Enigma Otiliei-caracterizare(G.

Calinescu)
Romanul Enigma Otiliei ,de George Calinescu a aparut in anul 1938(in doua volume),fiind un roman
realist de tip balzacian,cu elemente moderniste,apartinand prozei interbelice.Proza realist-obiectiva se
realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a(nonfocalizata).Viziunea dindarat presupune un narator
obiectiv,detasat,care nu se implica in faptele prezentate,omniscient(stie mai multe decat personajele) si
omniprezent(controleaza evolutia lor ca un regizor universal).El plasmuieste traiectoriile existentei
personajelor,dar acestea actioneaza automat,ca niste marionete.Desi adopta un ton obiectiv,naratorul nu
este absent,ci comunica,prin postura de spectator si comentator al comediei umane reprezentate,cu
instantele narative.Naratorul se ascunde in spatele mastilor sale,care sunt personajele,fapt dovedit de
limbajul uniformizat. Prin tema,romanul este balzacian si citadin.Caracterul citadin este un aspect al
modernismului lovinescian.Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-
lea,prezentata in toate aspectele ei esentiale,sub determinare social-economica,imaginea societatii
constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea si maturizarea unui tanar care,inainte de a-si face o
cariera,traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.Roman al unei familii si istorie a unei
mosteniri,romanul este realist-balzacian prin motivul mostenirii si al paternitatii.Titlul initial,Parintii
Otiliei,reflecta ideea balzaciana a paternitatii,pentru ca fiecare dintre personaje determina intr-un anumit
fel soarta orfanei,ca niste parinti.Romanul,alcatuit din douazeci de capitole,este construit pe mai multe
planuri narative,care urmaresc destinul unor personaje.Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea
pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu.Al doilea plan
prezinta destinul tanarului Felix Sima,ramas orfan,care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si
traieste iubirea adolescentina pentru Otilia.Succesiunea secventelor narative este redata prin
inlantuire(respectarea cronologiei faptelor),completata prin insertia unor micronaratiuni in structura
romanului.Romanul are o structura circulara,debutand in stil balzacian,cu precizarea timpului si a locului
actiunii:intr-o zi de iulie a anului 1909,tanarul Felix Sima,fiul unui medic militar din Iasi,vine la Bucuresti,la
unchiul sau,ca sa urmeze medicina.Venirea lui Felix pe strada Antim ,in casa lui mos Costache,este
simetrica cu finalul,cand Felix,revenind in acest loc,isi reaminteste cuvintele cu care il intampinase
odinioara unchiul sau:Aici nu sta nimeni!.Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii
inrudite,care sugereaza universul social,prin tipurile umane realizate:familia lui Costache
Giurgiuveanu(alaturi de fiica sa vitrega,Otilia,si tanarul Felix) si cea a surorii acestuia,Aglae
Tulea(Simion,Olimpia si Titi).Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale:primul este iscat in
jurul averii batranului(initiat de Aglae impotriva Otiliei) si cel de-al doilea,care destrama clanul
Tulea(interesul lui Stanica pentru avere).Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentina a lui Felix
pentru Pascalopol si incercarile acestora de a ajunge la inima fetei. Otilia Marculescu este cel mai
modern personaj al romanului,prezenta complexa si enigmatica,in continua devenire,inscriindu-se in
eternul feminin si in clipa(Constantin Ciopraga).Fata insumeaza toate crizele si contradictiile,toate
neputintele,dar si victoriile omului modern.Scriitorul insusi o defineste drept exuberanta si
reflexiva,culta,nebunatica,serioasa,furtunoasa,meditativa,cu schema lirica exprimand sfiala si
inocenta.Biografia eroinei este singulara si enigmatica.Ramasa singura,fata il are drept tutore pe
Costache Giurgiuveanu,care doreste sa o infieze,dar amana implinirea acestei decizii.Desi iubita de mos
Costache,de Pascalopol si de Felix,Otilia are un statut social precar,ea traieste drama singuratatii si a
incertitudinii viitorului.Procesul devenirii eroinei este urmarit nu atat din perspectiva auctoriala,cat din
perspectiva nemediata a faptelor,a comportamentului,a vorbirii si a gandirii personajului.Comportamentul
fetei este contradictoriu,derutant.Nonconformista adolescenta pare capricioasa,instabila,luand decizii
care dezarmeaza.Acestea ascund insa maturitate,o judecata de o mare subtilitate,o justa apreciere a
circumstantelor si a oamenilor,o intuitie remarcabila.Sub aparenta frivolitatii,a cochetariei,a mirajului
luxului si exoticului,se disimuleaza convingerea ferma a eroinei ca,intr-o lume a barbatilor,o fata fara
zestre nu-si poate afla un loc acceptabil decat prin lumina frumusetii,a tineretii,a spiritului si a
sensibilitatii.Cu o intuitie inefabila,Otilia se comporta adecvat fiecarei situatii,fiecarui om:este copilaroasa
si nebunatica alaturi de Pascalopol,tandra si protectoare cu Felix,vesela,grijulie,generoasa cu mos
Costache,dar ironica si distanta fata de clanul Tulea.Astfel se explica diferentele de perceptie ale celor
din jur in legatura cu acest personaj.Studenta la Conservator,inzestrata cu un temperament de
artista,Otilia ii va purta de grija lui Felix,inca din seara sosirii acestuia in casa lui Costache.Neavand o
camera pregatita,Otilia ii va oferi cu generozitate camera ei,prilej pentru Felix de a descoperi amestecul
de dantele,partituri,romane frantuzesti,cutii cu pudra si parfumuri,o parte din personalitatea exuberanta a
Otiliei.Intre cei doi se naste inca de la inceput o afectiune delicata,determinata si de conditia lor de
orfani.Impulsiv si inca imatur,Felix percepe dragostea la modul romantic,transformand-o pe Otilia intr-un
ideal feminin.El are nevoie de certitudini,iar comportamentul derutant al fetei il descumpaneste,pentru ca
nu-si poate explica schimbarile de atitudine,trecerea brusca de la o stare la alta.Insusi scriitorul justifica
misterul personajului feminin prin prisma imaturitatii lui Felix,afirmand:Nu Otilia are vreo enigma,ci Felix
crede asta.Otilia insasi recunoaste cu sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si se
autocaracterizeaza astfell:Sunt foarte capricioasa,vreau sa fiu libera![...]Eu am un temperament
nefericit:ma plictisesc repede,sufar cand sunt contrariata.Potretul Otiliei este realizat prin tehnici
moderne:comportamentismul si reflectarea poliedrica.Pana in capitolul al XVI-lea,Otilia este prezentata
exclusiv prin fapte,gesturi si replici,fara a-i cunoaste gandurile din perspectiva unica a naratorului.Aceasta
tehnica este dublata,pe acelasi spatiu narativ,de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta
celorlalte personaje,ceea ce confera ambiguitate personajului,iar in plan simbolic sugereaza
enigma,misterul feminitatii.Relativizarea personajului se realizeaza prin insumarea unor perspective
multiple,divergente asupra Otiliei.Pentru Giurgiuveanu,ea este fe-fetita,Otilica sa cea scumpa,care ii
lumineaza batranetea si singuratatea.Lui Pascalopol ii apare drept o tanara stralucitoare,cu suflet
capricios de artista dezinteresata de latura practica a vietii,avand insa nevoie de a fi protejata.Pentru
Felix,este o fata admirabila,o fata superioara pe care n-o inteleg,in timp ce pentru Stanica,e o femeie
desteapta care stie sa se descurce in viata.Pentru Aglae si Aurica,este stricata,dezmatata ce suceste
mintile barbatilor.Otilia insa se autoanalizeaza cu luciditate,descoperindu-si latura dilematica:Eu sunt o
zapacita,nu stiu ce vreau.Misterul personajului pare a se ascunde in replica de neinteles de la inceputul
romanului:Noi nu traim decat patru-cinci ani.Ultima intalnire dintre Felix si Otilia,inainte plecarii ei din tara
impreuna cu Pascalopol,este esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinii lor fata de
iubire.Daca Felix este intelectualul ambitios,care nu suporta ideea de a nu se realiza in viata,Otilia este
cocheta si crede ca rostul femeii este sa placa,in afara de asta neputand exista fericire.Otilia concepe
iubirea in felul aventuros al artistului,cu daruire si libertate absoluta,in timp ce Felix este dispus sa astepte
oricat in virtutea promisiunii ca,la un moment dat,se va casatori cu Otilia.Dandu-si seama de aceasta
diferenta,dar si de faptul ca ea ar putea reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a
tanarului,Otilia il paraseste si alege siguranta casatoriei cu Pascalopol.In epilog,cativa ani mai tarziu,Felix
se intalneste cu Pascalopol in tren,care ii dezvaluie faptul ca i-a redat liberatatea de a-si trai
tineretea,Otilia casatorindu-se cu un conte.A fost o fata delicioasa,dar ciudata.Pentru mine ramane o
enigma afirma Pascalopol,iar Felix nu o mai recunoaste in fotografie,intrucat un aer de platitudine
feminina stingea totul.[Consider ca in cuplul Felix-Otilia,femeia este cea care,plecand cu
Pascalopol,dovedeste ca are puterea de a decide pentru amandoi si de a face un sacrificiu din
iubire,dand tanarului posibilitatea de a-si implini visul de a deveni un medic foarte bun.In schimb,nici ei nu
i s-ar fi potrivit o viata modesta alaturi de Felix,plina de privatiuni la inceput.] Prin arta construirii
personajelor,ca si prin arta narativa,prin stilul intelectualizat,adecvat mediului citadin caruia ii apartin
eroii,romanul calinescian isi demonstreaza virtutile de sinteza estetica,constituind o izbanda a prozei
romanesti interbelice.