Blaga - EU NU STRIVESC COROLA DE

MINUNI A LUMII - Comentariu

1.
Tema poeziei o reprezinta modalitatea de cunoaștere a lumii care se poate realiza
numai prin iubire.

2.
Ideea poetica exprima atitudinea poetului filosof de a proteja misterele lumii prin
metafore revelatorii, prin imagini ce scot in evidenta atat opozitia filosofica intre rational
si irational cat si o diferenta intre gandirea rationala si cea poetica.

În poezia lui Blaga întâlnim două tipuri de cunoaștere:

 cea paradisiaca, de tip logic, specifica oamenilor de stiinta, avand ca scop

dezlegarea tainelor universului;
 cea luciferica, de tip poetic, avand ca scop protejarea tainelor universului,
potentarea misterului si transformarea acestuia intr-unul si mai mare.

Poetul afirma “Datoria noastra in fata unui mister nu este de a-l dezlega, ci de a-l
transforma intr-unul si mai mare” din care putem deduce ca Blaga este adeptul
cunoasterii luciferice.

3.
Titlul textului reprezintă o metaforă revelatorie, lumea este percepută ca o corolă de
minuni (o imensă floare cu nestemate petale), pâlpâind de taine. 
Crezul literar al poetului presupune că misterele trebuie adâncite, sporite ca să rămână
nesecate (eterne) surse de inspiraţie artistică.
Sintagma „eu nu strivesc” sugerează atitudinea eului liric care protejează misterele
universului, nu vrea să le distrugă prin descoperire.
Cuvântul „corolă” se poate referi la o coroană regală, simbolul bogăţiei, al măreţiei, iar
prin forma de cerc devine simbolul perfecţiunii, trăsături care devin atributele misterului.
„Corola” se poate referi şi la o coroană de flori, reprezentând frumuseţea, gingăşia, viaţa.
Dar florile sunt fragile şi asemenea misterelor pot fi distruse uşor prin descoperire.
„Corola” este o metaforă a operei artistice deoarece aşa cum se împletesc florile într-o
coroană, aşa se înlănţuie gândurile, sentimentele, alcătuind poezia, adică frumosul
artistic, care are ca izvor misterul. Datoria poetului este să protejeze acest izvor artistic
pentru că odată distrus, nu se mai poate reface. Cuvântul „minuni” legat de corolă
reprezintă ceva frumos, admirabil şi etern, de fapt creaţia care este peste tot şi este a
tuturor - „a lumii”.

Titlul analitic ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” - înseamnă de fapt ”eu nu distrug
tainele universului”.
4.
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al autorului, și
anume “Poemele luminii”, apărut în 1919 având ca simbol dominant lumina, definit ca
„ars poetica” modernă, definind cu anticipație concepția metafizică pe care o va detalia
în lucrări filozofice 15 ani mai târziu.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din seria artelor
poetice, interbelice alături de “Testament” de Tudor Arghezi si “Joc secund” de Ion
Barbu. 

5.
Opera citata se inscrie in curentul literar numit Modernism, initiat la noi in 1919 de
Eugen Lovinescu, avand ca doctrina ideea ca exista “un spirit al veacului” care impune
procesul de sincronizare intre literatura romana si literatura europeana, cunoscut si ca
principiul sincronismului.

Modernismul - curent literar constituit la sfârşitul secolului al XlX-lea, promovat în

literatura română de Eugen Lovinescu prin revista „Sburătorul”. Modernismul presupune
atitudini anticlasice, antiacademice, antitradiţionale şi anticonservatoare şi se bazează pe
ruptura faţă de trecut şi pe negarea valorilor din etapa anterioară. Modernismul se
caracterizează printr-o mare variaţie tematică, poeţii care se încadrează în această
tipologie fiind preocupaţi în primul rând de căutarea unor noi teme, de a da naştere
unui nou limbaj poetic, care nu mai respectă canoanele anterioare, de a evolua de la
epic la liric şi de reducere la lirism. Modernismul cuprinde toate curentele
postromantice: simbolism, expresionism, constructivism, suprarealism.

În literatura română expresionismul este reprezentat de Lucian Blaga, în mod deosebit în

volumul său de debut ”poemele luminii”, considerat „cartea setei de viaţă”. Pentru
expresionişti, creaţia artistică este expresia pură a trăirilor sufleteşti, eul creator dând
lucrurilor o expresie nouă, a unei raportări la absolut. Regăsirea esenţelor ameninţate de
degradare, revolta unei civilizaţii care uniformizează cultivarea mitului, scindarea
subconştientului, transpunerea neliniştii existenţiale în imagini puternice sunt câteva
dintre trăsăturile creaţiilor expresioniste.

Iniţial, critica s-a aflat în imposibilitatea de a încadra creaţia lui Blaga într-un curent
literar, întreaga sa operă fiind susţinută de sentimentul filozofic. Eugen Lovinescu l-a
încadrat printre modernişti, în timp ce G. Călinescu, în Jstoria literaturii romane de la
origini până în prezent” îl analizează în capitolul „Ortodoxiştii”. Sistemul filozofic al lui
Blaga se desparte de ortodoxism, întrucât lui Dumnezeu, el îi opune entitatea invizibilă
numită „Marele Anonim”, misterioasă şi necognoscibilă.

6.
Lucian Blaga a fost filosof, poet, dramaturg si traducator roman. Personalitate
impunatoare si polivalenta a culturii romane interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada
respectiva prin elemente de originalitate compatibile cu inscrierea sa la universitate.

7.
Structură: 

În incipitul poeziei este reluat titlul, iar intentia eului liric este de a nu sugruma vraja,
taina lumii.

În prima strofa apar enumeratii semnificative precum “in flori, in ochi, pe buze ori
morminte”, care semnifica frumusetea, cunoasterea, sarutul si marea taina a mortii.

A doua strofa aprinde apozitia dintre “lumina mea” vs. “lumina altora”, aceasta
corespunde celor doua tipuri de cunoastere si anume luciferica si paradisiaca.

A treia strofa are o nuanta cauzala, exprimand atitudinea eului liric fata de tainele care
se realizeaza numai prin iubire.

Poezia are structură antitetică, organizată pe opoziţia „eu” şi „alţii”, adică poetul- artist şi
omul raţional. Metafora cunoaşterii luciferice este „lumina mea”, plină de sensibilitate şi
perfecţiune. Această cunoaştere se organizează pe succesiunea verbelor „nu strivesc”,
„nu ucid”, „sporesc”, „îmbogăţesc” şi „iubesc”. Cunoaşterea paradisiacă este metaforizată
prin „lumina altora” care „sugrumă vraja”, adică misterele sunt ucise prin raţiune, prin
descoperire. în timp ce cunoaşterea paradisiacă este lumina minţii, cunoaşterea
luciferică este o lumină nocturnă (de noapte), lunară, care îmbogăţeşte misterul, îl
transformă în mister şi mai mare. Poetul recurge la o comparaţie amplă prin care explică
metoda lui de cunoaştere: aşa cum lumina lunii redă doar conturul lumii reale, aşa şi
poetul îşi sugerează doar sentimentele, gândurile prin poeziile sale.

8.
Obiectul cunoaşterii este misterul, ilustrat în poezie printr-o varietate de metafore:
„tainele”, „vraja nepătrunsului ascuns”, „a lumii taină”, „întunecata zare”, „ne- nţelesuri”,
„sfânt mister” şi oferă o bogată sursă de inspiraţie pentru poet. Actul poetic se realizează
prin iubire: „căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. Aceste versuri reprezintă
locul misterelor, al surselor de inspiraţie: lumea vegetală, lumea umană, lumea
sentimentelor şi cea a morţii văzute ca o componentă a existenţei şi reprezentând
eternitatea. Blaga priveşte moartea ca pe o integrare în univers, astfel prin operele sale
trăieşte etern.

9.
In text apar elemente de prozodie precum masura versurilor inegala, acest fapt fiind
specific poeziei moderne.

Versificaţia poeziei este modernă: versurile sunt inegale şi aritmice; se valorifică

ingambamentul ce constă în continuarea ideii poetice în mai multe versuri. Efectul
expresiv este mărit prin multitudinea metaforelor referitoare la mister respectiv prin
organizarea antitetică a ideii poetice.
„Mi se spune că poezia mea ar fi mistică, metafizică. Poezia mea este, în afară de orice
intenţie, aşa cum este. Aceasta fiindcă în general eu nu concep altfel de poezie.” (Lucian
Blaga)

10.
In concluzie, datorita elementelor prezentate mai sus, putem afirma ca in opera citata
apar influente mitice si filosofice creandu-se astfel un caracter puternic reflexiv al
limbajului. Totodata opera se incadreaza in curentul literar modernism, interbelic.

Poezia este o meditaţie filozofică cu accente lirice, o confesiune (mărturisire) poetică pe

tema cunoaşterii, în care este ilustrată atitudinea poetului, care ocroteşte misterele
pentru ca acestea să rămână eterne surse de inspiraţie şi astfel cunoaşterea lumii se
poate realiza prin creaţie, prin poezie, prin iubirea misterelor.