Sunteți pe pagina 1din 3

apartenenta la specie –

Prin romanul “Enigma Otiliei”, George Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza
caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii, modernizeaza
tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor,
inscriindu-se astfel in realismul secolului XIX, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac.

caracterizarea Costache Giurgiuveanu

caracterizarea Otilia

Spiritul realist se manifesta inca din procesul de elaborare a romanului, marturiile


autorului dezvaluind substratul autobiografic la care se face referire. Evocarea, in jurnal,
a mortii matusii Tinca si a cautarii febrile intreprinse de rude pentru a gasi bani si obiecte
de pret in casa; preluarea trasaturilor unchiului Bica Simion, in portretul lui Stanica
Ratiu; utilizarea amintirilor autorului referitoare la familia adoptiva, pentru a crea
atmosfera din strada Antim; existenta de licean, pasiunea pentru psihiatrie si chiar
elemente ale portretului fizic imprumutate lui Felix, precum si evocarea unei Otilii reale,
verisoara indepartata, sunt doar cateva exemple edificatoare.

In anul 1938, anul aparitie romanului, insusi Calinescu a definit tema operei astfel:
“monografia unei familii bucurestene”. Asadar autorul scoate in evidenta viata burgheziei
bucurestene la inceputul sec.XX, pe care o prezinta in toate aspectele ei esentiale intrate
sub determinismul socio-economic. Tema este si de factura balzaciana pentru ca
urmareste societatea burgheza degradata sub puterea mistificatoare a banului, intreaga
actiune construindu-se in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu. De altfel, scriitorul
francez Balzac a concentrat ideea ca banii au putere distrugatoare asupra eticii unei
societati, afirmand: “zeul la care se inchina toti este banul”.
Initial romanul a fost intitulat “Parintii Otiliei”, insa editorul i-a schimbat denumirea in
“Enigma Otiliei”. Primul titlu ilustreaza motivul balzacian al paternitatii, iar cel de-al
doilea caracterul derutant si imprevizibil al eroinei. Opera este structurata pe doua planuri
narative: unul prezinta destinul tanarului Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera,
traieste o experienta erotica; iar al II-lea plan expune istoria mostenirii lui Costache
Giurgiuveanu, avere dupa care familia Tulea, dirijata de Aglae, ravneste.

Naratiunea se focalizeaza pe imaginea a doua familii dispuse in antiteza. Pe de-o parte, e


plasat clanul Tulea (Aglae, Simion, Olimpia, Aurica, Titi), aparent unitar datorita
autoritatii absolute a Aglaei si datorita asemanarii fizice a membrilor lui. Pe de alta parte,
familia lui Costache Giurgiuveanu reuneste oameni pe baza legaturilor de suflet sau
conjuncturale: Otilia Marculescu, Felix Sima- orfanul ajuns sub tutela unchiului, Leonida
Pascalopol – in cautare de o familie si de un mediu in care sa-si exercite instinctul patern.
2634m0-sdfsdn334
Actiunea romanului se deschide in stil balzacian prin incadrarea in timp si spatiu a
personajelor. Adolescentul Felix Sima, absolvent al unui liceu din Iasi, vine la unchiul si
tutorele lui, in luna iulie 1909 pentru a urma Facultatea de Medicina. Un narator
omniscient descrie strada invadata de verdeata, aspectul vestimentar al tanarului si apoi
se opreste la prezentarea detaliata a caracteristicilor arhitecturale ale strazilor ce par o
caricatura in moloz a unei strazi italice. Exteriorul casei lui Costache Giurgiuveanu e
prezentat in detalii semnificative, care sugereaza calitatea si gustul estetic, fiind relevant
pentru conturarea personajului. Mobilele, vesmintele prefigureaza caracterul si
temperamentul acestuia, exprima o atmosfera de viata, de intimitate, de educatie. Aceste
exemple ilustreaza conceptia clasica, balzaciana de exprimare a caracterului eroului.

Mos Costache, tipul avarului, o creste in casa lui pe Otilia Marculescu, pe care
intentioneaza sa o infieze si care este rasfatata unei delicate pasiuni ale lui Pascalopol.
Sentimentele lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia sunt invinse de avaritia
personajului, el neputand asigura “fe-fe-titei lui” traiul in viitor. Felix se indragosteste de
Otilia, fiind gelos pe Pascalopol, insa cu toate acestea nu i-a nici o decizie, deoarece
dorea sa-si construiasca o cariera de exceptie. Otilia, la randul ei il iubeste pe Felix, dar il
alege pe Pascalopol, barbatul matur, generos si bogat, care poate sa-i ofere siguranta
materiala. Ea se va casatori cu acesta, ramanand pentru Felix, imaginea eternului feminin.
Pascalopol nu-si defineste foarte bine sentimentele fata de Otilia, nu poate distinge “ce e
patern si ce e viril”, in relatia cu aceasta. In final cei doi divorteaza, iar in fotografia pe
care Pascalopol o arata lui Felix, apare imaginea unei femei frivole, gen actrita
intretinuta, nu fata nebunatica pe care el a cunoscut-o. In celalalt plan narativ se
urmareste o alta idee realist-balzaciana: competitia pentru mostenirea lui Mos Costache,
fapt care da romancierului prilej sa observe umanitatea sub latura ei morala. Desi este
batran, Costache, proprietar de imobile, restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii si
isi apara banii cu ferocitate. Averea lui e asaltata de Aglae Tulea, sprijinita de Stanica
Ratiu. Acestia sunt dornici sa-si depaseasca conditia sociala, astfel Stanica fura banii
batranului chiar sub ochii lui, provocandu-i moartea.
Tipologia personajelor este de natura clasicista, conturata realist, reprezentand caractere
dominate de o singura trasatura fundamentala, tipuri general-umane de circulatie
universala. Tipologia personajelor este construita artistic de catre G. Calinescu, prin
faptul ca fiecare erou al romanului este dominat de o trasatura de caracter puternica,
definindu-l in esenta sa morala. Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, Stanica Ratiu,
tipul arivistului, Felix este tipul intelectualului, iar Aglae “baba absoluta”, care stapaneste
in mod absolut destinele copiilor ei. 234ms0-sdfsdn334
Personajul central al romanului, catre care conveg toate energiile, din motive si interese
diferite, este Costache Giurgiuveanu. El intruchipeaza trasaturile clasice ale avarului, dar
se intrepatrund cu duiosia paterna. Portretul fizic este alcatuit printr-o acumulare de
detalii. Batranul are o comportare bizara, fie din pricina senilitatii, fie simuleaza uitarea,
din teama, din instinct de aparare, fata de cei care ii vanau averea. Prin acest personaj se
continua tipologia avarului in literatura romana (Hagi Tudose a lui Delavrancea) si cea
universala (Gobseck, Goriot, Grandet), astfel conturandu-se un personaj complex.

Descrierea Baraganului in mod minutios pe un fundal fantastic, folosirea contrastelor in


descrierea campiei dar si a casei vechi, sunt pagini de sensibilitate romantica. Scriitorul
ilustreaza placerea grandiosului, o sensibilitate acuta “la sugestiile de infinit”. Elementele
romantice reies si din dragostea dintre Felix si Otilia, dar si din folosirea antitezei in
caracterizarea personajelor Felix-Titi; Pascalopol-Costache; Otilia-Aurica, care se opun
prin trasaturi esentiale: inteligenta, ambitie, frumusete in antiteza cu debilitatea mintala,
apatie, rautate, invidie.
Construit in spirit clasic balzacian si cu o viziune realista, “Enigma Otiliei”, asimileaza
elemente ale romanului modern: finetea, introspectia, luciditatea si precizia analizei
psihologice: interesul pentru elementele contradictorii, tulburatoare si derutante (Otilia-
Pascalopol), pentru degradari psihice ( alienarea, senilitatea, dedublarea constiintei-
Simion Tulea), studiul consecintelor ereditatii(Titi)=> sfera modernismului.
Romanul se incheie simetric, revenind la imaginea de la inceput: casa lui Mos Costache
apare si mai dezolanta , iar Felix reinvie in memorie cuvintele acestuia “Aici nu sta
nimeni”.(element clasicist)
“Enigma Otiliei” este un roman fundamental al literaturii romane, o sinteza a
clasicismului realist de tip balzacian, cu elemente romantice si moderne, o creatie
originala, dupa cum insusi autorul spune: “trebuie sa fim cat mai originali, si ceea ce
confera originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental…”.