Tema și viziunea despre lume în

nuvela realist-psihologică ,,Moara cu

noroc” (Ioan Slavici)
Sursa: 10LaRomana.ro

Ioan Slavici este un important prozator român de la sfârșitul secolului al XIX-lea,

unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române pe lângă Creangă, Eminescu,
Caragiale. Publică în 1881 Moara cu noroc, în volumul Novele din popor, scriere ce
devine reprezentativă pentru ilustrarea viziunii autorului asupra vieții rurale,
caracterizată de o notă profund tradițională.

1.Încadrarea într-o specie/ curent

Ca specie este o nuvelă, având un singur fir narativ (viața lui Ghiță și a familiei
lui), un conflict major (între Ghiță și Lică, sau conflictul interior al lui Ghiță) și un
singur personaj puternic individualizat (Ghiță). Este o nuvelă psihologică pentru
că evidențiază conflictul interior al lui Ghiță între cinste, corectitudine și iubirea de
bani. Pentru redarea stărilor sale psihice sunt folosite tehnici ca monologul
interior, evidențierea elementelor nonverbale și paraverbale (rânjetul, învinețirea
Anei din joacă). Aparține realismului prin tematică socială (lăcomia de
bani), perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent, prin tonul
impersonal, neutru. Personajele reprezintă tipuri umane– dominate de o
trăsătură principală de caracter: Ghiță- lacomul, Lică- tâlharul. Se utilizează tehnica
detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului, iar elemente de cronotop sunt
reale: Arad, Ineu, Oradea Mare etc.

2. Tema ilustrată prin două secvențe semnificative

Tema este socială, deci realistă, și ilustrează consecințele nefaste și dezumanizante

ale dorinței de îmbogățire a personajului Ghiță. Secvența
inițială surprinde plecarea la moară contrar sfatului bătrânei. Vorbele ei: „— Omul
să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale
te face fericit…” ilustrează ideile naratorului care se ascunde în spatele acestui
personaj. Aceasta concepție despre existență (fericirea omului nu stă în bogăția
sa) se va verifica în secvența finală, în care, ajungând împreună cu copiii la hanul
incendiat, ea recunoaște că destinul pedepsește pe cei ce cutează să îl înfrunte:
„Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!…”. Focul are aici rol
purificator.

Viziunea despre lume se dovedește clasică: ca în majoritatea operelor lui Slavici

sunt susținute valorile morale precum familia, cinstea, adevărul (vezi sfaturile
bătrânei) și condamnate viciile: lăcomia lui Ghiță, hoția sămădăului. Personajele
care încalcă această lege morală sunt aspru pedepsite.

3. Elemente de structură

Titlul conține pe de o parte un element de spațialitate- moara. În trecut

funcțională apoi lăsată de izbeliște, cu lopețile frânte și acoperișul ciuruit, apoi
transformată în cîrciumă, loc de popas pentru drumeții obosiți ce vin sau pleacă
spre „locurile rele”. Pe de altă parte titlul conține și un element de destin, norocul.
Remarcăm nuanța ironică folosită de autor întrucât moara se va dovedi fatală
pentru destinul familiei lui Ghiță.

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul omniscient, obiectiv, narațiunea este

la persoana a III-a. Deși este o scriere realistă, autorul își maschează discret
opiniile în spatele bătrânei, personaj cheie ce denotă înțelepciunea populară și
viziunea despre lume a autorului.

Subiectul

Expoziţiunea prezintă personajele nuvelei: Ghiţă, Ana, copilul, soacra. Locul ales
de Ghiţă pentru a se muta denotă semnele părăsirii: vechea moară are „lopeţile
rupte” şi „acoperământul ciuruit”. Cele cinci cruci din faţa morii semnifică
binecuvântarea (locul nu a fost uitat de Dumnezeu) dar şi prevestirea tragică: li se
vor adăuga şi altele în scurt timp. Pentru început câştigul cârciumarului este
mulţumitor. Ghiţă se dovedeşte a fi un om harnic şi întreprinzător, urmărindu-şi
cu perseverenţă scopul, ajutat de soţia sa, Ana.

Intriga nuvelei este momentul apariţiei lui Lică Sămădăul la han. El întruchipează
forţa răului care distruge treptat echilibrul familiei lui Ghiţă. Capacitatea sa de a
domina este evidentă încă de la început, din momentul în care îşi face apariţia la
han: „Eu sunt Lică Sămădăul! … Multe se zic despre mine[…] multe vor fi adevărate
şi multe scornite.”. Lică i se adresează poruncitor lui Ghiţă şi îi atribuie, fără a-l
consulta, rolul de informator al său. Prima reacţie a lui Ghiţă este aceea de a se
apăra, dar, în scurt timp îşi dă seama că Lică este stăpânul locurilor şi că, în faţa
lui, noul venit este complet lipsit de apărare. Deşi este avertizat de Ana de
influenţa malefică a Sămădăului, Ghiţă devine părtaş nelegiuirilor lui Lică din
dorinţa obsedantă de a face avere. Astfel ajunge să depună mărturie mincinoasă
în favoarea lui Lică şi primeşte de la el porci furaţi. Banii pe care i-i restituie Lică
sunt şi ei dovada incontestabilă a jafurilor comise de acesta. În aceste momente
de degradare, singura speranţă de reabilitare pentru Ghiţă este apariţia
jandarmului Pintea, cel care îşi jurase să-l închidă pe Lică, fostul său tovarăş de
tâlhării. Cârciumarul adoptă însă o atitudine duplicitară faţă de acesta: pe de o
parte se aliază cu el, pe de altă parte rămâne prieten cu Lică. Orbit de dorinţa de
câştig, Ghiţă nu pleacă de Paşte împreună cu familia la Ineu ci rămâne cu Ana la
han ştiind că li se va alătura şi Lică. Acesta din urmă provoacă gelozia soţului care
se hotăreşte să finalizeze planul de răzbunare. O sacrifică pe Ana, împingând-o în
braţele lui Lică, şi pleacă după Pintea.

În punctul culminant Ghiţă o ucide pe Ana nesuportând gândul că a fost înşelat,

după care este împuşcat de Răuţ. Urmărit de Pintea, Lică se sinucide violent,
izbindu-se cu capul de trunchiul unui copac, pentru a nu-i oferi jandarmului
satisfacţia închiderii sale. În deznodământ, hanul este cuprins de un foc mistuitor
care purifică locul de toate nelegiuirile petrecute acolo.

Particularități de construcție a personajului

principal, Ghiță
1.Statut personaje
Ghiță este personajul principal al nuvelei, la început „un ins energic, cu gustul
riscului și al aventurii și nu o palidă umbră hamletică, pierdută într-un peisaj
autohton” (Magdalena Popescu). Ca statut social este un cizmar harnic, familist,
blând și cumsecade care vrea să-și schimbe existența cu o mai bună stare
materială. Este un personaj rotund ce involuează de la omul harnic, familist la
dezumanizarea adusă de lăcomia de bani. Puternic din punct de vedere
psihologic, se încadrează ca personaj specific realist (construit pe baza unei
trăsături de caracter dominantă), tipul lacomului după avere.
Lică este și el personaj principal în nuvelă. Apariția lui declanșează intriga textului
și susținea tensiunea operei. Este un personaj plat care nu evoluează, static, fără
conflicte interioare. Este șeful porcarilor, stăpân neconvențional al acestor locuri,
afișând un aer de superioritate față de Ghiță, proaspăt cârciumar. Tipologic este
un personaj negativ, imaginea hoțului, a tâlharului viclean și lacom.
2.Trăsături personaj ilustrate prin secvențe semnificative
Inițial, după mutarea la moară, Ghiță se dovedește harnic, echilibrat. O ilustrează
secvența inițială de prezentare a atmosferei plăcute de la han după venirea noului
cârciumar. Aici drumețul nu era primit ca un străin ci ca unul din familie. De aceea
oamenii nu mai spun că se vor opri la han ci la Ghiță, semn al ospitalității și al
omeniei arătate. Odată cu intrarea în jocurile murdare ale sămădăului primul pas
va fi nesinceritatea față de Ana care nu mai îndrăznea „să-i vorbească dezghețat
ca mai înainte” dar și pierderea treptată a încrederii în sine. Sugestiv este episodul
împrumutului forțat pe care îl face Lică, în încercarea acestuia de a prelua
controlul absolut asupra cârciumarului, știrbindu-i echilibrul interior. Rămași
singuri în cârciumă, Lică îi cere cheile de la toate încăperile, întreabă unde ține
banii și ia cu forța o mare parte, lăsând câțiva pentru a nu da de bănuit restului
familiei. Peste un timp îi înapoiază, însă Ana observă că sunt bani însemnați și
bănuiește implicarea soțului în lucruri murdare. Și cele două episoade petrecute în
apropierea morii: jefuirea arândașului și uciderea femeii în negru au ca scop
incriminarea și defăimarea lui Ghiță, astfel încrederea sa în ochii oamenilor începe
să pălească. Treptat devine violent: „mohorât, violent” (caracterizare directă), în
jocurile cu Ana „își pierde repede cumpătul și-i lasă urme vinete pe braț”. La final
ajunge să se înstrăineze de familie: „era singur și părăsit”, degradarea sa morală
conducând la destrămarea familiei sale. Într-un gest extrem își aruncă soția în
brațele tâlharului dar sfârșește ruinat: simte gelozia trădării, își sacrifică nevasta și
nu vede răzbunarea față de Lică. Sfârșitul personajelor este unul tragic pentru că
au încălcat legile morale ale firii, drama destinului fiind la fel de puternică ca și
personalitatea lor.
3. Relația dintre 2 personaje în Moara cu noroc
În una din primele scene ale nuvelei, Lică, ajuns la moară, pretinde un împrumut
forțat de la Ghiță. Îi cere cheile și ia, fără să numere, un teanc de bancnote cu titlul
de împrumut, atât pentru a-și rezolva problemele cât și pentru a-și impune
autoritatea asupra cârciumarului. Pe cât de puternic pare sămădăul, care îl
amenință că nu-l va tolera la han, pe atât de vulnerabil se arată Ghiță, care îi
reproșează că i-a zdruncinat liniștea sufletului dar nu se poate opune voinței
acestuia. Chiar replica lui Lică trădează raportul de forțe între personaje: „Așa-i că
te-ai făcut blând ca un mielușel?”.
Ghiță devine treptat complicele lui Lică. Lăcomia de bani îl determină să accepte o
viață periculoasă. O secvență este cea cu ocazia audierilor legate de bătaia și
jefuirea arendașului când Ghiță preferă să spună doar o parte a realității, aceea că
Lică și-a petrecut noaptea la han, fără a preciza că a fost trezit de două ori: la
plecarea și la sosirea sămădăului. Un alt moment este omorârea femeii în negru ai
cărei bani, rupți la colț, ajung să fie recunoscuți de Ana și Ghiță, fapt care nu este
însă denunțat autorităților de către cârciumar.
Lică urmărește să-și exercite autoritatea deplină asupra cârciumarului, să-i ia în
stăpânire tot ce are. Ghiță, dezumanizat și dezamăgit de el însuși, o împinge pe
Ana în brațele rivalului său, o anomalie și o imoralitate extremă, apoi într-o criză
de gelozie o ucide.