Enigma Otiliei

de G. Călinescu
-bildungsroman, roman social, citadin, obiectiv, de dragoste, interbelic, curent
literar: clasicism de tip balzacian, apariție:1938-

 G. Călinescu este cel despre care E. Lovinescu afirmă că reprezintă "Mintea cea mai
ascuțită a generației de astăzi. Am credința că mă va continua în critica literară". Personalitate
enciclopedică, plurivalentă, G. Călinescu abordează mai multe domenii: literatură(poezie, proză,
teatru), critică și istorie literară, eseistică, publicistică.
 "Enigma Otiliei" de G. Călinescu este un "roman de critic, în care realismul,
balzacianismul și obiectivitatea au devenit program estetic" (Nicolae Manolescu). Cu toate
acestea, scriitorul își depășește programul estetic, realizând un roman al "vocației critice și
polemice", cu evidente implicații moderne, "un balzacianism fără Balzac".
Ramona Gabriela
 Opera literară "Enigma Otiliei" este un roman realist de tip balzacian, cu elemente
moderniste, aparținând prozei interbelice, fiind publicat în anul 1938. De asemenea este un
roman social și citadin.Este un roman citadin având în vedere că acțiunea se desfășoară, în mare
parte , în mediul urban, în București. Acesta aparține realismului prin: verosimilitate, lipsa de
idealizare a realității sociale, valorificarea unor aspecte biografice prin transfigurare artistică -
pentru crearea personajului feminin central, G. Călinescu pornește de la un model oferit de viața
reală:"ori de câte ori admirația mea a înregistrat o ființă feminină, în ea era un minimum de
Otilia"-, observația socială și psihologică, plasarea, încă de la început ,în timp și spațiu,
obiectivitatea perspectivei narative, determinismul social, tipologia personajelor, elementele
balzaciene. Un prim element balzacian prezent în roman este tehnica detaliului. Astfel, observăm
descrierea minuțioasă a vestimentației, fizionomiilor, acestea având conotații în plan moral-
degradarea clădirii sugerează gustul estetic al proprietarilor; aspectul neîngrijit trădează avariția
lui Costache Giurgiuveanu.Un alt element balzacian este reprezentatde motivul paternității și
motivul moștenirii.Criticul Nicolae Manolescu, în "Arca lui Noe", face distincție între G.
Călinescu și Balzac: "Dacă Balzac are vocația de a crea viață, G. Călinescu o are pe aceea de a o
comenta, printr-o voce naratorială ce trădează ochiul unui estet", "Comentariul vieții trece înainte
vieții ". Este un roman social pentru că prezintă o frescă a burgheziei bucureștene de la începutul
secolului XX. Este conturată viața de familie, sunt surprinse relațiile interpersonale sub
determinarea socială. Modernitatea romanului este conferită de ambiguitatea personajelor și
interesul pentru procesele psihice deviante.
 Perspectiva narativă este obiectivă, relatarea fiind realizată la persoana a III-a. G.
Călinescu optează pentru acest tip de roman afirmând "Noi vom putea fi tolstoieni, balzacieni,
adică preocupați de sensul lumii și de forma exterioară a omenirii". Nicolae Manolescu, în "Arca
lui Noe", încadrează acest roman în tipul doric, notând însă că "Obiectivitatea însăși este una
paradoxală, căci nu mai desemnează absența din evenimente a unui narator imparțial, ci
amestecul permanent al unui comentator savant si expert". Omnisciența și obiectivitatea sunt
încălcate, cu atât mai mult cu cât există un personaj reflector- Felix Sima.
 Titlul inițial al romanului, "Părinții Otiliei", susține ideea balzaciană a paternității, având
în vedere că personajele încearcă să determine soarta Otiliei. Titlul clasic este transformat, din
motive editoriale, în "Enigma Otiliei", sugerându-se caracterul ambiguual personajului feminin
central. Otilia rămâne până la final misterioasă, atât pentru Felix, cât și pentru Pascalopol, G.
Călinescu dorind să contureze tipologia misterului feminin. Autorul însă afirmă: "Nu Otilia are
vreo enigmă, ci Felix crede că are o enigmă. Pentru orice tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va
rămâne în veci fata care îl respinge, dându-i totuși dovezi de iubire".
 Conflictul exterior este declanșat de dorința familiei Tulea de a obține averea lui
Costache Giurgiuveanu. Narațiunea se focalizează pe imaginea a două nuclee familiale dispuse
în antiteză prin dimensiunile prezentate.Un alt conflict exterior, erotic, va cuprinde rivalitatea
dintre adolescentul Felix și a maturul Pascalopol pentru mâna Otiliei. Conflictul interior vizează
incertitudinea lui Felix Sima, generată de comportamentul derutant al Otiliei.
 Reperele spațio-temporale sunt veridice, fiind redate încă din incipit, ceea ce
demonstrează apartenența romanului la realism și la tipologia romanului clasic: "Într-o seară de
la începutul lui iulie 1909, cu puțin timp înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani,
îmbrăcat în uniformă de licean, intră pe strada Antim". Acțiunea se petrece la începutul secolului
al XX-lea, în mare parte în București. Epilogul redă întâlnirea dintre Pascalopol și Felix după
aproximativ zece ani, în tren.
 Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal și spațial, prezintă principalele
personaje, sugerează conflictul și trasează principalele planuri epice .Finalul este închis prin
rezolvarea conflictului și este urmat de un epilog .Simetria incipitului cu finalul se realizează
prin descrierea străzii si a casei lui moș Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul / străinul din
familia Giurgiuveanu, în momente diferite ale existenței sale .
 Romanul este alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri
narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui
Felix, al membrilor familiei Tulea, al lui Stănică etc. Un plan urmărește lupta dusă de clanul
Tulea pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al
doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la București pentru a
studia medicina, locuiește la tutoriale lui și trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia. Autorul
acordă interes și planurilor secundare, pentru susținerea imaginii ample a societății citadine.
 Caracteristicile arhitectonice ale străzii și ale casei lui moș Costache sunt surprinse de
,,ochiul unui estet" ,din perspectiva naratorului specializat, deși observația îi este atribuită
personajului intrus ,care caută o anumită casă .Familiarizarea cu mediul ,prin procedeul
restrângerii treptate a cadrului, de la stradă, la casă, la interioare, la fizionomia și la gesturile
locatarilor ,este o modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor din acest spațiu, prin
reconstituirea atmosferei . Pentru Balzac ,o casă este un document sociologic și moral .Strada si
casa lui moș Costache sugerează, prin detaliile surprinse ,contrastul dintre pretenția de confort și
bun gust a unor locatari bogați, burghezi îmbogățiți cândva, și realitate : inculți ( aspectul de
kitsch ,amestecul de stiluri arhitectonice incompatibile ), zgârciți ( case mici ,cu ornamente din
materiale ieftine), snobi ( imitarea arhitecturii clasice ),delăsători ( urme vizibile ale umezelii si
ale uscăciunii ,impresia de paragină . Arhitectura sugerează imaginea unei lumi in declin ,care a
avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere ,dar nu și fondul cultural.
 Deși triunghiul amoros din comedia clasică se regăsește în grupul Felix- Otilia-
Pascalopol sau Otilia- Felix- Georgeta ,se poate argumenta faptul că Felix și Otilia alcătuiesc
unui cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii, in acest roman realist . Cocheta și
ambițiosul, din tipologia clasică, fata exuberantă și tânărul rațional, personaje ce pun in evidență
antiteza romantică, dar și atracția contrariilor, au în comun condiția socială- adolescenți orfani
care au încă nevoie de protectori și statutul intelectual superior față de copiii cu părinți din
familia Tulea. Deși orfani, sunt studenți în Bucureștiul anului 1909.
 Între cei doi se naște încă de la început o afecțiune delicată, determinată și de condiția lor
de orfani. Impulsiv și încă imatur, Felix percepe dragostea la modul romantic, transformând-o pe
Otilia într- un ideal feminin. El are nevoie de certitudini, iar comportamentul derutant al fetei îl
descumpănește, pentru că nu- și poate explica schimbările de atitudine, trecerea ei bruscă de la o
stare la alta. Însuși scriitorul justifică misterul personajului feminin prin prisma imaturității lui
Felix, afirmând:,, Iraționalitatea Otiliei supără mintea clară, finalistă a lui Felix. Și apoi enigmă
este tot acel amestec de luciditate și ștrengărie, de onestitate și de ușurință. " Otilia însăși
recunoaște cu sinceritate față de Felix că este o ființă dificilă și se autocaracterizează astfel:,, Ce
tânăr de vârsta mea îți închipui că m- ar iubi pe mine așa cum sunt? Sunt foarte capricioasă,
vreau să fiu liberă![...]Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt
contrariată. "
 Statutul social al Otiliei este acela de fată orfană. Faptul că bătrânul Costache
Giurgiuveanu amână momentul adopție ,reprezintă un motiv să fie constrânsă de cei din mediul
în care trăiește, ceea ce îi va și afecta destinul. Statutul psihologic al Otiliei redă starea
enigmatică a fetei, ceea ce pune la îndoială omnisciența naratorială, având în vedere că sunt
evidențiate numai trăirile exterioare. Din punct de vedere moral, Otilia nu încalcă normele
moralității, fiind redată ca o ființă inocentă
 Trasatura definitorie a Otiliei este reprezentată de caracterul ei ambiguu, misterios.
Enigma este însăși feminitatea eliberată de prejudecăți, nealterată de comportamente rigide sau
încorsetări venite din exterior. Paradoxul ce învăluie personajul este explicat printr-o afirmație
regăsită în roman: "Orice femeie care iubește un bărbat fuge de el, ca să rămână în amintirea lui
ca o apariție luminoasă".
 Tehnica de introducere a personajelor în scena operei este preluată de la Balzac și
presupune redarea fizionomiei și a vestimentației personajelor, detalii ce comportă conotații
morale.Romanul realist tradițional devine o adevărată comedie umană, plasând in context social
personaje tipice . Tendința de generalizare conduce la realizarea unei tipologii: moș Costache-
avarul iubitor de copii,Aglae- ,,baba absolută fără cusur în rău ",Aurica - fata bătrână, Simion -
dementul senil ,Titi - debilul mintal ,infantil și apatic ,Stănică Rațiu - arivistul ,Otilia-
chocheta ,Felix- ambițiosul, Pascalopol - aristocratul rafinat Tot din clasicism este preluat
triunghiul amoros și qui pro quo- ul.Astfel, Otiliei i se creează o imagine care îmbină fragilitatea,
delicatețea și "stăpânirea desăvârșită de femeie". Dincolo de modalitățile clasice de caracterizare,
se apelează și la procedee inovatoare, precum pluriperspectivismul (reflectarea poliedrică a
Otiliei în conștiința celorlalte personaje) și comportamentismul (naratorul se rezumă la redarea
gesturilor, a faptelor, fără a pătrunde în conștiința personajului). Personajul feminin central este
perceput în mod diferit, ceea ce îi decelează caracterul misterios. Felix vede în Otilia o fată
"admirabilă, inteligentă", însă pe care nu o înțelege; Leonida Pascalopol sesizează latura artistică
a eroinei și nu este capabil să discearnă între "ce este viril și ce este patern" în sentimentele lui;
Stănică Rațiu consideră că Otilia are simț practic , afirmând: "Deșteaptă fată!"; pe de altă parte,
Aglae o consideră "zănatică" "dezmățată" "stricată".
 Felix Sima este fiul lui Iosim Sima, medic celebru în acele vremuri, recent decedat. Este
prezentat ca fiind un orfan, care vine în casa lui Costache Giurgiuveanu pentru a locui pe durata
anilor de studiu la facultatea de medicină. Pe măsura trecerii anilor, el devine profesor
universitar, se maturizează în funcție de anumite norme. Din punct de vedere moral, Felix Sima
nu încalcă normele etice. Elementele caracterizării urmăresc linia clasică, pornind de la
înfățișarea exterioară, către interiorul sufletesc, naratorul conturând relația dintre cele două
personaje. Felix este încadrat încă de la început în tipologia intelectualului.
 Ultima întâlnire dintre Felix și Otilia, înaintea plecării ei din țară împreună cu Pascalopol,
este esențială pentru înțelegerea personalității tinerilor și a atitudinii lor față de iubire. Dacă Felix
este intelectualul ambițios, care nu suportă ideea de a nu realiza nimic in viață și pentru care
femeia reprezintă un sprijin în carieră, Otilia este cocheta, care crede că rostul femeii ,,este să
placă, în afară de asta neputând exista fericire. " Otilia concepe iubirea in felul aventuros al
artistului, cu dăruire și libertate absolută, in timp ce Felix este dispus să aștepte oricât in virtutea
promisiunii că, la un moment dat, se va căsători cu Otilia .Dându-și seama de această diferență,
dar și de faptul că ea ar putea reprezenta o piedică în calea realizării profesionale a lui Felix,
Otilia îl părăsește pe tânăr și alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol.
 Otilia reprezintă pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o
enigmă. Misterul personajului pare a se ascunde în replica de neînțeles de la începutul
romanului:,, Noi nu trăim decât patru- cinci ani. " Romancierul însuși a acordat un loc aparte
acestui personaj feminin, in care mărturisește că regăsește o parte din sine ,după cum portretul
adolescentului Felix face îndreptățită opinia că acesta constituie un alter ego al autorului .