1881 CARACTERIZARE GHIȚĂ

Moara cu noroc
Ioan Slavici

Ioan Slavici este unul dintre cei mari patru clasici ai literaturii române și se afirmă ca un
deschizător de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv și prin integrarea elementelor de
analiză psihologică în proza sa.
Nuvela „ Moara cu noroc“ de Ioan Slavici este publicată în 1881 în volumul de debut
„Novele din popor“ reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
Tema susține caracterul psihologic al nuvelei :efectele nefaste și dezumanizante ale
dorinței de la înavuțire, pe fundalul societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX lea .
În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor care par
să aibă un destin prestabilit.
Ghiță este personajul principal al nuvelei și ilustrează omul cinstit și harnic care cade în
patima banului. Întreaga acțiune se desfășoară în jurul lui, el intrând în relații cu toate celelalte
personaje. Ca personaj realist, el ilustrează un erou tipic într-o situație tipică, reprezentând
totodată tipul țăranului naiv, dar dornic de mai bine, aspirație ce devine obsesivă și ce îl va
distruge psihic și emoțional.
Statutul social al acestuia se modifică pe parcursul nuvelei și subliniază evoluția
personajului. Inițial, acesta este un cizmar sărac și tată de familie, pe umerii căruia apasă toată
responsabilitatea bunăstării acesteia. Acest lucru îl încurajează să fie nemulțumit de situația lui
socială și materială, ce conduc la luarea în arendă a cârciumii de lângă Moara cu noroc, în
speranța că, astfel, va asigura familiei un trai mai bun. Schimbarea statului de cizmar la cel de
cârciumar atrage după sine, pe de-o parte, o îmbunătățire materială considerabilă, dar care, pe
de altă parte, va avea un mare impact la nivelul statutului psihologic și moral.
Statutul moral al protagonistului cunoaște, de asemenea, o profundă metamorfoză.
Personaj dominat de ambiție, aceasta se transformă dintr-un element susținător al afacerii lui
într-o carență morală, folosită strict pentru sporirea averii. Ghiță devine treptat un om lacom,
obsedat de câștig și lipsit de moralitate, fiind dispus să facă orice pentru a-și proteja veniturile.
Devine criminal, omorându-și soția infidelă, în ciuda faptului că era direct responsabil de
comportamentul ei.
Din punct de vedere psihologic, Ghiță este marcat de un conflict interior între dragostea
pentru Ana și dragostea pentru bani. Cele două voci interioare îi influențează modul de a gândi
în funcție de circumstanțe. Mentalitatea lui este într-o continuă metamorfoză pe tot parcursul
nuvelei, acesta fiind inițial un caracter puternic, ce nu se lasă influențat de alții, însă devine, pe
final, taciturn, închis, necomunicativ și preocupat excesiv de imaginea lui în ochii celorlalți.
Principala trăsătură a lui Ghiță este involuția sa, dezumanizarea lui pe parcursul nuvelei
se manifestă în principal prin patima sa pentru bani și prin orgoliul acestuia.
O scenă reprezentativă din care reiese patima sa pentru bani este momentul în care Ghiță
este surprins singur cu ușa închisă, cercetând banii primiți de la Lică. În această scenă este
accentuat și conflictul din sufletul lui Ghiță care pe de-o parte dorește să facă dreptate, însă în
același timp, în ciuda modului în care au fost câștigați, nu are puterea de a renunța la bani.
Astfel pierzându-și din demnitate și demonstrându-se importanța pe care o are banul pentru el.
RR
1881 CARACTERIZARE GHIȚĂ
O altă secvență reprezentativă pentru construcția personajului este scena omorârii Anei,
gestul fiind rezultatul disperării unui om care nu mai are nimic de pierdut. Dispus să facă orice
pentru a se răzbuna, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lica, în timp ce el merge să-l anunțe pe
jandarm că Lică are asupra lui bani furați, iar când se întoarce, Ghiță, realizează că a fost trădat.
El își ucide soția din dragoste, dar și din orgoliu pentru că nu suportă gândul că a fost înșelat.
Acest moment de maximă tensiune acumulata în sufletul lui Ghiță denota o decădere morală
totală și o dezumanizare a personajului care a căzut ireversibil în patima înavuțirii.
Un prim element de structură și de compoziție relevant construcției personajului este
titlul. Titlul „Moara cu noroc“ este un topos literar care desemnează un han aflat în pustietate la
răscruce de drumuri. Locatia imaginară este o fostă moară (simbol al trecerii, al perisabilității)
iar „norocul“ pe care îl aduce este doar aparent, în esență ea fiind purtătoare de ghinion având în
vedere nelegiuirile și întâmplările petrecute.
Un al doilea element de structura semnificativ personajului este reprezentat de conflicte.
Fiind o nuvelă psihologică, conflictul central este unul moral, psihologic, conflictul interior al
protagonistului: acesta oscilează între dorința de a rămâne om cinstit pe de o parte și dorința de
a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte. Conflictul exterior constă în confruntarea dintre
cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul. Orbit de patima banului, Ghiță se simte vulnerabil față de
Lică, deoarece are familie și ține la imaginea sa de om cinstit în fața lumii.
Un alt element reprezentativ construcției personajului este acțiunea.cțiunea se desfășoară
pe parcursul unui an, între două repere temporale cu semnificația religioasă: de la Sfântul
Gheorghe până la Paștele din anul următor și are loc în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea. Spațiul este real, transilvănean, în apropiere de Ineu la Moara cu noroc .
În expozițiune, descrierea drumului care merge la Moara cu noroc și a locului în care se
află cârciuma fixează cadrul acțiunii. Ghiță, cizmar sărac, hotărăște să ia în arendă cârciuma de
la Moara cu noroc, pentru a câștiga bani mai mulți și mai repede. O vreme, afacerile îi merg
bine, iar primele semne ale bunăstării și ale armoniei în care trăiește familia nu întârzie să apară,
scena numărării banilor, sâmbătă seara, fiind sugestivă.
Apariția lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi la
Moara cu noroc, constituie intriga nuvelei, declanșând în sufletul lui Ghiță conflictul interior și
tulburând echilibrul familiei. Lică îi cere să-i spună cine trece pe la cârciumă, iar Ghiță își dă
seama că nu poate rămâne la Moara cu noroc fără acordul Sămădăului. Mai întâi, Ghiță își ia
toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-și cumpere două pistoale, își face
rost de doi câini și își angajează încă o slugă.
Desfășurarea acțiunii ilustrează procesul înstrăinării lui Ghiță față de familie și al
dezumanizării provocate de dorința de îmbogățire prin complicitatea cu Lică. Datorită
generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță devine tot mai înfloritoare, numai că
Ghiță începe să-și piardă încrederea în sine. Cârciumarul devine interiorizat, mohorât, violent, îi
plac jocurile crude, primejdioase, se poartă brutal față de Ana, pe care o protejase până atunci, și
față de copii. La un moment dat, ajunge să regrete că are familie și copii, pentru că nu-și poate
asuma pe deplin riscul îmbogățirii. Dornic să facă avere, se îndepărtează treptat de Ana și
devine complicele lui Lică la diverse nelegiuiri, primind în schimb bani obținuți din jafuri și
crime. Este anchetat în două rânduri și își pierde imaginea de om cinstit pe care o avea în fața
oamenilor. Frământările și neputința de a ieși brusc din înțelegerea cu Lică alternează cu
RR
1881 CARACTERIZARE GHIȚĂ
momentele de sinceritate în care îi cere iertare Anei. Se aliază cu Pintea pentru a-l da în vileag
pe Ghiță, însă nu este cinstit nici față de acesta.
Punctul culminant ilustrează dezumanizarea lui Ghiță. La sărbătorile de Paști, acesta își
aruncă soția în brațele lui Lică. Ana se dăruiește acestuia, într-o formă profundă de răzbunare,
fiind dezgustată de de lașitatea lui Ghiță, afirmând despre Lică ”tu ești om”, pe când Ghiță ”nu
e decât o muiere îmbrăcată în hane bărbătești”.
Deznodământul este tragic. Dându-și seama că soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana,
fiind la rândul său omorât de Răuț, la ordinul lui Lică. În același timp, un incendiu provocat de
oamenii lui Lică mistuie cârciuma de la Moara cu noroc. Lică se sinucide, izbindu-se cu capul
într-un copac, pentru a nu cădea pradă în mâinile jandarmului Pintea. Singurele personaje care
trăiesc sunt bătrâna și copiii, demonstrând că finalul celorlalte personaje este pe măsura
faptelor. De aceea, în nuvelă accentul cade pe complexitatea personajelor, care par să aibă un
destin predestinat.
În concluzie, Ghiță este un personaj complex, de la care pornește întreaga acțiune. La
început, este familist, cinstit, însă dorința de înavuțire îl face să își uite adevăratele valori și
principii și să se transforme într-un nelegiuit, să se îndepărteze de familie, iar, în finalul nuvelei,
ajungând chiar la statutul de criminal.

RR