NUVELA PSIHOLOGICA

Moara cu noroc
de Ioan Slavici

Ioan Slavici este unul dintre cei patru clasici ai literaturii romane, afirmandu-se ca deschizator de drumuri prin
crearea romanului realist obiectiv “Mara” si prin integrarea elementelor de analiza psihologica in scrierile sale. Acestea
sunt dominate de conflicte puternice , cum ar fi patima banului, discrepantele sociale, implicatiile socialului asupra
individului si prezenta satului sau orasului transilvanean din perspectiva tranzitiei de la oranduirea traditionalista catre o
noua forma de organizare , anume capitalismul.
Nuvela psihologica este specie a genului epic in proza, cu o intindere ce o situeaza intre povestire si roman, cu o
actiune riguros construita ce dezvolta conflicte interioare puternice. Spre deosebire de celelalte tipuri de nuvela, aceasta
dezvolta, in prim-plan, un conflict psihologic in care analiza psihologica are o mare forta de obiectivitate. Situatia
conflictuala este plasata in constiinta personajului si este sustinuta prin conflict interior. Naratiunea reflecta transformarile
sufletesti, morale si comportamentale ale personajului, pe masura ce conflictul se dezvolta. Este prezentata viata interioara
a personajelor care traiesc intr-un mediu familiar, sub presiunea unor situatii neobisnuite. Incipitul si finalul operei
concentreaza semnificatia intregii evolutii narative, care este mai sinuoasa din cauza bulversarii psihice a personajelor,
aflate in cautarea unei solutii pentru o situatie tensionata. Personajele sunt oameni simpli, de la tarani pana la jandarmi,
dar sunt dominate de sentimente transformate in obsesii. Frica, iubirea, vanitatea , gelozia produc dezechilibre care pot
duce la distrugerea fiintei umane, fie la moartea acesteia, iar procedeele prin care se dezvaluie trairile interioare sunt
monologul interior si dialogul.
Ca formula estetica se incadreaza in realism , remarcandu-se prin : obiectivitatea perspectivei narative, omniscienta
si omniprezenta naratorului, relatarea la persoana a III- a , veridicitatea inspiratia din realitate prin prezentarea societatii
ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea , descrierile minutioase, stilul sobru , impersonal , anticalofil.
O nuvela psihologica este "Moara cu noroc" de Ioan Slavici inclusa de scriitor in volumul "Novele din popor"
aparut in 1881 alaturi de alte nuvele precum "Popa Tanda", "Padureanca", alcatuind o monografie a satului ardelean.
Titlul operei are valoare anticipata si contine un topos, "hanul" fiind un motiv cu o lunga circulatie in
literatura noastra. Astfel, contine numele unui han construit pe locul unei vechi mori,conotand un spatiu aflat sub influente
unor forte nefaste. De asemenea, hanul nu va aduce nimanui noroc, ci dimpotriva se va dovedi un loc cu ghinion. Este
construit pe o amara ironie, avand totodata o dubla interpretare: locul in care se petrece actiunea este un motiv anticipativ,
o antifraza in antiteza cu tot continutul operei, deoarece moara aduce mai degraba nenorocirea, pentru ca usurinta
castigurilor de aici ascunde abateri etice grave si de aceea, niciun personaj nu are noroc.
Tema nuvelei sustine caracterul psihologic al acesteia deoarece prezinta repercusiunile pe care setea de inavutire
le are asupra omului determinandu-i destinul. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective: sociala,
deoarece prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul, moralizatoare intrucat prezinta consecintele dorintei de
imbogatire si psihologica pentru ca prezinta conflictul interior trait de Ghita, care este sfasiat de doua dorinte puternice: de
a ramane om cinstit si de a se imbogati.
Rema este una clasica doarece nuvela este impartita in 17 capitole cu un capitol care are valoare de prolog si unul
care are valoare de epilog. Actiunea de desfasoara pe parcursul unui an intre doua repere temporale cu valoare religioasa:
de la Sf. Gheorghe la Pasti. Incipitul preaia si functiile prologului anticipand tema, iar finalul are si valoare de epilog
subliniind si tema principala a operei. Aceasta constructie unitara confera simetrie si sfericitate. Astfel, incipitul este de tip
"captatio-benevolentiae"(captarea atentiei) si apeleaza la un arificiu compositional, deoarece naratorul insereaza un
percept moral preluat din intelepciunea populara , fiind rostit de mama Anei:"Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci
daca e vorba, nu bogatia, ci linstea colibei te face fericit". Nuvela se incheie tot ce vorbele batranei "simteam eu ca nu are
sa iasa bine, dar asa le-a fost data".
Diegeza, desi este mai complicata, respecta momentele subiectului, urmand o desfasurare ascendenta si o
clasica evolutie a momentelor. Astfel, expozitiunea este o descriere minutioasa a drumului catre han , care are rolul de a
introduce cititorul pe taramul imaginatiei si a a locului ales de Ghita pentru a se muta cu intreaga familie , in vederea
asigurarii unui venit substantial. Drumul , prezentat in mod obiectiv, reliefeaza intruziunea intr-un teritoriu al parasirii , in
care este indicat doar popasul , nu si stabilirea permanenta: “De la Ineu drumul de tara o ia printre paduri …Timp de un
ceas jumatate drumul este bun …si dup ace ai coborat iar in vale trebuie sa faci popas , sa adapi calul ori vita din jug …
fiindca drumul a fost cam greu ,iara mai departe locurile sunt rele.Spatiul privilegiat al popasului , hanul, are si el o
aparenta delorabila. Aceasta denota semnele parasirii ; vechea moara are “lopetile rupte ”si “acoperamantul ciuruit de
vremurile ce trecusera peste dansul”. Semnificatia crestina a celor cinci cruci aflate in preajma hanului este dublata de o
prevestire tragica , pentru ca acestora li se vor adauga inca doua in scurt timp.
 La inceput , castigul carciumarului este multumitor , fiind obtinut pe cale cinstita. Cu totii sunt foarte bucurosi ,
dar armonia lor prevesteste evenimente de o tensiune dramatica. Ghita este harnic si intreprinzator, sotia sa Ana , fiindu-i
de mare ajutor, iar soacra sa este convinsa ca presimtirea sa rea nu este intemeiata.
Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, seful porcarilor din aceasta zona, un persoanj straniu care
exercita o influenta negativa asupra celor din jur si tulbura echilibrul emotional fragil al lui Ghita. Portret fizic al acestuia,
schitat in cateva linii, anticipeaza faptul ca Lica este un om rau si primejdios. El ii propune lui Ghita sa fie in afaceri,
impunandu-si totodata si regulile: “ Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum , cine trece pe aici , cine ce zice si
cine ce face, si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!?”
Desfașurarea acțiunii surprinde măsurile de aparare luate de Ghita impotriva lui Lica: isi cumpara doua pistoale, ia
doi caini, isi angajeaza o sluga pe nume Marti. Pe fondul profundei îngrijorări care îi macină sufletul , Ghiță începe să se
schimbe: dintr-un om deschis , vesel, optimist devine ursuz, irascibil , trecând repede de la o stare la alta. Dacă la început
iși propune să rămână la han doar trei ani ca sa poată să-și deschide atelierul în care să lucreze cu zece calfe, după ce îl
cunoaște pe Sămădău se gândește la câștigul pe care l-ar face în tovărășie cu acesta”vedea banii grămadă înaintea sa și i se
împăienjeneau ochii.” Pentru el banii devin o obsesie de care nu va scăpa până la finalul fulgerător al vieții sale. În scurt
timp, cârciumarul își dă seama că Lică este stăpânul absolut al locurilor în fața căreia este lipsit de apărare. Desi Ana
intuiește influența nefastă pe care o are Lică asupra lui Ghiță și îți avertizează soțul , trebuie să accepte compromisurile pe
care le implică prietenia cu acesta.
Ghiță se arată din ce în ce mai amabil cu Lică și , în semn de prietenie, își îndeamnă soția să danseze cu acesta: “ Joacă ,
muiere , parcă are să-ți ia ceva din frumusețe!”. Ana este captivată de joc, simțind plăcerea apropierii de Lică , pe când în
sufletul lui ghiță se înfiripă sentimental geloziei , care se va dezvolta pe parcurs, ducând la dezumanizarea totală din final.
Cand sunt arestati doi dintre tovarasii lui Lica (pentru jefuirea arendașului), Pintea (jandarmul) il cheama si pe
Ghita la tribunal, dar acesta jura stramb, salvandu-l astfel si pe Lica. Ajuns acasa, ii cere iertare Anei, spunanandu-i ca el
nu se va ierta niciodata, recunoscand astfel prabusirea lui morala.
In momentul aparitiei lui Lica incepe procesul instrainarii lui Ghita. Acesta devine brutal cu Ana, sotia lui dar si cu copiii.
El conștientizează transformarea sa , afirmând: “ Ce sa-mi fac daca e ceva-n mine mai tare decat vointa
mea!” ,”Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveți un tată cinstit ” sau ,”Iartă-mă , Ano. Iartă-mă cel puțin tu, că eu n-am să
mă iert cât voi trăi pe fața pământului.”. Urmează alte fapte care contribuie la dezumanizarea eroului: în apropierea
hanului este ucisă o văduvă care facea afacari cu Lică și ,deși Ghiță știe că porcarul este făptașul, comite sperjur ,
salvându-l pe acesta. Întâmplător, găsind o bancnotă cu un colț rupt în sertarul cu bani de la cârciumă (aceasta îi
aparținuse văduvei), Ana realizeză că soțul ei este complice la nelegiuirile lui Lică , ceea ce o sperie, căci intuise ce fel de
om este Lică.
Desi carciumarul isi iubea sotia, nu putea suporta ca este atrasa de Lica si ca i-a fost infidela, asa ca recurge la crima: o
injunghie in inima , omorand astfel odata cu ea propriul suflet , iar faptul ca este impuscat de Raut , vine ca o absolvire de
existenta , care isi pierduse , pentru el , orice semnificatie. Pedeapsa capitala oferita de propriul destin este o corectie
morala irevocabila pentru faptele sale rele si se constituie punctul culminant.
Urmarit fiind de Pintea , Lica stie ca nu are scapare si se sinucide violent si orgolios , izbindu-se cu capul de un copac.
Caprarul Pintea, il gaseste langa arbore, cu capul spart, si il arunca in raul involburat.
Deznodamantul ii suprinde pe batrana si pe copii, uitandu-se la moara care este mistuita de foc, intr-o noapte sacra:
noaptea de Paste, moara in acel moment fiind un simbol infernal, al mortii.
Conflictele nuvelei isi au aici punctul de plecare: se contureaza atat cel exterior intre Ghita si Lica, cat si cel
interior, al constiintei carciumarului. Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este
vazut intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile necurate ale Samadaului. Conflictul
interior dicteaza afirmarea celui exterior , stadiul in care se afla Ghita il face pe acesta sa isi doreasca o confruntarea cu
Lica, ceea ce se si intampla. Pentru a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de
metafora focului purificator care cuprinde moara, stergand urmele faradelegilor. Astfel, toate conflictele romanului se
termina, se mistuie in foc alaturi de protagonisti, lasand loc cortinei, vocii naratorului care prezinta deznodamantul cu
valoare de sentinta finala, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului, afirma:”asa le-a fost data”.
Conform definitiei nuvelei, aceasta scriere epica are un numar relativ mic de personaje, dar in mod evident, accentual se
deplaseaza pe erou in defavoarea actiunii. Astfel, Ghita ca personaj literar evolueaza liniar prin dezvoltarea unui traseu
plin de lumini si umbre, cu ascensiuni si caderi spectaculoase. Este un personaj principal, masculin, individual si rotund.
Tipul omului dornic de a-si depasi conditia, doreşte schimbarea si bunăstarea materială a familiei, este onest, harnic şi
muncitor. Acesta ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a face avere intr-un mod cat mai rapid. Iniţial,
cârciumarul nu este un om slab, ci dimpotrivă, îşi asumă responsabilitatea destinului celorlalţi pentru ca mai tarziu sa se
transforme intr-o persoana distanta si ursuza.
In primul capitol este prezentat ca "ca un baiat energic si dornic de schimbare". El isi propune sa se mute la carciuma
impreuna cu familia si sa stea cativa ani pentru a-si strange suficienti bani cat sa-si deschida un atelier cu zece calfe.
Echilibrul lui interior se tulbura o data cu venirea la moara a lui Lica Samadaul ,care declanseaza procesul degradarii
morale a lui Ghita.
Naratorul insista prin caracterizarea directa asupra portretului moral al personajului , iar prin monolog interior
reda framantarile acestuia:" ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea". Personajul este caracterizat direct
si de catre Lica:"esti un om de nadejde", dar si de Ana "nu e barbat, ci muiere in haine barbatesti".
Caracterizarea indirecta rezulta din faptele, actiunile, mediul in care se dezvolta personajul, dezvaluind un om
dominant de patima banului, care face compromisuri, incalcand principii morale, ajungand un criminal. Sfarsitul lui Ghita
este unul tragic pe masura faptelor sale.
Lică Sămădăul, personaj secundar, infatisand tipologia omului rau exercită asupra celorlalte personaje din nuvelă o
fascinaţie diabolică. “El reprezintă incarnarea unui principiu, singura personalizare directă şi expresă din literatura lui
Slavici a <<voinţei de putere>>”. Lică este caracterizat în mod direct de narator încă de la prima apariţie: „ un om de
treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi cu sprâncenele dese şi
împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămaşă subţire şi albă ca floricelel, pieptar cu bumbi de
argint şi bici de carmajin [. . .]”, portretul sau fizic denotand rautate.
Şi Ana, personajul secundar, feminin si rotund, are un destin tragic, cu toate că ea întruchipează în familie
duioşia, candoarea, inocenţa, fiind introdusă în nuvelă pentru a contribui la conturarea mai pregnantă a figurii lui Ghiţă,
intruchipand totodata valorile familiale. Totodata. batrana reprezinta mentalitatea taraneasca, purtatorul de cuvant al
autorului, infatisand femeia inteleapta.
Evenimentele sunt surprinse prin intermediul unui narrator omniscient, extradiegetic, neexprimat si
heterodiegetic, . Naratiunea este la persoana a III-a, fapt care asigura perspectiva “dindarat”.
Culoarea de epoca se realizeaza si prin limbajul popular al vremii, insotit de regionalisme : “samadau”,
“samti”, “jidov”, pentru un stil concis, sobru, impersonal si lapidar.
Nuvela a devenit totodata remarcabila prin simetria si echilibrul compozitiei, prin colaborarea formulelor epice
de tip clasic, realist si romantic. Astfel, structurarea operei in 17 capitole, dar si valorile morale ce ne sunt transmise sunt
trasaturi specifice clasicismului. Pentru incadrarea sa in stilul realist, sunt evidentiate dorinta de imbogatire ca si tema a
operei, simetria incipit final, verosimilitatea aspectelor prezentate, naratorul obiectiv si extradiegetic, perspective
“dindarat” sau veridicitatea faptelor. Daca vorbim insa de romantism, putem afirma ca personajele sunt construite in
relatii de antiteza: relatia Ana – Ghita, sau Ghita- Lica, iar finalul este unul justitiar: Saila Boarul si Buza-Rupta sunt
inchisi pe viata, Ana si Ghita sunt ucisi, Lica se sinucide, iar hanul arde din temelii, focul conturand simbolul purificarii.
Complexa sub raportul scriiturii, nuvela urmareste destinul exemplar al lui Ghita, in lupta cu propriile
slabiciuni, cu propriile aspiratii, intre tendintele opuse ale caracterului sau, incapabil sa faca ordine in sine. Spune
psihologia ceva mai mult? Ea ar putea eticheta drept psihotice gesturile eroului, dar Ghita e om viu, cu familie, dorinte, cu
suferinte. Diferenta dintre psihologie si literatura se afla aici. Psihologia precede literatura, dar nu-i poate lua locul.
Scrierea inchegata din care nimic nu lipseste, nimic nu prisoseste, cu conflict inchegat, fir epic unic, criza personajului,
care ii dezvaluie caracterul, trasaturi ale nuvelei, toate contribuie la impresia de viata pe care o lasa opera.
Naratorul isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile,
limbajul, dar realizandu-le si portrete sugestive prezentand detalii fizice ce releva trasaturi morale sau statutul lor social.
In opinia mea, valoarea deosebita a acestei nuvele consta in modul de realizare a personajele, in analiza
psihologica ce porneste de la descrierea generala a starilor psihice, spre a ajunge la observatii de mare finite. Prozatorul
Ioan Slavici este autorul unei opere complexe , in care sufletul omenesc este infatisat din perspectiva unei conceptii
morale bine conturate. Prin nuvela sa , patrunde in literatura romana analiza psihologica, element definitoriu al prozei
modern.
In concluzie, ramane remarcabila arta scriitorului de a construi dialogul si monologul interior , dar si de a analiza
gandurile si trairile interioare ale personajelor. Toate acestea sunt redate in mod clar, cu o concizie clasica.