Moara cu noroc

Ioan Slavici
~ 1881 ~

1. Contextul operei + încadrarea într-un curent literar prin 2

trăsături

Apreciere critică: ,Prima nuvelă memorabiliă construită la noi cu elemente de psihologie

abisală” (George Munteanu)

„Prima mare nuvelă realistă din literatura română” ( Nicolae Manolescu)

Nuvela ,,Moara cu noroc” a apărut în volumul ,,Novele din popor”, în 1881, reprezentând,
conform lui George Călinescu ,,o nuvelă solidă cu subiect de roman”, al cărei personaj
central este extrem de complex. Opera este o nuvelă realist-psihologică prin lipsa
idealizărilor, prin verosimilitatea întâmplărilor, intrigii și personajelor, obiectivitatea
perspective narative, surprinderea relației dintre om și mediul în care trăiește, prin prezența
personajelor tipice și atenția acordată analizei psihologice.
Din perspectiva conținutului, ,,Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, întrucât
accentual este pus pe conflictul psihologic, motovațional, prin folosirea monologului
interior, surprinderea gesticii și a mimicii și a stilului indirect liber ca modalități de redare a
trăirilor și frământărilor personajului central. Naratorul este obiectiv, narațiunea făcându-se la
persoana a III-a. Perspectiva narativă este ,,din spate”, naratorul știind mai multe decât
personajele sale, comportându-se ca un regizor, fiind omniscient si omniprezent. Vocea
obiectivă a naratorului este dublată de vocea auctorială a bătrânei, ce reprezintă destinul și
trimite semnale prevestitoare pentru finalul tragic.

2.Tema+ 2 secvențe semnificative

Tema operei o reprezintă efectele dezumanizante ale dorinței de îmbogățire, pe fondul
surprinderii lumii transilvănene a secolului al XIX-lea ( se urmărește transformarea lui Ghită
dintr-un om onest, harnic, care ține la valorile familiei, într-unul dominat de patima banului,
de orgoliu și de dorința de putere). Tema este dublată de cea a destinului implacabil, pe care
Ghiță are iluzia că îl poate modifica și controla, ceea ce duce în final la pedeapsa capiltală.
O primă secvență din care reiese specificul temei nuvelei este aceea înfruntării între Ghiță și
Lică ce are loc în capitolul V. Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara cu noroc, nu a avut
loc încă o discuție efectivă între ei. Ghiță și-a cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți,
un ungur înalt ca un brad. A înțeles că în zadar se înțelegea cu arendașul și în zadar se punea
bine cu stăpânirea, dacă nu era și om al lui Lică, pentru că acesta stăpânea în fapt drumurile."
Iar Ghiță voia cu tot dinadinsul să rămână la Moara cu noroc, pentru că-i mergea bine”. Când,
în sfârșit, Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță
fizică, hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii din casă, își
impune la rândul său condițiile. Naratorul notează : „Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față,
hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din această scenă cheie a
nuvelei, lupta necruțătoare în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este
pierdută, prin acceptarea tovărășiei cu Lică , primul gest dintr-o serie de compromisuri. Tonul
amenințător al lui Lică după plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimentelor.

A doua secvență semnificativă este aceea a depoziției și a judecății. Ghiță și-a pierdut
autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în
ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii
comunității ( ”Relația dintre individ și colectivitate reprezintă cel mai important factor de
coerență interioară a individului”.- Magdalena Popescu).
Lică este cel care domină acum întreaga situație prin promptitudinea adecvării,
mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei
publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub
bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura între
Ghiță și Ana.

3. Elemente de structură și limbaj

Titlul nuvelei, ,,Moara cu noroc”, poate fi discutat din punct de vedere denotativ, indicând
reperul spațial al evenimentelor: moara, situate la răscruce de drumuri, între Ineu si
Fundureni; din punct de vedere conotativ, titlul are valoare simbolică, anunțând măcinarea
sufletească a lui Ghiță și punând în evidență component psihologică a nuvelei.
Sintagma ,,cu noroc”, poate fi și ea înțeleasă în dublu sens: pe de o parte, indică norocul
avut de Ghiță, inițial, la moară, când reușește să adune cu ușurință banii ce pot asigura
prosperiattea familiei sale, iar pe de altă parte, poate fi privită și în sens ironic, ca expresie a
nenorocului pe care și-l atrage personajul , prin alegerile pe care le face. Această sintagmă
face trimitere și la motivul fortuna labilis, anunțat încă din incipit de cuvintele bătrânei
( ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci linistea colibei tale te
face fericit”), și dezvoltat în întreaga nuvelă.

În nuvelă se pot identifica atât conflicte exterioare, cât si interioare, acestea fiind
intercondiționate. Conflictul interior este determinat de motivațiile antagonice ale
protagonistului: dragostea pentru familie, dorința de îmbogățire, dorința de a fi perceput ca un
om onest., ilustrând drama acestuia, aceea a imposibilității de a alege.

Conflictele exterioare sunt de natură socială ( între Ghiță și Lică), de natură conjugală
(între Ghiță și Ana), de natură etică ( între Ghiță și morala satului).

Ca particularități stilistice se remarcă în nuvelă stilul sobru, clar, lipsit de podoabe

artistice. Este valorificat limbajul popular-regional definit prin oralitate. Replicile cu valoare
sentențioasă asigură caracterul moralizator al textului, particularitate a prozei ardelene.
În concluzie, nuvela Moara cu noroc este o operă realist-psihologică de mare valoare
pentru literatura românească , autorul prezentând realitatea vieții rurale ardelene, de la
sfârșitul sec. al XIX-lea.