În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip

de realism, și anume cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori.

Nuvela ,,Moara cu noroc” ( Novele din popor, 1881) se înscrie în acest curent prin
obiectivarea perspectivei narative, veridicitate, tema realistă, specificul
descrierilor, capacitatea anticipativă a vocii naratoriale.
(Dacă cere specia nuvelă- Este o nuvelă prin urmărirea unui singur fir epic central-
povestea cizmarului Ghiță și a familiei sale în contextul obsesiei de înavuțire a
personajului principal. De asemenea, în nuvelă perspectiva se obiectivează, vocea
naratorială este neutră, accentul cade pe acțiune și pe caracterizarea personajelor
principale. Personajele trăiesc o viață ce se desfășoară sub ochii cititorului firesc și
fără intervenții exterioare .)
Este o nuvelă psihologică, deoarece înfățișează frământările de conștiință ale
lui Ghiță, care trăiește un conflict interior, moral și se transformă sufletește, iar
analiza acestuia se face prin intermediul monologului interior, notația gesticii și a
mimicii-, tehnici de investigare psihologică.
Nuvela aparține realismului prin temă- efectele dezumanizante ale dorinței de
înavuțire. Teza etică, deși prezentă, nu alterează realismul nuvelei, în special prin
construirea unor eroi puternic reliefați, surprinși progresiv în drama luptei
interioare . Relația dintre Ghiță și Lică Sămădăul ilustrează această dramă
aducând-o în planurile cele mai sensibile ale vieții personajelor-conștiința, iubirea.
De asemenea, aparțin realismului simetria incipit-final, structura compozițională
închisă. Nuvela începe și se sfârșește cu vorbele bătrânei, precum corul în
tragediile antice: ”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu
bogăția, ci liniștea colibei te face fericit”; ,,Pesemne c-au uitat fereastra deschisă.
Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!” Concepția asupra lumii
este una fatalistă. Focul are efect de catharsis și purifică locul. Bătrâna stabilește
concluzia și pleacă mai departe, semn că ciclul vieții continuă.
Temanuvelei o reprezintă consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de
înavuțire/îmbogățire, căreia i se adaugă o temă socială (dorința lui Ghiță de a-și
schimba statutul social) și alta moralizatoare (omul să fie mulțumit cu ceea ce are),
insistându-se asupra conflictului interior al personajului principal.
Un episod din care reiese specificul temei nuvelei este acela al înfruntării dintre
Ghiță și Lică ce are loc în capitolul V. Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara
cu noroc, nu a avut loc încă o discuție efectivă între ei. Ghiță și-a cumpărat câini,
pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt ca un brad. A înțeles că în zadar se
înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine cu stăpânirea, dacă nu era și om al
lui Lică, pentru că acesta stăpânea în fapt drumurile. ,,Iar Ghiță voia cu tot
dinadinsul să rămână la Moara cu noroc, pentru că-i mergea bine”.Când, în sfârșit,
Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță
fizică, hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii
din casă, își impune la rândul său condițiile. Naratorul notează :„Câtva timp ei
steteră tăcuți, față în față, hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.”
Totuși, din această scenă cheie a nuvelei, lupta necruțătoare în care se angajează
Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea tovărășiei cu Lică,
primul gest dintr-o serie de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică după
plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimentelor.
Alt episod care ilustrează tema nuvelei este acela al depoziției și al judecății. Ghiță
și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică.
Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat și suferă în
primul rând datorită suspiciunii comunității. Lică este cel care domină acum
întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea
diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o
noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe
Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura dintre
Ghiță și Ana.
Un element de structură îl constituie titlul, care este unul sugestiv și ironic.
Toposul ales, cârciuma „Moara cu noroc”, ajunge să însemne moara cu ghinion,
deoarece câștigurile obținute aici ascund nelegiuiri, iar personajele care nu au
respectat valorile morale vieții, au fost pedepsite.
De asemenea, conflictul central, unul moral, psihologic, interior al personajului
central, deoarece oscilează între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și
dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte. Conflictul interior se
reflectă în plan exterior, între confruntarea dintre cârciumarul Ghiță și Lică
Sămădăul.
În ceea ce priveștecompoziția și tehnica narativă se observă că opera are o
compoziție clasică, tipic realistă, o structură rotundă, iarrelatarea întâmplărilor se
face în mod obiectiv, la persoana a III-a, de către un narator omniscient și
omniprezent. Fiind o nuvelă psihologică, sunt prezente și modalități specifice
acestui tip de operă literară, cum sunt analiza și autoanaliza, introspecția,
mustrările de conștiință ale personajelor, autoculpabilizarea, inconsecvența ca mod
de manifestare a acestora etc. De aceea, narațiunea se îmbină cu descrierea
cadrului spațial, cu dialogul sau cu monologul interior prin care scriitorul sondează
adâncul sufletesc al personajelor și relațiile dintre ele, folosind astfel stilul direct,
indirect sau stilul indirect liber. Se remarcă, totodată, autenticitatea limbajului,
presărat cu numeroase regionalisme și caracterizat prin oralitate și sponteneitate.
Relația de simetrie este dată de incipitul nuvelei care are un prolog care-i aparține
bătrânei:„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci
liniștea colibei tale te face fericit”, fiind un avertisment pentru Ghiță, iar sfârșitul
pune întâmplările tragice pe seama destinului necruțător „așa le-a fost dat!...”
Ca orice nuvelă realistă care se bazează pe o viziune obiectivă, acțiunea este
liniară, concentrată, plasată într-un cadru spațio-temporal concret și bine definit,
derulându-se pe durata unui an-de la Sfântul Gheorghe până la Paște-, la Moara cu
noroc, într-un perimetru apropiat acesteia, la Fundureni, la Ineu și Oradea Mare, și
respectând momentele tradiționale ale subiectului literar.
Nuvela este alcătuită din 17 capitole și urmărește, într-un mod detaliat pe Ghiță, un
cizmar, care dorește să ia în arendă cârciuma de la „Moara cu noroc”. Toate
lucrurile merg bine, insă apariția lui Lică tulbură echilibrul familiei și se ivește
conflictul interior. Protagonistul conștientizează că fără acordul Sămădăului, el nu
poate rămâne la han, de aceea, își schimbă starea de spirit, devine interiorizat,
mohorât, violent, brutal cu Ana și indiferent față de familie. Se implică alături de
Sămădău în diverse nelegiuiri: primește bani obținuți din jafuri și crime, participă
la jefuirea arendașului și este anchetat pentru asta, și chiar în uciderea unei femei și
a unui copil. Punctul culminantsurprinde dezumanizarea lui Ghiță. El își aruncă
soția în brațele lui Lică, îl dă în vileag pe Lică lui Pintea, Ana i se dăruiește lui
Lică, ajungând să fie ucisă de soț, iar Răuț, din ordinul lui Lică, îl împușcă pe
Ghiță. Hanul este incendiat și Lică se sinucide. Nuvela are un final moralizator, iar
sancționarea personajelor este pe măsura faptelor, însă singurele personaje care
supraviețuiesc sunt: bătrâna și copiii, ființe morale și inocente.
Nuvela psihologică, realistă reliefează setea de înavuțire care reușește să
distrugă echilibrul interior și liniștea colibei, rămânând o capodoperă
impresionantă, deoarece cu ajutorul unor fapte, întâmplări autorul observă
schimbările psihologice care pot fi pentru fiecare dintre noi în momentul în care
aspirăm la imposibil. ,,Nuvelă solidă cu subiect de roman”(G. Călinescu), ,,Moara
cu noroc” transmite concepția moralizatoare a autorului cu privire la lume și la
viață. Autorul nu condamnă munca cinstită, aducătoare de bunăstare, ci goana
nesăbuită după bani, după înavuțire. Realismul descrierii anunță romanele
rebreniene și meticulozitatea investigării psihologice anticipează apogeul prozei de
analiză din perioada interbelică.