NUVELA PSIHOLOGICA REALISTA

Moara cu noroc
de Ioan Slavici
Realismul este un curent literar manifestat in spatiul cultural european care pune problema raportului
dintre arta si realitate in sensul ca literatura trebuie sa ofera o reflectare obiectiva, veridica a realitatii.
Inclus de Titu Maiorescu in directia “realismului poporan” Ioan Slavici ilustreaza prin creatiile sale
trasaturile prozei realiste, marcand in acelasi timp deschiderea literaturii romanesti spre dimensiunea
psihologica. Volumul intitulat “Nuvele din popor” aparut in anul 1881 este cel care il consacra ca nuvelist
oferind o monografie a satului transilvanean in care viziunea realista data de verosimilitatea intamplarilor se
impleteste cu o dimensiune clasica, izvorata din caracterul moralizator al acestora.
Considerata capodopera a volumului, opera “Moara cu noroc” ilustreaza atat trasaturile nuvelei
psihologice, prin interesul acordat framantarilor sufletesti ale protagonistului si conflictul de natura interioara,
cat si trasaturi ale prozei realiste prin observatia sociala pe baza careia este constituita imaginea satului ardelean
de la sfarsitul secolului XIX.
Tema nuvelei este de factura sociala, preferata de realisti si reprezinta consecintele pe care le are setea
de imbogatire asupra vietii sufletesti.
Titlul operei anunta locul in care se vor desfasura intamplarile. Moara cu noroc fiind numele unui han
aflat la rascruce de drumuri. Titlul are valoare ironica deoarece norocul personajelor se dovedeste efemer, o
ispita sociala scoasa in calea omului slab. De altfel, valoarea simbolica a titlului este subliniata in capitolul al
doilea in care descrirea morii este realizata prin acumulare de detalii semnificative: cele cinci cruci aflate in fata
morii, situarea carciumei “in vale”, drumul sinuos cu suisuri si coborasuri care duce la han si faptul ca moara a
incetat a mai macina si s-a prefacut in carciuma.
Compozitia operei este clasica, echilibrata, particularitate a acestei nuvelei, cele saptesprezece capitole
redand sirul intamplarilor in ordine cronologica. Echilibrul compozitional este de asemenea ilustrat prin relatia
de simetrie dintre incipit si excipit. Introducerea, reprezentata de spusele batranei, soacra lui Ghita, este o norma
morala care afirma importanta linistii sufletesti, ce va fi incalcata de protagonist: “omul sa fie multumit cu
saracia sa caic daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei te face fericit”. Finalul este reprezentat de o replica a
aceluiasi personaj: “Asa le-a fost data” care exprima o viziune fatalista si credinta ca destinul sactioneaza orice
abatere de la normele colectivitatii.
Timpul si spatiul ilustreaza aceeasi viziune realista, relatiile spatiale facand trimitere la un loc geografic
real fixat prin toponime reale in campia ardeleana, Ineu. Timpul este ilustrat de doua repere ale calendarului
religios, actiunea dezvoltandu-se intre doua mari sarbatori crestine: de la Sfantul Gheorghe, cand familia se
muta la Moara cu noroc pana la Pasti, sarbatoare ce presupune si ideea purificarii prin patima.
Urmarile pe care setea de imbogatire le are asupra fondului sufletesc si moral al individului sunt
urmarite printr-o constructie a subiectului care reda o actiune ce se constituie dintr-o acumulare progresiva de
evenimente. Expozitiunea este ampla si surprinde nemultumirea lui Ghita fata de conditia sa sociala. O prima
scena semnificativa pentru tema nuvelei este cea initiala, o discutie dintre soacra lui Ghita si protagonist. Acesta
este nemultumit nu doar de starea materiala pe care nu o poate imbunatati intr-un sat in care locuitorii se incalta
doar pentru a merge la biserica, ci si de respectul pe care il au ceilalti fata de el. Saracia, cea pe care o pretuieste
batrana pentru ca mentine echilibrul sufletesc, devinde pentru Ghita motivul unei puternice framantari, in urma
careia va lua o decizie ferma: renunta la “linistea colibei”, si ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. La
inceput afacerile prospera, sugestiva fiind secventa in care, seara, dupa o zi de munca, membrii familiei se
aduna pentru a numara castigurile.
Echilibrul familiei se distruge in momentul in care la moara apare Lica Samadaul, seful porcarilor din
zona. Aceasta scena, a primei aparitii lui Lica la han se suprapune peste intriga operei. Lica este individualizat
printr-un portret realizat in maniera realista de catre narator, prin tehnica detaliului semnificativ,detaliile fizice
precum “inalt”, “uscativ”, “supt la fata”, “sprancene impreunate la mijloc” impunand imaginea unui om dur, pe
care o vor confirma replicile sale. In aceasta scena, Lica isi impune inca de la inceput regulile la moara, dand
dovada de un orgoliu nemasurat. De asemenea, Ana intuieste ca Samadaul este “un om rau si primejdios” si il
avertizeaza pe Ghita. La randul sau, cu toate ca isi da seama de pericol, Ghita nu reuseste sa ii tina piept si nu se
poate sustrage influentiei malefice pe care Lica o exercita asupra lui. Intelegand ca la moara “nu poate sa stea
nimeni fara voia Samadaului”. Ghita va accepta targul cu acesta, devenindu-i complice.
Declansarea conflictului interior, il transforma intr-un om irascibil si ursuz deoarece in sufletul sau se da
o lupta intre dorinta de castig si chemarea vietii cinstite dinainte. Setea de bani il implica in afacerile necurate
ale lui Lica: jefuirea arendasului, uciderea unei vaduve si a unui copil, fapte pentru care Ghita va ajunge sa
depuna marturie mincinoasa in favoarea lui Lica. Dupa multe framantari ajunge sa il dea in vileag pe Samadau
cu ajutorul jandarmului Pintea, punand la cale un plan prin care sa il poata prinda cu obiecte si cu bani furati
asupra lui. Tensiunea se amplifica treptat, actiunea evoluand spre punctul culminant. Intelegand ca si-a distrus
iremediabil casnicia, Ghita o ucide pe Ana, fiind la randul sau omorat de Raut, unul dintre oamenii lui Lica.
Acesta se sinucide izbindu-se cu capul de un stejar, deznodamantul surprinzand imaginea morii purificata prin
foc.
Realizate in maniera realista, personajele nuvelei se impun prin complexitatea vietilor sufletesti, fiind
caractere puternice care traiesc la limita dintre moral si imoral, intr-o lume in care atractia banilor ajunge sa
inlocuiasca normele etice.
Caracterizarea lui Ghita
Un astfel de personaj, construit in maniera realista, ilustrand tipul omului impatimit de bani este Ghita,
protagonistul nuvelei.
Ca statut social, Ghita este un cizmar cinstit, harnic, iubindu-si familia pentru care doreste o stare
materiala mai buna. Statutul initial al personajului dezvaluie astfel responsabilitatea fata de familie, dar si
dorinta de a dobandi mai mult respect in ochii celorlalti. Devine ulterior caricumar la Moara cu noroc si odata
cu aparitia lui Lica Samadaul la han destinul sau ia o intorsatura neasteptata. El cunoaste o noua ipostaza, a
omului dilematic, marcat de oscilatia intre dorinta de a ramane om cinstit si ispita castigului. Tendinta esuata de
a se impotrivi lui Lica in timpul primei intalniri este urmata de acceptare compromisului care va avea drept
consecinte instrainare de familie, de Ana si disolutia morala. Degradare incepe in momentul in care intelege ca
pentru a ramane la Moara va trebui sa devina omul lui Lica. Pierde treptat increderea in sine, este prea orgolios
pentru a-i marturisi Anei framantarile sale si coplesit de patima banului devine partas la crima lui Lica, depunde
marturie falsa la tribunal si isi impinge sotia in bratele Samadaului. Omul deciziilor ferme de la inceput devine
sovaitor, iar slabiciunile il macina sufleteste, personajul constientizand indepartarea de norma morala:
“Sarmanilor mei copii, zice el, voi nu mai aveti un tata, om cinstit”.
Complexitatea acestui personaj este surprinsa prin variate procedee de caracterizare, autorul impletind
caracterizarea directa cu cea indirecta. In mod direct, personajul este caracterizat prin vocea naratorului care il
considera “om harnic, bland si cumsecade”. De la aceasta imagine initiala, traiectoria morala a lui Ghita este
descendenta astfel incat naratorul va surprinde in mod direct transformarile personajului: “Ghita devine “de tot
ursuz”, isi pierdea repede cumpatul, “se aprindea pentru ori si ce lucru de nimic”. Autocaracterizarea este
frecventa, Ghita simtind nevoia de a se autodefini mai ales in momentele de criza sufleteasca “sunt un om fara
de suflet”. Prin intermediul monologului interior sunt redate gandurile si framantarile personajului care
constientizeaza indepartarea de norma morala si in acelasi timp imposibilitatea de a rezista unor ispite pe care o
considera mai presus de el: “asa n-a lasat Dumnezeu!.. ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa
mea”. Celelalte personaje ale operei il caracterizeaza in diferite momente din evolutia actiunii. Inregistrand cu
durere indepartarea sotului pentru care fascinatia castigului este mai mare, Ana il considera las, vazand in el “o
muiere imbracata in haine barbatesti”. La randul sau, Lica isi da seama ca Ghita este un om de nadejde chiar
daca are ca tot omul o slabiciune, pentru bani: “tu esti om, Ghita, om cu multa ura in sufletul tau si esti om cu
minte”.
Ca mijloace ale caracterizarii indirecte, autorul valorifica relatia protagonistului cu celelalte personaje si
comportamentul acestuia. Ghita traieste o drama psihologica, pierzand increderea in sine dar si increderea
celorlalti. Consecintele nefaste ale setei de inavutire sunt surprinse de Slavici prin mijloace ale prozei
psihologice, atat comportamentul cat si relatiile cu personajele sunt motivate din interior. La inceput,
protagonistul se dovedeste omul deciziilor ferme, fiind cel care hotaraste schimbara si luarea in arenda a
carciumei. Bun gospodar, om harnic, bland si cumsecade asa cum ni-l arata scena initiala a discutiei cu soacra
sa, Ghita are o aspiratie fireasca, dorindu-si un alt statut social si material. Intuitia si prudenta le dovedeste in
momentul in care dupa prima aparitie a lui Lica la han isi cumpara pistoale si caini si isi mai angajeaza o sluga.
Degradarea umana se produce treptat dar sigur. Ajunge sa regrete ca are nevasta si copii, isi doreste sa poata
spune “prea putin imi pasa”, se indeparteaza de Ana. Fricos, sovaitor, indecis in momente importante, Ghita se
lasa condus de ispita malefica a banului, implicandu-se tot mai mult in complicitate cu Lica. Astfel, Ghita se
gaseste fara voie angrenat in jefuirea arandasului si in uciderea unei femei. Necinstit, jura fals la prioces si din
acest moment se intensifica prabusirea sa interioara. Arestul si judecata ii provoaca mustrari de constiinta si are
momente de sinceritate, cerandu-si iertare sotiei si copiilor, dovada a fondului sensibil, uman, aflat in
contradictie cu avarismul sau. Ultima etapa a declinului are loc la sarbatorile Pastelui cand orbit de furie, gelos
si razbunator o arunca pe Ana drept momeala in bratele Samadaului, ajungand sa comita el insusi o crima.
Complexitatea personajului este datorata mai putin conflictului de natura exterioara, cat bogatiei vietii
interioare, coordonata tematica specifica realismului. Evolutia lui Ghita de la personaj tip, produs al mediului
social la individualitate, determinat psihologic, este una sinuasa, cu framantari launtrice. Procedeele specifice
nuvelei psihologice precum analiza realizata prin monolog interior si stil indirect liber, pun in lumina ezitarile
eroului intre cele doua cai simbolizate de Ana – valorile familiei, echilibrul sufletesc, si Lica – bogatia, tentatia
banului.

Relatia dintre 2 personaje

Relatia dintre Ghita si Lica evidentiaza influentele nefaste pe care patima pentru bani le are asupra
sufletului omenesc. In evolutia morala a lui Ghita un rol esential il are Lica, personaj secundar, negativ ce se
foloseste de autoritatea sa pentru a face faradelegi; atragandu-l astfel si pe protagnosit pe care ajunge sa il
compromita. Spre deosebire de Ghita, Lica ramane constant in ceea ce priveste caracterul sau de “om cu stare,
aspru si neindurator, de care tremura toata lumea”. Acesta se individualizeaza printr-un portret fizic ce pune in
lumina trasaturi morale: “un om ca de 36 de ani, intalt, uscativ si supt la fata, cu o mustata lunga cu ochii mici si
verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc”.
Relatia de tip conflictual dintre cele doua personaje se contureaza inca din scena primei discutii pe care
cei doi o au la moara cand Lica se impune in fata lui Ghita, caruia ii pune in vedere ca trebuie sa accepte
complicitatea. “Ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la Moara cu noroc”. Inca de la inceput Ghita
intuieste ca are de a face cu un om necinstit si incearca sa i se opuna avand presentimentul intovarasirii cu un
ins lipsit de principii morale care ii strecoara in suflet neliniste. Lica refuza sa creada ca Ghita nu a auzit
vorbindu-se despre el, prezentandu-se ca o legenda vie a acelor locuri. Impunandu-i sa i se asocieze, Lica se
defineste printr-un cliseu verbal ce il recomanda drept un individ ce nu admite un refuz: “n-ai inteles!”.
Exista scene in care protagonistul se opune Samadaului, orgoliul declansand crizele lui Ghita care in
cele din urma cedeaza constient de superioritate adversarului, afirmand: “nu vreau sa ma tii numai de frica, ci
umblu sa intru la invoiala cu tine. Sunt gata sa iti fac pe plac”.
Inteligent, cunoscand slabiciunile celorlalti, Lica reuseste sa anihileze vointa carciumarului. In scena in
care Samadaul ii cere bani, Ghita incearca sa refuze cu indarjire pretentiile lui Lica dar nu poate sa tina piept.
Momentul in care protagonistul va depune marturie falsa la procesul lui Lica, marcheaza o ruptura definitiva in
constiinta protagonistului, astfel incat prabusirea lui launtrica devine inevitabila. Incercarile lui Ghita de a-l da
in vileag pe Samadau esueaza si pregateste finalul tragic al celor doua personaje.

Concluzia
 Asadar opera lui Slavici ilustreaza cu mijloacele prozei psihologice modul in care omul ajunge sa fie
biruit de patima devoratoare a banului. Insusi numele protagonistului poate fi considerat simbolic, indicand un
personaj exponential pentru conditia umana, fiind supus, ca toti, patimilor.
In concluzie, opera “Moara cu noroc” scrisa de Ioan Slavici ilustreaza atat particularitatile nuvelei
psihologice prin accentul pus pe conflictul interior cat si trasaturile prozei realiste prin tema, tipologia
personajelor si situatiile verosimile.