Plumb

George Bacovia
Poezia Plumb de George Bacovia a fost scrisa in 1902 dar publicata in
1916 in volumul cu acelasi titlu care sintetizeaza teme si motive, imagini artistice
si mijloace de expresie definitorii pentru lirica bacoviana. Bacovia este un creator
de atmosfera, cadrul exterior fiind construit prin imbinarea unor elemente lipsite
de viata: sicriu, cavou, flori de plumb, coronae de plumb, in timp ce
cadrul interior isi gaseste exprimarea in termini precum singur, amorul meu de
plumb, era frig, vant si atarnau.
Cele doua catrene ale poeziei au ca teme comunte moartea si
singuratatea, iar motivele prin care se acestea sunt: sicriu, funerar vestment,
coroanele de plumb, mort, etc. de fapt volumul plumb este o singura poezie
in care cititorul constata procesul lung de distrugere a constiintei care atinge
starile fiziologice precum si miscarea lenta a vietii de involutie, de cadere pana in
starile primare ale materiei.
Titlul poeziei este nominal si este alcatuit dintr-un substantive comun ce
denumeste un metal gri-albastrui cu masa moleculara mare si reprezinta laitmotivul poeziei. Plumbul este motivul caderii, cauza degradarii si a mortii. Spre
deosebire de alte creatii in care moartea duce la dezagregare, la risiprie, la
putrefactive, in poezia Plumb asistam la un process invers deoarece impietrirea
duce la moarte. Din punct de vedere sonor, ingramadirea de consoane sugereaza
declinul, incremenirea, caderea surda si grea. Plumb se repeat de trei ori in
fiecare catren, ceea ce face trimitere la monotonia existentei, repetitia reliefand
sonor melancholia sufleteasca si suferinta fizica.
Verbul a dormi utilizat la modul indicativ, timpul imperfect, folosit la
inceputul fiecarei strofe face trimitere la somnul mortuar. Imperfectul sugereaza o
actiune durative inceputa inainte de momentul vorbirii, insa prelungita si
repetabila.
Bacovia disociaza realitatea exterioara totdeauna ostila de cea interioarain
care se izoleaza insa fara sa obtina insa confort sufletesc. Artisutul se simte
singur si nefericit, agresat deopotriva de frigul si vantul din exterior ca si de
nelinistile interioare. Intreaga lume capata proportiile unui cavou sau ale unui
cimitir in care omul talentat piere asemenea celui ce traieste o viata banala.
Inconjurat de o ambianta nefasta, solitary si avand o viata sufleteasca nepotrivita
oricarei forme de incredere in existenta, artistul este refuzat de iuibrea defuncta
pierduta.
George bacovia demitizeaza imaginea perechii ferrite din lirica romantica
infatisandu-I pe indragostiti ca pe niste finite isolate, bolnave, marcate de
alienarea si predestinarea esecului afectiv.
In poezia Plumb artistul se viseaza vegind langa sentimental pierdut, asa
cum oamenii isi privegheaza mortii.

Cele doua catrene ale poeziei sugereaza tristete, singuratate si panica

provocata de constiinta singuratatii umane impinse pana la limita
insuportabilului. Moartea, prin lexicul ales se afla in concordanta cu dezolarea ceI apasa sufletul: dormeau, sicrie, flori, coroane,vestment, etc.
Elementele de vegetal flori si coroane si-au pierdut parfumul si prospetimea,
culorile, caracteristicile originale, transformandu-se in obiecte uscate, impietrite,
lipsite de viata. Coroanele mortuare scartie sinistru in bataia vantului in timp ce
artistul incremeneste intr-o asteptare lipsita de obiect si speranta. Bacovia se
simte prizonier intr-un univers marcat de lipsa de viata si disperarea lui se afla in
concordanta cu suntetul vantului din exterior.
Ultima imagine artistica este aceea vizuala a unui inger cu aripile al iubirii
cu aripile cazute atarnand inerte precum membrele rigide ale unui mort.imaginea
angelica nu atinge cerul, ci pamantul caci prin moarte ingerul se transforma in
pamant asemenea tuturor muritorilor de rand. Zborul imaginat de Bacovia este
paradoxal in jos asemenea unei prabusiri psihice marcand trecerea de la starea
de splin la disperare si angoasa. Se poate vorbi de existenta unui infern bacovian
in limitele acestui cimitir universal in care se preface intreaga lume. Repetitiile
sumbre ale cuvantului plumb de cate trei ori in fiecare catren sugereaza
greutatea, apasarea, caderea, impietrirea in timp ce devitalizarea exaspereaza
sufletul bolnav de neliniste presimtind nevroza apropiata.chiar muzicalitatea
versurilor, element de excelenta simbolista genereaza impresia de apasare,
reproducand tonalitatea infundata a alternarii sufletesti.
Din punct de vedere prosodic se poate vorbi de un catren cu rima
imbratisata, cu masura versurilor de silabe si ritm iambic.
In concluzie, putem spune ca repetitia, simbolul, sugestia si sinestezia se
concentreaza in aceste doua catrene, oferind cititorului o adevarata arta poetica
simbolista, apartinand unui artist symbolist de substanta asa cum a fost George
Bacovia.