Apartinand epocii marilor clasici, Ioan Slavici este creatorul nuvelei clasice romanesti, operele sale

surprinzand o lume animata de mari energii, de patimi si de probleme sociale. Moara cu noroc a
fost inclusa in volumul Novele din popor, publicat in 1881, si este reprezentativa pentru specia
literara a nuvelei, cu deosebire a nuvelei psihologice.
Apartinand genului epic in proza, opera Moara cu noroc se inscrie in specia literara a nuvelei,
avand in vedere actiunea lineara, cu un singur fir narativ, care urmareste dezumanizarea treptata a
eroului, cizmarul Ghita, datorata patimei pentru bani si declansata de relatia cu Lica Samadaul.
Conflictul ce se naste nu numai intre acestia doi, de natura exterioara, ci si unul interior, psihologic,
in sufletul lui Ghita, o intriga bine evidentiata, bazata pe respectarea valorilor morale in raport cu
setea de inavutire, numarul mic de personaje prin intermediul carora se reliefeaza portretul
personajului principal, sunt alte trasaturi care includ opera in specia literara a nuvelei.
In opinia mea, tema, comuna mai multor scrieri ale lui Slavici, o reprezinta consecintele nefaste pe
care goana dupa inavutire si forta devastatoare a patimei pentru bani le au asupra vietii sufletesti,
asupra destinului uman. La baza ei se alfa convingerea scriitorului ca goana dupabani alunga linistea
si urmareste viata omului, genereaza numeroase rele, iar in final duce la pierzanie. De aceea, destinul
personajelor ia proportiile unei tragedii antice, actiunea fiind urmarita in mod gradat pana la
deznodamantul impresionant, moartea celor 3 personaje principale.
Viziunea despre lume reflecta atitudinea autorului asupra satului transilvanean dominat de norme
patriarhale, in care echilibrul este dat de respectarea cu sfintenie a legilor morale scrise si nescrise
traditionale. Teza de la care porneste Slavici este formulata in cuvintele batranei soacre potrivit
carora fericirea este asociata cu saracia, iar bogatia este privita ca o posibila sursa de nenorociri. Din
opinia conservatoare a soacrei, deci a autorului, reiese ca omul trebuie sa fie multumit cu ce i s-a dat
si sa nu provoace modificari in destinul sau.
Aproape toate secventele narative sunt semnificative pentru tema si viziunea despre lume a
autorului. Comportamentul personajului principal dovedeste patima pentru bani a acestuia.
Avertismentele batranei soacre privitoare la goana dupa inavutire sunt ignorate de Ghita. Nu dorinta
de mai mult obtinut prin munca cinstita, ci oarba patima pentru bani justifica actiunile acestuia,
condamnate de moralistul Slavici. Framantat interior, Ghita isi pierde increderea in sine, dar si pe cea
a familiei, mai ales pe a sotiei. Goana dupa avere si instrainarea de familie sunt alegeri gresite care il
vor conduce pe Ghita spre esec.
O scena semnificativa este cea din final in care se observa ca, incalcand normele morale, Ghita, Lica si
Ana vor plati cu moartea. Aceasta este justificata, deoarece Ghita s-a facut vinovat de lacomie, iar din
dorinta de mai mult si-a sacrificat linistea sufleteasca si echilibrul familei. La randul lui, Lica este
vinovat de a fi distrus vietile tuturor celor cu care a intrat in contact, iar Ana pentru ca a incalcat legle
morale cu privire la familie, inselandu-si sotul.
Cateva elemente de structura si compozitie sunt relevante pentru tema si viziunea despre lume.
Titlul anunta de la inceput unul dintre motivele narative ale nuvelei, cel al hanului. Hanul este un
spatiu simbolic, o rascruce de drumuri si de destine. Locul de popas este benefic pentru drumeti si
binecuvantat, la inceput, pentru Ghita si familia lui, atata timp cat sunt respectate valorile morale.
Titlul isi schimba semnificatiile in final prin inversarea sensului termenului noroc, devenind, de fapt,
nenoroc, ceea ce inseamna ca intr-o lume in care normele morale au disparut, valorile morale sunt
rasturnate, aducand tristete si moarte.
Incipitul, de tip enuntiativ, este formulat ca un discurs etic al mamei batrane a Anei, o persoana
inteleapta. Preceptul enuntat de batrana are demnitatea unei invataturi fundamentale din filozofia
populara, potrivit careia fericirea nu este data de bogatie, ci de linistea colibei. Cuvintele repeta
porunca sacra a cumpatarii, dincolo de care, pentru gasire fericirii, exista posibilitatea alegerii
fiecaruia.
Perspectiva narativa este una obiectiva, cu viziune dindarat si focalizare zero, nararea
evenimentelor fiind facut la persoana aIIIa de catre un narator omniscient si omniprezent. Desi este
un narator obiectiv, nepartinitor cu personajele, Slavici isi imprumuta uneori vocea eroilor. In spatele
replicilor unor personaje, mai ales ale batranei soacre, se simte inalta tinuta morala a autorului care
intervine, de altfel, si in destinele personajelor.
Finalul este formulat tot ca un discurs al personajului-reflector, realizandu-se o legatura stransa cu
incipitul. Dupa consumarea tragediei (moartea Anei si a lui Ghita, incendierea hanului), batrana, care
ii salvase pe cei doi copii, exprima perceptia populara ca viata omului se afla sub semnul destinului.
Recunoscand in moartea fiicei si a ginerelui mana destinului, batrana se resemneaza: stiam eu ca nu
are sa iasa bine; dar asta le-a fost data!.
In concluzie, opera Moara cu noroc se inscrie in specia literara a nuvelei prin actiunea lineara, cu un
singur fir narativ, la care participa putin personaje. Conflictul puternic, o intriga complexa bazata pe
necesitatea respectarii valorilor morale, in contrast cu setea de inavutire, sunt tot atatea trasaturi
care sustin incadrarea operei in specia nuvelei.