Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Publicata in 1881 in volumul ,,Novele din popor”, ,,Moara cu noroc” surprinde viziunea
despre lume si viata a scriitorului, urmarind efectele nefaste ale dorintei de înavuțire. In
acest sens George Calinescu afirma ca ,,Slavici nu prezinta cazuri de izolare si nici nu
idealizeaza”.
Incadrarea in specia nuvelei se justifica prin caracterul verosimil al intamplarilor, prin
intriga riguros construita, prin conflictele puternice si prin arta personajului literar. Este o
nuvela realist-psihologica, principalele elemente realiste fiind tema sociala, obiectivarea
perspectivei narative, cronologia intamplarilor si atitudinea critica a scriitorului, aceasta
reiesind din sensul maralizator al nuvelei. Personajele care s-au indepartat de la calea cea
dreapta sunt pedepsite exemplar de scriitor. Caracterul psihologic este evidentiat prin
analiza atenta a starilor interioare ale personajelor, evidentiate cu ajutorul introspectiei si
al monologului interior.
,,Moara cu noroc” este o nuvela pe tema dezumanizarii indivudului ca urmare a setei
de înavuțire. Titlul are o semnificatie intoarsa, deoarece in realitate, moara va macina
simbolic destinele personajelor.
Relatia incipit-final este pusa in valoare prin cuvintele batranei care deschid si inchid
universul fictional. In incipit cuvintele ei capata valoare anticipativa:,,Omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci daca e vorba nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”.
Fiind vocea intelepciunii si a experientei de viata in final, ea isi pastreaza puritatea morala
si sufleteasca punand toata tragedia pe seama destinului:,, Se vede ca asa le-a fost
odata”.
Conflictul este puternic, cu dubla natura: conflictul exterior ii pune fata in fata pe Ghita
si pe Lica, in vreme ce conflictul interior se duce intre dorinta de a ramane om cinstit si
dorinta de a se imbogati rapid.
Ca indici temporali, actiunea se petrece pe parcursul unui an, intre Sfantul Gheorghe si
Paste, iar ca spatiu, intamplarile au loc pe drumul pustiu ce duce la Ineu, Moara fiind
asezata sugestiv ,,intre locuri bune si locuri rele”.
Actiunea este structurata pe momentele subiectului, iar materialul epic se organizeaza
in 17 capitole, evenimentele urmarind un singur plan narativ, iar intamplarile legate
cronologic si cauzal, prin inlantuire, creeaza iluzia realitatii.
Expozitiunea se concentreaza asupra prezentarii lui Ghita si a descrierii Morii. Desi
laudabila initial, intentia eroului de a arenda hanul si de a se muta la oras, indica de la
inceput un final pevizibil si nefericit. Semnele Morii, palele ruginite, acoperisul gaurit,
crucile din lemn si piatra devin sugestii ale unui spatiu nefast. Drumul catre moara
sugereaza si el simbolic o coborare intr-un infern al patimilor umane. Confundand casa cu
hanul, Ghita isi aduce familia intr-un loc deschis primejdiei.
Intriga este realizata aproape teatral prin aparitia dramatica a Samadaului ,,Eu sunt Lica
Samadaul. Multe se spun despre mine. Multe vor fi adevarate, multe vor scornite”.
Desfasurarea actiunii urmareste procesul de dezumanizare si indepartare de familie.
Ghita simte o teama inexplicabila, isi ia cateva masuri de precautie, se imprieteneste cu
Pintea, se afunda tot mai adanc in afacerile necurate ale lui Lica si isi arunca nevasta cu
buna stiinta in bratele Samadaului.
Punctul culminant este atins in noaptea de Paste, cand Ghita o lasa pe Ana singura cu Lica
la han pentru a merge dupa Pintea si intorcandu-se o ucide din gelozie, dar poate si din
constiinta faptului ca moartea este singura scapare. Ghita va fi ucis de Raut, omul
Samadaului, iar Lica se va sinucide, nedandu-i lui Pintea satisfactia de a-l prinde.
In deznodamant focul izbucnit va mistui hanul si va avea rol purificator curatand locul de
tot raul.
Remarcabila este arta personajului literear, intuitia celor mai ascunse mecanisme
sufletesti si in mod special cunoasterea psihologiei feminine. Personajele nuvelei
reprezinta cele doua categorii intalnite in toata proza lui Slavici: caracterele (batrana,
Lica) sunt personaje statice fara o evolutie sufleteasca si personajele rotunde(Ghita si
Ana) care pe parcursul textului au o dinamica interioara.
Intuitia psihologiei feminine il ajuta pe Slavici sa faca din Ana un personaj memorabil.
Notatia directa a naratorului: ,,Ana era sprintena si mladioasa, frageda si subtirica”
fixeaza numai portretul fizic si sugereaza si frumusetea si fragilitatea unei femei usor de
distrus. Crescuta de mama sa in spiritul traditiei, incearca sa isi inteleaga sotul, dar fiindca
este o femeie tanara aflata inca ,,la varsta jocului si a iubirii” se lasa treptat atrasa de
personalitatea diabolica a lui Lica. In momentul in care constata labilitatea si neputinta
sufleteasca a sotului, iubirea se transforma in dezgust: ,,Tu esti om, Lica, pe cand Ghita nu
e decat o muiere imbracata in haine barbatesti.”
La randul lui, Lica este un personaj realizat din linii realiste si romantice. Relatia cu
Ghita se va transforma intr-o relatie calau-victima. Portretul fizic realizat direct de
narator sugereaza de la inceput personalitatea acestuia: ,,Lica, un barbat ca de 36 de ani,
inalt, uscativ si supt la fata”. Samadaul este stapanul absolut al locurilor, dandu-i de
inteles lui Ghita ca nimeni nu poate ramane fara a-i deveni tovaras. Este bun cunoscator
al psihologiei umane, santajandu-l pe Ghita cu propria lui slabiciune pentru bani. Stie ca
numai un om dornic sa se imbogateasca rapid isi aduce familia in aceste locuri pustii. Se
inflirteaza ca o otrava in interiorul familiei si duce asupra Anei o strategie de control.
La inceputul nuvelei Ghita pare ,,un ins cu gustul riscului si al aventurii”(Magdalena
Popescu), desi doreste binele familiei nu-si poate invinge patima pentru bani. Chiar daca
este atentionat de Ana in legatura cu faptul ca ,,Lica e om rau si primejdios”, ii ascunde
talhariile, jura stramb si isi doreste chiar sa nu fi avut familie ca sa nu aiba pentru cine sa
isi faca griji. Se indeparteaza de Ana, devine moracanos si tacitur, simte iminenta unei
primejdii, dar cu toate acestea nu-si poate invinge patima.Mai mult decat atat slabiciunea
lui sufleteasca il face sa isi accepte neconditionat patima pentru bani: ,,Ce sa-mi fac? Nici
cocosatul nu e vinovat ca are cocoasa”. Are foarte putine momente de sinceritate si
recunoastere a acestei slabiciuni: ,,Iarta-ma, Ano, iarta-ma macar tu, ca eu nu ma pot
ierta cat voi trai”. Daca la inceput conflictul pentru bani si familie, intre dorinta de
imbogatire si dorinta de a ramane om cinstit ,creea tensiune interioara si il facea sa ezite,
treptat el se afunda tot mai adanc in afaceri necurate ale Samadaului.
Este memorabila scena in care in mod paradoxal, Ghita isi ucide sotia cu gesturi tandre
recunoscand ca moartea este singura salvare din toata aceasta drama. Nu este cinstit in
totalitate nici fata de Pintea, deoarece nu ii spune in intregime adevarul.
Toate personajele nuvelei realizate prin mijloace de caracterizare directe si indirecte
prezina acest amestec de bine si rau pe care il intalnim la oameni obisnuiti ceea ce le
confera autenticitate.
Prin urmare, ,,Moara cu noroc” ramane un reper al nuvelisticii romanesti deschizand
drumul catre proza realista a secolului al XX-lea.