Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Perioada marilor clasici este guvernată de ideologia junimistă, caracterizată prin gustul
pentru clasic și academic. În această perioadă au fost descoperiți și promovați de către Titu
Maiorescu cei patru mari clasici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan
Slavici. Deși aceștia aparțin mai degrabă altor curente literare, precum romantismul, realismul,
naturalismul, ei rămân clasici prin valoarea incontestabilă și prin rezistența în timp. Ioan Slavici
aparține curentului literar realism.
Realismul este un curent literar și artistic dezvoltat începând cu a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva romantismului. Se caracterizeaza prin oglindirea
realitatii, realizarea unor monografii sau fresce sociale, prin conturarea unor tipologii umane,
utilizarea tehnicii amanantului care confera senzatia de verosimil, veridicitatea faptelor,
obiectivitatea, cronologia, mediul care influenteaza personajele, tematica specifica (in centru de
multe ori se afla tematica banilor).

Ioan Slavici este un important reprezentant al realismului romanesc, remarcandu-se atat

prin nuvelele sale, cat si prin romane, dintre care cel mai cunoscut este ”Mara”. Nuvelele se
subimpart in idilice, pedagogice si psihologice .
”Moara cu noroc” este una dintre cele mai cunoscute nuvele psihologice ale lui Slavici.
Porneste de la un concept al lui Confucius, si anume că omul trebuie sa respecte bunul
cumpăt, iar incalcarea lui atrage dupa sine pedeapsa divina.
Titlul este o metaforă ce evidentiaza faptul ca moara este un topos tragic care nu va mai
macina graul, ci destinele umane. Moara devenita han este plasată la răscruce de drumuri, intre
bine si rău si va cădea sub influenta nefastă a lui Lică Sămădăul, distrugand destinele Anei si al
lui Ghită, devenind un imens spațiu infernal. Moara și hanul vor căpăta valoarea unor
suprapersonaje.
Tema operei este dezumanizarea sub patima banului, existand si doua subteme: puterea
(Lică) si iubirea (Ana), iar supratema devine destinul (Mircea Zaciu). Astfel viziunea despre
lume ce se desprinde este similara cu ceea ce spune batrâna inca de la început, si anume că
păstrarea bunului cumpăt atrage fericirea, iar încălcarea lui atrage pedeapsa.
Structural și compozițional, nuvela cuprinde 17 capitole, având un prolog si un epilog.
In prolog remarcăm cuvintele bătrânei: ” Nu bogatia, ci liniștea colibei tale te face fericit”. In
epilog, tot acesta enunță puterea destinului: ”Așa le-a fost dată soarta”, observandu-se simetria
compozitionala.
Conflictul principal este de natură psihologica și se dă in sufletul lui Ghita, intre omul
cistit si patima banului. De aici se vor desprinde mai multe conflicte secundare: Ghită –Ana,
Ana- Lica Ghită –Lică.
Din punct de vedere al relatiilor spațio-temporale, actiunea se desfășoară in zona
Ineului, in prima jumatate a secolului al- XIX-lea, perioada in care mentalitatea capitalista incepe
sa se contureze.
 Este o nuvelă, având o intrigă riguros construita, incepand cu venirea lui Lica Sămădăul
la han care se impune in fața lui Ghiță, instaurându-se un raport călău-victimă, hangiul
vanzandu-si sufletul pentru bani (pactul faustian). Remarcam un singur fir narativ, si anume
lupta ce se dă in personaj intre patimă si cinste, iar accentul cade asupra personajelor care sunt
puternic individualizate.
Fiind o nuvelă realista, spatiul este real si personajele devin tipuri umane. Ghiță este
tipul avarului, Ana adulterina, Lică personajul demonic etc. Este utilizată tehnica amănuntului,
de exemplu, descrierea Morii cu noroc, prin care se conferă senzatia de verosimil. Finalul iese
din sfera verosimilului, deoarece, prin tonul moralizator, se apropie de operele clasice.
Este o nuvelă psihologică, existând elemente precum analiza psihologică, realizata prin
monologul interior si stilul indirect liber, iar conflictul interior surpride procesul dezumanizării.
In centrul nuvelei se află Ghiță, personaj rotund, statutul social și psihologic fiind bine
definit, este un cizmar ce devine hangiu pentru a se îmbogăți, reprezentând tipul avarului,
construit specific unei nuvele realiste. Este caracterizat direct, facandu-i-se un scurt portret
fizic - înalt, spătos, cu un zâmbet firesc, care odata cu caderea in patima banului se transforma in
rânjet, accentuandu-i transformarea in rau.
Constient de ce i se intampla, dar neluptând, se autocaracterizează ,,pierd ziua de azi
pentru cea de maine”, iar Ana il descrie pe sotul ei ca fiind “o muiere in haine bărbătești” .
Indirect, este caracterizat prin faptele sale, fiind un om cinstit la inceput, ce dorește să
stea o perioadă la moara cu noroc pentru a strânge ceva bani prin care sa-si mareasca cizmăria.
Căzut in patima banului, devine partas la nelegiuirile lui Lică, trece pe la han porci furati, isi va
lua partea din jefuirea arendasului, ascunde la tribunal uciderea văduvei de către Lică, devenind
astfel partas la crima. Dezumanizarea maxima este reprezentată de aruncarea Anei in brațele lui
Lică, pentru ca în final sa ajungă sa o ucidă , urmând a fi omorât de Răuț la ordinul Sămădăului.
Ana trece si ea prin modificari psihologice, la inceput este cinstita, ajungand in final
adulterină, dar una atipica deoarece sotul o impinge in bratele Samadaului .
În incipit, relatia lor pare a fi paradisiaca, se înteleg, se iubesc si se sustin reciproc.
O scena importanta care zdruncina relația celor doi este apariția lui Lică. Ana va fi
profund impresionată de el, iar Ghiță se va teme, simțind ca este un om rău. Căzut in mana
Samadaului, Ghita este sedus de puterea banilor și, în timp ce Ana este atrasă din ce in ce mai
mult de Lică, treptat se produce schimbul de atribute între barbați, Lica ajungand sa se comporte
mai degraba ca un sot in prezenta Anei. Adulerul este anunțat de două scene: de dansul dintre
Ana si Lică, la care este împinsă de soțul ei, dar si de scena in care Lica împletește un bici
baiatului in timp ce Ana își ține mâinile pe umeri părând o familie, iar Ghiță priveste din
depărtare, dar nu intervine.
In situatia finală este prezentat adulterul, Ghita o ucide pe Ana, încercând să găsească
in moarte salvarea, Răuț il impuscă pe Ghiță, iar Ana, cu o ultimă suflare, il musca si il zgarie pe
Lică, stigmatizandu-l pentru ce a facut. Lica moare departe de ei, zdrobindu-si capul de un
copac. Hanul ia foc pentru a se șterge toate păcatele, iar batrana va lua copiii din acel spatiu
pentru a le da o nouă șansă.
 In concluzie, nuvela ilustrează in mod realist consecințele patimei banului. Într-o
interpretare psihanalitică am putea considera că Ana si Ghița sunt prinși între vocea sinelui, a
fortelor din inconstient, reprezentata de Lica, si a supraeului, a normelor, reprezentata de batrana.
Firi slabe, Ana si Ghita cad sub influenta nefasta o fortelor din subconstient – patima banilor
pentru Ghita si pasiunea pentru Lica in ceea ce o priveste pe Ana. Abia in final, prin focul
purificator, raul este sanctionat si doar copiilor, alaturi de batrana ce reprezinta morala satului, li
se mai da o sansa.

COMPLETARI!!!!

O scena semnificativa este scena dansului. Fiind o petrecere la han, Lica o invita pe Ana la dans,
iar ea initial refuza. Insusi Ghita o impinge insa sa danseze, spunandu-i ca nu ii va pieri
frumusetea daca o face. In timpul dansului, atat Lica, cat si Ana se simt atrasi unul de celalalt.
George Munteanu considera ca acest dans este asemenea unui dans nuptial, dar care se va
transforma la final intr-un dans al mortii. Mai mult, înainte de adulter, va avea loc un al doilea
dans, care va fi declanșator de mari energii și mari pasiuni ce se vor sfârși prin moarte.

O alta scena semnificativa este cea de dupa comiterea adulterului de catre Ana. Ghita se intoarce
si, privind-o pe Ana, realizeaza ca adulterul s-a comis. Simte ca nu mai poate trai astfel, nu poate
sa o lase nici pe ea sa mai traiasca tot ce a facut. Ana nu intelege de ce trebuie sa moara “Cu ce
am gresit Ghita, cu ce am gresit”, pentru ca in ea triumfa viata “nu vreau sa mor”. Ghita insa ii
spune ca o va ucide ca pe propiul copil, deoarece el capatase constiinta culpabila si realizeaza ca
raul facut nu mai poate fi indreptat decat prin moarte si astfel o injunghie pe Ana.

Lica se intoarce la han tocmai in acel moment pentru a lua “serparul cu bani”. Cand il vede pe
Ghita ucigand-o pe Ana, il someaza sa se opreasca, dar acesta nu o face si ii va cere lui Raut sa il
impuste. Ghita cade mort si Lica o ia in brate pe Ana, insa aceasta il zgaraie pe obraz si il musca
de mana, stigmatizandu-l parca pentru tot raul facut. Apoi, “cade moarta langa sotul ei”,
dovedind ca intr-adevar prin moarte cuplul se reface. Lica cere sa fie dat foc hanului, insa apare
Pintea si se vede obligat sa fuga pentru a nu fi prins. Realizand insa ca nu mai are scapare, se va
izbi cu capul, in fuga calului, de un stejar, iar Pintea il va arunca in apa, ca pe o apa a Styxului
pentru ca sufletul sa nu isi gaseasca linistea de dupa moarte. In aceasta scena se remarca si
folosirea tehnicii amanuntului, tehnica tipica realismului.