ROMANUL REALIST - BALZACIAN ENIGMA OTILIEI de George Calinescu

-apartenenta la specie Prin romanul Enigma Otiliei, George Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii, modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului XIX, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac. caracterizarea Costache Giurgiuveanu caracterizarea Otilia Spiritul realist se manifesta inca din procesul de elaborare a romanului, marturiile autorului dezvaluind substratul autobiografic la care se face referire. Evocarea, in jurnal, a mortii matusii Tinca si a cautarii febrile intreprinse de rude pentru a gasi bani si obiecte de pret in casa; preluarea trasaturilor unchiului Bica Simion, in portretul lui Stanica Ratiu; utilizarea amintirilor autorului referitoare la familia adoptiva, pentru a crea atmosfera din strada Antim; existenta de licean, pasiunea pentru psihiatrie si chiar elemente ale portretului fizic imprumutate lui Felix, precum si evocarea unei Otilii reale, verisoara indepartata, sunt doar cateva exemple edificatoare. In anul 1938, anul aparitie romanului, insusi Calinescu a definit tema operei astfel: monografia unei familii bucurestene. Asadar autorul scoate in evidenta viata burgheziei bucurestene la inceputul sec.XX, pe care o prezinta in toate aspectele ei esentiale intrate sub determinismul socio-economic. Tema este si de factura balzaciana pentru ca urmareste societatea burgheza degradata sub puterea mistificatoare a banului, intreaga actiune construindu-se in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu. De altfel, scriitorul francez Balzac a concentrat ideea ca banii au putere distrugatoare asupra eticii unei societati, afirmand: zeul la care se inchina toti este banul. Initial romanul a fost intitulat Parintii Otiliei, insa editorul i-a schimbat denumirea in Enigma Otiliei. Primul titlu ilustreaza motivul balzacian al paternitatii, iar cel de-al doilea caracterul derutant si imprevizibil al eroinei. Opera este structurata pe doua planuri narative: unul prezinta destinul tanarului Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera, traieste o experienta erotica; iar al II-lea plan expune istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, avere dupa care familia Tulea, dirijata de Aglae, ravneste. Naratiunea se focalizeaza pe imaginea a doua familii dispuse in antiteza. Pe de-o parte, e plasat clanul Tulea (Aglae, Simion, Olimpia, Aurica, Titi), aparent unitar datorita autoritatii absolute a Aglaei si datorita asemanarii fizice a membrilor lui. Pe de alta parte, familia lui Costache Giurgiuveanu reuneste oameni pe baza legaturilor de suflet sau conjuncturale: Otilia Marculescu, Felix Sima- orfanul ajuns sub tutela unchiului, Leonida Pascalopol in cautare de o familie si de un mediu in care sa-si exercite instinctul patern. 2634m0-sdfsdn334 Actiunea romanului se deschide in stil balzacian prin incadrarea in timp si spatiu a personajelor. Adolescentul Felix Sima, absolvent al unui liceu din Iasi, vine la unchiul si tutorele lui, in luna iulie 1909 pentru a urma Facultatea de Medicina. Un narator omniscient descrie strada invadata de verdeata, aspectul vestimentar al tanarului si apoi se opreste la prezentarea detaliata a caracteristicilor arhitecturale ale strazilor ce par o caricatura in moloz a unei strazi italice. Exteriorul casei lui Costache Giurgiuveanu e prezentat in detalii semnificative, care sugereaza calitatea si gustul estetic, fiind relevant pentru conturarea personajului. Mobilele, vesmintele prefigureaza caracterul si temperamentul acestuia, exprima o atmosfera de viata, de intimitate, de educatie. Aceste exemple ilustreaza conceptia clasica, balzaciana de exprimare a caracterului eroului.

Mos Costache, tipul avarului, o creste in casa lui pe Otilia Marculescu, pe care intentioneaza sa o infieze si care este rasfatata unei delicate pasiuni ale lui Pascalopol. Sentimentele lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia sunt invinse de avaritia personajului, el neputand asigura fe-fe-titei lui traiul in viitor. Felix se indragosteste de Otilia, fiind gelos pe Pascalopol, insa cu toate acestea nu i-a nici o decizie, deoarece dorea sa-si construiasca o cariera de exceptie. Otilia, la randul ei il iubeste pe Felix, dar il alege pe Pascalopol, barbatul matur, generos si bogat, care poate sa-i ofere siguranta materiala. Ea se va casatori cu acesta, ramanand pentru Felix, imaginea eternului feminin. Pascalopol nu-si defineste foarte bine sentimentele fata de Otilia, nu poate distinge ce e patern si ce e viril, in relatia cu aceasta. In final cei doi divorteaza, iar in fotografia pe care Pascalopol o arata lui Felix, apare imaginea unei femei frivole, gen actrita intretinuta, nu fata nebunatica pe care el a cunoscut-o. In celalalt plan narativ se urmareste o alta idee realist-balzaciana: competitia pentru mostenirea lui Mos Costache, fapt care da romancierului prilej sa observe umanitatea sub latura ei morala. Desi este batran, Costache, proprietar de imobile, restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii si isi apara banii cu ferocitate. Averea lui e asaltata de Aglae Tulea, sprijinita de Stanica Ratiu. Acestia sunt dornici sa-si depaseasca conditia sociala, astfel Stanica fura banii batranului chiar sub ochii lui, provocandu-i moartea. Tipologia personajelor este de natura clasicista, conturata realist, reprezentand caractere dominate de o singura trasatura fundamentala, tipuri general-umane de circulatie universala. Tipologia personajelor este construita artistic de catre G. Calinescu, prin faptul ca fiecare erou al romanului este dominat de o trasatura de caracter puternica, definindu-l in esenta sa morala. Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, Stanica Ratiu, tipul arivistului, Felix este tipul intelectualului, iar Aglae baba absoluta, care stapaneste in mod absolut destinele copiilor ei. 234ms0-sdfsdn334 Personajul central al romanului, catre care conveg toate energiile, din motive si interese diferite, este Costache Giurgiuveanu. El intruchipeaza trasaturile clasice ale avarului, dar se intrepatrund cu duiosia paterna. Portretul fizic este alcatuit printr-o acumulare de detalii. Batranul are o comportare bizara, fie din pricina senilitatii, fie simuleaza uitarea, din teama, din instinct de aparare, fata de cei care ii vanau averea. Prin acest personaj se continua tipologia avarului in literatura romana (Hagi Tudose a lui Delavrancea) si cea universala (Gobseck, Goriot, Grandet), astfel conturandu-se un personaj complex. Descrierea Baraganului in mod minutios pe un fundal fantastic, folosirea contrastelor in descrierea campiei dar si a casei vechi, sunt pagini de sensibilitate romantica. Scriitorul ilustreaza placerea grandiosului, o sensibilitate acuta la sugestiile de infinit. Elementele romantice reies si din dragostea dintre Felix si Otilia, dar si din folosirea antitezei in caracterizarea personajelor Felix-Titi; Pascalopol-Costache; Otilia-Aurica, care se opun prin trasaturi esentiale: inteligenta, ambitie, frumusete in antiteza cu debilitatea mintala, apatie, rautate, invidie. Construit in spirit clasic balzacian si cu o viziune realista, Enigma Otiliei, asimileaza elemente ale romanului modern: finetea, introspectia, luciditatea si precizia analizei psihologice: interesul pentru elementele contradictorii, tulburatoare si derutante (Otilia- Pascalopol), pentru degradari psihice ( alienarea, senilitatea, dedublarea constiintei-Simion Tulea), studiul consecintelor ereditatii(Titi)=> sfera modernismului. Romanul se incheie simetric, revenind la imaginea de la inceput: casa lui Mos Costache apare si mai dezolanta , iar Felix reinvie in memorie cuvintele acestuia Aici nu sta nimeni.(element clasicist) Enigma Otiliei este un roman fundamental al literaturii romane, o sinteza a clasicismului realist de tip balzacian, cu elemente romantice si moderne, o creatie originala, dupa cum insusi autorul spune: trebuie sa fim cat mai originali, si ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental.

Enigma Otiliei - Roman de tip balzacian, de George Calinescu

George Calinescu, Enigma Otiliei Roman de tip balzacian George Calinescu (1899 1965), om de mare eruditie, personalitate plurivalenta, se manifesta deplin in diverse domenii ale culture si literaturii noastre: critic si istoric literar, eseist si esthetician, prozator si poet, dramaturg si publicist. Mentionam cateva titluri prin care putem ilustra paleta larga a manifestarilor literare calinesciene: Eseul Clasicism, romantism, baroc e o expunere clara, punctuala, despre arta in general si literatura ca arta a cuvantului, in care autorul defineste si caracterizeaza aceste curente literare, stabilind totodata si interferentele lor. Enigma Otiliei (1938) (al doilea roman dupa Cartea Nuntii) constituie o materializare a teoriei balzaciene despre menirea neamului de a oferi o fresca obiectiva a societatii in care traieste autorul, dar si o ilustrare a conceptiei sale despre curentele literare clasicism, romantism, realism (Nu exista in realitate un fenomen artistic pur clasic ori romantic... Clasicism, Romantism sunt doua tipuri ideale inexistente in stare genuina, reprabile numai la analiza in retorta). George Calinescu e autorul e autorul primelor romane citadine, de tip clasic, iar prin Enigma Otiliei el aduce o viziune originala, moderna. Tema romanului e viata burgheziei bucurestene de la inceputul sec. al XX lea, societate aflata sub puterea distrugatoare a banului (Zeul la care se inchina toti e <<banul>>). Intreaga actiune e concentrata in jurul averii lui Costace Giurgiuveanu, un batran avar, si sunt implicate multe personaje interesate mai mult sau mai putin de mostenirea acestei averi. Titlul romanului a fost ales de scriitor tot in maniera balzaciana (Parintii Otiliei), pentru ca sriitorul urmareste in roman degradarea relatiilor din interiorul familiei care conduce implicit la degaradarea intregii societati (de ex. avaritia il impiedica pe mos Costache sa-si infieze pupila, pe Otilia Marculescu, fiica fostei sale sotii decedate de la care mostenise o imensa avere). Relatia parinti-copii se extinde si la alte categorii de personaje interesate intr-un fel sau altul de viata si viitorul Otiliei. La sugestia editorului autorul schimba titlul romanului in Enigma Otiliei avand in vedere firea contradictorie a domnisoarei care oscileza intre nevinovatia, farmecul natural al varstei, si seriozitatea, maturitatea femeii care judeca la rece si explica imposibilitatea mariajului dintre ea si Felix in ciuda afectiunii pe care i-o purta. Actiunea romanului nu se desfasoara pe un singur fir epic ci se structureaza pe doua planuri: a) viata burgheziei la inceputul sec. al XX lea; b) drumul formarii unui tanar intelectual. Primul plan ilustreaza istoria mosteniri, care dezvolta conflicte intre cele doua familii implicate: Costache Giurgiuveanu-Otilia Marculescu, fiica vitrega a batranului; clanul Tulea compus din Aglae si Simion parintii, Aurica, Olimpia si Titi odraslele cu un viitor incert, la care se adauga Stanica Ratiu, avocat fara procese, concubinul Olimpiei. Eforturile acestora sunt canalizate statornic spre inlaturarea Otiliei de la mostenire. Al doilea plan al romanului prezinta destinul tanarului Felix Sima, rams orfan, venit in Bucuresti pentru a studia medicina si pentru a se dedica profesiunii alese. Acesta traieste prima sa experienta erotica, sincera si profunda, care constituie fondul liric al romanului. In casa lui Costache Giurgiuveanu, unde locuieste tanarul, vine adesea Leonida Pascalopol, mosier cu maniere alese, prieten al lui mos Costache, admirator fidel al domnisoarei Otilia pe care o coplesea cu atentii si gesturi de un cavalerism rafinat. Otilia il iubeste pe Felix, dar vrea sa-l ajute sa se realizeze in cariera lui, intuind cu maturitate dorinta lui de a ajunge cineva. Vizitele lui Pascalopol, plimbarile la sosea, generozitatea fata de

capriciile Otiliei starnesc in sufletul inocent al tanarului invidia si gelozia. Otilia cu toate ca-l iubeste pe Felix nu da curs acestei iubiri ci il prefera pe mosierul Pascalopolcu care pleaca la Paris unde, in cele din urma, se si casatoresc. Atat pentru Felix cat si pentru Pascalopol, Otilia va ramane o enigma intruchipand eternul feminin. Pe celalalt plan, al luptei pentru mostenire, clanul Tulea cunoaste declinul familial: Aglae nu reuseste sa puna mana pe banii lui Costache pentru ca mult mai siretul Stanica Ratiu ii furase de sub saltea, fapt ce provoaca a doua criza a batranului si implicit moartea acestuia. Stanica renunta la Olimpia care-l plictisea si nu tinea pasul cu ritmul sau alert de arivist, preferand-o pe Georgeta, femeia usoara, dar prezentabila care-i va inlesni patrunderea in cercurile inalte ale societatii. Aurica va ramane tot o nerealizata erotic si macinata de invidie si ura, iar Titi se va desparti de Ana si va deveni din ce in ce mai afectat de boala sa psihica. Simion Tulea sufera de o agravare a senilitatii si sfaseste abandonat de familie intr-un ospiciu. Romanul urmeaza arta narativa balzaciana si prin folosirea tehnicii detaliului care ofera o proiectie realista a scenelor de viata si a pesonajelor participante la evenimentele epice. Autorul este ominescient (stie totul), asa cum se observa din primele randuri ale romanului. E fixat cu precizie timpul in care se petrece actiunea (anul 1909); se precizeaza apoi locul: in Bucuresti, in casa lui Giurgiuveanu de pe strada Antim. Autorul continua descrierea minutioasa a strazii intunecate cu aspect bizar. Varietatea arhitecturii, amestecul de stiluri, ferestrele neobisnuit de mari in raport cu inaltimea caselor, lemnaria vopsita, umezeala care dezghioca varul, toate faceau din strada bucuresteana o caricatura in moloz a strazii italice. Exteriorul casei lui Costache este prezentat in detalii semnificative sugerand calitatea si gustul estetic: imitatii ieftine, intentia impresionarii prin grandoare, vechimea si starea dezolanta a cladirii, zidaria crapata si scorojita. E descrisa usa din lemn umflat si dezghiocat; imensa, de forma unei ferestre gotice. Aspectul dezagreabil furnizeaza elemente de caracterizare a personajului proprietar. Nu era nici o perdea la geamurile pline de praf stravechi, usa cea uriasa se misca aproape si singura scartaind ingrozitor. Infatisarea lugubra a imobilului sugereaza avaritia lui Costache. Asemenea descrieri sunt relevante si pentru caracterizarea altor personaje camera Otiliei, casa lui Pascalopol, salonul fmiliei Tulea. Mobilele, obiectele si vesmintele, atmosfera prefigurau caracterul si exprimau modul de viata, educatia, instructia si temperamentul personajului. Tipologia personajelor este de esenta clasica. Acestea sun conturate realist dominate de o singura trasatura fundamentala; sunt tipuri general umane de circulatie universala (avarul, arivistul, baba absoluta) asa cum concepea scriitorul: psihologia unui individ n-a devenit artistic interesanta decat cand a intrat intr-un tip. Scriitorul abordeaza modalitatile clasice de caracterizare a personajelor: descrierea mediului, portretul fizic, fapte, actiuni, opinii ale personajelor limbajul, autocaracterizarea. Scriitorul cunoaste gandurilie, framantarile, face aprecieri asupra comportamentului, isi exprima proprile opinii. Deseori autorul realizeaza incursiuni in psihologia personajului, relevand modul specific de a vedea si cantari lucrurile: Felix fu din nou zdruncinat in cultul lui pentru Otilia si toate barfelile Aurichii navalira cu putere in sufletul lui. Oricat de rai erau cei din familia Tulea, o cunosteau demult pe Otilia. Ceva adevarat trebuia sa fi fost in vorbele lor . . .. Personajele sunt prezentate in antiteza unele cu altele, pentru a reliefa mai bine o trasatura prin opusul ei. Astfel de o parte se situeaza Felix, Otilia, Pascalopol si prin unele insusiri chiar si mos Costache; de cealalta parte clanul Tulea si Stanica Ratiu. Tipologia personajelor este construita cu mare arta de prozator; personajele sau imprejurarile in care apar ele sunt tipice (in acord cu viziunea clasicista). Astfel, Costache Giurgiuveanu este tipul avarului universal; Leonida Pascalopol este aristocratului generos capabil de noblete sufleteasca; Stanica

Ratiu este tipul parvenitului, a arivistului fara scrupul moral si al demagogului; Aglae este intruchiparea rautatii si a invidiei, baba absoluta fara cusur in rau; Aurica este fata batrana macinata de complexe erotice neimplinite; Titi un caz patologic de degerenescenta; Otilia este intruchiparea feminitatii, a enigmaticului feminin evoluand in conditile societatii respective spre platitudine; Felix, intelectualul in decenire, martor si actor al spectacolului de viata desfasurat in fata cititorului. Romanul enigma Otiliei, sintetizeaza mai multe elemente literare si formule narative: clasicism, romantism, realism de tip balzacian, tehnici moderne de caracterizare a personajelor. E un roman reprezentativ al literaturii romane, o creatie originala, care raspunde principiului formulat de prozator: trebuie sa fim cat mai originali si ceea ce confera originalitate unui roman nu e metida ci realismul fundamental, . . ..