MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici
-nuvelă realist-psihologică-

*Încadrarea într-un context: Epoca Marilor Clasici, 1881, volumul „Novele din popor”.
*Încadrarea într-o categorie/specie literară: nuvelă realist-psihologică.
Nuvela este specie a genului epic în proză de dimensiuni medii, cu un singur fir epic,
cu o intrigă riguros construită și un conflict puternic, concentrat în jurul personajului
principal, bine individualizat.
Elemente realiste: indici spațio-temporali; sursa de inspirație; tipologia personajelor
(Ghiță – tipul parvenitului); elemente de analiză psihologică; perspectiva narativă obiectivă;
stil sobru, inexpresiv, impersonal.
Elemente de analiză psihologică: ponderea conflictului interior în detrimentul celor
exterioare; prezentarea graduală a involuției morale și psihologice a protagonistului
(dezumanizarea); psihologia cuplului (criza comunicării conjugale, înstrăinarea, adulterul...);
raportul dintre trăiri și comportament; monologul intetior; stilul indirect liber.
*Surse de inspirație: Realitatea socială contemporană scriitorului - pătrunderea relațiilor
capitaliste în societatea arhaică.
*Titlul anticipează problematica operei. În sens denotativ, impune un topos, acela al
desfășurării acțiunii, context în care izolarea geografică potențează trăirile personajelor; în
sens conotativ este o metaforă ce include o ironie și sintetizează destinele personajelor,
termenul ”moară” sugerând ideea de măcinare interioară a protagonistului. Astfel, la nivelul
semnificațiilor, titlul este bivalent, căci conține în sine atât șansa de îmbogățire a lui Ghiță, cât
și amenințarea morții ascunsă sub ademenitoarea aparență a norocului. Nota moralizatoare se
reflectă în ideea că a-ți juca norocul = a-ți forța destinul.
*Tematica: dezumanizarea sub influența nefastă a banului; familia, iubirea, moartea,
DESTINUL (ideea de hybris – sfidarea sorții, încercarea de a ieși din sfera securizantă a
normelor sociale prestabilite).
*Motive literare: banul, hanul, tovărășia nefastă / pactul faustic (cu diavolul), crima, criza
cuplului, înstrăinarea, sperjurul (mărturia mincinoasă), adulterul, gelozia, sinuciderea,
răzbunarea...
*Structura și compoziția: 17 capitole care înlănțuie cronologic episoadele ce constituie
acțiunea; simetria incipitului cu finalul circumscrie evoluția personajelor.
*Perspectiva spațială și temporală: acțiunea este plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea, în
Ardeal, zona Ineului; reperele temporale sunt cele două sărbători religioase: Sf. Gheorghe și
Paștile următor, care încadrează în linii mari destinul unei familii ce aspiră spre depășirea
statutului social și material.
*Perspectiva narativă: obiectivă, tipic realistă, ce presupune un narator omniscient,
omniprezent, heterodiegetic, demiurgic și auctorial, înzestrat cu capacitatea de a prefigura
destinele eroilor săi.
*Incipitul și finalul: Simetria celor două elemente de compoziție reflectă nota moralizatoare
impusă de Slavici: într-o societate care se conduce după norme tradiționale, extrem de rigide,
încălcarea regulii aduce cu sine pedeapsa. Astfel, principiul moral enunțat de soacra lui Ghiță
în incipitul nuvelei: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci
liniștea colibei tale te face fericit” – are drept urmare, prin încălcarea sa, un destin tragic,
acceptat însă ca atare de aceeași bătrână: „Așa le-a fost dat.”
* Conflicte:
- de natură interioară: desfășurat în conștiința lui Ghiță, între rațiune sau fondul său
sufletesc bun și pasiunea pentru bani, altfel spus, între cinste și lăcomie;
- de natură exterioară, între personaje: Ana – Ghiță; Ghiță – Lică; Ghiță – autorități; Lică –
Pintea. Toate conflictele evidențiază, general vorbind, confruntarea Bine – Rău, formulând o
pledoarie clasică pentru simțul măsurii / cumpătare / echilibru.
*Subiectul aduce în prim-plan destinul unei familii modeste surprinse în aspirația spre
schimbarea statutului social și material; dezumanizarea protagonistului; moartea personajelor
ce încalcă reguli morale. (...scurt rezumat...)
*Personajele:
Cârciumarul Ghiță:
- personaj „rotund” (care evoluează sau, mai degrabă, involuează / regresează moral); inițial
se remarcă fondul uman cinstit, familist, bun gospodar, harnic, blând, cumsecade; complexul
de inferioritate generat de sărăcie; dorința de înavuțire conduce la cârdășia nefastă cu Lică;
complicitatea cu Lică determină schimbarea în rău: înstrăinarea de familie, interiorizarea,
brutalitatea, lașitatea, frica ...; ultima treaptă a dezumanizării este crima, ca urmare a crizei de
gelozie;
- cele mai multe dintre atributele sale se desprind în mod indirect, prin comportamentul, prin
gesturile, prin vorbele sale, prin relația cu celelalte personaje (Ana, Lică), dar mai ales prin
gândurile sale (monologul interior, având în vedere ponderea conflictului de natură
interioară), relevante din această perspectivă fiind mai multe secvențe narative semnificative
ale operei (vezi scenele...);
- complexitatea personajului se conturează, însă, și prin mijloace directe, fie de către narator
(„se aprindea pentru orişice lucru de nimic”; „nu mai zâmbea ca înainte, ci râdea cu hohot,
încât îţi venea să te sperii de el”), fie de către celelalte personaje (Ana: „Tu eşti om, Lică, iar
Ghiţă nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa.”; Lică:
”Tu ești om, Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte.”), fie prin
autocaracterizare („Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în
mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e vinovat că are cocoaşă în spinare:
nimeni mai mult ca dânsul n-ar dori să n-o aibă...” sau: ”Sărmanilor mei copii, zise el, voi nu
mai aveți, cum avuseră părinții voștri, un tată om cinstit. (...) Eu nu mai pot sili pe nimeni să
nu le zică copiilor ăstora: „Tatăl vostru e un ticălos!“);
- privitor la portretul fizic al protagonistului, acesta se rezumă la câteva detalii precizate în
incipitul operei – ”înalt și spătos”, pentru ca ulterior trăsăturile sale – precum expresia feței
sau tonul vocii – să oglindească metamorfozele sale sufletești, efectele coborârii în propriul
abis interior (descensus ad inferos);
-Ioan Slavici reușește să contureze în nuvela sa un personaj monumental, a cărui construcție
este apreciată de Nicolae Manolescu în studiul său ”Arca lui Noe” drept ”o reprezentare
complexă, tridimensională, a personajului, observat atent din mai multe unghiuri”.
Lică Sămădăul: simbol al maleficului; tărie de caracter; orgoliu de stăpân care impune
regulile; bun cunoscător al psihologiei umane, îi ghicește lui Ghiță slăbiciunea „de a ține la
bani” și se folosește de aceasta pentru a-și atinge scopurile; lipsit de scrupule, imoral, „om rău
și primejdios” (Ana), „deavol” (Ghiță), generează o fascinație diabolică asupra celorlalți.
Ana: întruchipare a duioșiei, a inocenței, a frumuseții, a maternității; trăiește drama
înstrăinării soțului și o criză a comunicării în cuplu; sfârșit tragic, ca victimă a lui Ghiță.
* Scene semnificative:
 Scena inițială, a apariției lui Lică, reflectă orgoliul de stăpân, superioritatea sa
materială trădată de detaliile vestimentare, dar și intuiția Anei în legătură cu
deficiențele de caracter ale Sămădăului;
 Scena numărării banilor: Ghiță nu este numai arivistul sau parvenitul, dornic de a
accede social și material (cu observația că el nu profită de slăbiciunile altora, ci mai
degrabă își lasă propria slăbiciune exploatată de Sămădău), dar și avarul care se
 bucură de „gustul” banilor (cu specificația că aviditatea sa este motivată de dragostea
pentru cei dragi);
 Scena procesului: sperjurul (mărturia mincinoasă) face din Ghiță complicele lui Lică
la fapte ilicite, prin urmare, un om iremediabil necistit; aceeași scenă generează, însă,
și mustrările de conștiință ale personajului, conducând astfel la o schimbare de
atitudine din partea sa;
 Scena finală a morții celor trei = sancțiunea destinului: Ghiță este pedepsit pentru
tentativa de depășire a condiției prin apelul la un pact faustic (cu diavolul); Ana, deși
victimă a crizei de gelozie a soțului său, își ispășește adulterul; Lică, prin gestul
suicidal, dă glas pentru ultima dată orgoliului său nemăsurat, plătind monedă pentru
influența malefică, nocivă exercitată asupra tuturor celor din jurul său.
* Limbaj / elemente de expresivitate: stilul sobru, impersonal, cenușiu, inexpresiv, sărac în
podoabe stilistice; autorul conjugă registrul popular cu cel regional, ardelenesc.
*Concluzii: Subscriu opiniei lui George Călinescu care consideră această nuvelă realist-
psihologică „o nuvelă solidă, cu subiect de roman”, având ca mesaj ideea de origine
clasicistă conform căreia destinul nefast este consecința tragică a propriilor fapte.