Moara cu noroc - Ioan Slavici

I. Întreaga creaţie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru chibzuinţă şi
înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate, iar orice
abatere de la aceste principii este grav sancţionată de autor. Slavici construieşte o operă
literară bazată pe cunoaşterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator,
concepţia literară fiind un argument pentru cumpătare şi păstrarea măsurii în toate. Nuvela
Moara cu noroc a apărut în volumul de debut Novele din popor, din 1881 şi s-a bucurat de o
largă apreciere critică, Titu Maiorescu însuşi considerând-o un moment de referinţă în
evoluţia prozei româneşti.
Tema o reprezinta dezumanizarea determinata de patima banului si este reliefata prin destinul tragic
al personajului principal ce incearca sa obtina un statul social superior prin orice mijloace, fara a tine cont
de avertismentul soacrei care contine un adevar absolut specific viziunii populare asupra lumii: fericirea este
data de armonia familei. O secventa narativa semnificativa pentru evidentierea temei o constituie incipitul.
Acesta este de tipul „ex-abrupto” şi consta in vorbele soacrei lui Ghiţă care-şi exprima parerea fata de
mutarea la Moara cu noroc: „ omul sa fie multumit cu saracia lui că, dacă e vorbă, nu bogatia, ci linistea
colibei te face fericit”. Acest incipit are, in primul rand, un rol revelator, deoarece prezinta statutul social şi
conditia umila a personajelor. De asemenea, acesta exprima conceptia despre fericire din perspectiva
mentalitatii traditionale. In acelasi timp, incipitul are un rol prefigurator pentru ca anunta destinul tragic al
personajelor care urmeaza sa incalce normele consacrate ale traditiei. O alta secventa relevanta o reprezinta
finalul, care este constituit tot din replica batranei care priveste ramasitele hanului din urma incendiului:
„Sâmţeam eu ca n-are sa iasa bine. Dar se vede ca aşa le-a fost data.” Aceste cuvinte au rol de concluzie,
fiind in acelasi timp şi o morala prin care batrana incearca sa gaseasca un sens in moartea fiicei şi a
ginerului. Astfel, intre incipitul şi finalul operei se stabileste o relatie de simetrie şi opozitie care dau textului
ciclicitate, astfel este sugerata continuitatea şi ciclicitatea vietii, specifica viziunii populare asupra lumii.
Titlul reprezinta continutul de idei al textului şi este constituit din grupul nominal „Moara cu noroc”
ce se refera la locul desfasurarii actiunii, o carciuma aflata langa o moara parasita. Acest titlu anunta tema
textului şi prefigureaza destinul personajului principal, acesta fiind utilizat cu o conotatie ironica, mutarea
familiei lui Ghita la han, aducand numai nenorociri.
II 1. Nuvela este o specie literara narativa mai mare decat schita şi mai mica decat romanul, care
prezinta o actiune riguroasa, menita sa evidentieze trasaturile personajului principal.
2. Opera literara „Moara cu noroc” apartine genului epic deoarece modul de expunere predominant
este naratiunea imbinata cu descrierea şi cu dialogul. Se remarca prezenta unui narator omniscient şi
ominiprezent care nareaza faptele la persoana a III-a dintr-o perspectiva narativa nonfocalizata, fiind vorba
despre o naratiune heterodiegetica.
3. Actiunea este cronologica şi se deruleaza pe momentele subiectului, sustinand tematica textului. In
expozitiune este prezentata discutia din familia cizmarului Ghiţă legata de dorinta acestuia de a se muta la
Moara cu noroc pentru a-i oferi familiei o viata decenta. Soacra acestuia se opune, initial, dar accepta
propunerea ginerului.
La Moara cu noroc lucrurile se desfasoara multumitor, Ana ocupandu-se de carciuma, soacra de copii
iar Ghita de treburile gospodaresti. Intriga consta in sosirea la han a lui Lică Samadaul, care îl atrage pe
Ghiţă in afacerile lui necurate prin amenintari.
Desfasurarea actiunii contine evenimente ce se desfasoara la han. Ghiţă îi raporteaza lui Lică despre
turmele care trec pe la han, pentru asta fiind recompensat. Lică şi Răuţ îl jefuiesc pe arendas, iar Ghiţă desi
stie adevarul, declara la proces ca ei au adormit in noaptea respectiva la han.
Lică este cautat de o femeie in negru şi baiatul ei, acestia sunt apoi ucisi in padure. Ghiţă nu mai
poate sa accepte tovarasia cu Lică şi hotareste sa accepte propunerea jandarmului Pintea de a-l ajuta sa-l
prinda pe Samadau cu dovezila asupra lui. In ziua de Pasti isi trimite familia sa in sat, dar Ana refuza şi
ramane la han. Ghiţă cheama lautarii, o forteaza pe Ana sa danseze cu Lică şi isi trimite sluga sa-l cheme pe
Pintea. Marţi pleaca in directia opusa, Ghiţă se simte tradat. Pleaca el insusi la Ineu şi vine impreuna cu
Pintea la han noaptea tarziu. Lică isi da seama ca este urmarit şi fuge in sat unde se ascunde cu tot cu cal in
biserica astfel incat urmaritorii sai sa nu-l poata găsi.
Punctul culminant reprezinta intoarcerea lui Ghiţă la han unde o ucide pe Ana, hotarat fiind sa se
sinucida, dar este impuscat in ceafa de Răuţ, Ana il zgarie pe Lică, pentru a-i lasa semne. Acesta reuseste sa-
şi recupereze serparul cu bani cerandu-i lui Răuţ sa dea foc hanului când crede ca a ajuns in sat. Nu reuseste
aceste lucru pentru ca isi obosise calul, iar Pintea îl zareste datorita flacarilor incediului de la han.
Deznodamantul consta in sinuciderea lui Lică, acesta zdrobindu-şi capul de un stejar. Pentru a nu afla
nimeni, Pintea îi aruncă trupul in apele umflate ale raului. A doua zi batrana şi copiii privesc neputinciosi
ramasitele incendiului şi pleaca mai departe.

4. Pe langa aceste structuri narative, o alta trasatura a nuvelei o reprezinta faptul ca accentul cade
asupra personajelor şi nu asupra actiunii. Fiecare eveniment scoate in evidenta noi trasaturi ale personajului
principal, Ghiţă caruia i se contureaza un portret complex: mai întai este evidentiata blandetea şi dragostea
lui fata de familie, dar intalnirea şi discutia cu Lică Samadaul dezvaluie patima lui pentru bani care
determina degradarea lui morala. Treptat ies la iveala alte trasaturi nebanuite: agesivitatea, siretenia,
ipocrizia, deoarece minte la proces, schimba banii furati de la arendas, striga la Ana, isi bate sluga.
O caracteristica importanta a nuvelei prezenta in aceasta opera este viziunea obiectiva a naratorului
care se manifesta prin faptul ca acesta nu se implica in text, nu judeca personajele si faptele lor, nu isi
exprima opinii proprii, lasand cititorului libertatea absoluta de receptare si de interpretare.
Din punct de vedere al structurilor narative si al continutului, opera literara „Moara cu noroc” se
incadreaza in estetica realismului, in primul rand datorita tematicii de natura sociala. De asemenea, in text
sunt redate intamplari verosimile desfasurate in limite de spatiu şi timp clar delimitate: Fundureni, Ineu,
perioada dintre Sfantu Gheorghe şi Paste. O alta trasatura a realismului o reprezinta prezenta ideii conform
careia omul este rezultatul mediului in care traieste. In acest context, actiunea este sustinuta de personajele
tipice surprinse in imprejurari tipice: Ghita- tipul avarului, Lica- tipul autoritarului, Ana- tipul naivei.
Un alt aspect al realismului îl reprezinta finalul moralizator, personajele fiind rasplatite sau
pedepsite, in functie de faptele lor. Astfel, Ana, Ghita si Lica platesc cu viata greselile lor, in timp ce
singurele personaje inocente, batrana si copiii, suprevietuiesc si pornesc mai departe in viata.
5. Personajele nu sunt numeroase, cele mai multe fiind episodice: soacra, copiii, femeia in negru,
Răuţ. Personajele secundare sunt: Lică Samadaul, jandarmul Pintea şi Ana.
Personajul principal al acestei opere este cizmarul Ghiţă, deoarece participa la toate momentele
subiectului si interactioneaza cu toate celelalte personaje. Cizmar sarac, bland si iubitor, acesta se muta la
carciuma doar pentru a putea asigura familiei un trai linistit. Intalnirea cu Lica Samadaul ii schimba radical
viata si idealurile. Samadaul, bun cunoscator al psihologiei umane, descopera in Ghita patima pentru bani si
o speculeaza, atragandu-l in afacerile sale necurate.
In conturarea trasaturilor acestuia este utilizata atat caracterizarea directa cat şi cea indirecta.
Personajul este caracterizat direct de catre narator care-i prezinta statului social: „cizmar sarac”. Ghiţă este
caracterizat şi de alte personaje. Lică îi marturiseste: „tu esti om Ghiţă, om cu multa ura in sufletul tau şi
dacă te-as avea pe tine tovaras, aş râde şi de dracul şi de mumă-sa”. Ana i se plange lui Lică, fiind
nemultumita de slabiciunea sotului: „ Ghiţă nu-i decat o muiere in straie barbatesti”. Este utilizata şi
autocaracterizarea, Ghiţă marturisind copiilor sai in timp ce dorm: „tatal vostru e un ticalos”.
Cele mai multe trasaturi se evidentiaza indirect. Din faptele personajului rezulta incapacitatea
acestuia de a se opune patimii pentru bani, care pune treptat stapanire pe sufletul sau. Aceasta patima îl face
partas la toate afacerile necurate ale lui Lică: spioneaza turmele, îl acopera pe Lică, îl ajuta sa schimbe banii
insemnati. Blandetea şi dragostea fata de familie palesc treptat, iar cinstea este inlocuita cu lacomie.
Gesturile sale şi comportamentul urmeaza aceeasi traiectorie, zambetul initial transformandu-se intr-un
hohot inspaimantator. Jocurile cu copiii şi cu Ana devin violente,
Atitudinile variaza şi ele datorita conflictului interior care-l schimbă irevesibil. Este vorba despre
atitudinea fata de familie, definita initial prin grijă, sentimentul datoriei, tandreţe. Ulterior, când familia nu
mai este o prioritate, atentia sa se muta asupra banului, neglijand copilul care putea sa cada de pe caine şi
ignorand privirile lacome ale lui Lică adresate lui Anei.
6. Relatia cu Lica este definitorie in caracterizarea personajului pricipal. La inceput cele doua
personaje sunt caracterizate in antiteza: calmul, echilibrul şi bunatatea lui Ghiţă fiind scoase in evidenta de
asprimea şi firea suspicioasa a lui Lică. Cruzimea acestuia reiese din discutiile cu Ghiţă. Aceste discutii au
rol de amenintare şi de control, dar in acelasi timp se dovedesc trepte de initiere în ale răului pentru Ghiţă.
Lică afirmă: „Pe om îl stapanesti cu patimile lui”, sugerandu-i lui Ghiţă ca asta va face şi cu el. Apoi isi
marturiseste placerea de a ucide şi de a simti sangele cald. Ghiţă se supune orbeste, parcurgand alaturi de
Lică aceste trepte ale coborarii in iad. Astfel, cele doua personaje incep din ce in ce mai mult sa semene. In
plus, Ghiţă reuseste sa-l tradeze pe Lică, folosindu-se de patima lui pentru femei şi o foloseste pe Ana.
 In cele din urma, ambele personaje mor, dar moartea fiecaruia are o alta semnificatie. Ghiţă este
împuşcat în ceafa de Răuţ, iar moartea lui reprezinta singura solutie de salvare. Lică se sinucide zdrobindu-şi
capul de un stejar pentru a nu fi prins de Pintea, moartea acestuia fiind tot atat de crunta pe cat i-a fost si
viata, ea reprezentand o pedeapsa.
Astfel, relatia dintre cele doua personaje scoate in evidenta modul in care Lică isi manifesta buna
cunoastere a psihologiei umane, el nu se asteapta insa ca cizmarul sa se foloseasca de aceleasi principii care
i-au intarit lui autoritatea asupra celorlalti. Relatia lui Ghiţă cu Lică îl obliga pe protagonist sa descopere in
sine patima banului pe care nu o cunoscuse. Din aceasta perspectiva rezulta tragismul procesului de
autocunostere al carui protagonist este Ghiţă.

III. In concluzie, opera literara „ Moara cu noroc ” de Ioan Slavici ocupa un loc aparte in
literatura română prin complexitatea ei şi a personajului principal. Acesta
intruchipeaza viziunea autorului asupra lumii, conform careia oamenii pot fi
exploatati prin slabiciunile lor. Acestea stau ascunse adanc in suflet, dar, odata
eliberate, reusesc sa darame intreaga arhitectura interioara. De asemenea, destinul lui
Ghita reflecta viziunea traditionala asupra fericirii, care ar trebui sa aiba ca sursa
armonia familiei si nu bogatia.
Aceasta nuvela se constituie intr-o capodopera a scriitorului prin originalitate şi prin capacitatea
acestuia de a construi destine.