Romanul ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE INTAIA NOAPTE DE RAZBOI a aparut in anul 1930 La baza romanului Ultima noapte de dragoste,

intaia noapte de razboi stau niste exercitii nuvelistice (Romanul Capitanul Andreescu si Proces verbal de dragoste si de razboi), ce s-au cristalizat in forma definitiva in anul 1930. Tema romanului Tema o constituie drama intelectualului lucid, insetat de iubirea absoluta, dominat de incertitudini, salvandu-se prin constientizarea unei drame mai puternice, a razboiului absurd, vzut ca iminen a morii. Structura romanului Romanul este structurat n dou pri, cu titluri semnificative: "Ultima noapte de dragoste", care exprim aspiraia ctre sentimentul de iubire absolut i "ntia noapte de rzboi", care ilustreaz imaginea rzboiului tragic i absurd, ca iminen a morii. Dac prima parte este o ficiune, deoarece prozatorul nu era cstorit i nici nu trise o dram de iubire pn la scrierea romanului, partea doua este ns o experien trit, scriitorul fiind ofier al armatei romne, fi timpul primului rzboi mondial. Ideea literar este adoptat de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel Proust, iar conferina sa despre "Noua structur i opera lui Marcel Proust" constiuie un adevrat manifest literar de credin. O apropiere vizibil este i ntre eroii lui Stendhal i aceia ai lui Camil Petrescu, n special n nzestrarea lor cu energie, for interioar i loialitate: "A tri, n sensul de a simi c trieti, nseamn a ncerca, senzaii puternice". Calitile fizice i trsturile intelectuale care individualizeaz n societate personajele celor doi scriitori trebuie s-i situeze pe o treapt ierarhic superioar celorlali. La ambii scriitori eroii sfresc tragic, fiind nvini de propria pasiune, de propriul ideal. Ins personajele lui Camil Petrescu dobndesc energii uriae declanate de pasiuni devoratoare, fiind impresionante prin capacitatea lor de a tri idei. Semnificaia titlului Cuvntul "noapte" repetat n titlu red simbolic incertitudinea, ndoiala, iraionalul, nesigurana i absurdul, necunoscutul i tainele firii umane. Cele dou "nopi" din titlu sugereaz i dou etape din evoluia personajului principal, dar nu i ultimele, ntruct - n final - tefan Gheqrghidiu este disponibil sufletete pentru o nou experien existenial. Compoziia romanului Actiunea incepe intr-o seara din vara anului 1916, cand Gheorghidiu, concentrat de cateva luni, se afla la Piatra Craiului, in munte, cu regimentul sau. O discutie la popola ofiterilor ne intampina in romanul lui C. Petrescu, ca si in Padurea spanzuratilor. Aceasta discutie este intrerupta de o retrospectiva (cap.al II-lea al IV-lea), ce constituie un verisabil roman, si in care aflam ce intamplari s-au petrecut in cei doi ani si jumate in care au precedat concentrarea eroului: in ce imprejurari s-a casatorit, despre mostenire, etc. Dar ultima scrisoare ma cheama la Campulung pentru sambata sau cel mai tarziu duminica. Aceasta este fraza care incheie paranteza epica si-l readuce pe lector la seara discutiei de la popota. Daca retrospectiva a condensat mai bine de doi ani din viata eroului, capitolul care incheie prima parte cuprinde ceva mai putin de doua zile: sambata si duminica. Sunt doua zile foate bogate in evenimente (drumul la Campulung, cearta, panda, intoarcerea fortata la unitate) chinuitoare pentru Ghiorgidiu, care cauta dovezi ale infidelitatii sotiei, avand nevoie de certitudine. Daca joi seara, in timpul scenei de la popota, il simtim in pragul nebuniei, duminica seara, la cateva ore dupa declansarea razboiului, Gheorghidiu este absorbit de marele eveniment. De acum problemele sufletesti nu vor mai ocupa decat un colt al tabloului. Prin urmare, subiectul romanului se organizeaza in jurul dramei de constiinta a personajului, generata de incertitudinea in iubire. Stefan Gheorghidiu este un intelectual cu aspiratii si sentimente unice, care-l situeaza, inca de la inceput, intr-un alt plan opus majoritatii. Traieste intr-o lume propice, are o ordine a sa interioara, iar nepotrivirea dintre aceasta ordine si cea a lumii exterioare, precum si imposibilitatea de a trai in conformitate cu ideea, fac din el un inadaptat. Student sarac, traind din greu impreuna cu familia sa, avand rude bogate, dar pe care le dispretuieste, Gheorghidiu se dedica studiuluui filozofiei cu aceiasi pasiune cu care avea sa iubeasca o colega de universitate, blonda cu ochi mari albastrii, vii ca niste intrebari de clestar. Spre surprinderea tuturor, Gheorghidiu devine mostenitorul unchiului Tache, care ii lasa o avere considerabila, incredintata spre administrarea celuilalt unchi, Nae Gheorghidiu, in schimbul unei rente lunare.

Eroul este acum eliberat de grijile materiale si se poate dedica in exclusivitate studiului filozofiei. Dar pentru a-i face pe plac Elei, sotia sa, Gheorghidiu va patrunde in societatea mondena care, observa eroul trezise in femeia mea porniri care dormitau latent. Ela este atrasa de viata mondena, de excursiile in grup, de moda, de dans si-si obliga sotul sa o urmeze in aceasta lume. Asa incepe drama erotica a sotului, care analizeaza lucid gesturile sale, dar si pe cele ale celorlalti, pentru ca noua situatie materiala facilitateaza instrainarea celor doi. Stefan Gheorghidiu este un inadaptat superior, care raporteaza dragostea, ca si propria sa existenta, la absolut. Lumea lui este cea a speculatiei filozofice si a idealului absolut, iar drama personajului este declansata de iluzia ca a descoperit femeia ideala, care il iubeste cu pasiune si care este interesata si de filozofie ori de stiintele spirituale. Femeia aceasta este pentru Gheorghidiu unica: nu exista pentru mine decat femaia aceasta, cu rochia de culoarea caisei. Unicitatea o inalta pe Ela la nivelul arhetipului feminin, dar, treptat, ea va cadea in prozaic. Isi urmeaza sotul la seminarii nu pentru ca are inclinatii pentru speculatiile filozofice, ci pentru ca acesta sa nu flirteze cu colegele. Gheorghidiu observa si analizeaza comportarea sotiei sale in societate, precum si atractia ei pentru un oarecare Gregoriade, cu care crede ca Ela il inseala; femeia se dovedeste o fiinta mediocra, incercand sa-l traga si pe Gheorghidiu in prozaic. Drama eroului este mai degraba, drama setei de certitudine, decat drama geloziei. Viata a devenit pentru el o tortura continua, fiecare moment (vizitele la Anisoara, excursia la Odobesti, etc.) fiind inregistrat prin ecoul lui in constiinta personajului chinuit de incertitudine. Il framanta faptu ca s-a inselat, ca nu a putut intui de la inceput adevarul constatat ulterior cu o uimire dureroasa: eu descopeream acum treptat, sub o madona crezuta autentica, originalul: un peisaj si un cap strain si vulgar. Intelectual lucid, Gheorghidiu isi va dimensiona corect drama numai in urma celeilalte experiente ,, coplesitoare, a frontului. La intrarea Romaniei in primul razboi mondial, eroul este mobilizat si participa la luptele din zona Rucar-Bran si de pe Valea Prahovei. Asadar, a doua parte a romanului ilustreaza drama razboiului; personajul analizeaza si compara drama razboiului cu drama sentimentala datorita careia era capabil sa dezerteze de pe front. In final se desparte de Ela, lasandu-i intreaga avere si tot trecutul. Partea a doaua este construita dupa jurnalul de campanie al autorului, iar aceste pagini constituie tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre razboi, in literatura noastra sustinea G. Calinescu. Tehnicii introspectiei psihilogice ii i-a loc acum cea a jurnalului construit din fapte, impresii, reflectii, urmarind sa lumineze viata interioara a insului. Pentru care razboiul este drama personalitatii. Izvorate dintr-o experienta directa, paginile despre razboi urmaresc sa inregistreze adevarata drama a celor de pe front, lozincile patriotarde la moda, adica o alta realitate in care La atac nu se pornea cu discursuri si soldatii nu chiuiau de bucurie cand primeau ordin de lupta. Stefan Gheorghidiu ramane acelasi intelectual lucid, onest, care se confruntat cu realitatea frontului, nu ramane un simplu observator al acesteia, ci traieste intens o experienta consumata in intregul ei. Spaima innebunitoare in fata mortii, degradarea fizica si psihica, depersonalizarea, anularea constiintei, reprezinta adevarata fata a razboiului, pe care C. Petrescu il deruitizeaza. Si Stefan Gheorghidiu este coplesi de teama, cuprins de panica; buzele-i ard, intrebarile chinuitoare: picura in suflet, dar nu fuge, dorind sa traiasca plenar fiecare moment: n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva de la care sa lipsesc, mai exact, sa lipseasca ea din intregul meu suflet. In raport cu ce i se intampla pe front, drama sa erotica ii apare infima; acum sufletul se zbate in incertitudinea momentului urmator, incapabil de a fi prevazut. Razboiul e marea incercare a vietii lui Gheorghidiu, e marea experienta (Exploziile se succed organizat. Unele le aud la cativa pasi, altele in mine; Nu pot gandi nimic). Aceasta este experienta care il face pe Gheorghidiu sa priveasca zambind scrisoarea anonima, prin care era instiintat ca Ela il inseala. Si cu intelegere superioara a vietii rosteste apoi: I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa, de la obiectele de pret la cartide la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul. Asadar, in plan moral personajul nu este infrant; experienta razboiului l-a ajutat sa redimensioneze drama erotica. Clasificarea s-a produs si in el, exista inca dorinta de a mai incerca atingerea idealului: M-am inselat o data, as mai putea inca, incerca din nou