Moara cu noroc

De Ioan Slavici

Nuvela (realism, nuvela psihologica)

Ioan Slavici este unul dintre marii clasici ai literaturii romane, membru al
Societatii „Junimea”, adept al realismului clasic de la sfarsitul secolului al XIX-
lea. In operele lui este prezentata in special lumea satului transilvanean cu
normele lui morale.
Publicata in volumul „Novele din popor” in 1881, „Moara cu noroc” este
o nuvela realista si psihologica, reprezentativa pentru viziunea lui Slavici asupra
lumii.
Trasaturile nuvelei psihologice care se regasesc in acest text literar sunt
tema, conflictul interior si folosirea tehnicilor analizei psihologice utilizate
pentru a surprinde complexitatea personajului si transformarile lui sufletesti.
Tema centrala este cea a familiei, ea fiind subsumata temei destinului.
Din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a se imbogati,
devenind dintr-un cizmar sarac, carciumar bogat. Acest proces de imbogatire
este insotit de dezumanizarea personajului din cauza influentei nefaste a
banilor. Din perspectiva psihologica, Ghita isi pierde, treptat, increderea in sine
si in familie.
Pentru ca „Moara cu noroc” este o nuvela psihologica, principalul conflict
din text este cel interior al protagonistului. Ghita oscileaza intre dorinte
puternice, dar contradictorii: dorinta de a ramane om cinstit si dorinta de a se
imbogati alaturi de Lica. Din acest motiv, Ghita isi pierde increderea in sine, iar
relatia cu familia lui se degradeaza.
In plan exterior, acest conflict se reflecta in confruntarea dintre Ghita si
Lica Samadaul, seful porcarilor, cel care vrea sa il faca pe carciumar
informatorul si complicele sau, dar considera ca are o singura slabiciune:
dragostea pentru o singura femeie, sotia lui, Ana.
In nuvela, tehnica investigatiei psihologice este folosita in caracterizarea
lui Ghita, caci accentul nu este pus pe fapte si intamplari, ci pe trairile
protagonistului. Acestea sunt redate prin monolog interior („Ei! Ce sa-mi
fac? .... Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare
decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in
spinare!”) sau prin stil indirect liber, marcand o interferenta intre planul
naratorului si cel al personajelor (Ana „simtea ca de catva timp barbatul ei s-a
schimbat”).
Dintre elementele de structura si compozitie, titlul este relevant atat
pentru constructia personajelor, cat si pentru constructia textului. Acesta este
unul simbolic, fiind chiar ironic: „Moara cu noroc” se dovedeste a fi „moara cu
ghinion” pentru ca le aduce moartea lui Ghita si Anei. El numeste locul
intamplarii unor evenimente dramatice, fiind o carciuma (han ridicat langa o
veche moara de apa care, in mod simbolic, este un loc malefic, la marginea
lumii locuite, ce macina destinele personajelor, vinovate ca si-au cautat un
noroc nou). Cele cinci cruci din fata hanului sunt semne ale providentei divine,
caci au fost ridicate dupa ce oamenii au scapat de necazuri. Dincolo de han,
afirma naratorul, „locurile sunt rele”.
Incipitul nuvelei, aflat in relatie de simetrie cu finalul, este important
pentru viziunea despre lume a lui Ioan Slavici, in concordanta cu principiile
morale ferme ale satului traditional. Ideea de la care porneste Slavici este
formulata de soacra lui Ghita in incipit si se refera la raportul dintre bogatie si
fericire. Potrivit ei, vocea autorului, caci batrana nu are nume, „omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te
face fericit!”. In viziunea scriitorului, saracia este asociata cu fericirea, in timp
ce bogatia este o posibila sursa de nefericire. Linistea este inteleasa ca pace
sufleteasca si trebuie sa insoteasca omul. Pentru ca au incalcat acest principiu
moral, in finalul nuvelei, Ana si Ghita sunt pedepsiti.
Simetric cu incipitul, vorbele de la sfarsit ii apartin tot batranei, soacra lui
Ghita. Dupa ce se intoarce de la Ineu, de Paste, impreuna cu cei doi copii, ea
afirma: „Asa le-a fost data!”, adica aceea a fost soarta lui Ghita si a Anei, sa fie
ucisi. Ana a fost omorata de Ghita, iar carciumarul, ucis de Raut, la ordinul lui
Lica. Apoi, hanul a fost incendiat de cei doi, ceea ce echivaleaza cu purificarea
locului prin foc. Singurii care scapa cu viata sunt batrana (virtuoasa) si cei doi
copii (nevinovati).
Simbolic este in acest sens si timpul actiunii: intamplarile se petrec intre
doua sarbatori religioase, pe parcursul a aproximativ un an: de la Sfantul
Gheorghe (cand Ghita si familia lui se muta la han) pana la Pastele urmator
(cand hanul arde si batrana si copiii incep o viata noua).

Ghita este personajul principal al nuvelei si in jurul lui graviteaza intreaga

actiune a acesteia. El intra in relatie cu toate celelalte personaje care ii
influenteaza evolutia. Statutul sau initial este reliefat in prima scena a nuvelei:
Ghita este casatorit cu Ana, au un copil, locuieste impreuna cu soacra intr-un
sat saracacios. Ghita este cizmar, bun meserias, om harnic, bland si vrea o viata
mai buna. De aceea, el ia cu arenda hanul Moara cu noroc, vrand sa se
imbogateasca, sa-si deschida un atelier de cizmarie cu zece calfe.
La inceputul nuvelei, Ghita pare un personaj puternic, hotarat, iar in
familia lui domneste armonia. Treptat, din cauza conflictului interior de care
este macinat, intre dorinta de a ramane cinstit si dorinta de a se imbogati,
Ghita se schimba: devine ursuz, se poarta urat cu sotia lui si este un om tot mai
rece.
Daca, initial, el are o reputatie de om corect, oamenii impunand ca se
opresc la Ghita, nu la han, treptat, linistea familiei lui se pierde. Raporturile cu
Ana devin tot mai incordate, comunicarea in cuplu esuand. Ghita, care o vedea
pe Ana la inceput „inteleapta si asezata”, incepe sa o respinga, se plange ca Ana
se indeparteaza de el si uita ca se instrainase primul.
Un personaj aflat in conflict cu Ghita este Lica Samadaul, tipul
personajului malefic, stapan al locurilor, care impune respect si teama prin
prezenta sa autoritara. El este prezentat in scena in care vine prima data la han,
prin caracterizare directa realizata de narator, dar si prin autocaracterizare
(„multe se spun despre mine, dintre care multe sunt adevarate si multe nu”).
Lica este „inalt” si „slab”, un om dur si rece, cinic, dar aratos. Statutul sau
social este indicat printr-o propozitie:”Lica era porcar”, iar conjunctia
adversativa „insa” pun afirmatia in opozitie cu ceea ce va urma: „insa dintre cei
care poarta camasa, subtire si alba ca floricelele, pieptan cu bumbi de argint si
bici cu ghintulete de aur”. Biciul devine astfel simbol al puterii, ce impune
respect si teama, tehnica folosita fiind cea a detaliului semnificativ.
In raport cu Ghita, Lica se afla mereu pe pozitie de superioritate. El
conduce afaceri ilicite, il ademeneste si apoi il obliga pe Ghita sa participe la
ele, dar il recunoaste ca dusman si isi ia masuri de precautie.
Puternic si orgolios, Lica este un personaj remarcabil prin forta. Cand
este obligat sa accepte esecul, caci Pintea era pe urmele lui, prefera sa
plateasca cu viata, gestul sinuciderii sale fiind o victorie, nu o infrangere: nu le
da altora satisfactia de a-l prinde.
Constructia personajului- trasatura dominanta=dragostea pentru bani
care il dezumanizeaza
 Trasatura dominanta a personajului Ghita, evidentiata in doua secvente
narative semnificative, este dragostea pentru bani, care il dezumanizeaza pana
in final.
Relatia dintre Ghita si Lica
Cele doua secvente narative relevante pentru tema textului/relatia
dintre Ghita si Lica sunt cea in care Lica vrea sa ia bani din cutie fara sa ii
numere si juramantul stramb de la tribunal.
Secventa 1
Intr-o zi de duminica, dupa ce Ghita isi cumparase doi caini si doua
pistoale pentru a se apara de hoti si cand batrana era plecata la biserica, Lica si
doi dintre oamenii lui au venit la han pe ascuns, pe sub salciile de pe albia
raului. Auzind cainii latrand si temandu-se de Lica, Ana are ideea de a-l trimite
pe Laie la preotul de la Fundureni. Lica intra in han si ii da lui Ghita semnele
porcilor sai/turmele sale, cerandu-i sa-l anunte ce turme trec si de cine sunt
manate. Ghita simte ca Lica vrea sa-l transforme in informatorul sau si incearca
sa se opuna, desi se simte amenintat: „voi sunteti totdeauna multi si tari, iar
noi suntem totdeauna putini si slabi”, respectiv „intelegere cu de-a sila nu se
poate. Daca voiai sa te intelegi cu mine trebuia sa vii pe drum, nu pe poteca”.
Lica, personaj malefic si autoritar in relatia cu Ghita, incearca sa-l
convinga („ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la Moara cu
noroc”), desi Ghita incearca la randul lui sa arate ca nu se teme („Lica, nu cred
ca poti sa ma tii de frica”).
Apoi, Samadaul, stiind ca pe Ghita, dorinta de imbogatire il controleaza, ii
cere sa ii aduca toate cheile de la lazile si sertarele unde tinea banii, ca sa se
imprumute de la el, dar fara sa numere banii („am sa iau cu imprumut si sa
platesc cinstit, cu camata cametelor, cand imi vine la socoteala”).
Slabiciunea lui Ghita este sugerata prin redarea gandurilor sale de catre
naratorul omniscient, prin stil indirect liber („Ghita ar fi avut pofta sa sara la el,
sa-l sfasie in bucati”, „ii era parca-i seaca sangele din vine cand vedea pe Lica la
banii ce-i adunase para cu para”).
Vazandu-se incoltit, Ghita rabufneste si ameninta sa il omoare pe Lica sau
sa-l duca la spanzuratoare: „Mi-ai luat linistea sufletului si mi-ai stricat viata...
Tu poti sa ma omori, Lica... eu pot sa te duc pe tine la spanzuratoare!”.
 In aceasta situatie, Lica ii cere lui Raut sa ii aduca pe Ana si pe Laie, dar
planurile sale sunt dejucate de vestea ca Laie a plecat la Fundureni si ca poate
spune oamenilor ca Lica a fost la han si i-a ucis pe carciumar si pe sotia lui.
In a doua secventa, dupa ce arendasul este jefuit, iar femeia in negru,
copilul ei si birjarul sunt ucisi, Ghita devine martorul-cheie, care poate
demonstra ca Lica si Raut au plecat in timpul noptii e la han si s-au intors spre
dimineata deghizati.
Carciumarul il informeaza pe jandarmul Pintea, vechi tovaras de hotii cu
Lica, ce jurase sa se razbune, si ajunge ca martor la tribunal. Degradarea morala
a personajului este evidentiata in aceasta secventa cand, in fata judecatorului,
isi schimba marturia, devenind complicele Samadaului.
Stiind ca are sotie si copii, ca Lica este sustinut de stapanii sai(oameni
bogati si influenti), Ghita raspunde la intrebarea daca Lica a stat toata noaptea
la han: „Nu pot sa jur ca n-a plecat in noaptea aceea, fiindca n-am stat mereu
langa dansul, jur insa ca l-am stiut toata noaptea la carciuma”.
Dupa pronuntarea verdictului, Lica si Ghita sunt nevinovati, iar Saila si
Buza-rupta osanditi pe viata, Ghita, plangand, ii cere Anei sa-l ierte („Iarta-ma,
Ano! Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata
pamantului!”).
In „Moara cu noroc”, Slavici este un demn reprezentant al realismului
clasic, caci faptele si intamplarile sunt veridice/verosimile, naratiunea este una
obiectiva, incipitul este simetric cu finalul, iar personajele se incadreaza intr-o
tipologie (Ghita-parvenitul/arivistul/carciumarul, iar Lica- personajul malefic).
Nu in ultimul rand, textul promoveaza valorile morale definitorii pentru satul
romanesc de la sfarsitul secolului al XIX-lea.