Moara cu noroc

Ioan Slavici
EPOCĂ

Opera lui Ioan Slavici conturează două universuri distincte, delimitate în funcţie de
raportul care se creează între fiinţa umană şi legea morală. Astfel, se poate identifica un prim
univers luminos, în care legile morale nu sunt sever încălcate/ abaterile etice nu sunt atât de
aspre sau definitive. Un al doilea univers delimitat de scrierile lui Slavici este unul de factură
tragică şi este marcat de încălcarea gravă a principiilor morale, urmată de sancţiunea prin
moartea tragică, menită să restabilească echilibrul moral al lumii.
Nuvela „Moara cu noroc” se înscrie în acest univers tragic, în măsura în care
protagonistul captivat de mirajul banilor încalcă regulile eticii şi în cele din urmă îşi va
răscumpăra gravele greşeli doar printr-o moarte violentă. Scrierea face parte din volumul
„Novele din popor”, publicat în 1881 şi reprezintă unul dintre textele reper ale literaturii
române, Slavici fiind unul dintre întemeietorii nuvelei psihologice româneşti. Contribuţia lui
Slavici la evoluţia literaturii române este una semnificativă, scriitorul făcând parte, alături de
alţi reprezentanţi ai literaturii secolului al XIX-lea( precum Eminescu, Creangă sau Caragiale),
dintr-un canon naţional/ dintr-un set de modele care au marcat, prin influenţa lor decisivă,
evoluţia literaturii române.

NUVELĂ

Nuvela este specie a genului epic cu un singur fir narativ, cu un conflict puternic, cu
personaje bine individualizate. „Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, în măsura în care
conflictul exterior dintre personaje este dublat de conflictul interior, desfăşurat pe scena
conştiinţei protagonistului. Accentul este pus asupra evoluţiei sufleteşti, asupra unei psihologii
complexe şi complicate a unui personaj care se confruntă cu lumea şi cu sine. Slavici se
dovedeşte un fin observator al sufletului omenesc, cu labirintul său de afecte, idealuri, iluzii,
dileme, crize morale. De asemenea, Slavici este cel dintâi creator al psihologiei feminine din
literatura română, „Moara cu noroc” remarcându-se prin abilitatea portretului Anei, soţia lui
Ghiţă, personaj feminin ce ilustrează o ipostază umană complexă, aceea a feminităţii tulburate
de dileme morale.
Nuvela urmăreşte evoluţia psihologică a personajelor care se află sub semnul negativ al
degradării morale, al abaterilor de la principiile etice. Ghiţă se transformă dintr-un om
gospodar cu frică de Dumnezeu, tată şi soţ iubitor, într-un om lacom şi brutal, măcinat de
dorinţa de răzbunare. Soţia sa, Ana, traversează la rândul ei un proces al degradării sufleteşti,
transformându-se dintr-o soţie grijulie, credincioasă, iubitoare, într-o adulterină care îşi
dispreţuieşte soţul. Analiza psihologică amănunţită a personajelor se realizează prin îmbinarea
tehnicii monologului interior cu tehnica stilului indirect-liber, ambele oferind cititorului
accesul la conştiinţa personajului, marcată de un tumult interior.
Tema nuvelei o constituie consecinţele nefaste ale patimii pentru bani şi degradarea
morală treptată a fiinţei umane, care îşi pierde principiile etice. În viziunea moralizatoare a lui
Slavici, banul reprezintă o forţă demonică, ce exercită o atracţie irezistibilă asupra individului
dispus să renunţe la valorile sale pentru a adopta o nouă valoare, malefică, bogăţia. Nuvela
capătă un sens moralizator, în măsura în care personajele ce se fac vinovate de încălcarea
principiilor morale plătesc în cele din urmă cu viaţa pentru aceste abateri. Ghiţă este sancţionat
cu moartea tragică pentru lăcomia sa, în numele căreia renunţă la onestitate, dar şi pentru
dorinţa de răzbunare, devenită la un moment dat un scop al existenţei sale. Ana este pedepsită
la rândul ei pentru adulter, pentru abdicarea de la moralitatea conjugală.Lică Sămădăul are
parte, de asemenea, de un sfârşit tragic, menit să răscumpere numeroasele fărădelegi ale unui
bărbat lipsit de frica lui Dumnezeu/ lipsit de conştiinţa că într-o zi va fi judecat pentru toate
păcatele sale.

STRUCTURĂ.COMPOZIȚIE.

Titlul nuvelei cuprinde un indice spaţial, anticipând numele locului în care se va petrece
cu precădere acţiunea. Semnificaţia titlului se dezvăluie către sfârşitul primului capitol, când
Ghiţă îşi anunţă familia că se vor muta la cârciuma Moara cu noroc pe care o vor lua în arendă.
Structura din titlu capătă o dimensiune ironică prin faptul că Moara cu noroc nu va fi un spaţiu
al belşugului, ci se va dovedi un spaţiu blestemat, al degradării morale, al nefericirii, al morţii.
Perspectiva narativă specifică textului realist este una obiectivă, relatarea făcându-se
din punctul de vedere al unui narator omniscient şi omniprezent, înzestrat cu rolul de a reda
atât faptele, cât şi gândurile şi sentimentele personajelor. Nuvela lui Slavici este alcătuită din
şaptesprezece capitole care urmăresc desfăşurarea acţiunii, culminând cu momentul infidelității
Anei, urmat de moartea personajelor vinovate de încălcarea legilor morale. Acţiunea nuvelei
se desfăşoară de la sărbătoarea Sfântului Gheorghe până la Paştele următor; cele două sărbători
creştine capătă o profundă semnificaţie simbolică, sugerând confruntarea dramatică dintre bine
şi rău, dintre păcat şi virtute, dintre viaţă şi moarte. Această confruntare decisivă este surprinsă
pe parcursul întregii nuvele atât din perspectiva conflictului exterior dintre Ghiţă şi Lică
Sămădăul, cât şi din perspectiva conflictului interior care îl macină pe cârciumarul tentat să se
îmbogăţească, dar și să se răzbune pe Sămădău.
Între incipitul şi finalul nuvelei se creează o relaţie de simetrie, dată de prezenţa
aceluiaşi personaj, bătrâna soacră a lui Ghiţă, aceasta rostind de fiecare dată vorbe înţelepte/ cu
un puternic mesaj moralizator,. Bătrâna este personajul purtător de cuvânt, în măsura în care
reprezintă un alter ego/dublu textual al autorului, care îşi exprimă astfel propriile concepții
moralizatoare referitoare la condiţia umană/ la necesitatea de a respecta limitele impuse de
către destin. Textul se deschide cu replica amplă a bătrânei, ce afirmă că omul trebuie să fie
mulţumit cu sărăcia sa, deoarece “nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Vorbele
soacrei lui Ghiţă îndeamnă la cumpătare şi exprimă punctul de vedere al omului care ştie că
trebuie să respecte tradiţia şi se teme că orice schimbare ar putea atrage consecinţe grave.
Capitolul întâi prezintă dialogul dintre Ghiţă şi soacra sa, reluând eternul conflict între
generaţii, dintre omul tradiţional şi omul modern. Bătrâna reprezintă lumea arhaică tradiţională
pentru care valoarea fundamentală o constituie liniştea familiei. Ghiţă este reprezentantul lumii
moderne, bazată pe valorile noului şi ale banului. Conflictul dintre cele două mentalități nu se
amplifică, întreaga familie supunându-se deciziei lui Ghiţă de a se muta la Moara cu noroc în
căutarea unei vieţi mai îmbelşugate. Nuvela se încheie tot cu o replică rostită de soacra lui
Ghiţă, cea care realizează neputincioasă că prevestirile şi temerile ei cele mai cumplite s-au
adeverit. Plângând lângă ruinele fumegânde ale morii, bătrâna îşi aminteşte că a presimţit că
abaterea de la tradiţie, dorinţa de a-şi depăşi propria condiţie, se soldează cu un final tragic:
„simţeam eu că nu are să iasă bine, dar aşa le-a fost data!” Deşi este îndurerată de moartea
fiicei şi a ginerelui, bătrâna este totuşi resemnată/ îşi acceptă soarta fără să se revolte, convinsă
că există o logică ascunsă, de necontestat, a mersului lumii.

CARACTERIZARE

Protagonistul nuvelei realiste scrise de Slavici este Ghiţă, un cizmar sărac, care doreşte
să-şi depăşească umila condiţie şi astfel ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, ca să
asigure familiei un trai mai îmbelşugat. Iniţial, viaţa familiei mutate la Moara cu noroc pare să
se desfăşoare sub semnul pozitiv al bunăstării şi al înţelegerii. Viaţa senină a familiei va fi însă
alterată de apariţia lui Lică Sămădăul, om temut, aspru, care încearcă să-l supună pe Ghiţă şi
să-l determine să-i devină complice la fărădelegi. Ghiţă este vulnerabil atât în faţa autorităţii
ameninţătoare a Sămădăului, cât şi în faţa mirajului unei bogăţii fabuloase. Ghiţă abdică de la
principiile morale, se înstrăinează de soţie şi de copii, devine mai brutal, fiind mânat doar de
impulsul iraţional de a strânge cât mai mulţi bani şi de a se răzbuna pe Lică,cel care îl
transformă într-o slugă şi într-un om imoral. Dezumanizarea lui Ghiţă culminează cu uciderea
Anei, pe care o pedepseşte astfel pentru adulterul comis, deşi el însuşi purta vina morală a
infidelităţii Anei pentru că o împinsese în braţele Sămădăului. Ghiţă are parte de un final
tragic, fiind ucis de unul dintre oamenii Sămădăului, moartea fiindu-i răsplata pentru lăcomie,
pentru crimă, pentru incapacitatea de a respecta limitele date de către destin.
Nuvela psihologică urmăreşte involuţia morală a lui Ghiţă pusă sub semnul influenţei
malefice a Sămădăului. După apariţia lui Lică la Moara cu noroc, Ghiţă începe să se simtă
constrâns, ameninţat, echilibrul său interior fiind tulburat. Dintr-un „om harnic şi sârguitor”,
cumpătat, înţelept, Ghiţă se transformă într-un om ursuz, impulsiv, care „se aprindea pentru
orice lucru de nimic, care nu mai zâmbea ca înainte, ci râdea cu hohote, încât îţi venea să te
sperii de dânsul”. Cuprins de mirajul averii, Ghiţă îşi pierde instinctul de autoconservare, fiind
dispus să-şi rişte chiar viaţa, „să-şi pună pe un an, doi capul în primejdie” ca să obţină averea
visată/ râvnită. La început, familia constituise pentru Ghiță singurul motiv de fericire, fiind
suficientă pentru a-i da sentimentul de împlinire. După apariţia Sămădăului, Ghiţă resimte
familia ca pe o povară ce îl împiedică să-şi împlinească visul de îmbogăţire: „Ghiţă întâia oară
în viaţa lui ar fi dorit să nu aibă nevastă şi copii”. Cârciumarul oscilează între două dorinţe
contradictorii, aceea de a rămâne cinstit, ceea ce exclude însă obţinerea averii fabuloase şi
aceea de a deveni bogat, ceea ce excludea moralitatea. Drama interioară a lui Ghiţă este
marcată de această dilemă etică- „îi era greu să se oprească asupra unui gând fie el bun, fie
rău”. Treptat, Ghiţă va ceda atât în faţa autorităţii lui Lică, cât şi în faţa ispitei banului. El se
simte împăcat cu propria degradare morală, îşi acceptă viciul fără remuşcări: „Ce să-mi fac
dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?”. Ghiţă regretă încălcarea principiilor morale în
momentul în care ajunge în sala de judecată, ca om vinovat ce merită întregul dispreţ al omului
cinstit. Zbuciumul interior extrem de intens îl consumă rapid în câteva zile, punându-şi
amprenta asupra înfăţişării. Aproape că Ana nu şi-a mai putut recunoaște soţul: „în câteva zile
peliţa obrajilor i se încreţise şi perii capului îi dăduse în cărunţeală”.Portretul lui Ghiţă conţine
în special o componentă sufletească, autorul insistând asupra portretului moral completat
uneori de portretul fizic: „el însuşi înalt şi spătos”. Trăsăturile personajului sunt conturate atât
de mijloacele de caracterizare directe, cât şi prin mijloace de caracterizare indirecte (gesturi,
replici, fapte).
Trăsăturile protagonistului din nuvela lui Slavici sunt reliefate şi prin surprinderea
relaţiilor cu alte personaje. Relaţia dintre Ghiţă şi soţia sa este pusă sub acelaşi semn al
transformării negative. Cei doi soţi păreau la început să se completeze reciproc, să dea dovadă
de grijă, iubire, credinţă, atât de necesare pentru a asigura coeziunea unei familii. Treptat, cei
doi soţi se înstrăinează, îşi pierd încrederea reciprocă şi nu mai sunt stăpâniţi de sentimentul că
pot primi sprijin unul din partea celuilalt. Ghiţă respinge intenţia Anei de a-i oferi tot ajutorul
ei, nu i se confesează, nu-şi descarcă poverile sufleteşti, ci îi adresează o replică aspră: „Eşti
uşoară la minte şi nu înţelegi nimic. Sunt ca tine ca fără de tine”. Vorbele lui Ghiţă ilustrează,
de fapt, cumplita singurătate în doi a soţilor care nu se mai bucură unul de celălalt. Simţindu-se
lipsită de sprijinul autorităţii unui bărbat puternic, Ana se va apropia de Lică pe care iniţial îl
considerase un om rău şi periculos. În cele din urmă, Ana îți trădează soțul, pe care îl
caracterizează dispreţuitoare : „Tu eşti om Lică, iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în
haine bărbăteşti”.

RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

 Relaţia dintre două personaje poate fi ilustrată în nuvela lui Slavici prin intermediul
conflictului dintre Ghiţă şi Lică Sămădăul, conflict bazat pe dorinţa de putere. Fiecare dintre
cei doi bărbaţi doreşte să se dovedească mai puternic decât celălalt, doreşte să i se confirme
superioritatea. Ghiță încearcă să își păstreze independența, autoritatea de cap de familie, iar
Lică pretinde să i se confirme autoritatea de stăpân al locurilor, om de temut, căruia toţi i se
supun. Relaţia dintre cele două personaje este pusă permanent sub semnul unei tensiuni care la
început iese la suprafaţă în dialoguri contradictorii, iar mai apoi, rămâne într-o formă latentă/
mocnită. Ghiţă îi atrage atenţia Sămădăului că el nu se va lăsa supus, că îşi doreşte să fie
considerat un egal cu demnitate, autonomie şi nu o slugă. El recurge chiar la ameninţări mai
mult sau mai puţin voalate, autocaracterizându-se astfel: „oamenii ca mine sunt slugi
primejdioase, dar prieteni nepreţuiţi”. Lică recurge la diverse strategii pentru a-l supune pe
cârciumar. Sămădăul îl şantajează pe Ghiţă, luându-i din sertar banii strânşi şi asigurându-l că
atâta timp cât el nu va păţi nimic, Ghiţă nu va trebui să-şi facă griji în privinţa recuperării
banilor. Bun cunoscător al psihologiei umane, Lică ştie că obţine în felul acesta sprijinul şi
tăcerea cârciumarului, chiar dacă nu obţine şi prietenia sau loialitatea necondiţionată a acestuia.
Sămădăul îşi asumă treptat rolul pe care Ghiţă îl joacă în familie, ajungând să-l
substituie pe cârciumar. El preia rolul de tată sau de soţ. Întorcându-se într-o zi acasă, Ghiţă se
găseşte în faţa unui tablou, aparent de familie, reprezentat de imaginea Anei şi a lui Lică, aflaţi
pe prispă, în timp ce alături de ei se joacă cei doi copilaşi ai lui Ghiţă. Cârciumarul realizează
că pentru orice străin venit la moară, Sămădăul care o ajuta cu atâta grijă pe Ana la împletit,
părea soţul iubitor şi tatăl protector. Subminarea autorităţii lui Ghiţă în propria familie este
accentuată şi de secvenţa în care fiul cel mare al cârciumarului îl roagă pe Lică să-i împletească
un bici la fel de frumos ca al acestuia, atitudinea copilului sugerând că bărbatul străin căpătase
valoarea unui tată în defavoarea adevăratului tată, de care băiatul se înstrăinase. Subminarea
definitivă a statutului de cap al familiei se petrece în momentul în care Ana însăşi renunţă la
dragoste şi loialitate faţă de soţ, înşelându-l pe Ghiţă cu bărbatul care îi conferea sentimentul de
protecţie / de siguranţă, atât de necesar.
Prezenţa lui Lică Sămădăul modelează evoluţia sufletească a lui Ghiţă, dezvăluindu-i
omului gospodar și cinstit tenebre sufleteşti nebănuite, transmiţându-i patima pentru bogăţie,
dorinţa de putere şi în bună măsură o anumită cruzime şi lipsă de omenie. Lică este conştient
de influenţa nefastă pe care o exercită asupra cârciumarului şi îi atrage atenţia acestuia asupra
pericolului care îl pândeşte în prezenţa unui om atât de malefic, încât îi poate transforma pe cei
din jur în vinovaţi inocenţi: „Tu eşti un om cinstit Ghiţă şi am făcut din tine un vinovat”. Ghiţă
nu capitulează niciodată definitiv în faţa adversarului şi a complicelui său din pricina unui
firesc orgoliu care îl îndeamnă să se lupte pentru autonomie şi să se răzbune pe cel care i-a
tulburat liniştea familiei şi i-a condiţionat libertatea. Ghiţă este dispus să renunţe la propria
viaţă doar pentru a se răzbuna pe Sămădău; el îşi spune în gând: „Te duc la spânzurătoare chiar
de-ar trebui să merg şi eu de hăţ cu tine!”
Voinţele celor două personaje masculine ajung într-un final să se anihileze reciproc.
Ghiţă şi Lică au parte de un final tragic asupra căruia îşi pune amprenta de fiecare dată voinţa
adversarului. Ghiţă este ucis din porunca lui Lică, iar Lică decide să se sinucidă, fiind încolţit
de jandarmul Pintea, pe care Ghiţă îl sprijinise ca să-l prindă pe Sămădău.

ÎNCHEIERE

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici reprezintă un reper în evoluţia literaturii

române prin valoarea sa artistică, prin construcţia riguroasă a personajelor, prin rafinamentul
analizei psihologice. Scriitorul reliefează un adevăr de esenţă moralizatoare, conform căruia
mirajul demonic al banilor poate destrăma ireversibil liniştea unei familii, echilibrul
individului, bogăţia materială neputând garanta fericirea.