MOARA CU NOROC

Realismul este un curent literar care se caracterizează prin tehnica detaliului,

perspectiva narativă obiectivă și prezența toponimelor, care oferă textului
veridicitate și cititorului renzația că acțiunea se desfășoară chiar sub ochii lui, fiind
una reală. “Moara cu noroc” a fost publicată în volumul de debut al scriitorului,
intitulat „Novele din popor”,apărut în 1881 și considerat reprezentativ pentru
viziunea lui Slavici asupra vieții rurale a perioadei. Această proză se circumscrie
perspectivei realiste prin: tematica abordată, lipsa de idealizare și atitudinea
critică asupra vieții sociale rurale, surprinderea aspectelor contemporaneității,
verosimilitatea situațiilor epice, tipicitatea personajelor, observația psihologică,
tehnica detaliului semnificativ în descriere, obiectivitatea perspectivei narative,
sobrietatea stilului, fără podoabe stilistice.

Ca nuvelă psihologică, textul se recomandă prin următoarele trăsături: tema

principală este procesul dezumanizării prin chivernisire necinstită,situaţia
conflictuală este plasată în conştiinţa personajului principal, prezența procedeelor
specifice prozei psihologice, prin care se creează personaje dilematice, cu o viaţă
interioară marcată de nelinişti (scenele dialogate, monologul, monologul interior,
monologul interior adresat, stilul indirect liber),accentul cade pe analiza stărilor
emoţionale, pe dezvăluirea cauzelor care au dus la instaurarea disconfortului
psihic,faptele exterioare constituie doar un reper în construirea portretului interior
al eroului.
Într-un stil concis, specific scrierilor realiste, valorificând registrul stilistic
regional, popular și oral, prin care se realizează reflectarea fidelă a realității, nuvela
dezvoltă patru straturi tematice care explică involuția personajului:consecinţele
exterioare nefaste pe care setea de îmbogăţire le are asupra vieţii individului,
asupra destinului său, procesul dezumanizării prin acumulare necinstită,
fascinaţia ideii de Forţă, simbolul puterii reprezentat de Lică, cel care fascinează,
pe rând, toate personajele, supratema destinului, care, în incipit, deschide nuvela,
prin cuvintele prevestitoare ale bătrânei: „omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci,
dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Finalul este
construit simetric, bătrâna meditând pe marginea celor petrecute la han,
subliniind amar-ironic ideea unei fatalităţi oarbe: „Simţeam eu că n-are să iasă
bine, dar aşa le-a fost dată”. Prin prezența bătrânei soacre, personaj episodic,
raisonneur, ce exprimă, cu autoritatea vârstei, mesajul moralizator al nuvelei,
omnisciența obiectivă a vocii naratorului este dublată de tehnica punctului de
vedere.
Organizată în 17 capitole, acțiunea e concentrată, cu ritm epic neomogen, în
deplină concordanță cu frământările interioare ale protagonistului. Contextul
spațio-temporal plasează acțiunea în câmpia arădeană, în zona Șiria-Ineu-
Fundureni, la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe parcursul unui an, între două repere
temporale religioase: sărbătoarea Sf. Gheorghe și Paștele. Semnificațiile sunt
transparente: Sf.Gheorgheeste omorâtorul de balaur, dar Ghiță, al cărui sfânt patron
este, prin onomastică, nu reușește să-și supună demonii interiori ai lăcomiei și
vanității. Paștele este sărbătoarea care are înscrisă în sensurile sale profunde ideea
de sacrificiu, întocmai cum Ghiță se sacrifică și își sacrifică familia pe altarul
dorințelor imposibil de strunit.
Astfel, expozițiunea înregistrează datele inițiale ale familiei lui Ghiță, un
cizmar sărac, dar onest și muncitor, care intenționează să ia în arendă hanul izolat
de lume de la Moara cu noroc, în ciuda opoziției bătrânei sale soacre.Când în
capitolul II ni se prezintă, într-o pauză descriptivă de tip tablou, drumul dinspre
Ineu spre moară, trecând prin sate şi înaintând printre păduri şi ţarini, se deduce
clar că ieşirea din lume era de fapt o ieşire din comunitate şi o intrare în pustietate.
Se anticipează aici, prin sugestii simbolice, sfârşitul tragic al eroilor. Aflat la
mijloc, între bine şi rău, hanul cere voinţă şi tărie de caracter, pe care Ghiță le
dovedește la început, astfel că primele semne ale bunăstării nu întârzie să apară.
Intriga este marcată de momentul apariției la han a lui Lică Sămădăul, șeful
porcarilor din împrejurimi, care tulbură liniștea micii familii. Conflictul asociat
este cel principal exterior, de natură socială, între Ghiță, reprezentant al micii
burghezii și Lică, reprezentant al lumii hoților. Cu toate că își dă seama de pericol,
Ghiță nu se poate sustrage influenței malefice a lui Lică, ceea ce declanșează, pe
cale de consecință, conflictul principal interior de natură psihologică(dorința
hangiului de a se îmbogăți rapid nu poate fi satisfăcută decât prin sacrificarea
dorinței de a-și avea familia aproape), respectiv morală (Ghiță pendulează între cei
doi poli – binele și răul – reprezentați de familie și de Lică).
Desfășurarea acțiunii se concentrează pe procesul de înstrăinare a lui Ghiță
de familie și pe urmările imediate ale parteneriatului cu Lică. Generozitatea
Sămădăului face ca starea materială a lui Ghiță să devină tot mai înfloritoare,
numai că omul începe să-și piardă încrederea în sine. Hangiul ajunge complice al
lui Lică la diverse fărădelegi: jefuirea arendașului, uciderea unei femei și a
copilului său, însușirea unor foloase necuvenite. O scenă semnificativă pentru tema
setei de îmbogățire și a dezumanizării eroului este aceea a plății pe care Ghiță ar
trebui să o primească de la Lică, de față cu oamenii. Când, în sfârșit, Lică își face
apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică,
hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii din casă,
își impune la rândul său condițiile. Naratorul notează : „Câtva timp ei steteră tăcuți,
față în față, hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din
această scenă cheie a nuvelei, lupta necruțătoare în care se angajează Ghiță cu
ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea tovărășiei cu Lică , primul
gest dintr-o serie de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică după plecarea lui
Ghiță anticipează turnura evenimentelor.
Reținut de poliție, lui Ghiță i se dă drumul pe chezășie, jură strâmb la
judecată, se aliază cu Pintea, jandarmul, pentru a-l da în vileag pe Lică. Punctul
culminant coincide cu momentul în care Ghiță ajunge pe ultima treaptă a
dezumanizării. Își aruncă soția în brațele lui Lică, în ajunul sărbătorilor pascale,
merge să anunțe pe jandarm că Sămădăul se afla la han, cu banii furați asupra lui,
iar când se întoarce, convins că Ana îl trădase, o ucide, fiind, la rândul lui, ucis de
oamenii lui Lică. O a doua scenă relevantă pentru tema dezumanizării se consumă
în acest moment, prin omorârea Anei. Uciderea Anei este gestul disperat al unui
om care nu mai are nimic de pierdut. Pentru a nu lăsa nimic în urmă, cu sentimente
amestecate, Ghiţă o ucide din dragoste, crezând că o eliberează astfel de chinul
păcatului, dar şi din orgoliu, neputând suporta gândul că a fost înşelat. La rândul
său, el este omorât din ordinul lui Lică, ispăşindu-şi astfel păcatele şi slăbiciunile.
Nu mai există nicio îndoială că Ghiță este o victimă a imensului său orgoliu.
Uciderea Anei reprezintă, în mintea lui, o sinucidere comună şi salvatoare. Ghiţă
vrea să-şi scape soţia din imensul chin al păcatului, al pierderii individualităţii. E și
un transfer de vinovăție, e o nevoie adâncă de a suprima pe cel ce l-a suprimat.
Omorul are înțelesul unui act de dragoste, ba chiar de paternitate. Ucigașul își
iubește victima și o omoară pentru că o iubește.
Deznodamântul este tragic: Lică se sinucide, pentru a nu-i oferi lui Pintea
satisfacția prinderii, hanul este mistuit de focul provocat de slugile Sămădăului,
singurii supraviețuitori fiind bătrâna și cei doi copii.
 In concluzie, „Moara cu noroc" de Ioan Slavici este o nuvelă realistă – prin
temă, tipologia personajelor și stil – și o nuvelă psihologică, pentru că urmărește
conflictul interior, frământările în planul conştiinței personajelor. Observarea este
minuțioasă, detaliată și servește realizării unor psihologii complexe.