MOARA CU NOROC

Ioan Slavici

Nuvela

-specie a genului epic;

-în proză;
-acțiune ce se desfășoară după un singur fir narativ/ un singur plan narativ/un singur conflict
principal;
-accentul cade asupra unui personaj, care dispune de complexitate psihologică (existența conflictului
interior);
-în jurul personajului principal gravitează toate evenimentele operei;
-în conflict sunt implicate puține personaje.

Nuvela: specie a genului epic, în proză, ce prezintă o construcție riguroasă și în care

protagonistul, implicat într-un singur conflict principal, este urmărit în manieră obiectivă, în jurul
acestuia gravitând toate celelalte personaje.

-construcție riguroasă: momentele subiectului sunt ușor de identificat (expozițiune, intrigă,

desfășurarea acțiunii, punct culminant și deznodământ);
-un singur conflict principal = un singur plan narativ:
→schema funcțiilor personajele implică un singur protagonist și un singur antagonist;

p. episodic p. secundar p. secundar

p. secundar protagonist - antagonist p. secundar
p. secundar p. secundar p. episodic

-personajul este urmărit în manieră obiectivă: naratorul este supraindividual, discursul

narativ fiind plasat, de obicei, la persoana a III-a;
-în jurul protagonistului gravitează întreaga lume a nuvelei: nuvela pare guvernată de o forță
centripetă, în timp ce romanul pare guvernat de o forță centrifugă.

Romanul și nuvela, luate ca noțiuni, sunt în esență două tipuri de organizare a narațiunii.
Relația dintre ele este relația dintre extensiv și intensiv, dintre difuziune și concentrație. Romanul se
extinde, se dezvoltă în lărgime, are tendința să cuprindă cât se poate mai mult, și trecând peste limita
prevăzută, se transformă cu ușurință într-o cronică. Nuvela tinde spre conciziune, spre laconism;
dincolo de limitele stabilite pentru ea se află anecdota. Forțele centrifuge par să-l stăpânească pe
romancier, iar pe nuvelist, cele centripete. (M. A. Petrovski – Morfologia nuvelei)

Deznodământul nuvelei implică, de obicei, moartea protagonistului.

 Moara cu noroc

Titlul nuvelei

moara = a măcina/a mărunți/a zdrobi, pietre de moară (circularitate), roata (circularitate); în

imaginarul românesc, moara părăsită este, mai mereu, bântuită sau devine sălaș al spiritelor rele.
noroc = succes, câștig, destin, hazard.

Moara cu noroc = - inițial, spațiul desemnat prin chiar titlul nuvelei pare pentru Ghiță și
familia acestuia unul benefic: Ghiță are de câștigat în urma luării în arendă a cârciumii de la Moara cu
noroc;
- în cele din urmă, Moara cu noroc se dovedește a-i aduce ghinion, titlul
căpătând o conotație ironică;
- este o moară a destinelor, este locul în care visurile lui Ghiță și ale Anei
vor fi zdrobite de circumstanțe, dar și de alegerile pe care personajele le fac;
- titlul face trimitere simultan la cele două dimensiuni ale nuvelei, cea
realistă și cea psihologică, în măsura în care implică sugestia câștigului bănesc/ a înavuțirii, dar și
sugestia procesului psihologic al dezumanizării (noroc = destin, hazard).

Tema nuvelei: dezumanizarea provocată de setea de înavuțire.

Moara cu noroc este o nuvelă realistă, de analiză psihologică.

Structură:
Nuvela este alcătuită din 17 capitole, primul capitol având statutul unui prolog, iar ultimul, pe
cel al unui epilog. Discursul îi este atribuit, în ambele cazuri, bătrânei soacre a lui Ghiță.

Prolog: -Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei
tale te face fericit.
Bătrâna formulează teza morală a nuvelei, anunță tema și plasează semnificația nuvelei în
sfera problemelor morale.

Epilog: -Se vede c-au lăsat ferestrele deschise! zise ea într-un târziu. Simțeam eu că nu are să
iasă bine; dar așa le-a fost dat!...
Bătrâna plasează deznodământul în sfera manifestărilor destinului. Sugestia manifestării unui
destin implacabil dă acțiunii nuvelei o notă tragică.

Momentele subiectului

Expozițiunea
-informații despre spațiul și timpul acțiunii;
-informații cu privire la personaje.

Moara cu noroc este plasată pe drumul ce vine de la Ineu, la marginea unor locuri rele. Din
punct de vedere simbolic, hanul este plasat între bine și rău.
Acțiunea este se derulează pe parcursul unui an, între Sf. Gheorghe și Paștele anului următor
mutării familiei lui Ghiță la Moara cu noroc.
 Pentru început, familia lui Ghiță este alcătuită din cei doi soți (Ghița și Ana), un copil și mama
Anei/soacra lui Ghiță.

Intriga
-momentul ce implică modificare stării inițiale, evenimentul care declanșează conflictul.
În acest caz, intriga se constituie în cel de-al treilea capitol, în jurul plecării celor trei porcari,
fără achitarea consumației.

Desfășurarea acțiunii
- Ghiță îi propune lui Lică să-i devină partener (motivul pactului cu diavolul).
-Ghiță devine informatorul lui Lică. Își cumpără câini, pistoale și își angajează o slugă. Se
îndepărtează de familie.
-Ghiță acceptă porcii trimiși de Lică, deși observă că li se șterseseră de curând însemnele;
-Ghiță se lasă implicat într-un jaf și, în cele din urmă, într-o crimă. Depune mărturie
mincinoasă, pentru a-l acoperi pe Lică.
-Ghiță se hotărăște să-l dea pe Lică pe mâna lui Pintea.

Treptele dezumanizării lui Ghiță:

1. devine informatorul lui Lică;
2. devine complicele la furt al acestuia (Lică îi trimite porci nemarcați/ porci cărora li se
ștersese de curând însemnele);
3. devine complice la jaf;
4. devine complice la crimă.
5. devine el însuși criminal.

Punctul culminant
-momentul de maximă acumulare a tensiunii epice.
Punctul culminant este atins în capitolul XIV, fiind reprezentat de momentul în care Ghiță
trebuie să aleagă între familie/Ana și intrarea în posesia părții ce i se cuvenea din ultimul jaf pus la
cale de Lică.

Deznodământul
-încheierea conflictului și stabilirea unui nou echilibru.
Deznodământul este urmărit în capitolul XVI. Ana este ucisă de Ghiță. Ghiță este ucis de către
unul dintre oamenii lui Lică. Lică se sinucide, sfărâmându-și capul de un stejar. Cârciuma este
cuprinsă de flăcări. Deznodământul are funcție moralizatoare: păcătoșii sunt pedepsiți, cei nevinovați
sunt salvați.

Personajele

CARACTERIZAREA:

Directă:
-de către narator;
-de către alte personaje;
-autocaracterizare.

Indirectă, reiese din:

- fapte, gesturi, atitudini;
- relațiile cu alte personaje;
- mediul în care personajul evoluează;
- vestimentație și limbaj;
- nume (realizată de către autor) și supranume/poreclă (c. directă, realizată de către alte
personaje).

Ghiță
- protagonistul nuvelei; în jurul acestuia gravitează întregul univers fictiv.
- cizmar sărac care ia în arendă, pentru trei ani, cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a
acumula capitalul necesar deschiderii unui atelier la oraș;
- soț, tată, ginere: își iubește soția și copilul/copiii, este preocupat de bunăstarea acestora;
- deși relațiile din cadrul familiei respectă particularitățile unei societăți patriarhale, Ghiță
își consultă soția în toate problemele importante;
- pe măsură ce Ghiță își face tot mai multe procese de conștiință, începe să se îndepărteze
de Ana și de copii, percepându-și soția drept efigie a tuturor reproșurilor pe care și le
putea aduce;
- personajul coboară toate treptele dezumanizării (informator al sămădăului, complice la
furt, jaf și crimă, pentru ca, în cele din urmă, să devină el însuși un criminal); sporirea
averii devine pentru Ghiță un scop în sine, scop pentru care este dispus să își sacrifice
familia;
- protagonistul este ucis; finalul este moralizator.

Analiză psihologică:
Pasaj introspectiv: p. 171-172, exemplar electronic.
-conflict interior, între valorile morale ale lumii în care evoluează și compromisurile pe care
le face din sete de înavuțire; conflictul este urmărit atât în manieră tradițională, prin notarea
reacțiilor fiziologice (se întunecă, înmărmurește etc.), cât și în manieră modernă, prin
rudimente de introspecție și retrospecție/reflecție, care sunt transpuse în text prin
intermediul formelor stilului indirect, dar și prin monolog interior.

Relațiile stabilite cu alte personaje:

Ana ← Ghiță → Lică

valori morale ← Ghiță → setea de înavuțire

Caracterizare directă de către Ana

Ana: Tu ești om, Lică, iară Ghiță nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbătești, ba chiar
mai rău decât așa. (Capitolul XIV)

Concluzie: Ghiță este - un personaj tipic în împrejurări tipice;

- un personaj construit în manieră realistă.
 Ana
- Soția lui Ghiță; mamă și fiică; se definește în relație cu un bărbat.
- Bun cunoscător al psihologiei feminine, Slavici știe că, în inima femeii, locul iubirii este
luat nu de ură, ci de dispreț. Înțelegând că în inima soțului ei nu mai este loc decât pentru
patima înavuțirii, Ana simte nevoia, mai întâi, să se reorienteze către copii, pentru a
compensa afecțiunea la care nu mai avea acces, pentru ca apoi, constatând că afecțiunea
copiilor nu îi este suficientă, să se reorienteze către un alt bărbat. Figura masculină la
îndemână s-a dovedit a fi cea a lui Lică, pe care îl percepe suficient de puternic pentru a o
putea proteja, dar și pentru a nu cădea victimă altei patimi, așa cum se întâmplase cu
Ghiță.
- Scena în care Ana se arată dispusă să își părăsească soțul îi definește destinul.
- Ana face figură de personaj tragic, ea este vinovata fără vină, condamnată prin însăți
condiția ei de femeie la un deznodământ previzibil.

Ana rămase cu inima încleștată...

Lică
- Fascinează prin demonism, face figură de personaj romantic;
- Lică prețuiește mai presus de orice libertatea;
- Fărădelegile pe care le pune la cale dau expresie nu doar setei de înavuțire, ci și unei
anumite nevoi de aventură;
- El intuiește, din capul locului, slăbiciunea lui Ghiță pentru bani și o exploatează în folos
propriu;
- Nu intuiește însă decât în ultima clipă faptul că Ghiță îl va trăda;
- Este atras de Ana și îi cere lui Ghiță să i-o cedeze; Ghiță acceptă, sperând că Ana va trage
de timp atât cât să-i permită să intre în posesia parții care i se cuvenea din ultimul jaf;
- Nu este apt să-i ierte pe cei care, din punctul său de vedere, i-au greșit: Pintea fusese
unul dintre oamenii săi și singura soluție a acestuia pentru a se elibera de sub influența
lui Lică și de a scăpa cu viață a fost să treacă de partea legii.

Realismul:
- În centrul esteticii realiste se află determinismul social. Personajul este determinat în
evoluția sa, de mediul social în care se naște.
- Tematică preponderent socială.
- Obiectivitate.
o Valorificare a mimesisului/ „Romanul trebuie să fie precum o oglindă purtată de-
a lungul unui drum; el trebuie să reflecte când înaltul cerului, când praful de pe
marginea drumului” (Stendhal)
o Spațiul și timpul, bine precizate, participă la strategia de autentificare a ficțiunii,
în legătură cu nevoia de verosimilitate/veridicitate a programului realist.
- Realismul preia și valorifică metode din științele exacte.
- Personajele sunt complexe psihologic, au calități și defecte, dar prezintă totuși o
dominantă care ne permite să le încadrăm într-o tipologie (sunt tipice în împrejurări
tipice); Ghiță – tipul cârciumarului.
- Personajele provin din toate mediile sociale, iar evoluția le este urmărită în manieră
obiectivă.
- Viziune naratorială obiectivă, preferință pentru naratorul supraindividual, omniscient,
narațiune la persoana a III-a.
- Tehnica detaliului semnificativ.
- Specii cultivate: - genul epic: schița, nuvela, romanul.
- - genul dramatic: comedie, drama.