Eugen Lovinescu

Modernismul este un curent literar apărut în secolul al XX-lea care

implică ideea de negare a tradiţiei. Astfel, modernismul poate fi pe deplin
înţeles doar dacă e privit în opoziţie cu tradiţionalismul, primul promovând
nonconformismul, dinamismul, inovaţia, iar cel de-al doilea respectând cu
stricteţe regulile impuse de tradiţie. În literatura română din perioada
interbelică cele două curente literare coexistă, modernismul fiind impus ṣi
susţinut de către criticul literar Eugen Lovinescu, cu ajutorul revistei ṣi al
cenaclului ,,Sburătorul”.

Personalitate marcanta a culturii romane interbelice, Eugen Lovinescu

joaca in epoca dintre cele doua razboaie mondiale rolul pe care l-a detinut
Titu Maiorescu in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. El readuce
critica literara pe terenul autonomiei esteticului, introducand criterii
inovatoarea si un limbaj modern in acest domeniu, preluand, pe de o parte,
rigorile criticii maioresciene, iar pe de alta parte, desprinzandu-se de
modelul sau spriritual prin promovarea criticii impresioniste.

Odata cu infiintarea publicatiei Sburatorul, in anul imediat ce a urmat

incheierii Primului Razboi Mondial (1919, la 19 aprilie aparand primul
numar), s-au pus bazele celei mai ample grupari literare interbelice, care si-
a desfasurat activitatea si intr-un cenaclu purtand acelasi nume. La inceput,
intentia marturisita a criticului a fost aceea de a atrage talente
nedescoperite, care sa compuna o noua generatie literara. Treptat,
gruparea se consolideaza – revista apare intre 1919 si 1922, 1926 si 1927,
iar cenaclul dureaza pana in 1947 – , iar contactul cu diversele opere a dus
la cristalizarea sistemului critic lovinescian si la aparitia unor concepte
inovatoare, care au imprimat o directie noua in literatura romana
interbelica.

Direcţia lovinesciană este conturată în cele două lucrări fundamentale

ale criticului: ,,Istoria civilizaţiei române moderne” ṣi ,,Istoria literaturii
române contemporane”. Principiile promovate în aceste studii nu pot fi
analizate fără raportarea la conceptul de ,,sincronism”, acesta din urmă fiind
un termen prin care Lovinescu înţelege sincronizarea literaturii române cu
literatura universală.Acesta sustine ca exista un spirit al veacului, care
determina evolutia unitara a civilizatiilor europene, prin sincronizarea lor.
Astfel, culturile europene mai putin dezvoltate sufera influenta pozitiva a
celor superioare, avansate, realizandu-se asadar o uniformizare prin
sincronizare.Liderul Sburatorului este de parere ca sincronizarea culturilor
se realizaza in doi pasi: simularea si stimularea. Cea dintai se refera la
adoptarea prin imitatie a formelor de civilizatie superioare si are ca punct
de plecare teoria psihologului si sociologului francez Gabriel Tarde, conform
caruia, asa cum copilul il imita pe adult, taranul pe orasean, omul necivilizat
pe cel civilizat, tot astfel culturile inapoiate le imita pe cele superioare.
Pentru Eugen Lovinescu, modernitatea echivaleaza cu occidentalizarea,
puternicele influente orientale nereprezentand pentru poporul roman
altceva decat prilejul stagnarii si cauza decalajului fata de Apusul civilizat.
Stimularea consta in crearea unui fond propriu, generat de imprumutul
formelor din exterior.

Teoria lovinesciana tocmai pe ideea de imitatie, a fost respinsa cu

vehementa de criticul Junimii . Considerand ca formele imprumutate prin
imitatie vor fi adaptate la fondul propriu culturii minore care le adopta,
Eugen Lovinescu ajunge sa polemizeze cu etalonul sau spiritual, Titu
Maiorescu, ce afirmase cu circa jumatate de secol inainte stricaciunea
formelor fara fond, ce nu duc la progresul unei civilizatii .Ca replică la
,,teoria formelor fără fond” lansată de Titu Maiorescu, Lovinescu susţine
faptul că imitarea formelor civilizaţiilor străine dezvoltate este un fenomen
firesc, care duce la progres atâta timp cât formele sunt adaptate la specificul
naţional. Astfel, preluarea formelor ṣi crearea ulterioară a fondului nu este o
anomalie ṣi nici nu ṣtirbeṣte din originalitatea literaturii noastre, aṣa cum
considera Titu Maiorescu.
Eugen Lovinescu este considerat teoreticianul modernismului deoarece a
pus bazele doctrinei moderniste prin formularea unor noi principii în creaţia
literară, acestea fiind urmate de o mare parte dintre scriitorii perioadei
interbelice.Astfel, Eugen Lovinescu devine creatorul si teoreticianul
conceptului de modernism, care se dovedeste a fi destul de generos pentru
a desemna si proza realista a lui Liviu Rebreanu, si poezia ermetica a lui Ion
Barbu, dar si epica de analiza psihologica a lui Camil Petrescu, respectiv a
Hortensiei Papadat-Bengescu

De altfel, succesul activitatii lovinesciene rezida in lansarea numerosilor

scriitori de marca ai literaturii romane: H. P. Bengescu, Ion Barbu, Camil
Petrescu, Anton Holban, George Calinescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi s.a.