Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

În acest volum, motivul central este lumina, văzută ca un simbol al

nașterii universale, cât și a cunoașterii. Lucian Blaga susținea că este
ultratradiționalist în formă și ultramodernist in conținut, poezia făcând parte din
seria artelor poetice moderne ale literaturii române interbelice, alături de
"Testament" de Tudor Arghezi si "Joc secund" de Ion Barbu. Modernismul este
un curent literar manifestat în perioada interbelică fiind o reacție la
tradiționalism. Conceptul a fost introdus de Eugen Lovinescu, cel care pledează
pentru sincronizarea literaturii române cu celelalte mari literaturi. Poezia se
încadrează în modernismul expresionist prin caracterul său de artă poetică și
prin folosirea unui limbaj autoreflexiv.
Arta poetică este un text liric în care scriitorul și exprimă, prin mijloacele
artistice specifice unei opere literare, concepția despre creație, convingerile sale
despre arta poetică, despre modul cum trebuie să fie o operă literară. Poezia
blagiană este o artă poetică, deoarece ilustrează ideea dintre "eu" ( artistul) și
întregul Univers văzut ca o "corola de minuni", adica de mistere, aflate intr-un
perfect echilibru. Interesul creatorului este deplasat de la tehnica poetică la
relația poet-lume si poet-creație. Poetul filozof distinge între două tipuri de
cunoaștere (concept dihotomic in filozofia blagiană). Cunoașterea luciferică,
care este specifică artistului și are rolul de a adânci sau de a amplifica misterul
si cunoașterea paradisiacă specifică oamenilor de știință prin care misterele sunt
reduse, dar nu elucidate.
Poezia blagiană are un limbaj autoreflexiv, dat fiind substratul filozof.
Sistemul filozofic blagian are în centrul său câteva concepte cheie: Marele
Anonim, cenzura transcendenta, misterul, cunoașterea paradisiacă, cunoașterea
luciferică, finicul, cripticul. Marele Anonim instituie cenzura transcendenta, o
limită în cunoașterea umană, peste care nu se poate trece, deoarece accesul în
zona misterelor ar duce la un dezechilibru interior, la autodistrugere a speciei
umane și anularea rolului Marelui Anonim si plasarea omului în afara febrei
creației. În poezia blagiană, metafora plasticizantă care are caracterul ornant,
este înlocuită de cele mai multe ori cu metafora revelatorie, metaforă
plurivalentă.
Tema poeziei, ca în orice artă poetică, este creatorul și creația. Creatorul
apare însă preocupată de toate tainele universului, iar creația este o modalitate
prin care limbajul contribuie la sporirea tainelor. În viziunea lui Blaga, ,,destinul
omului este creația”. Astfel, creația devine un mijlocitor între eul liric și lume.
Titlul este analitic, format dintr-o propoziție care se reia în incipit.
Pronumele personal "eu" relevă atitudinea poetului față de universul ca o
"Corola de minuni". Misterul este cuvântul cheie al discursului liric. Prin
sugestia cercului se subliniază echilibrul perfect prin care se află universul.
Cuvântul ,,corolă”, care în sens denotativ semnifică totalitatea petalelor unei
flori, face referire în acest caz la infinitatea misterelor, precum și la aspirația
poetului spre transcendent. Corola întruchipează de asemenea perfecțiunea,
absolutul prin forma sa circulară, ea fiind precum o cupă deschisă spre înaltul
cerului, gata să primească lumina de sus. Aceasta nu marchează însă un univers
închis, ci o deschidere înspre profunzime. Astfel, universul lui Blaga este
imaginat ca o corolă nu din petale, ci din minuni, titlul reprezentând o metaforă
revelatorie. Metafora "Corola de minuni" se explicitează în versul final (" și
flori și ochi și buze și morminte") care conține o enumerare de metafore
revelatorii. "Florile" pot reprezenta vegetalul, frumusețea, efemeritatea, "ochii" ,
cunoașterea obiectivă sau contemplarea, "buzele" , iubirea, rostirea poetică, ca
modalitate de comunicare, iar "mormintele", moartea sau ceea ce se presupune a
fi dincolo de aceasta.
Discursul liric este structurat pe relația de opoziție între cele două tipuri
de cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă, ilustrate prin sintagmele:
"lumina mea", "lumina altora". Noțiunea de mister are drept corespondent în
textul poetic sintagme precum:" tainele", "nepătrunsul acsuns", "adancime de
întuneric", "taina nopții", "întunecata zare".
Construită din trei secvențe inegale, discursul liric este o confesiune,
dovadă fiind mărcile de persoana I: "mea", "eu", "nu ucid","îmbogățesc",
"iubesc".
Prima secvență debutează cu reluarea titlului: ,,Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii”, exprimând prin intermediul verbelor la forma negativă ,,nu
strivesc” și ,,nu ucid” refuzul cunoașterii paradisiace. Verbele "nu strivesc" si
nu "nu ucid" (cu mintea ) reflecta adeziunea poetului la cunoașterea luciferică,
prin care artistul alege să potențeze misterul. Este o opțiune diferită în
comparație cu cea a oamenilor de știință "nu ucid cu mintea" care intervin
asupra "tainelor" pe cale rațională. Rezultatul acestei intervenții nu este
elucidarea, ci doar reducerea acestora. Prin urmare, "calea mea" este o cale
anume, aleasa de poet. Poezia are caracter de artă poetica, fiind înțeleasă nu ca
un meșteșug, ci ca un raport eu poetic- Univers.
A doua secvență lirică prezintă antiteza dintre cele două tipuri de
cunoaștere, reprezentate la nivel stilistic de metaforele ,,lumina mea” și ,,lumina
altora”. ,,Lumina mea” are ca și corespondent cunoașterea luciferică, în timp
ce ,,lumina altora” reprezintă cunoașterea paradisiacă. Celor două metafore le
sunt atribuite verbele ,,sporesc” și ,,sugrumă”, acestea semnificând consecințele
tipurilor de cunoaștere. Asupra comparației "si-n tocmai... taina nopții",
creionează o imagine artistică vizuală care amintește de imaginarul poetic
romantic eminescian. Luna este elementul cheie din peisaj, simbol al cunoașterii
luciferice. Prin lumina sa ("razele ei albe") astrul selenar transformă peisajul
nocturn, aducand mister. Asemenea acestuia, poetul amplifică misterele
Universului, plasate în zona Marelui Anonim, conștient fiind de imposibilitatea
depășirii cenzurii transcendente.
În concluzie, ținând seama de adâncimea semnificațiilor poeziei
moderniste, " Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", se poate constata
frumusețe inedită a imaginarului poetic blagian și forța expresivă a edificiului
artistic.