1

Enigma Otiliei de G. Călinescu. REPERE DE INTERPRETARE

1.Încadrarea într-o tipologie/ orientare tematică/ curent literear

Romanul lui Călinescu este un roman de sinteză estetică publicat în anul 1938; realismul obiectiv de
factură balzaciană se amestecă cu elemente de clasicism, romantism, modernism.

Concepția estetică se delimitează de experiențele unor contemporani. Deși adept al romanului inspirat
din viața contemporană, modernă, citadină, Călinescu militează pentru un roman obiectiv, pentru pespectiva
clasică, pentru tipologie și caracterologie (caracter uman) urmând formulă epică a modelului balzacian.

2.Temele romanului. Semnificația titlului

Tema fundamentala de factură balzaciană o constituie viața burgheziei bucureștene la începutul

secolului xx ; alături de aceasta se dezvoltă tema moștenirii, tema paternității, tema parvenirii (acestea 3 sunt
de facutră balzaciană ) și tema iubirii.

Dacă titlul inițial –,,Părinții Otiliei’’- sublina tema paternității, titlul sub care a fost publicată cartea
reliefează eternul mister feminin, dar și misterul unei vârste și al vieții însăși; de asemenea titlul sugerează
imprevizibilitatea eroinei, comportamenul ei derutant. Afirmația din final al lui Pascalopol întărește caracterul
enigmatic al Otiliei- ",Pentru mine e o enigma’’.

3.Compoziția. Planuri narative

Compoziția romanului este clasică : acțiunea prezentată în cele XX de capitole se succede cronologic.
Romanul este consturit după principiul simetriei și al al circularității –evidente în secvențele cu care se
deschide și se sfârșește romanul.

Romanul este contruit pe două planuri narative principale care se întrepătrund: un plan narativ
urmărește destinul tânărului Felix Sima care, înainte de a-și face o carierea parcurge o experineta erotică.
Celălalt plan expune istoria moștenirii lui Moș Costache și are două conflicte: primul în jurul moștenirii , iar cel
de-al doilea îl constituie destrămarea familiei Tulea.

4.Elemente balzaciene

Expozițiunea romanului este tipic balzaciană. Se precizează timpul ,,într-o seară de la începutul lui
iulie 1909’’ și spațiul viitoarei acțiuni: ,,București, Strada Antim’’. Imediat se insistă pe descrierea străzii :
,,Strada invadată de verdeață ‘’ este descrisă cu ajutorul imaginilor vizuale și auditive; rețin atenția epitetele
duble ,,pustie și intunecoasa’’, ,,racoroasă și fosnitoare’’, metaforele ,,coamele pomilor’’ , ,,lan de stele‘’ și
comparația ‘’fosnitoare ca o pădure ‘’.

Urmează, utilizându-se aceeași tehnică a detaliului portretul tânărului "de vreo 18 ani" care este
prezentat din perspectiva naratorului omniscient. Accentul cade asupra aspectelor vestimentare și a
fizionomiei.

1
 2
Enigma Otiliei de G. Călinescu. REPERE DE INTERPRETARE

După descrierea străzii şi a personajului, observațiile naratorului se opresc asupra unei case al cărei
aspect exterior îl prezintă în detaliu. Aspectul casei sugerează vechimea, pretenția grandorii și
superficialitatea.

Prin tehnica restrângerii treptate a cadrului, observațiile naratorului pornesc de la descrierea locului,
la imaginea de ansamblu a străzii, continuă cu prezentarea casei și se oprește la un detaliu al ei: ușa; formă
ușii, starea ei și a treptelor sugerează aceeași părăsire, iar ochiurile de geam fără perdele, pline de praf pe care
se văd urme de melci arată lipsă de preocupare a locuitorilor, dezinteresul.

In romanul lui Călinescu, personajele sunt niște caractere stabile cu prototipuri fundamentale. Felix
este ambițiosul idealist , Otilia este tânără fată fermecătoare , cochetă și irezistibilă, Aurica – fata bătrână ,
Moș Costache- avarul ibitor de copii, Aglae- baba absolută, Titi-imbecilul placid, Simion-dementul senil.

Construit în mod deliberat, după metoda de lucru al lui Balzac, romanul ,,Enigma Otiliei’’ prezintă
câteva elemente balzaciene concretizate în: teme, constructie, realizarea personajelor. In eseul ,,Arca lui
Noe’’, Nicolae Manolescu afirmă că autorul a realizat ,,un roman balzacian fără Balzac ‘’.

5. Acţiunea (rezumat 1 pag.)

Elemente de modernitate în roman:

 AMBIGUITATEA la nivelul personajelor. Această noțiune trebuie înțeleasă ca situație

comportamentală ivită din împrejurări diferite ale vieții. Ca modalitate epică, ambiguitatea imprimă
personajelor o comportare și o complexitate prin care acestea sunt situate deasupra celorlalți.
O asemenea individualitate este Otilia . Multă vreme Otilia oscilează între Felix și Pascalopol; în
urma unei discuții cu Otilia, Felix rămâne convins că sufletul fetei era ,,impenetrabil’’. Într-o discuție cu
Felix despre relația ei cu Pascalopol, Otilia afirmă că : ,,Pascalopol nu crede că-l iubesc . El se poarta cu
mine așa cum s-a purtat de când eram mică , de cinci ani . Mi s-ar părea curios să fi altfel’’ .
Nerăbdător, tânărul dorește o clarificare a relației lui cu Otilia și a Otiliei cu Pascalopol. Îl porvoaca pe
moșier la o discuție, iar reacția acestuia nu-l lămurește: ,,Fără îndoială că un om învârsta este capabil
să iubească dezinteresat o fată, dar se poate să cadă în cursă, cum aș cădea eu , crezând că iubesc ca
pe o soră o față care nu mi-e ruda’’.

Peste ani, întâlnit întâmplător, Pascalopol îi arată lui Felix o fotografie care înfățișa ,,o doamnă foarte
picantă, gen actirta întreținută și un bărbat exotic, cu floare la butoniera’’. Felix descoperă cu greu pe Otilia
care îl părăsise pe Leonida Pascalopol și alături de un străin se pierduse în lume. Afirmatia lui Pascalopol:
,,pentru mine e o enigma’’ accentuează ambiguitatatea personajului.

 COMPORTAMENTISMUL- Călinescu găsește un alt mijloc prin care să introducă inovația în câmpul
romanului tradițional. Astfel în primele 16 capitole ale romanului, Otilia este prezentată exclusiv prin
2
 3
Enigma Otiliei de G. Călinescu. REPERE DE INTERPRETARE
comportamentism. Romancerul renunță la omniscienta și cititorul receptează numai datele obiective
de comportament: acțiuni, fapte, gesturi fără a cunoaste cu exactitate gândurile fetei.

Abia în capitolul al XVII-lea naratorul o caracterizează direct, iar în această descriere Călinescu își
exprimă concepția sa despre un anume ideal de feminitate: ,,Nimic în purtarea Otiliei nu era agresiv sau
arogant, gesturile și cuvintele ei erau pline de grație , însă totul respria prea multă inteligență. Otilia trăia cum
canta la pian, zguduitor și delicat, într-un tumul de pasiuni, stăpânite și justificate. Otilia pare să știe multe și
intimida pe orice băiat, iritând pe femei’’. Moș Costache Pascalopol, Stanica, Felix ,,însuși n-ar fi îndrăznit să
contrarieze pe Otilia’’.

 Comportamentismul are drept urmare REFLECTAREA POLIEDRICĂ pe același spațiu narativ a

personalității Otiliei în conștiința celorlalte personaje.

Otilia se bucură de dragoste vizibilă al lui Moș Costache: ,,Când Otilia înconjura cu brațul delicat al
mâinilor ei subtiri gâtul lui Moș Costache, bătrânul râdea cu toate liniile feței, dar dacă Otilia dezaproba oricât
de blând ceva mergea în vârful picioarelor ca în odaia unui bolnav’’. Bătrânul i se adresa cu ,,fe-fetita’’.

Felix și Pascalopol se străduiesc întâiul s-o cucerească, al doilea să-și mențină afecțiunea fetei. În
privirile celorlalți membri ai familiei, chipul Otiliei se răsfrânge deformat prin aberanta receptare a
comportamentismului. Stanica insinuează fără a crede cu adevărat, că fata urmărește căsătoria cu Pascalopol
fiindcă ,,umblă după avere’’. Aglae este convinsă că Otilia ,,l-a amețit ‘’ pe Moș Costache spre a deveni prin
înfiere unica moștenitoare. De fiecare dată când are ocazia, Aglae spune despre Otilia că este ,,o stricata’’. Iar
gesturile mărunte ale fetei sunt interpretate inadecvat. După cererea în căsătorie al lui Stanica, Otilia ,,se
repezi ca o nebună pe scări și intră în odaia cu piano-forte unde începu sa cante vijelios tot ce-i venea în
minte’’. Prin interpretarea muzicală fată își atenuează zbuciumul interior trăit. Interpretările făcute de Aglae și
Stanica sunt percepute de cititor ca false.

Tânărul Felix este uimit și el de comportamenul fetei; când intră în camera Otiliei descoperă o
dezordine feminina și prin analogie ,,Otilia îi apăru ca o fiinta tragica sufernd la o muzica prea tare ca o floare
respirând în întuneric umiditatea. O fiinta care citea astfel de fluidități nu putea fi o fiinta diabolica, ci
contemplativă, victim a oricărei mișcări pasionale prea tari’’.

Un alt procedeu modern îl constituie introducerea în cadrul structurii narative a romanului, a unor
secvențe specifice genului dramatic. In camera lui Moș Costache după întâiul infract al acestuia, familia Tulea,
Stanica și doctoral Vasiliad se antrenează într-un joc pasional de cărți. Momentul este nepotrivit cu starea
bătrânului. Cei care jucau cărți își exprimau direct gândurile într-o totală indiferentă față de situația bătrânului.