ROMANUL INTERBELIC/REALIST OBIECTIV

LIVIU REBREANU- „ION”

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul
roman obiectiv din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza
românească, Pădurea Spânzuraților.

Publicat în 1920, romanul „Ion” evidenţiază spaţiul ardelenesc de la începutul

secolului al XX-lea,în mod realist. Această perspectivă realistă presupune o înţelegere a
literaturii ca imitație, în care autorul îşi propune să reflecte lumea ca într-o oglindă, în toată
complexitatea ei, creând în acelaşitimp iluzia unei lumi adevărate.

Opera sa aparține realismului, curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al

XIX-lea, prin tema pământului care este, de fapt, miza conflictului, pentru că el determină în
lumea satului, poziţia socială şi autoritatea morală a indivizilor şi prin prezentarea veridică a
oamenilor şi evenimentelor, care se faceîncă din incipit.

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune

complexă, desfășurată pe mai multe planuri, în timp și spațiu precizate, antrenând un număr
mare de personaje puternic individualizate

Tema romanului o constituie viața satului transilvănean de la începutul secolului a

XIX-lea, în care demnitatea și locul omului în colectivitate se măsoară în funcție de avere.
Cele două teme centrale ale textului sunt setea de pământ și iubirea, regăsite în titlurile celor
două părți ale romanului și evidențiind lupta ce se dă în sufletul eroului.

Titlul romanului este numele personajului principal, Ion, deoarece el este

reprezentativ pentru o categore socială și anume țărănimea din Ardeal.

Perspectiva narativă este obiectivă, iar întâmplările sunt relatate la persoana a treia
de un narator omniscient și omniprezent, focalizare zero, viziune din spate.
Relațiile spațiale sunt evidențiate de anumite repere semnificative precum: Ardeal,
Pripas, casa lui Ion, casa învățătorului Herdelea, dar și curtea Todosiei. Temporal, acțiunea
începe într-o zi de duminică în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea, în care locuitorii
satului Pripas se află la horă, conturându-se astfel intriga romanului.

Atât incipitul cât şi finalul sunt construite pe motivul drumului, făcând ca romanul
să aibă o construcţie simetrică, circulară, închizând în paginile sale un univers rural stratificat
social, economic, cultural. Din “şoseaua cea mare şi fără de sfârşit” se desprinde un drum care
înaintează spre Pripas, satul unde se petrece acţiunea. La final, descrierea aceluiaşi drum se
face în sens invers, dinspre sat înspre şoseaua cea mare.Crucea strâmbă, cu Hristosul din
tinichea ruginită, veghează atât la început cât şi la sfârşit o lume în care curg destinele
dramatice.
 Din punct de vedere structural, romanul “Ion” este alcatuit din treisprezece capitole
care urmăresc o evoluție gradata a subiectului fiind dispuse simetric. Astfel, textul este
structurat în două planuri sugerate de titlurile celor doua părţi: “Glasul pământului” şi “Glasul
iubirii”, titluri ce sugerează “vocile” interioare care motivează acţiunile personajului. Dar și
doua planuri narative în care se dezvolta mai multe conflicte, existand și situatii in care cele
doua se întrepătrund: Planul Țărănimii si Planul intelectualilor.

Primul plan narativ, al ţărănimii, este arătat simbolic de Ion, conflictul principal se
naște din obsesia acestuia de a avea pământ, pământul fiind ridicat la rangul de valoare
supremă și văzut ca emblemă a vieții și marca identității personale. Subiectul îl plasează pe
Ion între „Glasul pământului" și "Glasul iubirii", două tentații cărora Ion le cedează pe rând.
Astfel, dorința de a avea pământ îl aduce pe acesta în conflict cu majoritatea personajelor:
părinții, Vasile Baciu, Simion Lungu, Herdelea și Belciug. El îşi atinge ţelul seducând-o pe
Ana, fiica lui Vasile Baciu, om bogat din Pripas şi reprimându-şi dragostea pentru Florica, o
fată frumoasă, dar săracă. Lăsând-o însărcinată pe Ana, Ion îl obligă pe Baciu să i-o dea de
nevastă şi împreună cu ea, pământul.

Al doilea plan narativ, planul intelectualilor, urmăreşte personajul principal în

ipostaza de stăpân al averii dorite şi reîntoarcerea sa la prima dragoste, la Florica, măritată
însă cu George Bulbuc, rivalul său. Sinuciderea Anei, moartea lui Petrişor (copilaşul ei şi al
lui Ion) sunt evenimente care precipită acţiunea, grăbind şi sfârşitul tragic al protagonistului
omorât cu sapa de George care l-a surprins în ograda sa. Conflictul principal este Herdelea -
Belciug. Toți sunt nevoiți să facă compromisuri: Laura renunță la Iubirea ei și se mărită cu
George Pintea care nu are pretenții la zestre, iar Titu renunță la visul de a deveni poet și ocupă
tot felul de slujbe.

Din punct de vedere compozitional, se remarca tehnica rotundului sau circulatiei.

Astfel, potrivit conceptiei lui Rebreanu, romanul trebuie sa fie un corp sferoid care se termina
cum a inceput. De aceea, discursul narativ si materialul care alcatuieste lumea fictionala sunt
astfel concepute, incat sa creeze cititorului impresia unei lumi omogene, uimitoare si cu
actiune finita. Aceasta circulatie este sustinuta de numeroasele elemete de simetrie a operei.

Un prim element este dat de faptul că, atât în prolog cât și în epilog, naratorul folosește
aceeași tehnică de factură cinematografică și anume "Tehnica transfocării", prin care leagă
imaginea de ansamblu de detaliu: inițial panoramează, surprinzând o imagine de ansamblu a
drumului, înregistrată de ochiul naratorial de la mare distanță, pentru ca apoi să focalizeze
câteva detalii ale cadrului privite de aproape "crucea ce te întâmpină", "casa lui Herdelea", și
"casa lui Ion". Un alt element este construcția romanului pe doua parți egale ca dimensiune,
astfel atât prima cat si a doua parte au șase capitole.

Pentru a urmări întâmplările din cele două părți, naratorul folosește "Tehnica
Contrapunctului": povestește elemente dintr- un plan, întrerupe firul narativ urmărind firul
din al doilea plan, apoi se reîntoarce la firul narativ din locul în care lăsase, lăsând impresia că
întâmplările sunt sincrone și simultane. Așa se explică de ce fiecare capitol, scena, secvență
este dominantă de către un personaj, plan sau aspect al vieții satului.
 Acţiunea se desfăşoară pe momentele subiectului. Expoziţiunea este amplă,
constituită pe obiceiurile satului pripas, împreună cu personajele, în primplan aflându-se Ion.
Intriga debutează cu sosirea lui Vasile Baciu la cârciumă. Desfăşurarea acţiunii prezintă pe
mai multe planuri narative evoluţia personajelor. Se foloseşte tehnica detaliului, specifică
realismului. La nunta cu Ana, Ion isi da seama ca tot pe Florica o iubeste. In plus, el nu-i cere
acte socrului pentru pamantul - zestre, si simtindu-se inselat, incep bataile si drumurile Anei
de la Ion la Vasile. Preotul Belciug mediaza conflictul dintre Ion si Vasile, in care „biata Ana
nu este decat o victima tragica". Sinuciderea sotiei nu-i trezeste regrete sau constiinta
vinovatiei, pentru ca in Ana, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii
pamanturilor. Nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata
acum cu George, astfel ca deznodamantul este previzibil. Punctul culminant este surprins
atunci când Ion îi declară iubirea Floricăi, fiind prins de George, care îl omoară.
Deznodământul începe cu arestarea lui George pentru uciderea lui Ion, iar averea acestuia
din urmă îi revine bisericii.

Conflictul este unul atât exterior(Ion cu celelalte personaje), cât şi interior(Ion cu

sinele, frământările dintre sufletul lui, fiind prin între patima pentru pământ şi iubirea pentru
Florica.

O primă secvență reprezentativă pentru temă este cea a horei de la începutul

romanului. Ion alege să o joace pe Ana, fata urâtă dar bogată, deși o iubește pe Florica, fata
frumoasă dar săracă. Chiar dacă nu are sentimente sincere pentru Ana, Ion recurge la gesturi
tandre și cuvinte dulci pentru a ajunge la averea acesteia(„Ion stânse la piept pe Ana, cu mai
multă gingășie, dar și mai prelung”, „Anuțo, mult aleanu-i în inima mea”)

O a doua secvență reprezentativă pentru temă este cea în care Ion se întoarce nervos
de la socrul său, din cauza faptului că nu a obținut pământurile dorite. Pentru a se descărca de
frustrări, Ion devine agresiv, violent cu Ana („O lovi greu peste obrazul drept și apoi cu dosul
palmei, repede peste obrazul stâng”).

Prezentarea personajelor
Ion este personajul principal al romanului, reprezentativ pentru taranul roman dornic d
a avea pamant. Ca personaj principal, Ion se afla in centrul relatiilor cu celelalte personaje:de
tatal sau il leaga saracia, de Vasile Baciu si Ana il leaga numai dorinta de pamant, iar de
Florica il apropie iubirea. Personajul are insa un destin tragic: traieste intr-un conflict exterior,
cu Vasile Baciu, dar mai ales unul interior, determinat de adevarata iubire si obligat sa renunte
la ea, pentru o „patima” a pamantului.

Celelalte personaje ale romanului sunt simboluri pentru satul romanesc de la inceputul
secolului al XX-lea. Ana se afla sub semnul destinului tragic, fiind fata urata dar bogata,
pentru care averea nu-i poate inlocui uratenia. Vasile Baciu este taranul bogat care a folosit
candva acelasi mijloace ca Ion acum. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, intruchipeaza
imaginea taranului sarac, pentru care averea acum nu mai are nici o insemnatate. Zaharia
Herdelea este simbolul intelectualului din lumea satului, un invatator roman care in Ardeal
trebuie sa se subordoneze administratiei straine.
 Limbajul contribuie și el la caracterul realist al textului, atribuind textului culoare
locală prin intermediul regionalismelor și al expresiilor populare. Chiar și stilul lui Rebreanu
este specific realismului. Deși figurile de stil nu lipsesc, stilul este cenușiu, sobru, solemn,
obiectiv, precis.

În concluzie, „Ion” de Liviu Rebreanu este un roman reprezentativ pentru tema

prezentării aspectelor societății satului ardelenesc de la începutul secolului XX, prin
perspectiva narativă, prin secvențele prezentate, dar și prin reperele spațio-temporale și
conflict.