Nuvela psihologică

Moara cu noroc – Ioan Slavici

Ioan Slavici este un important prozator român de la sfârșitul secolului al XIX-lea, unul
dintre cei patru mari clasici ai literaturii române alături de Creangă, Eminescu, Caragiale.
Publică în 1881 Moara cu noroc, în volumul Novele din popor, scriere ce devine
reprezentativă pentru ilustrarea viziunii autorului asupra vieții rurale, caracterizată de o notă
profund tradițională.

1. Încadrarea într-o curent literar și specie literară

Aparține realismului prin tematică  socială (lăcomia de bani), perspectivă obiectivă,

narator omniscient și omniprezent, prin tonul impersonal, neutru. Personajele
reprezintă tipuri umane – dominate de o trăsătură principală de caracter: Ghiță - lacomul,
Lică - tâlharul. Se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului,
iar elemente de cronotop sunt reale: Arad, Ineu, Oradea Mare etc. Personajul este văzut în
evoluție, realizându-se o analiză psihologică a acestuia. Este surprins un mediu social
caracterizat sub toate aspectele, în care personajul își găsește locul și propriul destin.

Ca specie este o nuvelă, având un singur fir narativ  (viața lui Ghiță și a

familiei lui),  un conflict major (între Ghiță și Lică, sau conflictul interior al lui
Ghiță) și un singur personaj puternic individualizat (Ghiță).  Este o nuvelă
psihologică pentru că evidențiază conflictul interior al lui Ghiță între cinste,
corectitudine și iubirea de bani. Pentru redarea stărilor sale psihice sunt
folosite tehnici ca monologul interior, evidențierea elementelor  nonverbale și
paraverbale (rânjetul, învinețirea Anei din joacă).

Nuvela psihologică este tipul de nuvelă axată pe conflictul interior al personajului în care

acțiunea urmărește declinul acestuia sub aspect moral si spiritual.
Ca și caracteristici, nuvela psihologică surprinde personaje din toate mediile sociale:
negustori, târgoveți, hangii, porcari, țărani etc. Se urmărește dezumanizarea personajului
influențat de bani sau dorința de îmbogățire. Apar ca motive literare: banul, averea,
moștenirea. Se urmăresc stări sufletești și trăiri aparte: frica, alienarea, erosul, obsesia, toate
surprinse prin procedeul analizei psihologice, ca mijloc de investigare a psihologiei umane.

Conflictul interior este puternic și surprins în operă în detrimentul celui exterior. De obicei,
se realizează valorificarea morală a textului de analiză psihologică.

1
2. Tema ilustrată prin două secvențe semnificative

Tema este socială, deci realistă, și ilustrează consecințele nefaste și dezumanizante

ale dorinței de îmbogățire a personajului Ghiță. Secvența inițială surprinde plecarea la
moară contrar sfatului bătrânei. Vorbele ei: „— Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci,
dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit…” ilustrează ideile naratorului
care se ascunde în spatele acestui personaj. Aceasta concepție despre existență (fericirea
omului nu stă în bogăția sa) se va verifica în  secvența finală, în care, ajungând împreună cu
copiii la hanul incendiat, ea recunoaște că destinul pedepsește pe cei ce cutează să îl
înfrunte: „Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!…”. Focul are aici rol
purificator.
Viziunea despre lume se dovedește clasică: ca în majoritatea operelor lui Slavici
sunt susținute valorile morale precum familia, cinstea, adevărul (vezi sfaturile bătrânei) și
condamnate viciile: lăcomia lui Ghiță, hoția sămădăului. Personajele care încalcă această
lege morală sunt aspru pedepsite.

3. Elemente de structură

Titlul conține pe de o parte un element de spațialitate-moara. În trecut funcțională, apoi

lăsată de izbeliște, cu lopețile frânte și acoperișul ciuruit, apoi transformată în cârciumă, loc
de popas pentru drumeții obosiți ce vin sau pleacă spre „locurile rele”.  Pe de altă parte,
titlul conține și un element de destin, norocul. Remarcăm nuanța ironică folosită de autor
întrucât moara se va dovedi fatală pentru destinul familiei lui Ghiță.
În literatură, hanul este un spațiu malefic , un loc bântuit în care diavolul ispitește
drumețul. Locul pare a fi blestemat, fapt ilustrat prin detaliul semnificativ care anticipează
evenimentele: este situat în vale, peisajul este dezolant și în fața morii sunt cinci cruci, care
pot fi interpretate și ca simbol al destinelor celor cinci ființe care alcătuiesc familia lui Ghiță.
Tabloul final al hanului prefăcut în cenușă, fixează motivul spațiului malefic, purificat prin
foc( simbolic, bătrâna crede că fulgerul a aprins hanul).

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul omniscient, obiectiv, narațiunea este la

persoana a III-a. Deși este o scriere realistă, autorul își maschează discret opiniile în spatele
bătrânei, personaj cheie ce denotă înțelepciunea populară și viziunea despre lume a
autorului.

Subiectul

Expoziţiunea prezintă personajele nuvelei: Ghiță, Ana, copilul, soacra.

Locul ales de Ghiţă pentru a se muta denotă semnele părăsirii:
vechea moară are „lopeţile rupte” şi „acoperământul ciuruit”. Cele
cinci cruci din faţa morii semnifică binecuvântarea (locul nu a fost

2
uitat de Dumnezeu) dar şi prevestirea tragică: li se vor adăuga şi
altele în scurt timp. Pentru început câştigul cârciumarului este
mulţumitor. Ghiţă se dovedeşte a fi un om harnic şi întreprinzător,
urmărindu-şi cu perseverenţă scopul, ajutat de soţia sa, Ana.

Intriga  nuvelei este momentul apariţiei lui Lică Sămădăul la han. El

întruchipează forţa răului care distruge treptat echilibrul familiei lui Ghiţă.
Capacitatea sa de a domina este evidentă încă de la început, din momentul în
care îşi face apariţia la han: „Eu sunt Lică Sămădăul! … Multe se zic despre
mine[…] multe vor fi adevărate şi multe scornite.”. Lică i se adresează
poruncitor lui Ghiţă şi îi atribuie, fără a-l consulta, rolul de informator al său.
Prima reacţie a lui Ghiţă este aceea de a se apăra, dar, în scurt timp îşi dă
seama că Lică este stăpânul locurilor şi că, în faţa lui, noul venit este complet
lipsit de apărare.
Merge la Arad să-și cumpere două pistoale, doi câini și
angajează o sluga, pe Marți. Deşi este avertizat de Ana de
influenţa malefică a Sămădăului, Ghiţă devine părtaş
nelegiuirilor lui Lică din dorinţa obsedantă de a face avere.
Din momentul aparitiei lui Lică, începe procesul de înstrăinare
a lui Ghiţă față de familie. Devine tot mai irascibil, nu mai
zâmbește ca înainte. La un moment dat, Ghiţă începe să
regrete că are familie și copii pentru că nu-și poate asuma
total riscul îmbogățirii alături de Lică. Datorită generozității
Sămădăului, starea materială a lui Ghiţă se îmbunătățește,
doar că Ghiţă începe să se obișnuiască cu răul. Astfel ajunge
să depună mărturie mincinoasă în favoarea lui Lică şi
primeşte de la el porci furaţi. Banii pe care i-i restituie Lică
sunt şi ei dovada incontestabilă a jafurilor comise de acesta.
În aceste momente de degradare, singura speranţă de
reabilitare pentru Ghiţă este apariţia jandarmului Pintea, cel
care îşi jurase să-l închidă pe Lică, fostul său tovarăş de
tâlhării. Cârciumarul adoptă însă o atitudine duplicitară faţă

3
de acesta: pe de o parte se aliază cu el, pe de altă parte
rămâne prieten cu Lică. Orbit de dorinţa de câştig, Ghiţă nu
pleacă de Paşte împreună cu familia la Ineu ci rămâne cu Ana
la han ştiind că li se va alătura şi Lică. Acesta din urmă
provoacă gelozia soţului care se hotăreşte să finalizeze planul
de răzbunare. O sacrifică pe Ana, împingând-o în braţele lui
Lică, şi pleacă după Pintea.

El își îndeamnă soția să joace cu Lică, aruncând-o definitiv în

brațele lui și ajunge să fie implicat în furtul de la arendaș și în
uciderea unei femei și a unui copil. Reținut de politie, i se da
drumul acasă numai pe “chezășie”. Prin faptul ca jură strâmb
la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lică, Ghiţă devine
complice la crimă. Hotărăște să-l pârască până la urmă cu
ajutorul lui Pintea, însă nu este sincer nici cu el, oferindu-i
dovezi despre vinovăția lui doar după ce-și va putea opri
jumătate din bani. Ajuns pe ultima treapta a degradării
morale, Ghiță vrea să se răzbune pe Lică, folosindu-și soția
drept momeală. Speră până la sfârșit că soția lui va rezista
tentației, dar dezgustata de lașitatea soțului ei, Ana i se
dăruiește lui Lică tot ca răzbunare.
În punctul culminant Ghiţă o ucide pe Ana nesuportând gândul că a fost înșelat, după care
este împuşcat de Răuţ. Urmărit de Pintea, Lică se sinucide violent, izbindu-se cu capul de
trunchiul unui copac, pentru a nu-i oferi jandarmului satisfacția închiderii sale.

Deznodământul cuprinde sfârșitul acțiunii. Un incendiu distruge cârciuma de la Moara cu

noroc în noaptea de Paști și singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii.
Focul mistuitor purifică locul de toate nelegiuirile petrecute acolo.

Personajele

4
Ghiță

Ghiţă este personajul principal al nuvelei, personaj al cărui statut social și moral se schimbă
pe parcursul nuvelei. La începutul operei, apare în ipostaza de cizmar cinstit, dar sărac,
dornic de a se îmbogăți, ca urmare devine hangiu. La început este apreciat datorită
onestității, dar în continuare este dominat de obsesia banului. Se transformă astfel în tipul
parvenitului, omul care decade atât spiritual cât și sufletește, nuvela urmărind degradarea
morală în toate etapele. Ultima ipostază a decăderii îl înfățișează ca soț ucigaș al propriei
soții. Dominat de frică, de obsesia pentru bani, fiind exploatat moral de Sămădău, personajul
se conturează în mod realist, tipic nuvelei psihologice.

Ca personaj principal în nuvela, Ghiţă se înscrie în categoria personajelor realiste, nuvela lui
Slavici fiind prin tematica, o nuvela realistă. Ca personaj realist el ilustrează un erou tipic
într-o situație tipică, reprezentând tipul cârciumarului dominat de lăcomia pentru bani,
trăsătură definitorie care va marca profund evoluția acestui personaj. Este un personaj
rotund, complex, reprezentând totodată tipul țăranului naiv, dar dornic de mai bine,
aspirație ce devine obsesiva și ce îl va distruge psihic și emoțional, evidențiindu-se astfel
consecințele distrugătoare pe care le are setea de avere asupra omului.

Personajul principal al cărui statut social și moral se schimbă pe parcursul nuvelei, se abate
de la norma morală enunțata la începutul nuvelei “omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci,
dacă e vorba, bogăția și liniștea colibei tale te face fericit”, la începutul operei apărând în
ipostaza de cizmar cinstit, dar sărac, dornic de a se îmbogăți. Ca urmare devine hangiu.

Moduri de caracterizare

Ghiţă este caracterizat în mod direct de către narator, iar autocaracterizarea și opiniile
celorlalte personaje subliniază atât trăsătura dominantă a personajului – dorința de câștig,
cât și alte trăsături. În mod indirect, portretul moral al personajului se evidențiază pe
parcursul nuvelei prin faptele și vorbele acestuia. Portretul lui fizic nu este evidențiat,
accentul cazând pe cel moral.

Caracterizarea directă

Prin caracterizarea realizată în mod direct, trăsăturile personajului sunt în primul rând,
evidențiate de narator, prin intermediul căruia sunt evidențiate cele două ipostaze ale
personajului: cea a țăranului muncitor și iubitor al familiei sale (“un om harnic și sârguitor,
era mereu așezat și pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa veselă”) și cea a
omului dominat de gândul la bani și de avere, evidențiindu-se schimbările prin care acesta
trece din momentul în care gustă averea ce îl va transforma în alt om (“acum el se făcuse de
tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte, ci râdea cu
hohot încât îți venea să te sperii de el”, “când mai se hârjonea câteodată cu dânsa își
pierdea lesne cumpătul și lăsa urme vinete pe brațe”).

5
De asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt evidențiate și prin afirmațiile
celorlalte personaje, în special prin opiniile Anei care, ca soție, observă cel mai bine
schimbările prin care soțul acesteia trece, fiind victima schimbărilor lui. La început, Ana
era loială lui Ghiţă și avea deplină încredere în el și în deciziile lui (“Ghiţă este un om drept și
blând la fire, dar e un om cuminte și nu voiește nici să audă, nici să vadă, nici să știe nimic,
nu voiește să ațâțe mânia oamenilor răi”), însă odată cu transformarea soțului ei, ea își
schimbă atitudinea față de situație, văzându-și liniștea familiei amenințată de Ghiţă (“Ești
un om netrebnic și grozav; trebuie să te fi ticăloșit tu în tine, pentru ca să îmi spui ceea ce
nu crezi nici tu însuți, zise ea și se îndepărtă fără zgomot. Tu ești acela care pleacă înaintea
lui ca o slugă, iar nu eu, Ghiţă!”). Vorbele Anei demonstrează în final dezamăgirea acesteia
fata de soțul său, față de care nu mai avea respect sau admirație, din contră, îl consideră laș
și nedemn (“Tu ești om Lică, iară Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbătești,
ba chiar mai rău de atât.”).

Totodată, vorbele exprimate în mod direct de Lică Sămădăul, ce intenționa în permanență

să-l atragă pe Ghiţă de partea banilor, încercând mereu să-i hrănească orgoliul, prezintă
câteva trăsături ale cizmarului (“Tu ești om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, și ești
om cu minte: dacă te-aș avea tovarăș pe tine aș râde și de dracul și de muma-sa, mă simt
chiar eu mai vrednic când mă știu alăturea de un om ca tine”). Lică alimentează în
permanență mândria lui Ghiţă, atrăgându-l în cursa lui bine planificată a afacerilor necurate.

Autocaracterizarea

Propriile afirmații ale lui Ghiţă într-un monolog interior evidențiază în același timp
slăbiciunile lui, dar și un mijloc de autoapărare prin victimizare („Ei! Ce sa-mi fac?… Așa m-a
lăsat Dumnezeu!… Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea? Nici
cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașa în spinare.”)

Caracterizarea indirectă

Caracterizarea în mod indirect este realizată prin:

 faptele personajului,
 aspirația obsesivă spre avere și bani, ce se va transforma în patimă,
 conflictul interior și exterior cu celelalte personaje și
 relația cu ele.

Ghiţă se abate de la norma morală enunțată la începutul operei, fapt ce are să conducă la
un final tragic, nefericit. Personajul consideră că sărăcia echivalează cu lipsa demnității, așa
că alege să se mute la Moara cu noroc împreună cu familia sa, în căutarea unei vieți mai
bune, mai bogate. Cizmarul ajunge din păcate după scurt timp după mutare, rob al patimilor
banilor, sacrificându-și familia și liniștea în favoarea averii, fiind în permanență influențat de
Lică Sămădăul, stăpânul locurilor, care fiind un bun cunoscător al psihologiei umane,
exploatează slăbiciunile lui Ghiţă, transformându-l într-un om diferit față de cel care era
când a ajuns la moară.

Odată ce afacerea la Moară începe să dea roade, Ghiţă gustă din satisfacția câștigului,
moment în care apare și Sămădăul, prima întâlnire a acestora reprezentând un schimb de

6
replici aspre, Ghiţă încercând să se impună personajului ce-i era superior. Apare dorința de
egalitate a lui Ghiţă față de Lică (“Oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni
neprețuiți”).

Lică și Ghiţă sunt prezentați în opoziție în ipostazele stăpânului și supusului învins de

autoritatea stăpânului, Ghiță neavând posibilitatea de a se impune, fiind amenințat de
Sămădău, stăpân al locurilor din zona Morii cu noroc (“Ori îmi vei face pe plac, ori îmi fac
rând de alt om la moara cu noroc”).

Acțiunile, gesturile și atitudinea lui Ghiţă scot la iveală incertitudinea și nesiguranța care-l

domină, teama și suspiciunea instalate definitiv în sufletul lui.

Concluzie:
Bun cunoscător al psihologiei umane, al rânduielilor rurale, al datinilor, obiceiurilor și
superstițiilor, Ioan Slavici este neîndurător cu cei care se abat de la principiile fundamentale
ale moralei și-și pedepsește personajele proporțional cu greșelile săvârșite de acestea. Focul
din finalul nuvelei este sugestiv pentru nevoia de a fi purificat locul acela de toate relele care
se înfăptuiseră la cârciuma de la Moara cu noroc.