Ioan Slavici- Moara cu noroc-Particularitățile operei

„Moara cu noroc" de loan Slavici a fost publicata in anul 1881 in volumul de debut „Novele
din popor"., Nuvela este una realistă, de factură psihologică, fiind una dintre scrierile
reprezentative atat pentru viziunea asupra lumii, cât si pentru viziunea asupra satului transilvănean.
Totodată, este o operă semnificativă pentru literatura română. . În septembrie 1881, Titu Maiorescu
o recomandă ,,ca o foarte curioasă și interesantă nuvelă a lui Slavici’’.
În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip de realism, și
anume cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori și se înscrie în acest curent prin
obiectivarea perspectivei narative, veridicitate, tema realistă, specificul descrierilor,
capacitatea anticipativă a vocii naratoriale.
Este o nuvelă prin urmărirea unui singur fir epic central-povestea cizmarului Ghiță și a
familiei sale în contextul obsesiei de înavuțire a personajului principal. De asemenea, în nuvelă
perspectiva se obiectivează, vocea naratorială este neutră, accentul cade pe acțiune și pe
caracterizarea personajelor principale. Personajele trăiesc o viață ce se desfășoară sub ochii
cititorului firesc și fără intervenții exterioare.
Este o nuvelă psihologică, deoarece înfățișează frământările de conștiință ale lui Ghiță, care
trăiește un conflict interior, moral și se transformă sufletește, iar analiza acestuia se face prin
intermediul monologului interior, notația gesticii și a mimicii-, tehnici de investigare psihologică.
O primă trăsătură a realismului este perspectiva narativă. Aceasta este obiectivă,
naratorul find heterodiegetic, omniprezent si omniscient. Omniscienta se remarcă prin faptul că
acesta stie mai mult decât personajele sale si le dirijeaza evolutia lor. De exemplu, in seventa care
prezintă confruntarea initială si cea finală dintre Gita si Lica, naratorul notează trăirile
cârciumarului. Ghită se simte ofensat, având puternica dorință de răzbunare. „Viziunea dindărat"
este prezentă prin procesul de focalizare zero, relatarea textului find la persona a III-a: „Ana nu-i
putea suferi", „Ghită-și încreți fruntea". De asemenea, naratorul este neimplicat, creditabil,
impersonal si detasat.
O a doua trasătură a realismului este prezența personajelor-tip. Ghiță este tipul omului
slab, avar si ușor influențabil, care doreste cu orice pret să se îmbogățească, indiferent de
consecințele lacomiei. Ana este tipul femeii supuse și credincioase soțului ei, până in momentul
când este dezamăgită. Lica este tipul barbatului autoritar, raufăcatorul nuvelei, precum intuieste si
Ana, sotia lui Ghita: „om rău si primejdios",. Batrâna este tipul femeii chibzuite, multumită cu
ceea ce are: „Omul sa fie multumit cu săracia sa, căci, daca e vorba, nu bogătia, ci linistea colibei
tale te face fericit."
(OPȚIONAL) Nuvela aparține realismului prin temă- efectele dezumanizante ale dorinței
de înavuțire. Teza etică, deși prezentă, nu alterează realismul nuvelei, în special prin construirea
unor eroi puternic reliefați, surprinși progresiv în drama luptei interioare. Relația dintre Ghiță și
Lică Sămădăul ilustrează această dramă aducând-o în planurile cele mai sensibile ale vieții
personajelor-conștiința, iubirea. De asemenea, aparțin realismului simetria incipit-final, structura
compozițională închisă. Nuvela începe și se sfârșește cu vorbele bătrânei, precum corul în
tragediile antice: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei te face fericit”; ,,Pesemne c-au uitat fereastra deschisă. Simțeam eu că nu are să iasă bine;
dar așa le-a fost dat!” Concepția asupra lumii este una fatalistă. Focul are efect de catharsis și
purifică locul. Bătrâna stabilește concluzia și pleacă mai departe, semn că ciclul vieții continuă.
De asemenea, tipologiile de personaje: Ghiță, tipul cârciumarului, Lică, tipul sămădăului,
tâlharului, bătrâna este tipul omului înțelept.
Tema centrală a nuvelei este dezumanizarea prin avere, lăcomia după bani, vatra părăsită
și comoara. Primei teme i se adaugă o perspectivă socială (dorința lui Ghiță de a-și schimba
statutul social) și alta moralizatoare (omul să fie mulțumit cu ceea ce are), insistându-se asupra
conflictului interior al personajului principal.
Tema este înfățișată prin întâmplările ce au loc în viața lui Ghiță, ce dorește să-și schimbe
statutul social, astfel ajungând la dezumanizare și la eșec moral. Viziunea moralizatoare a lumii
este specifică prozatorului transilvănean, întrucât averea presupune demnitate, dacă sunt agonisite
într-un mod cinstit.
O prima scenă relevantă pentru tema textului este venirea lui Lică la cârciumă. Aflând
ca a venit un nou arendas, Lica fi face o vizită pentru a se asigura că va fi omul și că îl va ajuta cu
diverse informații. La inceput Ghiță refuză, însă tâlharul nu se lasă intimidat și ii ia toți banii
agonisiti până atunci, spunându-i ca dacă ii vrea înapoi, va trebui să colaboreze si să se supună
ordinelor lui. Dorința de îmbogătire a lui Ghiță este mult mai mare decât cea de a-si proteia familia
si de a rămâne cinstit, dovada fiind faptul că, intr-un final, acceptă oferta. Această secventă
surprinde dorinta aprinsa de înavutire a lui Ghiță si începutul procesului de dezumanizare.
 O a doua scenă relevantă pentru tema textului este finalul nuvelei de unde se poate
observa ca, dorind sa îl prindă pe Lică, Ghița îi întinde o capcana acestuia. O lasa pe Ana la
cârciumă sa fie sigur că sămadaul râmâne peste noapte, în timp ce el se duce după jandarmul
Pintea. Când se întoarce acesta la moară, își dă seama că soția l-a înșelat și cuprins de o gelozie
dusă la extrem o înjunghie. Ghită este ucis si el de oamenii Sămădăului, iar Lică își găsește sfârșitul
izbindu-se de un stejar. Această scenă surprinde personajului central, dispus să-și sacrifice
persoanele dragi în numele răzbunării. Consecintele acestei obsesii si ale lăcomiei sunt vizibile în
sfârsitul tragic al tuturor personajelor implicate.
Un prim element de structură pentru particularitățile operei îl constituie titlul, care este
unul sugestiv și ironic. Toposul ales, cârciuma „Moara cu noroc”, ajunge să însemne moara cu
ghinion, deoarece câștigurile obținute aici ascund nelegiuiri, iar personajele care nu au respectat
valorile morale ale vieții, au fost pedepsite. Termenul „moara" sugerează conflictul interior al
personajul, macinarea sufletească generată de două patimi contradictorii: dorinta protagonistului
de a râmâne om cinstit si perspectiva îmbogățirii rapide alaturi de Samadăul, prin nelegiuiri.
Un alt element de structura care corespunde temei textului este conflictul. Conflictul
interior al protagonistului se declanseaza imediat după o discutie cu Lica, când Ghiță decide să
ascundă nevestei gândurile grele care-l coplesesc, cu privire la situatia in care se află. Succesiv, pe
parcursul actiunii, acesta isi pierde increderea in sine si chiar in propria familie: „se aprindea pentru
orice lucru de nimic". Pe de o parte, personajul e nemultumit de afacerile pe care le are cu
partenerul sau, Lică, iar pe de altă parte e orbit de patima banului. Conflictul exterior este complex
in raport cu mai multe personaje. De exemplu, în incipit există un conflict intre Ghită si soacra lui,
când aceasta îi spune să se multumească cu ce are. Apoi, conflictul cu Lică e declansat de problema
banilor, din cauza pozitiei autoritare pe care acesta o are față de cârciumar. Tot din cauza banilor,
protagonistul ajunge să fie în conflict cu sotia lui, Ana, pe care si-ar fi dorit sã nu o aibă. Totodată,
Lica se îndrăgostește de Ana, ceea ce duce la crearea unui triunghi amoros, care se sfârseste tragic
cu moartea celor trei.
OPȚIONAL! Din punct de vedere compozițional, nuvela are o structură riguroasă,
alcătuită din XVII capitole, fiecare episod urmărește degradarea personajului principal și a celor
care gravitează în jurul lui. Modalitățile de realizare ale subiectului sunt alternanța, înlănțuirea
faptelor, urmărind strict momentele subiectului, într-o ordine cronologică, dar și folosirea de mici
inserții. Simetria textului este conferită de relația incipit-final, redată de imaginea drumului, ce
reprezintă un motiv literar, cu valoare simbolică și care are rolul de a prezenta ideea că un ciclu al
vieții își are continuarea și în urma unor tragedii. Mai mult, simetria este asigurată și de vorbele
bătrânei, care are un prolog care-i aparține bătrânei:„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-
i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”, fiind un avertisment pentru Ghiță, iar
sfârșitul pune întâmplările tragice pe seama destinului necruțător „așa le-a fost dat!...”
În concluzie, nuvela „Moara cu noroc" de loan Slavici a fost o noutate in spatiul românesc
datorită faptului că abordează subiecte precum banul, averea si destinul in mod realist si chiar
moralizator.

Particularitățile de caracterizare a unui personaj

Ghiță
Ghiță este protagonistul nuvelei „Moara cu noroc" de loan Slavici care a fost publicată în
anul 1881 in volumul de debut , ”Novele din popor". Nuvela este una realistă, de factură
psihologică, find una dintre scrierile reprezentative atât pentru viziunea asupra lumii cât si pentru
viziunea asupra satului transilvanean.
Un personaj reprezentativ pentru viziunea realistă a nuvelei este Ghiță, protagonistul,
căruia scriitorul îi construiește un portret complex, ale cărui însușiri sunt puse în evidență printr-o
serie de elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictului și evidențierea
relațiilor personajului cu celelalte personaje ale nuvelei sau printr-o diversitate de procedee de
caracterizare.
Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o idee generală a autorului care asociază
dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu eșecul. Acesta este
personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul evenimentelor care au loc.
Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o
societate capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul
său inițial nu-i depășește realist posibilitățile. Ca un adevărat cârciumar, își face un bun renume și
prin el locul devine binecuvântat. La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți,
și se dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și cu copiii este atent, tandru și
protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea materială doar prin
întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora planează cele mai negre suspiciuni, Ghiță își
pierde treptat respectul de sine și de fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și crima. El
suferă o degradare treptată, încălcându-și principiile și autoiluzionându-se cu privire la
responsabilitatea faptelor sale. Din punct de vedere moral, este un om harnic, cinstit, cumsecade,
blând si un sot iubitor. Pe parcurs însă se dezumanizează prin viciul care il stăpânește: averea; iar
in final Ghita ajunge până in punctul in care îi pare rău că are familie, deoarece acesta ii încetineste
afacerea.
Psihologic, Ghiță este un om învins de propria slăbiciune. El reprezintă conștiința sub
influența coruptoare a banului care nu sesizează gravitatea compromisului, deoarece percepția sa
e alterată de înclinația către lăcomie. Zbuciumul interior al personajului dă realism tezei morale
exprimate.
Una din trăsăturile principale ale personajului este agresivitatea.
O scenă din care reiese această trăsătură este cea din capitolul IV când atitudinea lui Ghita
devine tot mai dură. Acesta se dezumanizase pe parcurs si era „tot mai ursuz, se aprindea pentru
orisice lucru de nimic". Isi schimbase comportamentul, iar râsul său devenise ironic „incât îti venea
să te sperii de el". Sotia sa, Ana, nu mai îndrăznea să ii vorbeasca așa deschis cum o făcea înainte,
temându-se „să nu se mânie" pe dânsa sau să aibă un comportament violent. Scena evidentiaza
inceputul procesului de dezumanizare, acesta nu mai avea rabdare cu sotia sa si se enerva usor pe
ea lăsându-i urme vizibile pe piele.
Aceeasi trăsătură este ilustrată si în finalul nuvelei din care aflăm ca, dorind sa îl prindă
pe Lică, Ghița îi întinde o capcana acestuia. O lasa pe Ana la cârciumă sa fie sigur că sămadaul
râmâne peste noapte, în timp ce el se duce după jandarmul Pintea. Când se întoarce acesta la moară,
își dă seama că soția l-a înșelat și cuprins de o gelozie dusă la extrem o înjunghie. Ghită este ucis
si el de oamenii Sămădăului, iar Lică își găsește sfârșitul izbindu-se de un stejar. Această scenă
surprinde obsesia și violența personajului central, dispus să-și sacrifice persoanele dragi în
numele răzbunării. Consecintele acestei obsesii si ale lăcomiei sunt vizibile în sfârsitul tragic al
personajului.
Un prim element de structură îl reprezintă modalitățile de caracterizare. El este caracterizat
direct de către celelalte personaje ale nuvelei. Astfel, Lică îi spune:,,Tu ești om, Ghiță, om cu multă
ură în sufletul tău, și ești om cu minte; dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș râde și de dracu și de
mumă-sa’’, iar alteori, rareori recunoaște cu sadism:,,Tu ești om cinstit, Ghiță, și am făcut din tine
vinovat’’. La rândul ei, Ana constată schimbarea lui Ghiță pe care-l înconjoară cu dragostea ei:
,,Țin la tine, Ghiță, cu toată inima și, cu cât te vei face mai aspru, cu atât mai dinadins am să țin’’,
însă când îi constată slăbiciunea pentru bani și vede că este dominat de Lică, îl consideră ,,muiere
îmbrăcată în haine bărbătești’’. Soacra lui Ghiță observă și ea slăbiciunea lui pentru bani:,,Are și
el ca tot omul o slăbiciune: îi râde inima când își vede sporul’’, iar Pintea remarcă tăria acestuia:
,,Tare om ești tu, Ghiță,(...) Și eu îl urăsc pe Lică, dar n-aș fi îndrăznit să-mi arunc o nevastă ca a
ta drept momeală în cursa cu care vreau să-l prind.’’ Potretul fizic lipsește, însă naratorul îi
schițează două detalii: ,,înalt și spătos’’tot de către narator: „de tot ursuz, se aprindea pentru orișice
lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”,
iar când se mai juca cu Ana „își pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.”
Autocaracterizarea ilustrează dorința lui Ghiță de a se autodisculpa. Acest fapt evocă un fond de
umanitate încă nealterat: ,,Iartă-mă, Ana! îi zise el. Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert
cât voi trăi pe fața pământului…’’ Într-un alt moment, sărutându-l pe unul dintre copii,
mărturisește: ,,Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveți un tată om cinstit. Tatăl vostru e un ticălos.’’
Monologul interior-autocaracterizarea evidențiază efortul personajului de a justifica pentru sine
complicitatea cu Lică: ,,Așa m-a lăsat Dumnezeu. Ce să-mi fac, dacă e ceva în mine mai tare decât
voința mea?’’
Portretul moral este dominant. Destinul este nefast, el încalcă legile morale, astfel încât
este pedepsit cu moartea: este ucis de Răuț din ordinul lui Lică. Orbit de patima banului, Ghiță se
simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familie și ține la imaginea sa în fața lumii. Obișnuit cu
independența, Ghiță se vede constrâns să accepte colaborarea cu Lică, fapt care îi va afecta grav
echilibrul interior. Finalul nuvelei pune în lumină caracter slab.
Un alt element de structură este conflictul. Conflictul interior al protagonistului se
declanseaza imediat după o discutie cu Lica, când Ghiță decide să ascundă nevestei gândurile grele
care-l coplesesc, cu privire la situatia in care se află. Succesiv, pe parcursul actiunii, acesta isi
pierde increderea in sine si chiar in propria familie: „se aprindea pentru orice lucru de nimic". Pe
de o parte, personajul e nemultumit de afacerile pe care le are cu partenerul sau, Lică, iar pe de
altă parte e orbit de patima banului. Conflictul exterior este complex in raport cu mai multe
personaje. De exemplu, în incipit există un conflict intre Ghită si soacra lui, când aceasta îi spune
să se multumească cu ce are. Apoi, conflictul cu Lică e declansat de problema banilor, din cauza
pozitiei autoritare pe care acesta o are față de cârciumar. Tot din cauza banilor, protagonistul
ajunge să fie în conflict cu sotia lui, Ana, pe care si-ar fi dorit sã nu o aibă. Totodată, Lica se
îndrăgostește de Ana, ceea ce duce la crearea unui triunghi amoros, care se sfârseste tragic cu
moartea celor trei.
În concluzie, destinul tragic a lui Ghiță are un rol moralizator, asa cum bătrâna prezice în
prolog. Ghită este un personaj complex de la care porneste intreaga actine. La început este familist
si cinstit, insă dorinta de imbogatire il face să îsi uite adevăratele valori si principii.