„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – Lucian Blaga

Perioada interbelică deţine un rol important pentru literatură, contribuind la

dezvoltarea, şi în acelaşi timp modernizarea ei. În această perioadă, se remarcă coexistenţa a
două curente literare de orientări opuse: modernismul și tradiționalismul.
Lirica modernistă se definește prin cultivarea unei poezii filozofice, înnoirea tematicii,
a viziunii şi a limbajului, inovarea sintaxei poetice, diversificarea registrelor stilistice şi a
elementelor de versificație. Reprezentanții moderniști interbelici sunt Tudor Arghezi, Lucian
Blaga şi Ion Barbu. Lucian Blaga, creator al unui sistem filozofic, prezintă modernismul cu
substrat metafizic, de orientare expresionistă.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga inaugurează
volumul de debut al autorului, intitulat sugestiv „Poemele luminii”. Aceasta aparține
modernismului interbelic atât la nivelul conținutului, prin dublarea discursului liric, cât şi la
nivelul formei, prin redarea ideii în versuri ce nu se supun rigorilor prozodiei clasice.
De asemenea, apar elemente specifice expresionismului corespunzătoare primei etape
de creație: exacerbarea eului creator în raport cu lumea, tensiunea lirică şi interiorizarea
peisajului. Folosirea versului alb cu metrică variabilă, în care frazarea și folosirea tehnicii
ingambamentului creează un ritm amplu constituie inovaţia prozodică.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică modernă, în care autorul
îşi exprimă direct, prin intermediul eului liric, concepția despre poezie și creator. Astfel,
interesul autorului se deplasează de la tehnica poetică la relația poet-lume și poet-creație.
Opera are o temă filosofică reprezentată de atitudinea poetică în fața marilor taine ale
universului, descriind prin metafore cele două tipuri de cunoaștere specifice sistemului
filosofic blagian. Poetul utilizează metafora cunoaşterii pentru a diferenția „lumina mea” de
„lumina altora”, respectiv cunoașterea luciferică de cunoașterea paradisiacă. Cunoașterea
paradisiacă este rațională, misterul fiind parțial redus cu ajutorul logicii, al intelectului, pe
când cunoașterea luciferică preferată de poet este intuitivă, misterul fiind sporit cu ajutorul
imaginației poetice şi al trăirii interioare.
Aşadar, rolul creatorului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potența prin
trăirea interioară și prin contemplarea formelor concrete prin care se înfățișează. Creația este
un mijlocitor între eul poetic şi lume, sentimentul poetic fiind de contopire cu misterele
universale, cu esența lumii.
O imagine poetică sugestivă pentru temă pornește de la metafora luminii, prezentând
antiteza dintre cele două tipuri de cunoaștere redate prin metaforele: “lumina mea” și “lumina
altora”. Acestora le corespund verbe antonimice precum: „sporeşte”, „măreşte”” în opoziţie
cu „ sugrumă”, „ucide”. Aşadar, poetul refuză raționalul și optează pentru irațional.
O altă imagine poetică sugestivă este comparația amplă a cunoașterii poetice cu razele
albe ale lumii ce „mărește…taina nopții”. Poetul îmbogățește “întunecata zare” adăugând
emoție și frumusețe prin potențarea misterului. Astfel, Blaga compară efectul luminii selenare
ce nu risipește întunericul nopții, ci sporește misterul, cu iluminarea artistică a lumii prin
poezie. Artistul și lumina au aceeași menire: de a crea un univers neclar, în care toate
elementele devin interpretabile.
Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoaşterii luciferice,
exprimând crezul că datoria poetului este să potenţeze misterele lumii, să nu lămurească,
accentuându-se confesiunea lirică ,,eu”. Pronumele „eu”, reluat de cinci ori în poezie,
evidențiază rolul eului liric, de centru creator al propriului univers poetic, fiind o influență
expresionistă şi o marcă a confesiunii. Lexemul „corolă” este o metaforă a operei artistice,
deoarece așa cum se împletesc florile într-o coroană, așa se înlănțuie gândurile şi
sentimentele, alcătuind poezia.
Verbul la forma negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoaşterii de tip rațional și
opțiunea pentru cunoașterea luciferică, poetică. Metafora revelatorie „corola de minuni a
lumii”, imagine a perfecțiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, de întreg, semnifică misterele
universale.
Compozițional, poezia are trei secvente poetice marcate prin scrierea cu majusculă a
versurilor. Prima secvență exprimă concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativă: nu
strivesc, nu ucid, atitudinea poetică față de tainele lumii, refuzul cunoaşterii logice, raționale.
Verbele se asociază metaforei calea mea ce reprezintă destinul poetic asumat. Titlul este
reluat în incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau se întregeşte cu versurile finale: Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii...căci eu iubesc/și flori și ochi şi buze şi morminte.
A doua secvență, mai amplă, se constuieşte pe baza relațiilor de opoziție: eu-alții,
lumina mea-lumina altora. Cunoaşterea pe care poetul o aduce lumii prin creaţia sa este
comparată cu lumina lunii, care sporeşte misterele nopţii, şi nu le dezvăluie. Antiteza este
marcată şi grafic prin versul liber, element de modernitate, care redă fluxul afectiv al ideilor.
Finalul poeziei constituie a treia secvență, cu rol conclusiv. Cunoaştrea poetică este un
act de contemplatie şi de iubire „căci eu iubesc”. Elementele de recurență în poezie sunt
misterul şi motivul luminii în opoziţie cu întunericul, discursul liric organizându-se în jurul
acestor elemente.
Sugestia şi ambiguitatea valorifică raportul dintre sensul denotativ şi sensurile
conotative ale cuvintelor. Astfel, metaforele surprind temele majore ale creației: iubirea,
lumina, misterul, iar ambiguitatea limbajului poetic specifică poeziei moderne oferă poeziei
multiple interpretări.
Expresivitatea limbajului presupune ca enunţarea să realizeze imagini poetice prin:
punerea în centru a eului poetic, conturarea relației eu-lume, tehnica ingambamentului,
utilizarea metaforei. De asemenea, fiind o poezie de tip confesiv, lirismul subiectiv se
realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct şi prin mărcile subiectivității, verbe
şi pronume la persoana I „mea”, „eu”, „nu strivesc”.
Din punctul de vedere al prozodiei, opera este alcătuită din 20 de versuri libere, cu
metrică variabilă, făra rimă şi ritm.
În concluzie, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o artă
poetică în care se expun principalele concepţii despre rolul poetului în lume şi creaţie.