Enigma balzacian obiectiv realist

George Călinescu face parte din generaţia prozatorilor interbelici alături de Liviu Rebreanu,
Camil Petrescu, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu. Ca puncte de reper din opera lui amintim:
„Istoria literaturii române de la origini până în prezent", „Cartea nunţii", „Enigma Otiliei",
„Bietul Ioanide".
Romanul este specia genului epic, in proză, de dimensiuni mari şi foarte mari, cu o actiune
desfaşurată pe mai multe planuri narative, la actiune participând un număr mare de personaje
angrenate in conflicte complexe şi puternice.
Realismul se manifestă doar în proză şi este un curent literar apărut în Europa la mijlocul
secolului al XIX-lea ce pune accent pe relaţia dintre artă şi realitate. Trăsăturile realismului şi
romanului balzacian sunt comune: verosimilitatea, sursa de inspiraţie (realitatea), naraţiunea
realizată la persoana a perspectiva narativă extradiegetică, crearea unor tipologii (avarul,
arivistul), tematica specifică.
Opera literară „Enigma Otiliei" apare în 1938 in per interb şi depăşeşte realismul clasic
înscriindu-se astfel în realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac.
In primul rând, naratorul este la persoana a III- a, singular, omniscient, omniprezent, auctorial,
perspectiva narativă fiind extradiegetică, romanul fiind alcătuit din două fire narative. Primul
este lupta dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu şi
înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan,
vine la Bucureşti pentru a studia medicina, locuieşte la tutorele lui şi trăieşte iubirea
adolescentină pentru Otilia.
In al doilea rând, personajul central al romanului, Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix şi
tutore al Otiliei, fiica soţiei decedate, se încadrează în tipologia avarului: deşi are îndatorirea
legală şi morală de a asigura existenţa şi viitorul Otiliei, obsedat de mania banilor, amână mereu
reglementarea situaţiei. in ceea ce-l priveşte pe Felix, refuză să-i dea banii cuveniţi sau îl sperie
preţul unei retete.
Temele acestui roman sunt realizarea unei fresce din viaţa burgheziei bucureştene, familia,
societatea, moştenirea.
O scenă referitoare la tema textului este cea a jocului de cărţi când Felix intră pentru prima oară
în casa lui moş Costache şi întâlneşte toate personajele, autorul folosind acest prilej pentru o
caracterizare iniţială elementară a acestora. Felix îl cunoaşte pe rafinatul Pascalopol, prietenul
lui Costache şi protectorul Otiliei, apoi clanul Tulea, familia Aglaei, sora bătrânului avar care
avea un soţ senil şi trei copii.
O altă scenă ce susţine una dintre temele amintite anterior este secvenţa în care Stănică
sustrage banii moşului de sub salte, provocându-i acestuia un şoc ce îl va ruina. Casa lui moş
Costache este continuu supravegheată şi asediată atunci când bătrânul se îmbolnăveşte. El se
gândeşte mai serios la viitorul Otiliei şi îi încredinţează lui Pascalopol trei bancnote pentru a le
depune în contul „fe-fetiţei" lui, dar se răzgândeşte, iar în timpul celui de-al doilea atac al bolii,
Stănică profită de absenţa lui Felix şi a Otiliei şi de neatenţia Aglaei.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre 2 familii înrudite, care sugerează universul
social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii,
şi Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de-a doua soţii decedate. Aici pătrunde Felix
Sima, fiul surorii bătrânului şi Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului, pe care îl aduce în
familie afecţiunea pentru Otilia, pe care o cunoaşte de mică. A doua familie, vecină şi înrudită,
care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este familia surorii lui, Aglae. in această familie
pătrunde Stanica Ratiu pentru a obţine zestrea ca soţ al Olimpei. Conflictul erotic priveşte
rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.
Romanul incepe cu descrierea spatiului in care se desfasoara actiunea. Incipitul fixand in mod
veridic cadrul temporal iulie 1909 si spatial descrierea strazii Antim din Bucuresti, a arhitecturii
casei lui mos Costache, a interioarelor.
Tot in incipit sunt prezentate principalele personaje, este sugerat conflictul si sunt trasate
principalele planuri epice.
Finalul este un final inchis si este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se
realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache din perspectiva lui Felix, in memente
diferite, aproximativ zece ani.
Simetria este sustinuta si de replica pe care Costache Giurgiuveanu i-o adreseaza lui Felix in
momentul in care apare la poarta casei si pe care Felix, devenit doctorul Sima, si-o aminteste in
finalul romanului "Aici nu sta nimeni".
Perspectiva narativă este una extradiegetică. Naratorul omniscient nu participă la evenimente
nici ca personaj, nici ca martor. Totuşi, el preferă, în ansamblul textului, viziunea dindarat ,
focalizarea zero, centrată pe Felix. Cel mai des, lumea prezentată este văzută prin ochii
protagonistului, naratorul pare să ştie tot atât cât personajul, iar viziunea cititorului este, firesc,
limitată. Sunt relativ puţine momente în care se schimbă punctul de vedere.
In concluzie, romanul „Enigma Otiliei" scris de George Călinescu este un roman realist şi de tip
balzacian deoarece tema, eroii, conflictul şi subiectul sunt luate din viaţa societăţii bucureştene
de la începutul secolului al XX-lea.

ENIG CARAC FELIX

George Călinescu face parte din generaţia prozatorilor interbelici alături de Liviu Rebreanu,
Camil Petrescu, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu. Ca puncte de reper din opera lui amintim:
„Istoria literaturii române de la origini până în prezent", „Cartea nunţii", „Enigma Otiliei",
„Bietul Ioanide".
Romanul este specia genului epic, in proză, de dimensiuni mari şi foarte mari, cu o actiune
desfaşurată pe mai multe planuri narative, la actiune participând un număr mare de personaje
angrenate in conflicte complexe şi puternice.
Realismul se manifestă doar în proză şi este un curent literar apărut în Europa la mijlocul
secolului al XIX-lea ce pune accent pe relaţia dintre artă şi realitate. Trăsăturile realismului şi
romanului balzacian sunt comune: verosimilitatea, sursa de inspiraţie (realitatea), naraţiunea
realizată la persoana a 3 a, perspectiva narativă extradiegetică, crearea unor tipologii (avarul,
arivistul), tematica specifică.
Opera literară „Enigma Otiliei" apare în 1938 şi depăşeşte realismul clasic înscriindu-se astfel în
realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac.
Titlul inițial al acestui roman a fost “Părinții Otiliei”, autorul vrând să accentueze faptul că
soarta Otiliei este influențată de cei din jur care se erijează (preiau rolul) în protectorii ei.
Ulterior, Călinesu a modificat titlul din dorința de a accentua faptul că protagonista romanului
rămâne un mister atât pentru personaje cât și pentru cititori.
Temele acestui roman sunt realizarea unei fresce din viaţa burgheziei bucureştene, familia,
societatea, moştenirea.
Unul dintre personajele principale ale acestei opere este Felix ce indeplineşte, tipul intelectului
naiv, avand rolul de observator al unui mediu social viciat.
Statutul social al lui Felix din incipitul romanului este diferit față de cel de la final. Astfel, la
inceput tânărul este doar un licean, orfan fiind de ambii părinți și fiu de medic, care merge să
studieze medicina, de la Iași la București, aflându-se sub grija tutorelui legal Costache
Giurgiuveanu. La finalul romanului, statutul social al protagonistului se schimbă, acesta
devenind un medic celebru, cu multe lucrări publicate și colaborări la tratate de medicină. De
asemenea, Felix este prezentat, în final, un om realizat, căsătorit.
Din punct de vedere psihologic, Felix este băiat sensibil, visător, cu nevoi de afecțiune, dat fiind
faptul că este orfan. Pe de altă parte, el este un om inteligent, cu prezență de spirit, păstrând
distanță față de Stănică, Rațiu și clanul Tulea, cu care intră în conflict. De asemenea, este
reflexiv, având îndelungate discuții cu Weissman pe tema iubirii sau a vieții reprezentând, în
același timp, tipul intelectualului. Nu în ultimul rând, protagonistul este un visător, cu o
perspectivă proprie asupra vieții, fiind capabil să renunțe la iubirea adolescentină pentru Otilia.
Moral, Felix este un personaj complex cu principii și cu empatie față de cei din jur, acceptând
să-i dea meditații lui Titi. El este capabil de relații autentice de prietenie, încercând să o
înțeleagă pe Georgeta, înainte de a o judeca. De asemenea, deși este gelos pe Pascalopol,
acesta este capabil să perceapă relația cu el din punct de vedere moral.
O scenă semnificativă în acest sens este vizita la moşia lui Pascalopol. Din cauza geloziei care se
află în el, Felix acceptă să meargă cu Otilia la Pascalopol pentru a vedea cum stau de fapt
lucrurile. Acesta este impresionat de bunul gust al moşiei dar şi de respectul pe care Pascalopol
îl oferă Otiliei. Aici Felix realizează că dragostea dintre Otilia şi Pascalopol este mai degrabă una
tată-fiică.
O alta scenă semnificativă este plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol, lucru care îl
deznădăjduieşte. Mintea rationala si lucida a lui Felix nu-şi poate explica schimbările bruşte de
comportament ale fetei, iar acest eşec în dragoste îl maturizează, acesta păstrând în amintire o
iubire romantică, înălţătoare, care-i dă putere, fiind un corolar al muncii sale. El înţelege că nu
este altă şansă de supravieţuire în acea societate decât adaptarea totală la regulile ei.
Ca și în romanele lui Rebreanu, se utilizează procedeul narativ al circularității incipitului cu
finalul, opera începând și terminându-se cu aceeași scenă: descrierea casei lui Costache
Giurgiuveanu văzută de fiecare dată prin ochii tânărului Felix.
Atunci când intră in casa unchiului său, Felix îi găsește pe toți membrii familiei în camera de zi a
bătrânului jucând cărți și table. Scena este un prilej pentru narator de a face un portret fizic al
fiecărui personaj.
Perspectiva narativa este specifica romanului doric, presupunand un narator omniscient,
omniprezent , ce relateaza la persoana a -III- a, in mod obiectiv si detasat, urmarind relatia
cauza-efect.
Uneori, se depaseste modelul balzacian, prin renuntarea la naratorul demiurgic. Astfel,
omniscienta este limitata prin introducerea unui personaj martor, Felix Sima, caruia ii sunt
atribuite parerile si limbajul unui comentator savant si expert, care nu are vocatia de a crea o
lume , ci de a o comenta si de a o studia "pe probe de laborator ".
În concluzie, personajul Felix Sima se încadreaza în tipul intelectualului naiv, maturizându-se cu
ajutorul celorlalte personaje.
ENIG REL FELIX OTILIA
George Călinescu face parte din generaţia prozatorilor interbelici alături de Liviu Rebreanu,
Camil Petrescu, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu. Ca puncte de reper din opera lui amintim:
„Istoria literaturii române de la origini până în prezent", „Cartea munţii", „Enigma Otiliei",
„Bietul Ioanide".
Romanul este specia genului epic, in proză, de dimensiuni mari şi foarte mari, cu o actiune
desfaşurată pe mai multe planuri narative, la actiune participând un număr mare de personaje
angrenate in conflicte complexe şi puternice.
Realismul se manifestă doar în proză şi este un curent literar apărut în Europa la mijlocul
secolului al XIX-lea ce pune accent pe relaţia dintre artă şi realitate. Trăsăturile realismului şi
romanului balzacian sunt comune: verosimilitatea, sursa de inspiraţie (realitatea), naraţiunea
realizată la persoana a perspectiva narativă extradiegetică, crearea unor tipologii (avarul,
arivistul), tematica specifică.
Opera literară „Enigma Otiliei" apare în 1938 şi depăşeşte realismul clasic înscriindu-se astfel în
realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac.
Titlul inițial al acestui roman a fost “Părinții Otiliei”, autorul vrând să accentueze faptul că
soarta Otiliei este influențată de cei din jur care se erijează (preiau rolul) în protectorii ei.
Ulterior, Călinesu a modificat titlul din dorința de a accentua faptul că protagonista romanului
rămâne un misteratât pentru personaje cât și pentru cititori.
Temele acestui roman sunt realizarea unei fresce din viaţa burgheziei bucureştene, familia,
societatea, moştenirea.
Unul dintre personajele principale ale acestei opere este Felix ce indeplineşte, totodată, rolul de
observator al unui mediu social viciat.
Statutul social al lui Felix din incipitul romanului este diferit față de cel de la final. Astfel, în
incipit tânărul este doar un lician, orfan fiind de ambii părinți și fiu de medic, care merge să
studieze medicina, de la Iași la București, aflându-se sub grijă tutorelui legal Costache
Giurgiuveanu. La finalul romanului, statutul social al protagonistului se schimbă, acesta
devenind un medic celebru, cu multe lucrări publicate și colaborări la trate de medicină. De
asemenea, Felix este prezentat, în final, un om realizat căsătorit.
Din punct de vedere psihologic, Felix este băiat sensibil, visător, cu nevoi de afecțiune, dat fiind
faptul că este orfan. Pe de altă parte, el este un om inteligent, cu prezență de spirit, păstrând
distanță față de Stănică Rațiu și clanul Tulea, cu care intră în conflict. De asemenea, este
revflexiv, având îndelungate discuții cu Weissman pe tema iubirii sau a vieții reprezentând, în
același timp, tipul intelectualului. Nu în ultimul rând, protagonistul este un visător, cu o
perspectivă proprie asupra vieții, fiind capabil să renunțe la iubirea adolescentină pentru Otilia.
Moral, Felix este un personaj complex cu principii și cu empatie față de cei din jur, acceptând
să-i dea meditații lui Titi. El este capabil de relații autentice de prietenie, încercând să o
înțeleagă pe Georgeta, înainte de a o judecă. De asemenea, deși este gelos pe Pascalopol,
acesta este capabil să perceapă relația cu el din punct de vedere moral.
O ti l i a M a r c u l e s c u e s t e o t a n a r a d e 1 8 - 1 9 a n i , fi i c a c e l e i d e - a d o u a s o ti i a
l u i costache Giurgiuveanu. Ramasa de mica fara mama, costache o creste ca pe fiica lui, insa
faptul ca este avar il impiedica sa o infieze oficial sau sa-i asigure, in mod concret , viitorul. 
Din punct de vedere al statutului psihologic, Otilia rămâne o enigmă, tocmai pentru că naratorul
evită să folosească monologul interior sau chiar stilul indirect liber, urmărind-o pe Otilia exclusiv
prin manifestările ei exterioare. Moralitatea protagonistei este discutabilă tocmai pentru că
adevăratele ei intenții nu sunt accesibile cititorului; ea poate fi acuzată că alege banii în locul
iubirii și că optează pentru valori materiale în defavoarea celor spirituale, însă finalul este
deschis.
O primă scenă semnificativă în acest sens este vizita la moşia lui Pascalopol. Din cauza geloziei
care se află în el, Felix acceptă să meargă cu Otilia la Pascalopol pentru a vedea cum stau de
fapt lucrurile. Acesta este impresionat de bunul gust al moşiei dar şi de respectul pe care
Pascalopol îl oferă Otiliei. Aici Felix realizează că dragostea dintre Otilia şi Pascalopol este mai
degrabă o tată-fiică.
O altă scenă semnificativă este plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol care îl deznădăjduieşte.
Mintea rationala si lucida a lui Felix nu-şi poate explica schimbările bruşte de comportament ale
fetei, iar acest eşec în dragoste îl maturizează, Felix păstrând în amintire o iubire romantică,
înălţătoare, care-i dă putere, fiind un corolar al muncii sale. El înţelege că nu este altă şansă de
supravieţuire în acea societate decât adaptarea totală la regulile ei.
Ca și în romanele lui Rebreanu, se utilizează procedeul narativ al circularității incipitului cu
finalul, opera începând și terminându-se cu aceeași scenă: descrierea casei lui Costache
Giurgiuveanu văzută de fiecare dată prin ochii tânărului Felix.
Atunci când intră in casa unchiului său, Felix îi găsește pe toți membrii familiei în camera de zi a
bătrânului jucând cărți și table. Scena este un prilej pentru narator de a face un portret fizic al
fiecărui personaj.
Perspectiva narativa este specifica romanului doric, presupunand un narator omniscient,
omniprezent , ce relateaza la persoana a -III- a, in mod obiectiv si detasat, urmarind relatia
cauza-efect.
Uneori, se depaseste modelul balzacian, prin renuntarea la naratorul demiurgic. Astfel,
omniscienta este limitata prin introducerea unui personaj martor, Felix Sima, caruia ii sunt
atribuite parerile si limbajul unui comentator savant si expert, care nu are vocatia de a crea o
lume , ci de a o comenta si de a o studia "pe probe de laborator ".
In concluzie, in lumea burgheziei bucurestene, relatia de iubire dintre Otilia si Felix , care desi
nu se implineste, se opune monotoniei care domina vietile celorlalti oameni.