Modernismul filozofic= expresionismul

(Lucian Blaga)
Modernismul este o mișcare culturală artistică apărută ca o reacție la
romantism caracterizată prin introducerea unor idei și concepții asupra
expresiei poetice.

Lucian Blaga este un poet modernist deși la sfârșitul creației va cocheta

si cu tradiționalismul. Modernismul său este dat de limbajul metaforic și
puternic subiectivizat ca trăsătura eu lui liric într-un filtru a universului. El este
și un poet profund expresionist mai ales în prima parte a creației în volumul”
poemele luminii” și “pașii profetului”. Expresionismul fiind un curent literar
modern cu care Blaga a venit în contact la Viena ca student. El se manifestă în
artă în general dar și în poezie ce devine expresie pură a stărilor sufletești.
Supranumit „poetul filozof” deoarece exprimă în creația sa lirică propria viziune
teoretică asupra existenței . El este singurul poet român care și-a creat propriul
sistem filozofic pe care apoi l-a aplicat în poezie.

Poezia “ eu nu strivesc corola de minuni a lumii” face parte din

seria artelor poetice interbelice și deschide volumul de debut al autorului și
anume ”poemele luminii” apărut în 1919.

Ca specie literară textul este o artă poetică ce exprimă raportul

creatorului cu lumea. Textul devine o mărturisire a unui crezi poetic exprimat la
persoana întâia. Spre deosebire de alte arte poetice moderne poezie nu mai
văzută ca meșteșug, strategie de îmbinare a cuvintelor în concepția argheziană
la Lucian Blaga poeziei este exprimarea pură spontană a stărilor sufletești
accentul nu mai Cade pe cuvânt Și pe emoție, iar poetul percepe înviorare
misterele lumii și le exprimă spontan. Această atitudine este specifică
modernismului filozofic de aceea poezia este o artă poetică expresionista.

Una dintre trăsăturile modernismului este structura antitetica a

textului liric organizat pe antiteze fundamentale precum lumina și
întunericul ,rațiunea și efectul, cunoașterea paradisiaca și cunoașterea
luciferica

O altă trăsătură modernistă se manifeste prin procedeele moderne

precum folosirea versului liber fraza poetică și ingambamentul “eu nu strivesc
corola de minuni a lumii/ și nu ucid/ cu mintea tainele ce-l întâlnesc” ce asigură
cursivitatea ideilor poetice.
 Tema poeziei o reprezinta cunoasterea in relatie cu tema ceatiei. Poezia
fiind o inspiate filosofica pentru ca exprima lyric concepti artistului despre
lume.Textul concentrand cateva idei ce argumenteaza fascinatia poetului
pentru mister si pentru superioritatea cunoasterii poetice intuitive ,luiferice
fata e cunoastera stiintifica paradisiaca.
De aici regasim si cea mai importanta idee poetica cea a creatiei
artistice in ipostaza de cunoastere. Opozitia centrala a textului este intre cele
doua metafore ale cunoasterii “lumina altora” ce reprezinta cunoasterea
paradisiaca si “lumina mea” ce semnnifica cunoasterea luciferica. Poetul
optand pentru cea de-a doua forma : trairea in “ orizontul misterului”.

Titlul este reluat în debutul textului și devine motiv anticipativă

sugerând tema.
El subliniază fascinația poetului pentru misterul universal prin
cunoașterea poetică. El este compus din pronumele personal „eu” cu marcă a
eului liric subiectiv și metafora „corola de minuni a lumii” ce sugerează ideea
luminii văzută ca un uriaș mister ce trebuie contemplat. Și nu în ultimul rând
verbul la modul indicativ timpul prezent forma negativă „nu strivesc” exprimă
opțiunea poetului pentru cunoașterea luciferica.
Din punct de vedere structural poemul este construit pe o ampla
antiteză pe dispunerea a două metafore „lumina mea” și „lumina altora” ce
definesc două tipuri de cunoaștere diferite luciferica și paradisiaca antiteze
întărită de conjuncția adversativă “dar“.

Poezia este alcătuită în jurul unei metafore revelatorii luminii ce devine

simbol pentru cunoaștere. Astfel la nivel compozițional textul este împărțit
în trei secvențe lirice.

Prima secvență ilustrează atitudinea contemplativă eului cum prinzând

prima frază poetică și debutează cu titlul sugerând tema creației și a
cunoașterii. Astfel din intenția poetului de a “nu strivii” și” nu ucide” și de a “nu
lumina necruțător” și de a păstra o atitudine de reculegere și de informare
discretă în fața lumii ce reprezintă atitudinea expresionista. Apar atributele
luminii căzută ca o „corola de lumini” adică asemenea unei uriașe flori
palpitând de taine. Misterul este metafora centrală reprezentate de alte
elemente” taină” “ vraja nepătrunsului ascuns”” adâncimi de întuneric” și
“taina morții” astfel Blaga referindu-se la lume în ansamblul ei.
 A doua secvență lirică ilustrează atitudinea paradisiaca. Reprezintă a
doua frază poetică ce definește lumea comună prin metafora „lumina altora”
referindu-se la faptul că lumea este obișnuita.Definind cunoașterea paradiziacă
adică calea logică de cunoaștere care “sugrumă” misterul fiind așadar o
metaforă care distruge vraja nepătrunsului ascuns.

Secvența a treia ce ilustrează superioritatea cunoașterii lucii ferice față

de cea paradisiaca și este introdusă de conjuncția adversativă „dar” ce
marchează structura duala și antitetică a poeziei. Astfel delimitând cele două
atitudini posibile în fața lumii paradisiaca și luciferică. Această secvențe afirmă
superioritate a cunoașterii lucii ferice ca o cale ce nu distruge misterul lumii ce
îl amplifică „sporesc a lumii taina” . În viziunea sa cu omul nu trebuie să
dezvălui misterul ce să-l facă vizibil să lumineze” îmbogățesc a lumii taina” .
Această atitudine se exprimă prin profundul atașament față de cunoaștere
“iubesc a lumii taina”.
Iubirea devine un instrument suprem al cunoașterii trăsătură a
modernismului. Lumea fiind simbolic prezentată în prima secvență și în finalul
secvenței trei prin enumerație” si flori și ochi și buze și morminte” . Florile
reprezintă vegetalului, existența ingenua, ochii sunt simbolul reflexiei și gândirii
umane buzele semnifică Deopotrivă forța cuvântului dar și sărutul iar nu în
ultimul rând mormintele ce încorporează taina morții.

Tipul de lirismul este subiectiv poezie fiind o confesiune prin care

poetul își transmite în mod direct . Mărcile subiectivității sunt forme
pronominale și verbale de persoana întâi singular ”eu” ce este repetată
insistent în poezie ”nu strivesc” ”nu ucid” și tipic afectivă.
De aceea poezie este construită în jurul unei ample metafore revelatorii ce
deschide multiple interpretări ca viziune despre lume ce este influențată și de
expresionism.
O marcă a acestuia este așezarea în centrul enunțului a unui eu liric aflat în
ipostaza contemplativa ce receptează cu înfiorare toate mesajele lumii.
Altă marcă este sentimentul absolutului și interiorizarea lumii și tensiunea lirică
care la fel reprezintă trăsături ale expresionismului făcând poezia o artă poetică
modernă.
Poezie se încheie perfect prin enumerarea simbolurilor ei și prin afirmarea
atașamentului față de ce simte de ele “căci eu iubesc și flori și buze și
morminte“.
Poezie devine reprezentativă pentru viziunea modernă și expresionistă atât
prin tema cunoașterii și a creației cat și prin procedeele folosite.
Astfel acesta rămâne o artă poetică marcată a modernismului filozofic.