Enigma – Particularitati

George Călinescu a fost o personalitate de tip enciclopedic a literaturii

noastre ce se remarcă în mod deosebit prin opera sa de căpătâi: „Istoria
literaturii romane de la origini pana în prezent”. El se opune tendințelor
proustianismului pătrunse în literatura română prin Camil Petrescu, optând
pentru clasicism şi obiectivitate: „Tipul firesc de roman este deocamdată cel
obiectiv” susținând totodată necesitatea apariției unui roman de atmosferă
modernă.
Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” este menit să ilustreze
convingerile teoretice ale lui George Călinescu. Într-o perioadă în care
polemicile vizând structura narativă a acestei specii epice susţineau două puncte
de vedere, aparent divergente (modelul proustian si cel balzacian ) George
Călinescu optează pentru romanul obiectiv şi metoda balzaciană realismului
clasic, dar depăşeşte programul estetic, realizând un roman al „vocaţiei critice şi
polemice”. Romanul se constituie pe baza unui pluralism estetic.
Realismul operei călinesciene este conturat de prezența personajelor-tip.
Costache Giurgiuveanu este tipul avarului umanizat prin dragostea față de
Otilia. În casa lui sosește Felix Sima, tipul adolescentului în formare. Acesta
vine la București la unchiul și tutorele său, Costache, pentru a se înscrie la
Facultatea de medicină. Otilia Mărculescu este fiica celei de-a două soții a lui
Costache, rămasă în grija bătrânului după moartea mamei ei. Pascalopol este
moșierul rafinat, prieten de-al lui Costache. El o iubește pe Otilia ca tată, dar și
ca soț. Aglae Tulea este sora lui Costache, baba absolută, căsătorită cu Simion,
nebunul ce sfârșește la ospiciu. Cei doi au trei copii: Aurica, fata bătrână ce vede
în fiecare bărbat un potențial soț, Titi, retardatul cu obsesii erotice, Olimpia,
mama denaturată, căsătorită cu Stănică Rațiu, un demagog, un avocat fără
procese, vânător de zestre și parvenit.
 A doua trăsătură a realismului este tehnica detaliului semnificativ,
personajele fiind introduse în acțiune prin portrete fizice care sugerează trăsături
morale, acestea fiind caracterizate prin mediul lor de viață. Lipsa de experiență a
lui Felix este sugerată prin ținuta sobră, tunica strânsă pe talie, cu guler înalt ce-i
dă un aer rigid, dar și prin fața copilăroasă, aproape feminină. Strada Antim este,
după cum afirmă naratorul, „ o caricatură în moloz a unei străzi italice” sugerând
zgârcenia și incultura personajelor prin amestecul de stiluri arhitectonice și
ornamentele din materiale ieftine ce împodobesc locuințele.
Tema principală a romanului este cea socială cu componente specific
balzaciane. Moştenirea aduce în prim-plan problema banului şi duce la
dezumanizarea personajelor, astfel încât motivul moștenirii și al paternității sunt
surprinse sub forma unei fresce a burgheziei bucureștene de la începutul
secolului trecut.
 Un prim episod ilustrativ pentru tema este acela al galeriei personajelor din
incipitul romanului. Acțiunea romanului are la bază relaţiile dintre cele două
familii înrudite, care descriu universul social din Bucureşti, prin tipurile umane
realizate, prin intermediul lui Felix care pătrunde în universul acestora: avarul,
fata bătrână, baba absolută fără cusur în rău, parvenitul, ambițiosul, cocheta.
Conflictul principal este cel dintre clanul Tulea şi Otilia pentru averea lui
Costache Giurgiuveanu. Există și un conflict secundar, cel dintre Pascalopol şi
Felix pentru Otilia. În odaia foarte înaltă și încărcată de fum, adunați în jurul
mesei pe care se jucau table și cărți, se află cei care vor avea un rol mai mult sau
mai puțin important în desfășurarea epică a romanului. Naratorul notează
minuțios fiecare aspect revelator: familiaritatea neobișnuită a gesturilor Otiliei,
generozitatea și slăbiciunea lui Pascalopol pentru ea, răutatea acră a Aglaei sau
refuzul speriat al lui Giurgiuveanu de a o împrumuta pe sora lui la cărți.
Un alt episod semnificativ se află în capitolul al XVIII-lea. Costache
Giurgiuveanu suferă un atac cerebral și este imobilizat la pat. Naratorul
urmărește cu atenție gesturile avarului preocupat de cheile sale. Clanul Tulea
sărbătorește cu festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărți, se instalează
militărește în casă și veghează asupra moștenirii. Otilia și Felix, singurii
interesați de starea bătrânului, cheamă pe Pascalopol care, loial, aduce un doctor
universitar și îngrijește bolnavul. Lămurit asupra clanului Tulea, Giurgiuveanu
hotărăște să-i lase o sumă importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă.
Astfel, episodul conturează epic schema întregului roman.
Inițial, titlul se numea „Părinții Otiliei”, rezultând ideea paternității.
Ulterior, din motive de strategie editorială, George Călinescu schimbă numele
romanului în „Enigma Otiliei”. Otilia este personajul eponim al romanului și
ilustrează spiritul complicat al femeii, imposibil de încadrat într-un tipar,
enigmatic pentru Felix, înțeles de către Pascalopol, deși nu există un mister în
adevăratul sens al cuvântului în legătură cu Otilia, aceasta rămâne învăluită într-
o umbră de incertitudine sporită de feminitatea sa.
Întâmplările din roman sunt relatate la persona a III-a, Viziunea „dindărăt”
presupune un narator obiectiv, detașat, care nu se implică în faptele prezentate,
dar condiția impersonalității este încălcată prin comentariul unui estet. Naratorul
omniscient știe mai mult decât personajele sale și, omniprezent, controlează
evolutia lor ca un regizor universal. Deși adoptă un ton obiectiv, naratorul nu
este absent, ci comunică, în postura de spectator și comentator al comediei
umane reprezentate, cu instanțele narative. Naratorul se ascunde în spatele
diverselor măști, fapt dovedit și de limbajul uniformizat.
Romanul „Enigma Otiliei” reflectă în mod realist imaginea societăţii
burgheze în Bucureştiul transformărilor începutului de secol XX. Declinul unei
lumi, pe rămăşiţele căreia se clădeşte o alta, cu energiile sale, este zugrăvit cu
mijloace clasice,  împletite cu elemente de romantism şi modernism. Numit un
„cinic jovial”, Călinescu realizează în „Enigma Otiliei” un joc intelectual şi
estetic care subjugă cititorul. Ne este prezentată o realitate interpretată, care
cucerește atât prin conținut, cât şi prin comentariul acestuia.