieroul, tipul sceleratului
care intruchipeaza setea de imbogatire, patima pentru bani si avere.
Statutul social este prezentat inca de la inceputul textului prin
caracterizare directă: ,,E stapanul tinutului, seful porcarilor si al turmelor
din zona, om rau si primejdios’’. De altfel, termenul de
„samadau„ semnifica nu numai un om cu stare, ci si un om aspru,
neindurat. Caracterul demonic al personajului reiese mai ales din fapte :
traieste in afara legilor, insala, fura, omoara.
portret
Construit din lumini si umbre, Lica are in structura sa elemente de
factura romantica, de personaj exceptional cu trasaturi contradictorii :
generos cu cei devotati lui, vesel la petreceri, crud si neiertator cu
tradatorii.
O trasatura definitorie a personajului este caracterul sau diabolic.
Lica exercita asupra celorlalti o fascinatie malefica, le marcheaza nefast
destinele. Isi impune regulile si pretentiile ,,Voiesc sa stiu cine trece pe
aici cine ce zice ce face’’. Bun cunoscator al oamenilor, stie sa se
foloseasca de slabiciunile lor, e un fin cunoscator al psihologiei umane,
stie sa mizeze pe slabiciunile celorlalti pentru a-i domina. Astfel, se
foloseste de patima lui Ghita pt bani, il atrage in afaceri necurate,
ajungand sa-i dezbine familia, sa-i necinsteasca nevasta. E un spirit
aventurier, iubind neprevazutul, primejdia, curajul fara limite. E temut si
autoritar, neavand prieteni ci doar supusi pe care ii perverteste si ii
santajeaza.
Trasaturile reies si din ceea ce spun celelalte personaje. De
exemplu, Ghita ii marturiseste ,,Tu nu esti om Lica, ci diavol’’, iar Pintea
il caracterizeaza astfel: ,,El are o singura slabiciune sa rada si de Dracu
si de muma-sa si de noi’’.
Desi exercita asupra Anei o dominatie fascinanta, Lica este
caracterizat in mod direct de Ana ca fiind “om rau si primejdios”. Ana isi
avertizeaza sotul ca Samadaul este periculos, fapt ce “se vede din ochii
lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade
mustata cu dintii.”
In acelasi spirit, personajul se autocaracterizeaza cand marturiseste
despre sine: ,,Sangele cald e un fel de boala care ma apuca din cand in
cand’’.
Sfarsitul personajului e pe masura faptelor sale, caci el isi va zdrobi
capul de un copac pentru a nu cadea in mainile autoritatilor.
Relatia Ghita-Lica
Dacă Ghiță, sotia sa si Lica Samadaul formeaza împreună
“triunghiul nefericirii”, relația Ghiță - Lică este un dublet al pasiunilor
distrugatoare reprezentate de bani si de vanitate. Lica este un adevarat
uzurpator moral, jucand rolul nefast al lui Mefisto, care ii ofera lui Ghita
castigul ilicit pentru ca in cele din urma sa-i amaneteze sufletul.
Slavici urmărește decaderea lui Ghiță, care isi paraseste mediul
natal in cautarea bogatiei, a aceluia care din bun gospodar se transforma
in impatimit de bani, pentru care e gata sa renunte la valorile morale,
refuzand sa vada ca, de fapt, bogatia lui era “linistea colibei”.
Indepartearea de nevasta și copii il fac sa se trezeasca singur, coplesit de
regrete, de sete de razbunare, de manie, sentimente care, inevitabil, duc
la crima. Aceste stari au fost induse de Lica Samadaul, personajul
demonic aflat in relatie de dependenta cu Ghita, conducandu-l pe acesta
pe drumul pierzaniei.1
Ana este cea care la un moment dat observa o diferenta intre Lica
si Ghita, contribuind la caracterizarea amandurora: ”Tu esti om, Lica, iar
Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau
decat asa.”
O secventa semnificativa este cea din apropierea sarbatorii de Sf.
Dumitru cand Ghita urma sa plateasca proprietarului a doua rata a
arenzi, iar samadaul ramane o noapte la carciuma de unde pleaca sa-l
jefuiasca pe arandas. In ziua urmatoare, infaptuieste un sir de crime.
Ghita este suspectat de complicitate cu Lica. La proces declara ca l-a
stiut pe Lica toata noaptea la carciuma, cu toate ca il vazuse plecand.
Desi are intentia de a marturisi adevarul pentru a scapa de pedeapsa doi
oameni nevinovati, Ghita nu are curajul si forta necesara. Scapa din lipsa
de probe, Lica este achitat, si sunt condamnati pe viata ce doi adversari
ai lui Lica: Saila si Buza Rupta.
O alta scena semnificativa este aceea cand Lica ii inapoiaza lui
Ghita datoria in bani furati de la arendas si de la femeia ucisa. Lica ii
cere carciumarului sa ii schimbe banii, aurul si argintaria obtinute prin
jaf si crima. Mai mult, samadaul ii marturiseste lui Ghita cu cinism cum
a infaptuit fiecare crima, de ce a ucis patru oameni, subliniind
slabiciunea lui pentru bani. Episodul evidentiaza o data in plus
diferentele si tensiunile dintre cei doi barbati.

Încheiere
În opinia mea, în nuvela "Moara cu Noroc" analiza psihologică
este pusă în slujba unei teze morale: goana după bani distruge echilibrul
interior și liniștea familiei.
În concluzie, realția dintre Ghiță și Lică Sămădăul, persoanjele
nuvelei ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici, devine reprezentativă atât
pentru viziunea despre lume a autorului, cât și pentru realismul
românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.