Introducere autor: 

Călinescu, un romancier realist, se îndreaptă spre balzacianism

ca și model de creație, văzut ca un armistițiu între clasicism și romantism.

Tipologia romanului: este un roman realist de tip balzacian cu elemente

moderniste, interbelic, citadin, cu tematică socială. Prin arhitectura sa complexă, prin
multitudinea elementelor clasice, romantice, baroce, moderniste, romanul poate fi
considerat un bildungsroman (romanul formării unei personalități) pentru cele două
personaje principale: Felix și Otilia.

Temele romanului: tema principală este istoria unei moșteniri, ce dezvoltă la rândul

ei tema paternității eșuate, a orfanului, a iubirii, romanul fiind o frească socială a
burgheziei bucureștene la începutul secolului al XX -lea.

Geneza romanului: ca orice roman realist construit pe principiul fundamental de

creație Mimessisul, Enigma Otiliei pleacă de la nuclee de realitate din viața
adolescentului, regăsite în jurnalul lui Călinescu unde vorbește de moartea mătușii
Tinca și de lupta pentru avere declanșată de moartea acesteia.  Modelul literar
pentru eroina Otilia îl constituie evocarea chipului unei verișoare îndepărtate a
autorului, care a avut o influență extraordinară asupra sa, precum și prezentarea lui
Felix Sima a cărui înfățișare și comportament seamănă covârșitor cu portretul fizic al
autorului în tinerețe…

Titlul: inițial romanul trebuia să se numească Părinții Otiliei pentru a sugera ideea

de paternitate. Personajele, Costche Giurgiuveanu, Leonida Pascalopol, Aglae
Tulea, Stănică Rațiu, vor să hotărască destinul orfanei Otilia, asumându-și pe
parcursul romanului rolul de părinți atât în registrul pozitiv: Felix și Pascalopol care o
ocrotesc, cât și în registrul negativ: Aglae și Stănică, care o consideră un
impediment în acapararea averii lui Moș Costache.

Ulterior s-a revenit asupra titlului și romanul s-a numit Enigma Otiliei. Sintagma

aceasta se va descifra spre finalul romanului când Felix mărturisește că pentru el
Otilia este eternal feminin, în timp ce pentru Pascalopol rămâne o enigmă.

Scenariu narativ: narațiunea este heterodiegetică, perspectiva narativă obiectivă,

omniscientă, naratorul demiurg percepe critic realitatea și își dezvăluie prezența prin
erudiție. Astfel ne vorbește despre frontoanele, ogivele, consolele ce aparțin unui stil
arhitectural grandios dar care contrastează cu materialele de ipsos, var scorojit,
vopselele de ulei ce exprimă în esență caracterul eterogen , baroc al unei societăți și
al unei pături sociale: burghezia decadentă.
Perspectiva narativă omniscientă este dublată de cea a personajului reflector Felix
Sima, ce întocmește dosare de existență pentru fiecare personaj în parte și prin
intermediul căruia facem cunoștință cu cele două familii Tulea și Giurgiuveanu.

Familiarizarea cu mediul se realizează prin procedeul balzacian al restrângerii

treptate a cadrului și prin tehnica detaliului semnificativ: astfel de la strada Antim se
trece la case, la interioare, ca apoi la fizionomia personajelor. Strada lui Mos
Costache sugerează contrastul dintre pretenția de confort și bun gust al locatarilor și
incultura, snobismul și declinul moral.

Cronotopi (timp și spațiu): acțiunea e plasată în București și cuprinde perioada

iulie 1909 – martie 1911, urmată fiind de un epilog prezumtiv peste un deceniu
jumătate, apelându-se la tehnica specific realistă de micșorare a distanței între timpul
relatării și cel al evenimentelor. Locul de desfășurare este casa familiei
Giurgiuveanu, un centrum mundi ce aliniază și alte locații: familia Tulea și casa lui
Pascalopol.

Compoziția romanului Enigma Otiliei: este de factură clasică: 20 de capitole, fără

titlu ce se succed cronologic, constituite după principiul circularității și simetriei ce
guvernează ieșirea și intrarea din text. Simetria incipit-final se realizează prin
descrierea străzii și a casei lui Costache, din perspectiva lui Felix, personajul
reflector, fin observator al lumii pe care începe să o descopere. El surprinde inocent
anomaliile mediului bucureștean. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a
personajelor adunate în casa lui Costache la jocul de table. Sunt realizate portretele
fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare și fiziologice.

Enigma Otiliei este un roman structurat pe mai multe planuri narative ce urmăresc

destinul unor personaje: Otilia, Felix, membrii familiei Tulea și clanul lui Moș
Costache.

Intriga romanului se dezvoltă pe două planuri ce se întrepătrund: istoria moștenirii lui

Costache și venirea la București a orfanului Felix Sima cu scopul de a studia
medicina, trăind o poveste de iubire adolescentină alături de Otilia.

Roman de factură realistă, Enigma Otiliei prezintă aspecte din viața de zi cu zi, relații
de familie, căsătoria, văzută ca o formă de parvenire și confort social atât pentru
Stănică Rațiu cât și pentru Otilia care hotărăște să se căsătorească cu bătrânul
moșier.
Romanul, modern prin tehnicile narative (a contrapunctului, a discursului discontinuu,
a colajului) precum și prin imposibilitatea de a fi încadrat într-o singură doctrină
literară, are în centru figura lui Felix, un student la medicină ce nutrește o dragoste
adolescentină pentru enigmatica Otilia.

Felix este gelos pe atitudinea și afecțiunea Otiliei pentru Pascalopol, însă nu ia nici o
decizie în acest sens. Otilia îi lasă tânărului șansa de a-și împlini visul și după
moartea lui Costache se căsătorește cu Pascalopol care-i oferă protecție și confort
material. Generozitatea acestuia se va dovedi infinită, redându-i libertatea Otiliei care
va pleca din țară devenind soția unui conte exotic.