Eu nu strivesc blaga arta poetica moderna

Lucian Blaga, mare poet, dramaturg şi filozof, a reuşit să-şi lase amprenta asupra
literaturii române ca un poet modern, expresionist, el fiind unul dintre poeţii
români, care după Eminescu a reuşit să dea un sens înalt, profund iubirii.
Modernismul este curentul literar manifestat in perioada interbelica, promovand o
innoire a literaturii prin desprinderea de trecut si prin crearea unei noi
modalitati de exprimare. In ceea ce priveste poezia, sunt formulate urmatoarele
deziderate: crearea unui lirism subiectiv ca expresie a profunzimilor sufletesti si
inlaturarea totala a obiectivitatii, ambiguitatea limbajului prin folosirea a
metaforei si prin renuntarea la prozodia traditionala.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga deschide volumul
de debut al autorului şi anume, „Poemele luminii" din 1919 si prezinta
particularitati moderniste, precum: adancirea lirismului in subiectiv si
ambiguitatea limbajului, realizata, in principal, prin frecventa metaforei.
In primul rând, lirismul subiectiv se manifestă prin redarea în manieră lirică a
ideilor filosofice, prin asumarea rolului celui care creează cu scopul de a potenţa
misterele universului prin filtrarea lor imaginativă. In cadrul textului, se
observă prezenţa mărcilor gramaticale ale eului liric precum verbe, pronume şi
adjective pronominale la persoana I singular („eu", „lumina mea", „calea mea",
„iubesc", „nu ucid").
In al doilea rând, se remarcă puternica metaforizare a textului poetic. De exemplu,
metafora „nepătrunsul ascuns/adâncimi de Intuneric" ne duce cu gândul la universul
misterios ce nu trebuie descifrat în esenţa tainelor sale, ci trebuie ocrotit
pentru a-i asigura echilibrul spiritual existenţial, iar substantivul „buze" („căci
eu iubesc/...şi buze") are o dublă semnificaţie: de sărut, iubire, dar şi de
rostire, cuvânt ca unic mijloc de comunicare, ceea ce contribuie la ambiguizarea
limbajului.
Titlul poeziei, metafora revelatorie „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"
exprimă concepţia eului liric despre cunoaştere, conţinutul său bogat în sensuri
fiind dat de semnificaţia cuvintelor care îl compun: marca morfosintactică a eului
liric („eu"), verbul cu tentă de agresivitate la forma negativă („nu strivesc"),
sugerarea perfecţiunii („corola"), misterelor universului („de minuni a lumii").
Această operă literară este o artă poetică în care se evidenţiază un ansamblu de
trăsături care compun viziunea despre lume şi viaţă a poetului, despre menirea
artei sale în univers, într-un limbaj care îl particularizează. Ea se constituie
ca o meditaţie confesivă modernistă, exploatând idei filosofice asupra destinului
privilegiat al creatorului. Astfel, tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în
faţa marilor taine ale universului, cunoaşterea lumii în planul creaţiei poetice
este posibilă numai prin iubire.
Prima secvență a poeziei exprimă atitudinea poetului în fața misterelor lumii,
refuzul de adistruge frumusețea universului prin cunoașterea rațională: „eu nu
strivesc corola de minuni a lumii/și nu ucid/ cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în
calea mea”. Enumerația „în flori, în ochi, pe buze ori morminte” cuprinde
elementele componente ale universului într-o gradație ascendentă , în funcțiede
profunzimea tainelor. „Florile” reprezintă universul vegetal, „ochii” simbolizează
taina cunoașterii,„buzele” exprimă taina iubirii dar și pe cea a vorbirii iar
„mormintele” reprezintă marea taină a morțiivăzută ca o componentă a existenței.
A doua secvență a poeziei cuprinde o comparație amplă între lumina lunii și
cunoasterea luciferică. La fel cum lumina lunii lasă să se zărească numai conturul
obiectelor, la fel și cunoașterea poetică pătrunde tainele universului oferind
multiple căi de revelare a misterului. Epitetele îninversiune „largi fiori de sfânt
mister” sugerează sacralitatea misterului, dar și extazul