EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

CONTEXT

În sens larg, modernism înseamnă apariţia formelor inovatoare în planul creaţiei artistice,
forme care se opun, de regulă, tradiţiei ( tradiţionalismului ); din această perspectivă, toate
curentele literare care au dominat începutul şi prima jumătate a secolului al XX-lea fac parte
din modernism: simbolismul, expresionismul, suprarealismul, futurismul, dadaismul. În
literartura română curentul s-a manifestat în perioada interbelică, trăsăturile acestuia au
fost teoretizate de Eugen Lovinescu și promovate prin intermediul cenaclului și revistei
Sburătorul.

Lucian Blaga este unul dintre inovatorii liricii române. Poetul ilustrează, mai ales în prima
parte a creaţiei sale, curentul literar expresionist, care se traduce prin expansiunea eului liric
la nivel universal, printr-o participare intensă la tainele lumii şi prin trăirea adâncă a
misterului universal. Alături de alte creatii lirice reprezentative ale literaturii
interbelice precum‘’Flori de mucigai’’ de T. Arghezi sau ‘’Joc secund’’ de I. Barbu ,‘’Eu nu
strivesc corolade minuni a lumii’’ de L. Blaga face parte din seria artelor poetice moderne.
Poezia deschide volumul ‘’Poemele luminii’’ cu care L. Blaga debuteaza in 1919 si are rolul
unui veritabil program literar, realizat insa cu mijloacele poeticului. Conceptul de artă
poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume şi viaţă a unui
autor, despre menirea lui în univers şi despre misiunea artei sale, într-un limbaj expresiv.

REPER I. ÎNCADRARE ÎN PERIOADĂ, CURENT CULTURAL/LITERAR/ORIENTARE

TEMATICĂ

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, aşezată în deschiderea volumului de

debut al lui Lucian Blaga, Poemele luminii (1919) este o artă poetică, poezie ce prezintă idei
despre menirea poetului în univers, viziunea sa despre lume și rolul artei sale. Aparține
expresionismului prin expresia pură a stărilor sufletești ale autorului („eu iubesc”,
„îmbogățesc”) și prin imaginile artistice puternice, violente, prin elanul vital, starea de
neliniște și impuls interior ce derivă din text: „eu nu strivesc”, „nu ucid”.
Este modernă prin tema creației, intertextualitatea – dialogul poeziei cu filosofia,
intelectualizarea emoției, prin limbajul ambiguu, prin înnoirile prozodice: măsură variabilă,
vers liber, ingambament („Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi
de întuneric…”) prin intelectualism dar și prin noutatea metaforei (misterul este sugerat aici
de metafora „vraja nepătrunsului ascuns”, iar „lumina” sugerează cunoașterea), dimensiune
subliniată și de Dumitru Micu (”Scurtă istorie a literaturii române”): „modernismul blagian
este înainte de orice «metaforă revelatorie»”.
REPER II. TEMA + DOUĂ IDEI POETICE/IMAGINI, RELEVANTE PENTRU TEMĂ

Tema poeziei este cunoașterea poetică, act de exprimare artistică autentică a eului
liric blagian. Aceasta este de tip luciferic, artistic, intuitiv, definind viziunea despre lume
specifică autorului. Ideea cunoașterii se construiește în primul rând pe motivul luminii, foarte
prezent în volumul Poemele luminii, aici fiind asociat pe de o parte eului liric (în urma actului
artistic), dar și oamenilor de știință (în urma cunoașterii raționale). Prin opoziția lumina mea
și lumina altora sunt desemnate cele două tipuri de cunoaștere: luciferică și paradisiacă. Cea
luciferică, poetică, potențează/amplifică misterul, iar cea paradisiacă, rațională, descifrează
misterul.
Motivul literar care plasticizează cunoașterea luciferică este luna, care prin lumina
difuză mărește taina nopții, este asemănată cu efectul actului artistic al poetului ce
îmbogățește tainele lumii.Viziunea despre lume se construiește în jurul ideii de mister, un
concept fundamental la Blaga, enunțat în opera filosofică Trilogia cunoașterii. Pentru Blaga
există două modalităţi de cunoaştere a tainelor universului: cunoaşterea luciferică sau minus
cunoaşterea, care mărește misterul, şi cea paradisiacă sau plus cunoaşterea, care descifrează
misterul. Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii şi de a le ucide astfel (“lumina
altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”), ci de a le spori misterul prin actul de creație
artistică (“eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”).
Simbolul cunoașterii paradisiace este mintea care ucide tainele.
III. DOUĂ ELEMENTE DE COMPOZIȚIE
a) Tipul de lirism

”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o mărturie metaforică a viziunii poetului
asupra lumii, cunoașterii și omului. Poezia este scrisă sub forma unei confesiuni lirice, în care
Lucian Blaga adoptă formula lirismului subiectiv, subliniat de atitudinea poetică transmisă în
mod direct şi prin mărcile lingvistice ale subiectivităţii: pronumele personale la persoana I
singular: eu (care se repetă de mai multe ori pe parcursul poeziei), adjectivul posesiv de
persoana I: mea, mei, verbele la persoana I: nu strivesc, nu ucid, întâlnesc, sporesc,
îmbogăţesc, iubesc.

Exercițiul 1. Identificați mărcile eului liric.

Pronume personale Verbe la persoana I Adjective pronominale

posesive
eu (apare de șase ori) nu strivesc mea
nu ucid mei
întâlnesc
sporesc
îmbogățesc
iubesc

b). Titlul interveni cu br

 Eul liric își enunță încă de la început prin titlu, o convingere intimă aceea a refuzului
de a interveni cu brutalitate în lumea de afară. Titlul analitic e format dintr-o propoziție
alcătuită din: pronumele personal marcă a eului liric („eu”), verbul la forma negativă („nu
strivesc”) care exprimă opțiunea poetului pentru cunoaşterea luciferică (poetică), trei
substantive care sugerează: perfecţiunea („corola”) și misterele universului („de minuni a
lumii”), stilistic alcătuind o metaforă revelatorie. ”Corola de minuni a lumii” dezvăluie,
dincolo de sugestia prospețimii florale, geometria unui univers circular, perfect, sacru, în
care ființa umană este plasată privilegiat, în centru. Mesajul enunțat în titlu are la începutul
și la sfârșitul lui două cuvinte-cheie ale textului ”eu” și ”lume”
Reluarea identică a titlului-enunț în primul vers al poeziei și continuarea lui
explicativă adaugă alți termeni esențiali în poezia și filosofia autorului: ”minuni”, ”taine”,
”mintea”.
c). Structura
Poezia este alcătuită ca o succesiune de trei secvențe, legate logic între ele, ca un
demers argumentativ: primele 5 versuri sunt punctul de plecare, ipoteza, următoarele 13
versuri alcătuiesc demonstrația și reprezintă secvența mediană, cea mai amplă, iar ultimele
două versuri conturează ultima secvență și sunt o concluzie. Cele 3 secvențe determină
organizarea structurală a poeziei, prin tehnica antitezei dintre cele două modalități de
cunoaștere posibile, cunoașterea luciferică(afectivă, poetică) și cunoașterea paradisiacă(
rațională sau științifică).
Prima secvenţă oferă o definiţie a creaţiei, poezia însemnând pentru Blaga intuirea în
particular („eu nu strivesc”) a universalului, a misterului. De asemenea, este prezentată
atitudinea poetică faţă de acest mister, exprimată prin verbele la forma negativă: „nu
strivesc, nu ucid”. Eul liric refuză cunoaşterea paradisiacă, raţională („cu mintea”) a
misterului, care ar duce de fapt la dispariţia acestuia. Drumul creaţiei pe care şi-l alege este
exprimat prin substantivul dublat de un adjectiv pronominal posesiv (care exprimă tocmai
ideea de opţiune): „calea mea”. Minunile corolei sunt descrise prin patru metafore-simbol,
care se referă la temele creaţiei blagiene: „în flori, în ochi, pe buze ori morminte”. Aceste
simboluri fac parte din lumea obișnuită, accesibilă, dar sunt porți spre transcendent. Floarea
încântă prin suavitate, frumusețe, dar rămâne misterioasă, căci frumusețea însăși e o mare
taină, în plus, ea sugerează trecerea timpului, fragilitatea formelor vii. Ochii sunt oglinzi în
care se proiectează misterul din adâncul ființei, dar și porți ce leagă două lumi, cea lăuntrică
și cea de afară. Buzele stăpânesc taina cuvântului, a cântecului, a sărutului. Mormântul e loc
al morții, al așteptării vieții veșnice și taina strămoșilor, a istoriei văzute ca succesiune de
generații. Prezentarea celor patru metafore demonstrează că universul nu este doar
misterios, ci și armonios și profund.
A doua secvenţă este construită pe relaţia de opoziţie dintre opţiunea poetului şi
opţiunea celorlalți, pe care Blaga îi numește în altă poezie ”fiii faptei”. Metafora ‘’luminii’’
prezentă inclusiv în titlul volumului sugerează cunoașterea :‘’lumina mea’’ simbolizează
cunoașterea luciferică, poetică, ce își propune să adâncească misterul, iar ‘’lumina altora’’
simbolizează cunoașterea ratională, paradisiacă ce distrugele misterele. În mod
corespunzător se creează doua serii de verbe în antiteză cu sensuri metaforice : lumina mea
‘’nu strivește’’, ‘’sporește’’, ‘’mărește’’,‘’îmbogațește’’, ‘’iubește’’ (‘’nu sugrumă’’, ‘’nu
strivește’’, ‘’nu ucide’’); lumina altora ‘’sugruma’’, ‘’strivește’’, ‘’ucide’’ (‘’nu sporeste’’ ,
‘’micșoreaza’’, ‘’nu îmbogățește’’, ‘’nu iubește’’). Folosirea verbelor la prezent plasează eul
liric într-o relatie definită și asumată cu lumea. Antiteza este marcată și de conjuncția
adversativă ‘’dar’, urmată de pronumele personal ‘’eu’’, a cărui reluare însoțită de afirmația
– cheie ‘’cu lumina mea sporesc a lumii taină’’ afirmă opțiunea eului liric pentru cunoasterea
de tip luciferic si atitudinea sa protectoare fată de misterele lumii. Ampla comparație din a
doua parte, are rolul de a concretiza afirmația – cheie de mai sus. Cunoașterea, care nu
ucide tainele universului este asemănătoare cu lumina lunii, care nu dezvăluie, ci mai
degrabă învaluie lumea păstrându-i neatins spectacolul fascinant. Elementele care ţin de
imaginarul poetic sunt sugerate de alte cuvinte-simbol, care fac parte din câmpul semantic al
misterului: „nepătrunsul ascuns” (epitet metaforic, inversiune), „adâncimi de întuneric”
(metaforă), „a lumii taină”, „taina nopţii” (metaforă), „întunecata zare” (epitet, inversiune),
„largi fiori de sfânt mister” (epitete metaforice), „ne-nţeles”, „ne-nţelesuri şi mai mari”.
Crezul poetic este reluat în ultima secvenţă, aflată în relaţie de simetrie cu prima.
Finalul are un rol conclusiv ( folosirea conjuncţiei „căci” nu este întâmplătoare), în care
poetul reia imaginea corolei alcătuită din elementele misterului poetic: „căci eu iubesc / şi
flori şi ochi şi buze şi morminte.”
Destinul creatorului de artă, deci și al poetului , este acela de a-și asuma ”lumea-
corolă de minuni” prin contemplație. Contemplația este un efect al iubirii și un refuz al
distrugerii, al uciderii, al morții: ”Eu nu strivesc...nu ucid cu mintea...căci eu iubesc”
 d) Prozodia este specifică poeziilor moderne. Astfel, întâlnim versul liber precum și
măsura variabilă (între două și treisprezece silabe). O notă prozodică modernă este și
folosirea ingambamentului (reluarea ideii dintr-un vers în următorul care va fi scris cu literă
mică): „Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric, (…)”

e) Expresivitatea și puterea de sugestie specifice poeziei moderniste se regasesc și aici

la toate nivelurile limbajului. La nivel morfo-sintactic, situarea pronumelui ‘’eu’’în pozitie
inițială și repetarea lui de șase ori subliniază conștiința de sine prin care eul liric creator se
situează în raport cu lumea ; prezența conjuncției coordonatoare ‘’și’’ de zece ori în poezie
accentueaza mesajul liric. La nivel lexico-semantic se observa folosirea unor cuvinte
abstracte.Campul semantic al misterului este prezent pe tot parcursul poeziei si format din
metafore ‘’corola de minuni’’, ‘’tainele’’, ‘’nepătrunsul ascuns’’, ‘’întunecata zare’’
,‘’neînțelesuri’’. În ce privește nivelul stilistic , limbajul artistic pune permanent în relație
imaginile lirice cu un plan filozofic secundar.

‘’Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ de Lucian Blaga este o creație modernistă
definitorie pentru opera blagiană; în același timp este o artă poetică deoarece pune problema
condiției creatoare a omului, poezia devenind un instrument de revelare a misterelor lumii.