MOARA CU NOROC

IOAN SLAVICI

Perioada Marilor Clasici

1. Nuvelă de analiză psihologică:
 conflict interior între dorința lui Ghiță de a rămâne un om cinstit si neputința de a
rezista ispitei banului.
 Modalități de caracterizare specifice: monologul interior, notația gesticii, a
mimicii, a tonului vocii, care subliniază trăirea interioară.
 Personaj rotund care involuează din pricina conflictului interior.
2. Nuvelă realistă:
 verosimilitatea conferită de situarea într-un anumit spațiu si timp (în zona
Ardealului, la începutul secolului XX)
 personajele se înscriu în tipologii: Ghiță (tipul omului slab, care nu se poate opune
tentației), Lică (omul puternic, care îi manipulează pe cei slabi), bătrâna (tipul
omului înțelept), Ana (tipul fetei naive)
 perspectiva narativă obiectivă
 simetria incipit-final
Incipit : ” Omul sa fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei
tale te face fericit.”
Final : „ Se vede c-au lăsat ferestrele deschise! Zise ea într-un târziu. Simțeam ca nu are sa iasă
bine: da așa le-a fost data!”
 tehnica detaliului semnificativ, care anticipează evenimentele (Moara cu noroc
este in vale, loc al umbrelor)
Pentru drumeți este un loc norocos, caci ii vestește ca au scăpat cu viață, împrejurimile
fiind rău famate.
Moara este veche, părăsită, cu lopețile rupte, semn că destinul tragic al celor care au
locuit la moară se va repeta.
In fața morii sunt cinci cruci, 2 de piatră , semn al destinului nefericit al Anei si al lui
Ghiță si 3 de lemn, care simbolizează durerea bătrânei si al celor 2 copii rămași orfani.
 Viziunea critica a scriitorului asupra aspectelor negative ale societății. El critică
patima înfăptuirii, lăcomia, infidelitatea Anei, neascultarea sfaturilor bătrânei,
ambiția și setea de răzbunare .
Tema si viziunea
Ioan Slavici este un scriitor reprezentativ al perioadei Marilor Clasici,, alături de poetul
Mihai Eminescu, dramaturgul I.L. Caragiale si povestitorul Ion Creangă. Cel care joacă rolul de
îndrumător cultural în această perioadă literară este Titu Maiorescu. El este unul dintre
fondatorii Junimii si ai revistei ,,Convorbiri literare”. Printre obiectivele acestei grupări
culturale se numără: încurajarea literaturii naționale, dezvoltarea spiritului critic și scrierea
unor opere originale.
Ioan Slavici este unul din inițiatorii realismului românesc.
Nuvela „Moara cu noroc” apărută in 1881 este reprezentativă pentru viziunea autorului
asupra lumii satului, fiind inclusă și în volumul de debut „ Novele pentru popor”. Este o proză
realista, de analiză psihologică, o nuvela cu o construcție riguroasă, ale cărei personaje, relativ
puține, pun in evidență transformările personajului principal, puternic individualizat.
Este o nuvelă realistă prin verosimilitate, perspectiva narativă obiectivă, simetria
incipit-final, prin înscrierea personajelor in tipologii si prin caracterul moralizator. Este o
nuvelă psihologică prin tema degradării umane provocată de patima înavuțirii, prin
modalitățile de caracterizare si prin conflictul interior.
Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între 2 repere temporale cu valoare
religioasă de la Sf. Gheorghe pana la Paști.
Titlul este folosit cu nuanță ironică. „Moara cu noroc” este numele unui han, aflat la o
intersecție de drumuri si de destine , este locul în care oamenii care nu știu să prețuiască
„liniștea colibei” se confruntă cu zbucium, nefericire si singurătate. Norocul se dovedește a fi
înșelător și efemer, ispita scoasă în calea omului slab. În acel loc există doua mori: una veche,
părăsită „ cu lopețile rupte”, „ care a încetat a mai măcina” semn al destinului nefericit al celor
care au sfârșit tragic la han înaintea venirii lui Ghiță, și una transformată în cârciumă care
pentru Ghiță înseamnă iluzia îmbogățirii rapide. Locul blestemat sugerat prin imaginea celor
cinci cruci care „stau înaintea morii”, vestindu-l pe drumeț că aici locul e binecuvântat pare
astfel pentru Ghiță un loc norocos. Titlul volumului sugerează specia literară a operelor
cuprinse și tema de inspirație: viața sociala, rurala, aparținând perioadei marilor clasici si
curentului literar realism.
Conflictul, element de structură al operei literare este pe de o parte exterior, intre Ghiță
si Lică Sămădăul, generat nu numai de interese materiale, ci și de o confruntare a orgoliilor
bărbătești, dar si interior, intre valorile morale pe care Ghiță le respecta in vreme ce era cizmar
si ispita răului căreia nu ii poate rezista.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin vorbele bătrânei, voce auctoriala. Astfel,
incipitul care se constituie într-o cugetare înțeleaptă e si o avertizare asupra pedepsei pe care
Dumnezeu o da acelora care nu prețuiesc ceea ce au: „Omul sa fie mulțumit cu sărăcia sa, căci,
daca e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” Finalul aduce in prim-plan
subtema destinului: ”Sâmțeam ca nu are sa iasă bine: da așa le-a fost dată!”
 Narațiunea realista este obiectiva, realizata la persoana a III-a, de către un narator
omniscient si omniprezent, neimplicat. Înlănțuite temporal si cauzal, faptele sunt credibile,
verosimile. Pe lângă perspectiva obiectiva a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere
(în considerațiile simetrice, ale bătrânei, care exprima mesajul moralizator al nuvelei).
Tema nuvelei susține caracterul moralizator, pentru că surprinde consecințele nefaste
ale dorinței de înavuțire, dar și căderea morală a celor care nu gfac față tentației. Lică este
manipulatorul, iar Ghiță și Ana sunt victimele, el fascinează și subjugă, distrugându-i pe cei din
jur.
O scenă semnificativă în conturarea conflictului exterior este venirea lui Lică la han,
acesta tulburând prin apariția lui echilibrul si liniștea din familia lui Ghiță. Detaliile fizice
ascund trăsături morale: „ Lică, un om de 36 de ani, înalt, uscățiv si supt la fata, cu mustață
lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprâncene dese si împreunate la mijloc”. Prima impresie îl
tulbură pe Ghiță care citește duritate si viclenie in omul îmbrăcat elegant „cu cămașă albă ca
floricelele”. Dialogul are inițial aparența unui interogatoriu condus de Lică. El este interesat de
trecerea a 3 oameni care se ospătaseră la han si plecaseră fără să plătească. Ghiță îi răspunde
precaut, chibzuit și chiar hotărât, încercând să sa se impună: „de cârciumar să nu întrebi
niciodată, căci el vede si aude atât de multe încât trebuie sa uite degrabă și să nu mai ție
minte nimica”. Tensiunea este întreținută de replica bătrânei: „Cum nu?!strigă bătrâna cu
nerăbdare. Cei 3 porcari ce au băut atât de mult si n-au plătit.” Aceasta intervenție provoacă
dezechilibrul lui Ghiță care începe sa se simtă vulnerabil si este nevoit să accepte
constrângerile porcarului de a colabora. Treptat, cârciumarul se înstrăinează de familie, de
soția sa Ana si este preocupat mai mult sa numere banii câștigați ușor decât sa încerce o
schimbare care să-i readucă liniștea pierdută din momentul apariției lui Lică. El devine
complice pentru că nu se poate opune răului: îl acoperă pe Lică după crima comisa in pădure și
după jefuirea arendașului, jură fals la proces și își aruncă soția in brațele Sămădăului pentru a-
si astâmpăra setea de răzbunare.
O alta scena semnificativa pentru tema degradării morale, a celor care fac pact cu
forțele malefice este aceea când își omoară soția, motivând că nu mai poate să trăiască și că
nu o poate lăsa vie in urma lui. Zbuciumul interior îl face să-și piardă mințile. Ii spune soției:
„ Nu-ti fie frica, n-am sa te chinuiesc: am să te omor cum mi-aș omorî copilul meu când ar
trebui sa îl scap de chinurile călăului, ca să iți dai sufletul pe nesimțite”. Astfel Ghiță
pedepsește infidelitatea soției si unul dintre oamenii lui Lică, Răuț, pedepsește lăcomia
ucigându-l pe Ghiță. Un incendiu purificator care mistuie cârciuma de la Moara cu noroc în
noaptea de Pasti, curăță păcatele celor care au nesocotit legea morală : Ghiță si Ana. Astfel
autorul realist impunând o viziune critica asupra păcatelor care duc la moarte.
Așadar protagonistul nuvelei, Ghiță, este mai degrabă antieroul care lasă răul sa intre in
viața lui. Misiunea lui ar fi fost probabil asemănătoare cu cea a Sf. Gheorghe care ucide
balaurul, dar el s-a dovedit a fi prea slab ca sa lupte cu răul și cu propriile tentații. De aceea
sfârșește prin a fi învins de balaur. Prăbușirea lui lăuntrică aduce nenoroc familiei, bătrâna
fiind nevoita sa își continue drumul alături de cei doi copii ramași orfani.

CARACTERIZARE GHIȚĂ
Ioan Slavici este un scriitor reprezentativ al perioadei Marilor Clasici,, alături de poetul
Mihai Eminescu, dramaturgul I.L. Caragiale si povestitorul Ion Creangă. Cel care joacă rolul de
îndrumător cultural în această perioadă literară este Titu Maiorescu. El este unul dintre
fondatorii Junimii si ai revistei ,,Convorbiri literare”. Printre obiectivele acestei grupări
culturale se numără: încurajarea literaturii naționale, dezvoltarea spiritului critic și scrierea
unor opere originale.
Ioan Slavici este unul din inițiatorii realismului românesc.
Nuvela „Moara cu noroc” apăruta in 1881 este reprezentativa pentru viziunea autorului
asupra lumii satului, fiind inclusa si in volumul de debut „ Novele pentru popor”.
Ghiță este personajul principal al nuvelei, personaj rotund caracterizat de dorința
schimbării destinului prin forțarea norocului. Din punct de vedere tipologic, este omul slab,
care cade pradă slăbiciunilor sale. Din punct de vedere social, Ghiță își dorește să își
depășească condiția de cizmar care cârpește ghetele oamenilor, motiv pentru care ia în arenda
cârciuma de la Moara cu Noroc, ignorând sfaturile soacrei sale. El își propusese sa fie
cârciumar până când își va putea permite sa angajeze 10 ucenici cu care sa întemeieze o
cizmărie. Moral, el încalcă normele etice ale comunității din dorința de a se îmbogății foarte
repede. Psihologic, Ghiță trăiește o dramă caracterizată prin pierderea încrederii în sine și în
ceilalți care generează un conflict interior.
La început cârciumarul se dovedește un om harnic si energic, blând și cumsecade care
trăiește in armonie cu familia si comunitatea. Întâlnirea cu Lică distruge acest echilibru exterior
dar si pe cel interior.
Conflictul, element de structură al operei literare este pe de o parte exterior, intre Ghiță
si Lică Sămădăul, generat nu numai de interese materiale, ci și de o confruntare a orgoliilor
bărbătești, dar si interior, intre valorile morale pe care Ghiță le respecta in vreme ce era cizmar
si ispita răului căreia nu ii poate rezista.
O scenă semnificativă în conturarea conflictului exterior este venirea lui Lică la han,
acesta tulburând prin apariția lui echilibrul si liniștea din familia lui Ghiță. Detaliile fizice
ascund trăsături morale: „ Lică, un om de 36 de ani, înalt, uscățiv si supt la fata, cu mustață
lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprâncene dese si împreunate la mijloc”. Prima impresie îl
tulbură pe Ghiță care citește duritate si viclenie in omul îmbrăcat elegant „cu cămașă albă ca
floricelele”. Dialogul are inițial aparența unui interogatoriu condus de Lică. El este interesat de
trecerea a 3 oameni care se ospătaseră la han si plecaseră fără să plătească. Ghiță îi răspunde
precaut, chibzuit și chiar hotărât, încercând să sa se impună: „de cârciumar să nu întrebi
niciodată, căci el vede si aude atât de multe încât trebuie sa uite degrabă și să nu mai ție
minte nimica”. Tensiunea este întreținută de replica bătrânei: „Cum nu?!strigă bătrâna cu
nerăbdare.
Cei 3 porcari ce au băut atât de mult si n-au plătit.” Aceasta intervenție provoacă dezechilibrul
lui Ghiță care începe sa se simtă vulnerabil si este nevoit să accepte constrângerile porcarului
de a colabora. Treptat, cârciumarul se înstrăinează de familie, de soția sa Ana si este
preocupat mai mult sa numere banii câștigați ușor decât sa încerce o schimbare care să-i
readucă liniștea pierdută din momentul apariției lui Lică. El devine complice pentru că nu se
poate opune răului: îl acoperă pe Lică după crima comisa in pădure și după jefuirea
arendașului, jură fals la proces și își aruncă soția in brațele Sămădăului pentru a-si astâmpăra
setea de răzbunare.
Bun cunoscător al firii umane, Lică descoperă slăbiciunea cârciumarului și îi alimentează
lăcomia cu sume tot mai mari. Eroul apare sfâșiat între tendințe contradictorii: teama la
vederea Sămădăului, bucurie la vederea banilor, ura față de Lică pe care îl consideră vinovat
pentru frământările lui.
Modalitățile de caracterizare specifice nuvelei psihologice sunt scenele dialogate care
subliniază tensiunea interioara, monologul ce dezvăluie trăirea autentica, frica, notația gesticii,
a mimicii si a tonului vocii. Caracterizarea indirecta, prin gesturi, fapte si gânduri ale
personajului trădează conflictul interior, precum si modul in care Ghiță renunță rând pe rând la
valorile morale în care crezuse. Ghiță devine „tot mai ursuz”, „ nu mai zâmbea ca înainte ci
râdea în hohot încât iți venea să te sperii de el”. In relația cu Ana are loc același proces:
apropierile devin din ce in ce mai rare, iar bărbatul „ își pierdea repede cumpătul”. Când Ana îi
cere să găsească o soluție pentru ieșirea din impas, Ghiță invocă existenta unei voințe
superioare care îi coordonează acțiunile: „ce sa fac dacă e în mine ceva mai puternic decât
voința mea?”
Patima banului de care este stăpânit Ghiță declanșează lungi si dureroase frământări
redate de narator prin intermediul monologului interior. El oscilează între rușine: „ privirea
oamenilor îl ardea” și auto compătimire: „ așa mi-a fost rânduit”.O altă scenă relevantă pentru
dezechilibrul psihologic al personajului este in finalul nuvelei. Ghiță iși omoară soția cerandu-și
iertare pentru gestul lui: „ iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puțin tu căci eu n-am sa mă iert cât voi
trai pe fata pământului. Zbuciumul interior îl face să-și piardă mințile. Ii spune soției: „ Nu-ti fie
frica, n-am sa te chinuiesc: am să te omor cum mi-aș omorî copilul meu când ar trebui sa îl
scap de chinurile călăului, ca să iți dai sufletul pe nesimțite”. Astfel Ghiță pedepsește
infidelitatea soției si unul dintre oamenii lui Lică, Răuț, pedepsește lăcomia ucigându-l pe
Ghiță.
Așadar protagonistul nuvelei, Ghiță, este mai degrabă antieroul care lasă răul sa intre in
viața lui. Misiunea lui ar fi fost probabil asemănătoare cu cea a Sf. Gheorghe care ucide
balaurul, dar el s-a dovedit a fi prea slab ca sa lupte cu răul si cu propriile tentații. De aceea
sfârșește prin a fi învins de balaur. Prăbușirea lui lăuntrica aduce nenoroc familiei, bătrâna
fiind nevoita sa își continue drumul alături de cei doi copii ramași orfani.

RELATIA DINTRE GHITA ȘI LICĂ

Ioan Slavici este un scriitor reprezentativ al perioadei Marilor Clasici,, alături de poetul
Mihai Eminescu, dramaturgul I.L. Caragiale si povestitorul Ion Creangă. Cel care joacă rolul de
îndrumător cultural în această perioadă literară este Titu Maiorescu. El este unul dintre
fondatorii Junimii si ai revistei ,,Convorbiri literare”. Printre obiectivele acestei grupări
culturale se numără: încurajarea literaturii naționale, dezvoltarea spiritului critic și scrierea
unor opere originale.
Ioan Slavici este unul din inițiatorii realismului românesc.
Nuvela „Moara cu noroc” apăruta in 1881 este reprezentativa pentru viziunea autorului
asupra lumii satului, fiind inclusa si in volumul de debut „ Novele pentru popor”.
Ghiță este personajul principal al nuvelei, personaj rotund caracterizat de dorința
schimbării destinului prin forțarea norocului. Din punct de vedere tipologic, este omul slab,
care cade pradă slăbiciunilor sale. Din punct de vedere social, Ghiță își dorește să își
depășească condiția de cizmar care cârpește ghetele oamenilor, motiv pentru care ia în arenda
cârciuma de la Moara cu Noroc, ignorând sfaturile soacrei sale. El își propusese sa fie
cârciumar până când își va putea permite sa angajeze 10 ucenici cu care sa întemeieze o
cizmărie. Moral, el încalcă normele etice ale comunității din dorința de a se îmbogății foarte
repede. Psihologic, Ghiță trăiește o dramă caracterizată prin pierderea încrederii în sine și în
ceilalți care generează un conflict interior.
La început cârciumarul se dovedește un om harnic si energic, blând și cumsecade care
trăiește in armonie cu familia si comunitatea. Întâlnirea cu Lică distruge acest echilibru exterior
dar si pe cel interior.
Lică este antagonistul nuvelei. Acesta este construit din lumini și umbre: sămădău și
tâlhar, este necruțător cu trădătorii, generos cu aceia care îl sprijină în afaceri, hotărât și crud.
Lică este personaj tipic; naratorul îl include în categoria păstorilor de porci: ,,sămădăul, porcar
și el, dar om cu stare, care poate să plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați. De aceea
sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai ales om aspru și neîndurat’’. Lică este și șeful
tâlharilor din partea locului, o autoritate în afara legii de-a cărei bunăvoință Ghiță are nevoie
spre a rămâne la han. Sămădăul este individualizat printr-un portret fizic, în care scriitorul
evidențiează trăsăturile morale (aprimea, răutatea) : ,, Lica, un om de treizeci și șase de ani,
înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese
împreunate la mijloc’’
Conflictul, element de structură al operei literare este pe de o parte exterior, între Ghiță
și Lică Sămădăul, generat nu numai de interese materiale, ci și de o confruntare a orgoliilor
bărbătești, dar si interior, intre valorile morale pe care Ghiță le respecta în vreme ce era cizmar
și ispita răului căreia nu îi poate rezista.

O scenă semnificativă în conturarea conflictului exterior este venirea lui Lică la han,
acesta tulburând prin apariția lui echilibrul si liniștea din familia lui Ghiță. Detaliile fizice
ascund trăsături morale: „ Lică, un om de 36 de ani, înalt, uscățiv si supt la față, cu mustață
lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncene dese și împreunate la mijloc”. Prima impresie îl
tulbură pe Ghiță care citește duritate si viclenie în omul îmbrăcat elegant „cu cămașă albă ca
floricelele”. Dialogul are inițial aparența unui interogatoriu condus de Lică. El este interesat de
trecerea a 3 oameni care se ospătaseră la han si plecaseră fără să plătească. Ghiță îi răspunde
precaut, chibzuit și chiar hotărât, încercând să sa se impună: „de cârciumar să nu întrebi
niciodată, căci el vede si aude atât de multe încât trebuie sa uite degrabă și să nu mai ție minte
nimica”. Tensiunea este întreținută de replica bătrânei: „Cum nu?!strigă bătrâna cu nerăbdare.
Cei 3 porcari ce au băut atât de mult si n-au plătit.” Aceasta intervenție provoacă dezechilibrul
lui Ghiță care începe sa se simtă vulnerabil si este nevoit să accepte constrângerile porcarului
de a colabora. Treptat, cârciumarul se înstrăinează de familie, de soția sa Ana și este
preocupat mai mult să numere banii câștigați ușor decât sa încerce o schimbare care să-i
readucă liniștea pierdută din momentul apariției lui Lică. El devine complice pentru că nu se
poate opune răului: îl acoperă pe Lică după crima comisa in pădure și după jefuirea
arendașului, jură fals la proces și își aruncă soția in brațele Sămădăului pentru a-si astâmpăra
setea de răzbunare. Ana i se daruieste lui Lică, deoarece, spune ea, în ciuda nelegiuirilor
comise, Lica este ,,om’’, pe când Ghiță ,, nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești’’.
Lică marchează nefast destinul tuturor celor din preajma lui. O altă scenă relevantă este
în finalul nuvelei. Ghiță iși omoară soția cerandu-și iertare pentru gestul lui: „ iartă-mă, Ano,
iartă-mă cel puțin tu căci eu n-am sa mă iert cât voi trai pe fata pământului. Zbuciumul interior
îl face să-și piardă mințile. Ii spune soției: „ Nu-ti fie frica, n-am să te chinuiesc: am să te omor
cum mi-aș omorî copilul meu când ar trebui sa îl scap de chinurile călăului, ca să iți dai sufletul
pe nesimțite”. Astfel Ghiță pedepsește infidelitatea soției și unul dintre oamenii lui Lică, Răuț,
pedepsește lăcomia ucigându-l pe Ghiță. Apoi, din ordinul lui Lica, Ghita este împușcat, iar
cârciuma incendiată. Pentru a nu cădea în mâinile lui Pintea, Lică își zdrobește capul de un
copac. Sfârșitul personajului este pe măsura faptelor sale. Puternic și orgolios, dar suficient de
abil pentru a da înapoi atunci cand este încolțit, Lică este un personaj remarcabil pentru
vitalitate și forță. Trufas, atunci când este obligat să accepte eșecul, preferă să-și ia viața;
gestul de a se sinucide nu este unul al renunțării, ci al victoriei. Decât să le dea altora
satisfacția de a-l fi învins, preferă să moară.
Finalul pune în lumină antiteza caracter slab-caracter tare. Ghiță este ucis, o simplă
victimă, în vreme ce Lică alege să se sinucidă, pentru a nu deveni o victimă.
Așadar protagonistul nuvelei, Ghiță, este mai degrabă antieroul care lasă răul sa intre in
viața lui. Misiunea lui ar fi fost probabil asemănătoare cu cea a Sf. Gheorghe care ucide
balaurul, dar el s-a dovedit a fi prea slab ca sa lupte cu răul și cu propriile tentații. De aceea
sfârșește prin a fi învins de balaur. Prăbușirea lui lăuntrică aduce nenoroc familiei, bătrâna
fiind nevoita sa își continue drumul alături de cei doi copii ramași orfani.