MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici

COMENTARIU
Scriitor ardelean, Ioan Slavici, este unul dintre cei patru
mari clasici ai literaturii române, un deschizător de drumuri ce
abordează direcția realismului social. Este un autor realist, fin
creator de analiză psihologică și tipologii umane. El a introdus
în literatura română filonul popular al povestirii și universul
satului românesc transilvănean. Scrierile sale nuvelistice sunt
dominate de conflicte puternice cum ar fi: patima banului,
discrepanțele sociale, implicațiile socialului asupra individului
și prezintă satul transilvănean din perspectiva tranziției de la
orânduirea tradiționalistă la capitalism; ele capătă o funcție
moralizatoare.
Opera literară ”Moara cu noroc” a fost publicată în 1881
în volumul ”Novele din popor”.
Aparține genului epic, ca specie literară fiind o nuvelă.
Nuvela este o specie a genului epic, în proză, cu o acțiune mai
amplă decât a schiței sau a povestirii,un singur fir narativ, care
prezintă un conflict puternic, redat în manieră obiectivă, între
personaje bine conturate, individualizate prin detalii
semnificative.
Este o nuvelă de factură realistă întrucât:este inspirată
din realitatea socială, indicii spațio-temporali sunt exacți,
perspectiva narativă este obiectivă, cu narațiune la persoana a
III-a, narator omniscient, viziune dindărăt și focalizare zero,
iar personajele pot fi încadrate în tipologii. Totodată, este
și o nuvelă psihologică. Caracterul psihologic al nuvelei este
susținut de următoarele: accentul se deplasează de la acțiunea
propriu-zisă la viața sufletească a personajelor; predomină
conflictul interior/psihologic, discursul narativ este bogat în
informații/indici care evidențiază stări de conștiință ale
eroilor; personajele sunt plasate în situații limită ce dau
naștere unor probleme de conștiință; sunt folosite diverse
tehnici și procedee: analiza psihologică, monologul interior,
introspecția.
Nuvela oglindește viziunea despre lume a lui Ioan
Slavici. Aceasta este una obiectivă și se bazează pe principiile
sale morale, punând în discuție raportul dintre sărăcie și
bogăție, dintre fericire și nefericire.
Tema o constituie consecințele nefaste pe care lăcomia
pentru bani le are asupra individului, hotărându-i destinul.
Titlul , din punct de vedere structural, este analitic, fiind
alcătuit din două substantive comune și o prepoziție. Din
punct de vedere denotativ, reprezintă locul unde se desfășoară
acțiunea( un topos literar, care desemnează un han aflat în
pustietate, la răscruce de drumuri.) Din punct de vedere
conotativ, sugerează ironia prin care norocul este, de fapt,
ghinion( locația imaginară este o fostă moară , iar norocul pe
care îl aduce este doar aparent. În esență, ea este purtătoare de
ghinion.). Mai poate sugera ideea de moară ce macină
destinele.
Reperele spațio-temporale sporesc veridicitatea textului.
Acțiunea este plasată în Ardeal, în secolul al XIX-lea, la hanul
”Moara cu noroc”, un loc de afaceri și comerț, un loc
binecuvântat la început, care aducea bucuria și speranța
prosperității, ca apoi să se dovedească fatal, schimbând tragic
soarta personajelor. Ea se desfășoară pe parcursul unui an,
fiind simbolic plasată între două sărbători creștine(Sf.
Gheorghe și Paști). Timpul real, obiectiv este dublat de un
timp simbolic al „târziului”(”era târziu”, ”într-un târziu”). Nu
întâmplător, jaful, crima, trădarea , uciderea Anei și
sinuciderea se petrec noaptea.
Structural, opera cuprinde șaptesprezece capitole
flancate de incipit/prolog: ”Omul să fie mulțumit cu sărăcia
sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face
fericit” și de excipit/epilog: ”Simțeam că nu are să iasă bine;
dar așa le-a fost dat”. Acestea sunt cuvintele bătrânei și
reprezintă viziunea despre viață a naratorului; îi conferă
textului caracter simetric. Simetrică este și prezentarea
drumului ce duce la han în incipit, pentru ca în excipit să se
contopească sugestiv cu drumul vieții(”Apoi ea luă copiii și
plecă mai departe”).
Conflictul nuvelei este complex. Din perspectiva
psihologică, nuvele prezintă conflictul interior trăit de Ghiță,
care este animat de dorințe contradictorii: pe de o parte, el
vrea să rămână cinstit și fericit alături de familie, pe de altă
parte, vrea să se îmbogățească repede și fără efort. Ana
trăiește și ea un conflict interior: dragostea pentru soțul ei,
pusă la încercare pe măsură ce Ghiță se închide în sine;
dorința de a-și salva căsnicia, dar și rușinea de a avea un soț
tâlhar. Din perspectivă socială, nuvela prezintă conflicte
exterioare: Ghiță-Ana, Ghiță-Lică.
Ca în orice nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci
pe complexitatea personajelor. Naratorul obiectiv își lasă
personajele să-și dezvăluie trăsăturile în momente de
încordare, consemnându-le gesturile, limbajul și prezentând
relațiile dintre ele. De asemenea, realizează portrete sugestive,
detaliile fizice relevând trăsături morale.
În ilustrarea temei și viziunii scriitorului sunt
semnificative câteva episoade. Primul este reprezentat de
hotărârea lui Ghiță de a-și schimba destinul, dovadă fiind
răspunsul categoric pe care i-l dă soacrei sale(”...să cârpesc și
mai departe cizmele oamenilor...”), precum și momentul
primei întâlniri cu Lică (”...se gândea la câștigul pe care l-ar
putea face în tovărășia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea
sa...”).
Un alt moment ce marchează evoluția sinuoasă a acțiunii
și personajului principal este acela când Ghiță jură strâmb în
instanță, devenind astfel complicele Sămădăului. Are totuși
momente de sinceritate, de remușcare, când cere iertare soției
și copiilor : ”Iartă-mă, Ano! Zise el. Iartă-mă cel puțin tu, căci
eu n-am să mă iert cât voi trăi pe fața pământului. ”.
O primă secvență sugestivă, este venirea lui Lică la
cârciumă. Aflând că a venit un nou arendaș, Lică îi face o
vizită, pentru a se asigura că va fi omul lui și că îl va ajuta cu
diverse informații. La început, Ghiță refuză, însă tâlharul nu se
lasă cu una cu două și îi ia toți banii agonisiți până atunci,
spunându-i că dacă îi vrea înapoi, va trebui să colaboreze și să
se supună ordinelor lui. Dorința de îmbogățire este mult mai
mare decât cea de a-și proteja familia și de a rămâne cinstit,
drept, dovadă fiind faptul că într-un final, acceptă oferta.
Această secvență reprezintă debutul conflictului dintre cei doi,
care, din păcate, se va încheia tragic pentru toți. Tot de aici,
putem observa că ambele personaje sunt caracterizate indirect,
prin comportament, dar și prin relația cu alte personaje. Dacă
Lică este un om calculat, înzestrat cu o personalitate puternică
și manipulatoare, nelăsându-se până nu obține ceea ce își
dorește, Ghiță este slab de caracter, lăsându-se ușor manipulat,
din cauza dorinței de a face cât mai mulți bani.
Cea de-a doua secvență semnificativă este
deznodământul din care aflăm că, dorind să-l prindă pe Lică,
după ce și-a recuperat banii și ceva în plus, Ghiță îi întinde o
capcană acestuia. O lasă pe Ana la cârciumă să fie sigur că
Sămădăul va rămâne peste noapte, în vreme ce el se duce după
jandarmul Pintea. Întorcându-se la moară, cârciumarul își dă
seama că soția l-a înșelat, și, cuprins de gelozie, o înjunghie.
Lică reușește să plece de la cârciumă, chiar înaintea sosirii
celor doi, însă Pintea reușește să-i ia urma . Ghiță nu scapă
nici el nepedepsit, fiind omorât de oamenii Sămădăului, ce
incendiază cârciuma pentru a scăpa de orice dovadă. În
vremea aceasta, urmărit fiind de jandarm, Lică își găsește
sfârșitul . Din acest deznodământ putem deduce că textul este
unul moralizator, deoarece fiecare personaj plătește pentru
păcatul său. De asemenea, constatăm faptul că bătrâna a avut
dreptate la începutul nuvelei când le-a spus că nu este o idee
bună să se mute și că familia este mai importantă decât banii.
(”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu
bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”).
În concluzie, opera este reprezentativă pentru
particularitățile epicii lui Slavici. Prin complexitatea ei, nuvela
”Moara cu noroc” prezintă într-o viziune realist-obiectivă o
teză morală(omul să fie mulțumit cu ceea ce are), una
socială(dorința lui Ghiță de a-și schimba statutul social),
completate de tema principală(consecințele nefaste pe care
lăcomia pentru bani le are asupra individului, hotărându-i
destinul). George Călinescu o desemnează drept ” nuvelă
solidă cu subiect de roman”. Astfel, nuvela se înscrie, prin
valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române.