Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Poezia blagiana se naste dintr-un substrat filosofic, avand ca tema

fundamentala relatia dintre om - lume - transcendent. In viziunea
filosofului Lucian Blaga, misiunea poetului nu este de a descifra tainele,
ci de a le potenta in mistere si mai mari. Din aceasta perspectiva, autorul
defineste doua tipuri de cunoastere: cunoasterea paradisiaca ( rationala ,
conceptuala , stiintifica) si cea luciferica ( poetica, simbolica, sensibila ).
Poemul “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o arta
poetica emblematica pentru seria de arte poetice moderne ale literaturii
romane interbelice, alaturi de Testament ( T. Arghezi) si Joc Secund
( Ion Barbu). Poezia a fost publicata in volumul “Poemele luminii” si are
rolul de program literar, realizat insa cu mijloace poetice. Dimensiunea
moderna este asigurata de deplasarea accentului de pe tehnica poetica la
relatia poet - lume si poet - creatie. Caracterul expresionist al textului
este redat prin exacerbarea eului creator “Eu nu strivesc”, sentimentul
absolutului “imbogatesc si eu”, tensiunea ideilor poetice “ ucid , strivesc,
sugruma, iubesc”, dar si de interiorizarea si spiritualizarea viziunii.
Tema poeziei este reprezentata de atitudinea poetica in fata
marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii in planul creatiei
poetice este posibila numai prin intermediul iubirii. Titlul textului,
respectiv “Eu nu strives corola de minuni a lumii” este o metafora
revelatorie care aseaza lumea sub semnul corolei, (aceasta fiind simbolul
perfectiunii , frumusetii) si sub semnul minunii, miracolului. Plasarea
pronumelui personal “Eu” in pozitie initiala corespunde influentelor
expresioniste, dar mai ales situeaza fiinta poetica in centrul relatiei cu
universul. Verbul la forma negativa “nu strivesc” sugereaza duritatea
actului de distrugere, acesta fiind negat vehement de catre eul creator,
asadar cunoasterea de tip rational este refuzata in favoara celei luciferice,
poetice. Sintagma este reluata si in incipitul poeziei, deschizand
discursul liric de tip confesiv.
Din punct de vedere compozitional, poezia este impartita in trei
secvente poetice. Prima secventa aduce in prim-plan asumarea
cunoasterii luciferice “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / Si nu
ucid / cu mintea tainele, ce le-ntalnesc in calea mea/”. Se poate observa
deschiderea fiintei catre lume, secventa “calea mea” marcand ideea de
destin si fiind o imagine a vietii vazute ca o continua calatorie. Ampla
enumeratie “in flori, in ochi, in buze ori morminte” expliciteaza imaginea
corolei de minuni. “Florile” reprezinta simbolul frumusetii, fragilitatii,
gingasiei, “ochii” sugereaza atitudinea contemplativa in fata lumii, iar
“buzele” sunt asociate iubirii spiritualizate, fiind totodata un simbol al
logosului, al cuvantului care reflecta trairea. De asemenea, “mormintele”
aduc aminte de taina ultima, si anume trecerea in nefiinta ( fiorul
mortii).
A doua secventa poetica se organizeaza in jurul opozitiei dintre
“lumina mea” si “lumina altora”, cele doua reprezentand tipurile de
cunoastere prezentate anterior : cea paradisiaca, rationala si cea
luciferica, poetica. Lumina dobandeste caracter dual , avand fie puterea
de a distruge misterul , fie de a-l potenta. Celor doua sintagme le sunt
asociate serii verbale simetric antitetice. Astfel , “Lumina altora” -
“sugruma” vraja, ucide, micsoreaza, in timp ce “luminea mea” ( a
creatorului ) sporeste taina si o “imbogateste” - “Eu cu lumina mea
sporesc a lumii taina”. Conjunctia adversativa “dar” din structura
versului “dar eu” evidentiaza atitudinea antagonica a poetului fata de
cunoasterea paradisiaca, rolul acestuia fiind de a proteja si potenta
misterul “sporesc a lumii taine”. Comparatia dintre atitudinea poetica si
lumina astrului selenar poate fi interpretata ca o trimitere la lirica
eminesciana, misterul fiind accentuat de catre “taina noptii”. Adjectivul
“tremuratoare” induce fiorul resimtit in fata maretiei universului care nu
este intru totul inteles “ largi fiori de sfant mister”. Strucura “intunecata
zare” surprinde esenta misterioas a lumii pe care poetul o imbogateste
prin spiritualizarea existentei si acceptarea acesteia ca un aspect pur
enigmatic.
Acceptarea iubirii ca forma de cunoastere a universului este
vizibila in ultima secventa poetica, unde putem observa reluarea
enumeratiei ample din incipitul textului “caci eu iubesc/ si flori si ochi si
buze si morminte”. Ultimul vers al textului are rolul de a egaliza
elementele disparate ale lumii, alcatuind un tot perfect ce ia forma
“corolei de minuni a lumii” : “si ochi, si flori, si buze, si morminte”.
Conjunctia “ori” este inlocuita cu “si” , sugerandu-se astfel unitatea
elementelor.
Din punct de vedere stilistic, elementele de recurenta ce apar in
poezie sunt misterul si motivul luminii, care implica principiul contrar,
intunericul, discursul liric organizandu-se in jurul acestor elemente. La
nivel morfosintactic, plasarea pronumelui “eu” in pozitie initala si
repetarea acestuia in cadrul poeziei sustine caracterul confesiv si
autodefinirea relatiei eu - lume. Verbele la timpul prezent ( prezentul
etern si prezentul gnomic) plaseaza eul poetic intr-o relatie definita cu
lumea, care sta sub semnul misterului : optiunea pentru o forma de
cunoastere poetica.
La nivel lexico-semantic putem observa terminologia abstracta,
lexicul fiind preluat din sfera cosmicului si a naturii. Campul semantic al
misterului este realizat prin termeni/ structuri lexicale cu valoare de
metafore revelatorii : “tainele, nepatrunsul ascuns, a lumii taina,
intunecata zare” . Opozitia lumina - intuneric releva simbolic relatia
cunoastere poetica (prin iubire si creatie) - cunoastere logica.
Poezia blagiana se remarca atat prin complexitatea imaginilor si a
limbajului, cat si prin substratul filosofic. Astfel , organizarea ideilor
poetice se face in jurul unei imagini realizate prin comparatia ampla a
elementului abstract, de ordin spiritual , cu un aspect al lumii materiale,
de un puternic imagism. O alta particularitate stilistica este prezenta
“metaforei revelatorii” , aceasta avand rolul de a dezvalui un mister
esential , dar si a metaforei plasticizante, aceasta conferind concretete
faptului.
Poezia este alcatuita sub forma unui bloc liric compact, format din
20 de versuri libere, caracterul modernist fiind redat de catre prezenta
ingambamentului, versului alb si dimensiunea profund subiectiva a
discursului.
In concluzie, poemul “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de
Lucian Blaga este o arta poetica de factura moderna, accentul fiind
deplasat de la principiile tehnicii poetice la relatia poet-creatie. Creatia
devine un element mijlocitor intre eul poetic si univers, actul poetic fiind
cel care potenteaza substanta originara si esentiala a poeziei, si anume
misterul.