Enigma Otiliei- temă și viziune

- George Că linescu

Critic literar și romancier, George Călinescu scrie în perioada interbelică unul dintre cele mai complexe
romane care se încadrează în același timp în realism, balzacianism, clasicism, modernism și romantism. Romanele
călinesciene pornesc de la câteva puncte comune, teoretizate de criticul care preferă maniera clasică de abordare a
meterialului epic.
,,Enigma Otiliei" este roman prin acțiunea amplă desfășurată pe mai multe planuri narative și prin
personajele numeroase implicate în conflicte puternice. Prin tematică acesta aparține romanului social și citadin,
fiind în același timp un roman de dragoste și maturizare (bildungsroman).
Apartenența la realism este susținută de tematica socială, de simetria incipitului cu finalul, obiectivitatea
perspectivei narative, tehnici narative specifice și personaje tipice. Realismul clasic călinescian are evidente
implicații moderne și balzaciene. Descrierile arhitecturale, problematica moștenirii, a paternității și a căsătoriei, dar
și caracterizarea cu ajutorul elementelor de mediu și de vestimentație sunt trăsături ale ,,balzacianismului fără
Balzac".
Pe de altă parte, descrierea Bărăganului, personajele antitetice (Otilia și Aurica, Felix și Titi), dar și iubirea
dintre Felix și Otilia încadrează textul în romantism. Personajul Otilia conturat prin tehnica reflectării poliedrice și a
comportamentismului, dar și caracterul citadin susțin modernismul operei lui Călinescu.
Titlul inițial a fost ,,Părinții Otiliei" ilustrând motivul balzacian al paternității. Acesta a fost ulterior schimbat
pentru a se accentua o trăsătură de caracter definitorie a eroinei. Pentru fiecare dintre peronajele romanului, Otilia
este o enigmă, ceea ce constituie o notă de modernitate a scrierii prin relativizarea perspectivei narative.
Tema romanului este balzaciană. Romanul este o frescă a societății burgheze bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea. În același timp este un bildungsroman, urmărind maturizarea tânărului Felix.
Creația epică este amplă, fiind alcătuită din douăzeci de capitole organizate în mai multe planuri
narative:maturizarea lui Felix, orfanul care observă degradarea umană cauzată de dorința de acumulare materială și
istoria complicată a unei moșteniri, dar și alte planuri secundare.
Incipitul fixează coordonatele temporale și spațiale aflate în strânsă legătură, prezentând un mediu social nou
pentru tânărul care pășește pe strada Antim din București în iulie 1909. Finaluleste simetric cu incipitul (trăsătură
realist-obiectivă). După trecerea anilor Felix revine pe strada Antim amintindu-și de cuvintele cu care moș Costache
l-a întâmpinat ,,Aici nu stă nimeni".
Expozițiunea realizată în manieră balzaciană este o descriere minuțioasă a străzii și a casei lui Costache
Giurgiuveanu, o caricatură care prezintă amănunte arhitecturale ale unor stiluri diferite.
Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul relatează la persoana a treia, este obiectiv, omniscient și
omniprezent. Naratorul se ascunde în spatele măștilor sale, personajele. Felix este un personaj martor și actor, prin
ochii lui se reflectă întreaga lume.
De la descrierea de ansamblu a străzii Antim se trece la descrierea casei lui moș Costache, clădire veche și
degradată, împodobită cu imitații ieftine care relevă date esențiale despre proprietarul ei. Produs al mediului social
căruia îi aparține, acesta este descris amănunțit prin tușe sugestive.
Cu vocația unui mare romancier, de talia lui Balzac sau Tolstoi, Călinescu adună aproape toate personajele
romanului în salonul lui moș Costache, prilej pentru Felix de a le observa în detaliu, iar pentru cititor de a se
familiariza cu ele. Personajele sunt creionate astfel prin adevărate ,,studii caracteriologice".
Astfel, de la început se conturează principalul conflictal romanului, care prezintă două coordonate.
Conflictul succesoral se anticipează din primele secvențe, fiind minuțios prezentate de narator, reliefând intrigile și
meschinăria unor oameni care încearcă din răsputeri să câștige averea bătrânului Giurgiuveanu. Clanul Tulea se
teme că Otilia va pune mâna pe averea bătrânului. Conflictul erotic urmărește persistenta rivalitate dintre Felix și
Pascalopol pentru Otilia.
Cele două planuri romanești care se întrepătrund urmăresc formarea tânărului Felix Sima și moștenirea averii
lui moș Costache.
 Tânărul Felix Sima, venit în București pentru a urma Facultatea de Medicină este tipul adolescentului în
formare, străinul care ia contact cu mediul viciat al goanei după moștenire, dar care nu se lasă influențat de
meschinăria acestuia. Dincolo de intrigile familiale, trăiește o frumoasă poveste de dragoste, considerând-o pe Otilia
idealul de feminitate. Deși relația dintre ei se remarcă prin frumusețea trăirilor intense, fata îl părăsește,
transformând-o într-un eșec: ,,Pentru orice tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va fi în veci fata care îl va respinge,
dându-i totuși dovezi de afecțiune".
Hotărârea Otiliei de a pleca cu Pascalopol, punctul culminant al conflictului erotic, pare inexplicabilă pentru
Felix. Purtând în suflet imaginea fetei la care se gândește cu nostalgie, el va reuși să se împlinească profesional,
ajungând profesor universitar de renume. Întâlnirea ulterioară cu Pascalopol este o scenăreprezentativă pentru
conflictul erotic. Deși a trecut mult timp, Felix este bulversat de amintirea Otiliei, mai ales după ce află că aceasta îl
părăsise și pe Pascalopol pentru un conte. Imagine de nerecunoscut, Otilia va rămâne însă intruchiparea feminității
absolute pentru reprezentanții generațiilor diferite.
Conflictul succesoral se remarcă din scena în care familia Tulea și moș Costache, dar și Pascalopol sunt
adunați în casa de pe strada Antim. Este o ocazie pentru tânărul Felix să observe ciudățenia comportamentelor când
vine vorba de bani. Aglae Tulea, Stănică Rațiu, Aurica ori Titi își construiesc un scop al vieții din însușirea averii
bătrânului. Confruntarea cu clanul Tulea îi conferă lui Felix o turnură dramatică a destinului. Dacă bătrânul
conștientizează că va fi prădat de rude și se apără cu mijloace proprii de răutatea lor (simularea uitării, bâlbâiala),
Felix este naiv și bulversat profund de ceilalți. Clanul Tulea îl dezgustă, tânărul străduindu-se din răsputeri să
păstreze distanța față de răutatea membrilor săi. Caracterul lui nu este influențat de meschinăria acestora ce devine
doar un prilej de analiză detașată.
Scriitor realist, George Călinescu urmărește în romanele sale omul ca ființă morală și realizează o adevărată
comedie umană prin personajele tipice: Felix și Otilia sunt orfanii, moș Costache – avarul, Aglae – baba absolută,
Aurica – fata bătrână, Simion – dementul senil, Titi – debilul mintal, Stănică – arivistul, Pascalopol – aristocratul
rafinat. Călinescu este un scriitor modern prin ambiguitatea personajelor: moș Costache este avar, dar o iubește
sincer pe Otilia, Pascalopol o iubește patern și viril pe fată, Felix este ambițios, dar capabil de iubire dezinteresată.
Otilia Mărculescu este un personaj modern, conturat prin tehnica reflectării poliedriceși prin
comportamentism. Imaginea ei este compusă din impresii diferite, uneori contradictorii, ale celor din jur. Pentru
moș Costache ea este ,,fe-fetița cuminte și iubitoare", pentru Felix este ,,admirabilă", ,,superioară"; pentru Aglae
- ,,o dezmățată", ,,o stricată"; pentru Stănică ,,o fată deșteaptă", iar pentru Pascalopol ,, o fată delicioasă, dar
ciudată". Comportamentul, atitudinea, gesturile ei reflectă inocența, firea copilăroasă, dar și feminitatea al cărui
mister nu va fi dezlegat de nici un personaj. Autorul mărturisește că personajul feminin al romanului reprezintă
propriul ideal de feminitate: ,,Otilia este eroina mea lirică, proiecția mea înafară (...) Otilia sunt eu".
În ceea ce privește stilul călinescian, se remarcă sobrietatea, precizia, nota impersonală, obiectivă de facutură
tradițională. Romanul reunește toate modurile de expunere. Narațiunea evidențiază conflictul, descrierea susține
balzacianismul și romantismul, iar dialogul și monologul ajută la caracterizarea personajelor.
În concluzie, ,,Enigma Otiliei" marchează o dată importantă în evoluția literaturii române, rezolvând
contradicția dintre maniera tradițională, balzaciană de a scrie și cea modernă de factură proustiană. Romanul lui
Călinescu exagerează la modul monstruos viciile și execută familia burgheză printr-un simț profund al criticii
sociale. Este un roman polifonic complex al cărui regizor controlează evoluția fiecărui personaj, devenind astfel
opera unui demiurg.