Moara cu noroc

Moara cu noroc

de Ioan Slavici

- Temă și viziune despre lume într-o nuvelă -

R1. Ioan Slavici se afirmă în literatura română în perioada marilor clasici, iar opera sa
stă sub semnul realismului. Majoritatea operelor literare ale scriitorului ilustrează o temă cu
substrat moralizator.
Nuvela „Moara cu noroc” a apărut în anul 1881 fiind inclusă în volumul „Novele din
popor” și este o pledoarie pentru viața liniștită și cumpătată, si de refuz al părăsirii unei ordini
prestabilite, deoarece astfel de acțiuni vor fi pedepsite de destin.
Creație literară epică mai întinsă decât schița și mai redusă decât romanul, cu un singur
fir narativ, în care accentul cade pe complexitatea personajului principal, și nu pe acțiune,
nuvela s-a bucurat de o mare apreciere critică, Maiorescu considerând-o un moment de
referință în evoluția prozei românești. Este o nuvelă psihologică deoarece se insistă asupra
conflictului interior, pe schimbările caracteriale și comportamentale ale personajului, pe
devenirea acestuia, dictată de un mediu nepotrivit individului, descrisă în manieră tipic
realistă. Este tratată parvenirea individului într-o societate pentru care nu este pregătit, pe care
dorește să o înțeleagă și să i se integreze, acte în care eșuează, dezumanizându-se treptat
totodată.
Nuvela aparține curentului realist deoarece pune accent pe aspectele sociale și
înfățișează veridic realitatea din societatea ardelenească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Astfel, este o nuvelă realistă prin stilul sobru, concis, termenii folosiţi fiind cu sensul lor
propriu. George Călinescu afirmă că, din punctul de vedere al stilului, „Moara cu noroc”
„anticipează toată proza obiectivă românească ulterioară”
De asemenea nuvela se înscrie în realism prin verosimilitatea realizată astfel: prin anticipări
ale acţiunii (motive anticipative) cum ar fi, de exemplu: replica batrânei din incipitul nuvelei
pare să urmeze ca o obiecţie la o replică rostită anterior, eventual hotărârea de a lua în arendă
Moara cu noroc; se anticipează asfel un viitor conflict între două norme etice, o confruntare
dramatică, cu final tragic/ „şerparul său (al lui Lică) plin de bani” – anticipează cauza morţii
personajului; prin descrierea detaliată şi sugestivă a cadrului natural: „cinci cruci stau
înaintea morii, două de piatră şi trei altele de lemn” (capit.II) – anticipiează moartea
personajelor
Un alt element al verosimilității nuvelei îl constituie descrierea de tip balzacian
a personajelor: portretele fizice sunt conturate pe baza principiului determinismului,
conform căruia fiecărei trăsături fizice îi corespunde o trăsătură morală.
Exemplu: Lică ... „cu ochii mici şi verzi” (răutate) şi „cu sprâncenele dese şi împreunate la
mijloc” (caracter malefic), „Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămaşă subţire şi albă
ca floricelele” (vanitate), dar și prezența elementelor de culoare locală: aspectele prezentate,
bine localizate în timp şi spaţiu, reflectă atmosfera specifică epocii, la care contribuie şi
elemente de limbaj (arhaisme fonetice, lexicale şi semantice)

1
Moara cu noroc

Viziunea despre lume a autorului este una obiectivă și se bazează pe principiile sale
morale, punând în discuție raportul dintre săracie și bogăție, dintre fericire și nefericire,
exprimat încă din prolog, de unul dintre personaje, bătrâna soacră. Această viziune realist-
obiectivă despre lume se desprinde atât din temele nuvelei, cât și din acțiunea și conflictele
acesteia sau din elementele de tehnică narativă.
R2. Nuvela dezvoltă o temă caracteristică acestei specii: dezumanizarea individului
sub influența patimii pentru ban.
Titlul „Moara cu noroc” este o antifrază. Norocul presupune încrederea că lumea stă
sub semnul hazardului, al întâmplării, iar cei care se încred în el, de fapt, nu cred într-o
rânduială superioară, divină. Titlul nuvelei are semnificație simbolică și sugerează ironia la
adresa personajelor implicate în jocul destinului nemilos, atât pentru Ghiță, cât și pentru
familia lui, moara convertită în cârciumă devenind un spațiu blestemat. Sintagma ,,cu noroc,,
trebuie înțeleasă în dublu sens: pe de o parte, ca indicând norocul avut de Ghiță la moară,
reușind să adune cu ușurință banii care să asigure prosperitatea familiei sale, iar pe de altă
parte, poate fi privită și în sens ironic, ca expresie a nenorocului pe care și-l atrage G, prin
alegerile greșite pe care le face după apariția la moară a lui Lică Sămădăul.

Acțiunea plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea este predominant interioară și

prezintă un caz de conștiință, ilustrând convertirea ideii în obsesie. Se urmărește din
perspectiva obiectivă și omniscientă destinul personajului Ghiță, un cizmar care dorește să-și
schimbe condiția socială. Acțiunea se desfășoară între două repere temporale religioase
cu valoare simbolică: de la Sfântul Gheorghe până la Paște: (Sf. Gheorghe – sărbătoarea
biruinței asupra răului – până la următorul Paşti, ȋn ziua Ȋnvierii – sărbătoare a izbăvirii, a
biruinței definitive asupra răului).
Cronotop este realist cu elemente de culoare locală. Acesta înfăţişează lumea
satului ardelenesc la cumpăna secolelor XIX-XX, conturând o imagine a mentalităţii, a
modului de viaţă, a relaţiilor sociale şi a altor trăsături ale acelei epoci. Acţiunea se desfăşoară
pe parcursul unui an în preajma localităţii Ineu, ceea ce conturează un cronotop
restrâns ce conferă dramatism evenimentelor, lucru datorat concentrării unei acţiuni mai
ample într-un timp scurt și un spațiu restrâns.

Instalarea lui Ghiță și a familiei la moara cu noroc este precedată de o scriere detaliată
ce sugerează caracterul malefic al locului aflat sub stăpânirea lui Lică Sămădăul: moara
părăsită transformată în cârciumă se află departe de sat la răscrucea unor drumuri periculoase
și a unor drumuri lipsite de primejdie.

Incipitul nuvelei are valoare premonitorie, bătrâna, alter-ego al autorului exprimând

un punct de vedere tradițional asupra existenței omului care trebuie să se mulțumească cu

2
Moara cu noroc

ceea ce îi este dat fără a râvni la mai mult pentru că provocarea destinului atrage consecințe
grave: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit".
Finalul nu coincide cu deznodământul și este realizat din perspectiva naratorului
omniscient, confirmând teza enunțată în incipit prin vocea bătrânei: "Simțeam eu că nu are să
iasă bine; dar așa le-a fost dat!".
Deoarece textul este o nuvelă psihologică, accentul cade pe conflictul interior, dar
întalnim și numeroase conflicte exterioare.

Cel mai important conflict exterior este cel dintre Lică şi Ghiţă: Sămădăul avea
nevoie de un un om de ȋncredere la moară pentru fărădelegile sale; Ghiţă oscilează între
dorinţa de câştig ușor, dorinţa de a fi cinstit şi de a se bucura de familie.

Un alt conflict exterior important este cel dintre Ghiţă şi Ana: Ghiță îşi pune familia
în pericol fără a-i cere consimţământul. Pentru că nu discută deschis cu ea și pentru că
tolerează prezența și glumele necuviincioase ale lui Lică, Ana ȋncepe să aibă bănuieli ȋn
privința moralității lui Ghiță, oscilând între convingerea că Ghiţă a devenit imoral şi nevoia de
a-l susţine pentru a-şi apăra, în felul acesta, familia. Trece și ea printr-un proces de
degradare din cauza mediului imoral în care trăia (Lică venea adesea cu tovarășii săi la
moară, ȋl umilea pe Ghiță cu glume și cu atitudinea sa disprețuitoare)

Alte conflicte exterioare secundare:-Ghiţă şi Pintea: Pintea creda că Ghiță ȋi este

prieten, că e un om cinstit și speră că ȋl va ajuta să ȋl prindă pe Lică, Ghiță, ȋnsă, oscilează
ȋntre dorința de a scăpa de tirania lui Lică și de a fi un om cinstit și liber, pe de o parte, și
dorința de a profita de pe urma tovărășiei cu Lică, pe de altă parte);

- Lică şi Pintea (Pintea fusese unul dintre oamenii

lui Lică, fusese condamnat ca țap ispășitor ȋn locul lui Lică, și devenise jandarm ca să se
răzbune pe Lică);

- Ana cu Lică (Ana se teme de Lică, pentru că acesta

o intimidează cu atitudinea sa impunătoare și necuviincioasă, dar se străduiește să fie
prietenoasă cu el deoarece simte că soarta lui Ghiță și, implicit, a ȋntregii familii, depinde de
acest om).

Ghiţă trăiește un conflict interior puternic între dorinţa de a fi cinstit şi respectat

de oameni şi familie, pe de o parte, şi patima pentru bani, pe de altă parte. Oscilează între
acestea pe tot parcursul acţiunii; mereu se hotărăşte să facă ceea ce e corect, dar de fiecare
dată se răzgândeşte sau amână să împlinească hotărârea, cu gândul că va mai câştiga nişte
bani de la Lică

Ana trăiește un conflict interior între iubirea faţă de Ghiţă şi dispreţul pe care i-l provoacă
laşitatea şi slăbiciunea lui faţă de Lică, mai ales atunci când Lică şi oamenii săi fac glume
necuviincioase la adresa ei, iar Ghiţă nu

3
Moara cu noroc

Lică oscilează între tendinţa de a-l ucide pe Ghiţă pentru a scăpa de un om greu de stăpânit şi
orgoliul de a-l supune pe acesta şi a demonstra că este mai puternic decât el.
R3.
Acțiunea urmărește dezumanizarea treptată a lui Ghiță sub influența lui Lică. Dacă
inițial scopul lui Ghiță era să ia în arendă moara pentru a strânge bani cât să deschidă un
atelier de cizmărie la oraș, treptat personajul devine obsedat doar de câștig. De aceea el devine
tovarășul lui Lică, prima întâlnire dintre cei doi fiind definitorie pentru viitoarea relație
dintre aceștia. Lică are înfățișarea și comportamentul unui stăpân al locurilor: Eu sunt Lică,
sămădăul... Multe se zic despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite.
Tu vezi un lucru: că umblu ziua-n amiaza mare pe drumul de țară ăi nimeni nu mă oprește în
cale, că mă duc în oras și stau de vorba cu domnii. Intuind patima pentru bani a lui Ghiță,
Lică îi dă de înțeles că șederea la moară depinde numai de bunul său plac.
Astfel, voința Sămădăului se impune și anulează orice încercare a cârciumarului de a opune
rezistență. Relația dintre cei doi este consemnată obiectiv, urmărindu-se reflectarea în
conștiință a unor evenimente exterioare, raportul existențial dintre cele două personaje fiind
de "călău-victimă".
O altă scenă petrecută la cârciumă subliniază relația dintre cei doi, demonstrând că
Ghiță nu va fi niciodată partenerul Sămădăului, neputând să se situeze decât pe poziția
învinsului. Sub influența lui Lică, Ghiță ajunge pe ultima treaptă a dezumanizării. Dorind să-l
prindă pe Lică cu dovezi incontestabile asupra sa, Ghiță pune la cale un plan împreună cu
jandarmul Pintea. Conștient că Ana l-a înșelat, dezamăgit de eșecul planului său și lovit în
orgoliul de soț, Ghiță o ucide pe Ana și este ucis de Răuț, omul lui Lică. Finalul nu coincide
cu deznodământul, fiind realizat din perspectiva naratorului omniscient. Acest deznodământ
tragic reliefează ideea că orice patimă căreia i se dă curs conduce la prăbușirea sub toate
aspectele a celor care o trăiesc. Slăbiciunile proprii sunt acelea care îl determină pe Ghiță să
acopere toate faptele lui Lică, inclusiv crimele, acesta nefiind decât un factor care accelerează
căderea lui Ghiță. Germenele obsesiei pentru avere există în sufletul cizmarului, pe care Lică
îl transformă în omul cel mai fidel, chiar și Ana remarcând subordonarea și inferioritatea lui
Ghiță.
În concluzie, opera literară „Moara cu noroc” ilustrează teza moralizatoare potrivit
căreia nerespectarea principiilor etice are consecințe grave și reliefează trăsăturile unor
personaje memorabile prin profunzimea zbuciumului interior și prin destinul tragic.

R1.- Statutul social, psihologic si moral al personajelor -

Ghiță este protagonistul operei, personajul cel mai bine legat de intențiile
moralizatoare ale autorului. Condiția sa socială se conturează prin însumarea detaliilor:
cizmar sărac, căsătorit cu Ana, are doi copii și o soacră înțeleaptă, se mută la moară, o
cârciumă aflată în apropiere de Ineu, pentru a câștiga bani.
Din punct de vedere moral, Ghiță apare ca personaj dilematic, mistuit de gânduri și
remușcări ascunse de ochii familiei. Lică identifică la el două slăbiciuni: banii și Ana, și se
folosește de ele pentru a obține beneficii materiale. Este surprins în trei ipostaze: prima este
de pater familias, care își arată iubirea și grija față de ceilalți, având calități precum cinstea,

4
Moara cu noroc

hărnicia și sociabilitatea. Situația se schimbă atunci când apare Lică Sămadăul manifestându-
și un orgoliu de stapân.
A doua ipostază a personajului este cea dilematică, deoarece cârciumarul simte cum își
fac loc în sufletul său frământările și zbaterea între două dorințe contradictorii: acea de a
rămâne om cinstit și cea de a se îmbogății ușor alături de Lică. Sfâșiat de trăiri contradictorii
acesta se închide în sine, se înstrăinează și devine mohărât.
Ultima ipostază este a cea a imoralității totale. Este dispus să-și sacrifice soția pentru
a-l da pe Lică pe mâna lui Pintea la Sărbătorile Paștelui. Ana i se dăruiește Sămădăului, iar
Ghiță în culmea deznădejdii o ucide din dorința de a o elibera de păcat, fiind ucis la rândul său
de Răuț.
Nuvela ilustrează astfel teza conform căreia încălcarea normelor atrage pedeapsa
destinului și că în societatea patriarhală morala tuturor triumfă asupra celei individuale.
Astfel, gura satului devine o instanță morală care ilustrează deciziile și soarta personajelor.

Slavici nu-și constrânge personajele, lăsându-le să acționeze după cum le dictează conștiința,
sufletul, sau împrejurarea, iar noutatea pe care o aduce Slavici e aceea că societatea și evenimentele
existenței influențează și modifică predispozițiile psihice, native ale individului.
Ghiță ilustrează drama omului atras de dorințe contradictorii, ca urmare a unor trăsături
sufletești contradictorii. Cât fusese sărac, Ghiță era un om cinstit, harnic, un soț tandru, care își iubea
soția, un tată atent, ilustrând exact teoria morală a lui Slavici că sărăcia asigură liniștea omului, teorie
apropiată de preceptele religioase. La întâlnirea cu Lică, om întreprinzător și sigur pe sine, Ghiță intră
într-o altfel de existență, el își descoperă acum trăsăturile negative latente, cum ar fi patima banului, ce
îl va transforma în victima lui Lică. Conștiința culpabilității îl face să se schimbe, devine irascibil,
violent chiar, fiind mereu tensionat și având un sentiment acut de nesiguranță. Nici Ana nu-l poate
ajuta pentru că dragostea de bani întunecase iubirea pentru ea, iar cei doi soți nu mai comunicau.
Dezumanizat total Ghiță ajunge chiar la crimă.
Lică are o viață sufletească lineară, lipsită de zbucium. El este porcar, dar nu un porcar
oarecare, ci unul de temut și bogat, cunoscut de ceilalți porcari din zona. Nimic nu-i scapă Sămădăului
care face legea cum vrea el. Lică are un farmec misterios care atrage și supune pe cei ce iau contact cu
el. Pe lângă farmec el se caracterizează prin inteligență și curaj. Asprimea lui primitivă este asociată cu
un fel de noblețe sălbatică. El este un om fără suflet, fără credință și fără lege. La sfârșit alege să
moară decât să fie prins și închis.