Lucian Blaga- Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Literatura interbelică stă sub semnul a două tendinţe importante: pe de o parte modernismul lovinescian, care
susţine necesitatea sincronizării cu „spiritul veacului, cu modelele occidentale, iar pe de altă parte
tradiţionalismul, ca o reacţie firească de autoapărare şi de conservare a specificului naţional.

Lucian Blaga este un reprezentant de seamă al perioadei interbelice, remarcandu-se în spațiul cultural
romanesc prin poezia de factură expresionistă, dublată de un plan filosofic secundar. Lucian Blaga a scris
Poemele luminii, În marea trecere, Laudă somnului. Referindu-se la stilul înnoitor al lui Lucian Blaga, Eugen
Lovinescu afirma că poetul din Lancrăm este „unul din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii
noastre”.

Dacă traditionalismul este un fenomen autohton, fără corespondent in plan european,

modernismul este o orientare estetică de larga circulație. Eugen Lovinescu considera ca „înnoirea limbajului"
si „intelectualizarea emotiei" sunt caracteristici ale poeziei românesti moderniste. Poezia “Eu nu strivesc corola
de minuni a lumii ” se înscrie în modernism prin specia literară, arta poetică, ce prezintă idei despre menirea
poetului în univers, viziunea sa despre lume, rolul poetului fiind adancirea tainelor lumii, nu descifrarea lor.
Structurarea poeziei in strofa polimorfă, opțiunea pentru ingambament reprezintă alte semne ale modernității.
La rândul său, prozodia valorifică repere ale acestei orientări estetice, prin măsura inegală a versurilor, prin versul
alb în care ritmul interior este în armonie cu fluxul ideilor.
In plus, reflexivitatea poeziei, optiunea pt lirismul subiectiv, marcat in text prin pronume si verbe la
persoana I singular („eu”, „mea” ”nu strivesc”) reprezintă o altă particularitate a modernismului
De asemenea, modernistă este și frecvența metaforelor revelatorii, cu multiple valente interpretative. Conceptul
„mister”, poate fi decelat (dezvăluit) printr-o varietate de metafore revelatorii: „corola de minuni”, „ „nepătrunsul
ascuns”, „adâncimi de întuneric”, „a lumii taină”, „întunecata zare”, „fiori de sfânt mister”(sinonimie metaforică)

Tema poeziei este cunoașterea, atitudinea fata de lume, de universul inconjurator, preluate din sistemul
filosofic blagian : cunoașterea luciferică , -de tip poetic și cunoașterea paradisiacă-de tip logic,rational
sugerate antitetic in prima secvență lirică. Aceste idei poetice le exprimase Blaga anterior în volumul Pietre
pentru templul meu din 1919 - „Câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci
să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare”

O primă imagine relevantă pentru ilustrarea temei este enumerația „În flori, în ochi, pe buze ori
morminte” care cuprinde imagini esenșializate ale misterelor universului într-o gradație ascendentă. „Florile”
simbolizează viața, taina naturii, „ochii” trimit catre taina sufletului, „buzele ” sugereaza taina iubirii, dar și cea
a vorbirii (eros și logos) iar „mormintele” taina finală, a morții.

O altă imagine esențială pentru înțelegerea tematicii este redată prin metafora luminii (“lumina mea” )
care reprezintă cunoașterea luciferică, posibilă doar prin intermediul iubirii. Acesta metaforă scoate în evidență
faptul ca rolul poetului nu este de a descifra misterele lumii, ci de a le adânci, precum lumina difuză marește
tainele nopții. Autorul încearcă să sporească enigmele universului, pe cand ceilalți oameni, reprezentanți ai
cunoașterii paradisiace “sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”

Semnificative pentru viziunea asupra lumii sunt elemente de structură și compoziție precum
titlul,imaginarul artistic,elementele de opoziție și simetrie.

Titlul este o metaforă revelatorie corola de minuni, ce sugerează imaginea perfectiunii, semnificate prin

ideea de cerc, și a frumuseții, prin sugestia florală. Astfel, titlul anticipă ideea centrală a poeziei : universul
își păstrează frumusețea, perfecțiunea, atât timp cât minunile sale nu sunt
strivite. Situarea in poziție initială a pronumelui personal “eu” accentuează caracterul de artă poetică
modernistă, întrucât poezia se vrea o situare a poetului in fața lumii,o exprimare a rolului pe care acesta îl are in
protejarea tainelor universului.

Imaginarul artistic prinde contur de-a lungul celor trei secvențe lirice ale poeziei. Prima secvență este
formată din primele cinci versuri și exprimă atitudinea poetului față de cunoașterea paradisiacă. Enumerația “in
flori, in ochi, pe buze ori morminte” conține o imagine esențializată a misterelor lumii. A doua secvență : mai
amplă, se construieste pe baza unor relatii de opozitie, marcate stilistic prin utilizarea antitezei și a comparației
ample.Paralelismul antitetic este marcat atat prin verbe opuse ca semnificatie-(ucide striveste,sugruma
/sporesc,imbogatesc,mărește) cat si prin intermediul conjunctiei aversative “dar”. Ampla comparatie asezată intre
linii de pauză are rolul de a exemplifica ideea de cunoastere luciferică. Astfel, iluminarea pe care poetul o aduce
in lume prin creația sa este asemănată cu lumina lunii, care, in loc să lamurească misterele noptii,le sporeste, care
dezvăluie doar conturul, lăsând intactă esența.A treia secventa are rolul conclusiv,desi este exprimată prin
conjunctia cauzală “caci”. Are rolul de a întări ideea ca doar prin iubire este posibilă cunoașterea de tip luciferic
și protejarea esențelor lumii , idee exprimată prin reluarea amplei enumerații și repetarea adverbului de întărire
“si”. “Și flori și ochi si buze si morminte . Aceasta repetare asigură simetria si evidentiază importanta egala pe
care poetul o acorda fiecarei componente a universului plin de taine si minuni.

În concluzie, Blaga a reuşit, într-o manieră unică, să convertească artistic realitatea printr-un stil
de o flagrantă profunzime, devenind astfel un reper axiologic incontestabil în evoluţia fenomenului literar
românesc.