PARTICULARITĂŢI DE CONSTRUCŢIE A PERSONAJELOR

ÎN ROMANUL ENIGMA OTILIEI DE GEORGE CĂLINESCU

Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare la sfârşitul perioadei interbelice (o epocă în
care această specie literară se afirmă puternic), şi este al doilea dintre cele patru romane scrise de
G. Călinescu. Teoreticianul romanului românesc optează pentru romanul obiectiv şi metoda
balzaciană (realismul clasic), dar depăşeşte acest program estetic, apelând la elemente de
modernitate.
„Enigma Otiliei" este un roman, deoarece are o acţiune amplă, desfăşurată pe mai multe
planuri, cu un conflict complex, la care participă numeroase personaje.
Prin temă, romanul este balzacian 1 şi citadin2. Caracterul citadin ţine de modernismul
lovinescian. Acest roman este o frescă a burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-
lea, prezentată sub aspect social şi economic (istoria moştenirii lui moş Costache Giurgiuveanu),
imaginea societăţii constituie fundalul3 pe care se proiectează formarea/maturizarea tânărului
Felix Sima, care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie.
Este roman realist de tip balzacian, deoarece apar tema familiei şi motivul moştenirii şi al
paternității, pentru că structura este închisă, iar relatarea întămplărilor este făcută la persoana a
III-a, din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent şi obiectiv; este utilizată tehnica
detaliului semnificativ (descrierea amănunţită a străzii Antim, a caselor aflate pe stradă şi a
locuinţei lui Costache Giurgiuveanu), iar personajele sunt prezentate în relaţie cu mediul din care
provin, fiind tipice pentru o anumită categorie socială (Stănică Raţiu - arivistul şi avocatul
demagog, Felix - intelectualul ambiţios, Pascalopol - aristocratul rafinat, Olivia –tânăra cochetă).
Titlul iniţial, „Părinţii Otiliei", reflectă ideea balzaciană a paternităţii, deoarece fiecare dintre
personaje determină cumva soarta orfanei Otilia Mărculescu, ca nişte „părinţi". Autorul schimbă
titlul din motive editoriale şi deplasează accentul de la motivul realist al paternităţii spre misterul
protagonistei.
Otilia Mărculescu este personajul principal al romanului Enigma Otiliei de George
Călinescu, o tânără de optsprezece ani, fiica celei de a doua soţii a lui Costache Giurgiuveanu, o
femeie frumoasă și bogată, care murise "de supărare" şi-i lăsase lui toată averea, împreună cu
îndatorirea creşterii Otiliei. Eroina este caracterizată atât direct, cât și indirect
Portretul fizic, văzut direct prin ochii lui Felix, ca personaj-martor, este realizat prin tehnica
detaliului. Otilia este o fată delicată, subțirică, cu păr ondulat care îi cade pe umeri.
    Ca eroină realistă modernă, Otilia face parte din categoria tinerelor inteligente, cu sensibilitate
artistică şi cu atracţie pentru lux şi pentru călătorii în străinătate. Ea are o fire enigmatică
subliniată de titlul romanului, dar și de faptul că celelalte personaje o văd în mod diferit. Unii
cred că e o persoană foarte serioasă, alții că este o tânără zvăpăiată ca o fetiță. Tehnicile narative
prin care e construită Otilia sunt comportamentismul și tehnica oglinzilor paralele sau poliedrică.
De exemplu, Moş Costache o iubeşte pe "Otilica", "pe fe-fetiţa mea", el fiind "papa" care
primeşte de la ea un strop de tinereţe, lumină şi vioiciune. Raţionalul Felix vede în Otilia "o fată
admirabilă, superioară", pe care n-o înţelege. Pentru Stănică Raţiu, Otilia este o femeie cu "spirit
practic", care ştie ce vrea şi cum să se descurce în viaţă: "deşteaptă fată!". Aglae o consideră "o
zănatică", "o dezmăţată", "o stricată", care suceşte capul băieţilor de familie, deoarece chiar şi pe
Titi reuşise să-l cucerească, iar Aurica o urăşte şi o invidiază pentru că are succes la bărbaţi.
   Definită, indirect, prin felul de a fi, prin fapte, prin acţiuni, prin gesturi, prin vorbe şi prin
gânduri, Otilia este un personaj complex și are un comportament derutant, este capabilă de
emoţii puternice, trece brusc de la o stare la alta, este împrăştiată şi visătoare, deseori dovedind
în mod surprinzător luciditate şi tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilăroasă şi matură în
acelaşi timp, care se reflectă în tot comportamentul ei: aleargă desculţă prin iarba din curte după
ce îi oferă camera ei lui Felix, se urcă pe stogurile de fân în Bărăgan, pe moșia lui Pascalapol.
Stă ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund raţională şi matură atunci când îi
explică lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot căsători, dovedind o autocunoaştere
desăvârşită a propriei firi: "Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când
sunt contrariată".
Ea  se defineşte    prin autocaracterizare, dovedind o profundă cunoaştere de sine, atunci când
ii dezvăluie lui Felix: "eu sunt o zăpăcită, nu ştiu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazaţi, care
au nevoie de râsetele tinereţii, ca Pascalopol".
 Otilia este, aşadar, un personaj realist modern, prin complexitate si relativism, ilustrând
eternul feminin plin de mister, imprevizibil şi cuceritor, care fascinează prin amestecul
de sensibilitate, de candoare şi de profundă maturitate.