Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Definiția nuvelei
Nuvela este o specie narativă în proză, de dimensiuni medii, care se remarcă prin construcția
riguroasă a subiectului, prin obiectivitatea redării unor aspecte ale realității și prin conflictele puternice
dezvoltate. În plus, nuvela redă un moment hotărâtor din viața personajelor și se remarcă prin concizia
și chiar sobrietatea stilului de a nara.

Despre Ioan Slavici

Ioan Slavici aparține epocii marilor clasici și este unul dintre reprezentanții canonici ai direcției
noi în proza românească. Scrie opere literare prin care încearcă să impună o idee morală, un principiu
etic, particularitate a operei sale în ansamblul ei, susținută de structura sa sufletească, un moralist și un
îndrumător al poporului care a desfășurat, în plan practic, o muncă de educator.

Prezentarea operei în ansamblu

Volumul ˮNuvele din poporˮ (1881) cuprinde opere care atestă faptul că Slavici este un profund
cunoscător al vieții satului românesc. Iar specia literară în care s-a consacrat îi permite să surprindă
adevărate drame existențiale: ˮMoara cu norocˮ, ˮPopa Tandaˮ, ˮBudulea Taichiiˮ, ˮPădureancaˮ sau
ˮGura satuluiˮ.

Prezentarea nuvelei
Moara cu noroc, capodopera speciei, surprinde transformările satului românesc din Transilvania
la sfârșitul secolului al XIX-lea, la impactul cu formele vieții capitaliste. Dezvoltă conflicte și tensiuni
latente, apărute ca urmare a adâncirii diferențelor economice între membrii comunității rurale
tradiționale. Registrul tragic al nuvelei redă specificul unei lumi frământate de mari probleme etice, o
poveste aparent simplă, care însă conține un scenariu epic de o forță covârșitoare.

Tema și viziunea despre lume

Un meseriaș sărac, pe nume Ghiță, hotărăște să-și încerce norocul și să scape de sărăcie, luând
în arendă Moara cu noroc, o cârciumă, un han construit în pustietate. Incipitul operei reflectă teza
morală a autorului, reflectată în vorbele bătrânei, a cărei judecată simplă prezice imprevizibilul sorții,
dacă omul omul alege să-și schimbe locul și rolul în comunitate: ˮOmul să fie mulțumit cu sărăcia sa,
căci, dacă îi e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. ˮ Nuvela dezvoltă, prin armonizare,
două teme: familia și dezumanizarea sub influența nefastă a banului câștigat cu ușurință.

Titlul
Titlul conține referința la toposul principal în care se desfășoară mare parte din acțiune, loc
singuratic și ținta tuturor călătorilor ˮori de care parte ar veniˮ, aparent protejat, într-o natură ostilă și

1
chiar agresivă. Numele ar sugera ideea împlinirii și a fericirii, ceea ce nu se va confirma până la final.
Tihna familiei lui Ghiță este tulburată de apariția sămădăului, om specific zonei, cu stare, care poate plăti
grăsunii pierduți ori pe cei furați. Stăpân al locului, Lică este un om aspru, neîndurat, care îi știe pe
oamenii buni și mai ales pe cei răi. Momentul apariției sale la han tulbură iremediabil liniștea familiei
cârciumarului. De altfel, titlul poate fi interpretat și ca o ironie a sorții, cu trimitere la tema
dezumanizării: locul îi poartă noroc și Ghiță și îi aduce prosperitatea mult visată până când se lasă
stăpânit de înrâurirea demonică a lui Lică.

Timp și spațiu
Indicii de timp și spațiu au în operă o valoare simbolică: acțiunea se desfășoară într-un interval
relativ redus, pa parcursul unui an, între două mari sărbători creștine: familia se mută de Sf. Gheorghe,
sărbătoarea care semnifică lupta cu răul și înfruntarea propriului destin, precum și ideea unui nou
început, iar sfârșitul tragic ale loc de Paște, sărbătoarea ce amintește de patimile lui Iisus, de suferința și
încercările depășirii tentației, precum și curmarea răului.
Hanul este perceput inițial ca un loc binecuvântat, un spațiu la încercării destinului și al
schimbării în bine, care însă poartă urmele tranziției dintre mentalitatea tradițională și cea capitalistă.
Astfel povestea cuplului poate fi interpretată și ca o dramă a imposibilității schimbării prea bruște a
statutului social și moral.

Incipitul și finalul
Relația de simetrie dintre incipit și final este dată de intervențiile bătrânei soacre, a cărei voce
transpune teza morală a autorului: omul nu trebuie să-și forțeze propriul destin și nu trebuie să se abată
de la firescul existenței, pentru că destinul poate oricând să se întoarcă împotriva lui. Avertismentul
bătrânei nu este ascultat de Ghiță, dornic să asigure întregii familii un viitor prosper și sigur, astfel că
finalul pedepsește pe cei care se abat de la codul etic specific mentalității colective. Vorbele soacrei din
final dovedesc credința în soarta implacabilă: ˮSimțeam eu că nu are să fie bine, dar așa le-a fost dataˮ,
crezând sau făcându-se a crede că incendiul s-ar fi datorat trăznetului.

Moduri de expunere
Modul de expunere predominant este narațiunea, evenimentele sunt redate cu obiectivitate de
un narator neimplicat și detașat, cu sobrietate.
Descrierea ajută la conturarea cadrului narațiunii, cât și la caracterizarea directă, mai ales de
aspect, a personajelor principale. Pericolul influenței lui Lică este marcat concis prin câteva elemente
semnificative de portret, care conturează imaginea lui Lică sămădăul: personaj impunător, carismatic,
sever, cu o reputație de temut, sămădăul lasă o impresie puternică mai ales asupra femeilor: ˮun om de
36 de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și
împreunate la mijloc.ˮ
Un rol foarte important îl are monologul interior, mijloc de caracterizare și de autocaracterizare
a personajului principal Ghiță, care redă frământările sufletești, gândurile adesea contradictorii și
tensiunea copleșitoare prin care trece Ghiță.

2
 Conflicte
Un puternic conflict exterior este dezvoltat în relația nefastă dintre cârciumarul Ghiță și Lică
sămădăul. Prozatorul surprinde cu precizie și finețe transformările sufletești prin care trece Ghiță și
efectele întovărășirii cu omul locului, ˮpactul cu diavolulˮ. Jocul tensionat dintre cei doi, deși cârciumarul
se opune cu tărie inițial, dezvoltă un puternic conflict interior, aspect care încadrează opera în categoria
nuvelelor psihologice.

Portretul lui Ghiță

Ghiță este personajul principal al nuvelei, surprins într-un moment de răscruce din viața sa, dar
și a familiei. Incipitul conține informații esențiale despre statutul său social și moral: cârciumar de
meserie, Ghiță hotărăște să ia în arendă Moara cu noroc și astfel să-și schimbe statutul social umil
pentru a garanta prosperitate și fericire propriei familii.
Familist convins, Ghiță trăiește în armonie cu soția sa Ana, cu care comunică și căreia i se
confesează. Complicitatea cu Lică îi degradează imaginea de om cinstit și răcește relația cu propria soție.
Scena primei confruntări cu Lică este memorabilă și surprinde reflexul inițial de a i se împotrivi: ˮLică, tu
trebuie să înțelegi că oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni neprețuiți. ˮ
Ana își avertizează soțul asupra pericolului – ˮLică e un om rău și om primejdios […] e om
pătimaș, Ghiță, și nu e bine să te dai prea departe cu elˮ –, însă Ghiță se lasă cuprins de patima banului,
obținut cu ușurință din întovărășirea cu Lică.
Personaj complex și puternic individualizat, Ghiță își încalcă codul moral și face un compromis
care îi schimbă viața. Gândul că Lică ar putea să-l îndepărteze din acel loc trezește în el stări
contradictorii: se simte eliberat de înțelegerea umilitoare cu șeful porcarilor dacă l-ar da pe mâna
justiției și totuși regretă pierderea posibilității de a se îmbogăți.
Prădarea arendașului și uciderea văduvei declanșează o intrigă polițistă, dar și un mecanism
strivitor pentru Ghiță. Simțindu-se vinovat, cârciumarul își revarsă mustrările de conștiință: ˮSărmanilor
mei copii, voi nu mai aveți, cum avuseseră părinții voștri, un tată om cinstit. ˮ. Drama lui Ghiță derivă din
faptul că, pe de o parte, Ghiță nu are tăria de caracter să ia decizia de a da pe Lică pe mâna jandarmilor,
tot amânând pasul decisiv și, pe de altă parte, banul, ˮochiul draculuiˮ, îl face să joace necinstit cu
Pintea. Fire slabă și duplicitară, Ghiță se justifică față de el însuși: ˮAșa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac
dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea? ˮ
După ce o lasă pe Ana la han în tovărășia lui Lică, Ghiță ˮsimțea că Ana e pierdută și nu se mai
gândea decât la răzbunarea lui.ˮ Gelos și măcinat de vină, Ghiță își ucide soția: ˮNu-ți fie frică, îi zise
înduioșat; tu știi că îmi ești dragă ca lumina ochilor!ˮ

Deznodământul operei
La ordinul lui Lică, Răuț îl împușcă pe hangiu și dă foc hanului. Mereu pe urmele lui Lică, Pintea,
vechi tovarăș de fărădelegi, încearcă să-l prindă, însă Lică preferă sinuciderea decât să ajungă la
închisoare, gest care denotă orgoliul și tăria de caracter a porcarului.

3
 Concluzie
Nuvelă realistă prin sobrietatea, precizia și concizia reflectării aspectelor sociale și morale ale
dramei unei întregi familii și nuvelă psihologică prin dezvoltarea unui puternic conflict interior și prin ......
psihologică în devenire, opera Moara cu noroc conține o lecție de viață despre efectele
dezumanizatoare ale parvenirii. Astfel, Ghiță devine exponentul unei drame a neputinței omului de a-și
depăși destinul, o dramă a duplicității și a vinovăției.