Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Citat: ,,Omul trebuie să fie un creator, - de aceea renunț cu bucurie la cunoașterea

absolutului.” ( Lucian Blaga, Pietre pentru templul meu)

      Ca și la Mihai Eminescu, în lirica lui Blaga există un plan filozofic secundar, creația sa fiind un spațiu
al experietelor esențiale.

      Poet și filozof, Lucian Blaga transpune în lirică cele două concepte filozofice originale: cunoașterea
luciferică și cunoașterea paradisiacă. Cunoașterea paradisiacă, de tip logic, rațional, se revarsă asupra
obiectului cunoasterii si nu-l depășește, vrând să lumineze misterul pe care astfel să-l reducă.
Cunoașterea luciferică nu are drept scop lămurirea misterului, ci sporirea lui.

      ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice
moderne ale literature române din perioada interbelică, alături de ,,Testament” de Tudor Arghezi si ,,Joc
secund” de Ion Barbu.

      Poezia este asezată în fruntea primului volum blagian, ,,Poemele luminii” (1919), și are rol
de program literar, realizat însă cu mijloace poetice.

      ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o artă poetică, deoarece autorul își
exprimă propriile convingeri despre arta literară, despre aspectele esențiale ale acesteia și viziunea
asupra lumii, propriile idei despre poezie și despre rolul poetului fiind redate prin mijloace artistice.
Poezia este o artă poetică modernă, pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la
relația poet-lume și poet-creație.

      Conform filozofiei lui Blaga, rolul poetului nu este acela de a descifra tainele lumii , ci de a la potența
prin trăirea interioară si prin contemplarea formelor concrete prin care ele se înfățișează. Rolul poeziei
este ca prin mit și simbol poetul să pătrundă tainele Universului, sporindu-le.misterul este substanța
originară si esențială a poeziei: cuvântul originar. Iar cuvântul poetic nu înseamnă, ci sugerează.

      ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o meditație filozofică, cu profunde
accente lirice, o confesiune elegiacă pe tema cunoasterii, care poate fi paradisiacă sau luciferică.

      Titlul poeziei, este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoasterii luciferice, exprimând
crezul că datoria poetului este să potențeze misterele universului (,,corola de minuni a lumii”), nu să le
reducă (,,nu strivesc’), accentul punându-se pe confesiunea lirică (,,eu”).

      Reluarea titlului ca prim vers al poeziei reprezintă incipitul poeziei, iar sensul său, îmbogățit prin
seria de antiteze si prin lanțul metaforic, este întregit de versurile finale: ,, Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii/[…] căci eu iubesc/ și flori si ochi si buze și morminte”.
     Poezia este un act de creație, iar metaforele enumerate surprind teme majore ale creației poetice,
imaginate ca petale ale unei corole ce adăpostește misterele lumii: ,,flori” - viață, efemeritate; „ochi” –
cunoaștere, contemplarea poetică a lumii; ”buze” – iubirea, rostirea, logosul; „morminte” – tema morții,
eternitatea.

      Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului: cunoașterea lumii
este posibilă numai prin iubire.

      O imagine poetică reprezentativă pentru temă pornește de la metafora luminii. Lumina,

emblematică pentru opera blagiană, sugerează cunoașterea-”Lumina altora/sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric/dar eu/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”.

      Antiteza eu-alții e accentuată de instrumentarul modern: cel mai scurt vers -construit adversativ-
”dar eu”- este pus în opoziție cu cel mai lung vers al poeziei, cu rol explicativ ” eu cu lumina mea sporesc
a lumii taină” . Comparația ”și-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/
mărește și mai tare taina nopții” asociază un termen concret, de un puternic imagism, unui termen
spiritual, ”de transparentă înțelegere”( Pompiliu Constantinescu).

      Lumina difuză a lunii, fără a lămuri, dar și fără a lăsa în obscuritate, oferă un farmec unic peisajului
nocturn. În mod asemănător, abordarea poetică lămurește parțial obiectul cunoașterii, dându-i un
farmec care altfel ar scăpa observației. Astfel ” tot ce-i ne-nțeles/se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari”,
cunoașterea poetică generând la rândul ei alte întrebări , tensiunea și problematicul.

      Ideea poetică exprimă atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, atitudine izvorâtă la el

din iubire: ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii […] Căci eu iubesc/ si flori si ochi și buze și
morminte.” și ilustrată prin metafore revelatorii, prin imagini ce reliefează nu atât diferența filozifică
între rațional și irational, cât relațiile de opozitie dintre gândirea rațională și cea poetică.

      Din punct de vedere structural, poezia are trei secvențe marcate prin scrierea cu inințială majusculă
a versurilor. Prima secvență exprimă concentrat, prin intermediul verbelor la forma negativă, atitudinea
poetică în fața misterelor lumii – refuzul cunoasterii paradisiace: „nu strivesc”, „nu ucid”. A doua
secvență, mai amplă, este construită pe baza unor relații de opoziție: eu-alții; „lumina mea”- „lumina
altora”. Metafora luminii, emblematică pentru opera lui Blaga, inclusă și în titlul volumului de debut,
sugerează cunoașterea.

      Cele două tipuri de lumină apar în opoziție, sugerând cele două tipuri de cunoaștere, paradisiacă și
luciferică. Verbele la prezent, plasează eul poetic într-o relație definită cu lumea, care stă sub semnul
misterului, definind și opțiunea acestuia pentru un anumit tip de cunoaștere, cea luciferică. Antiteza este
marcată și grafic, prin cel mai scurt (,,dar eu”) si cel mai lung vers al poeziei (eu cu lumina mea sporesc a
lumii taină-“).

      A treia secvență constituie finalul operei si are rol conclusiv, cunoașterea poetică având rolul unui
act de contemplație ( ,,tot…se schimbă…sub ochii mei”) și de iubire (,,căci eu iubesc”).
      În ceea ce privește imaginarul poetic, plasticizarea ideilor poetice se realizează cu ajutorul
elementelor specific blagiene: lună, noapte, zare, fiori, mister. Elemente de recurență în poezie sunt:
misterul, motivul luminii și întunericul, discursul liric organizându-se în jurul acestora.

      Referitor la prozodie, poezia este alcătuită din 20 de versuri libere ( cu metrica variabilă și cu măsură
inegală), al căror ritm interior redă fluxul ideilor și frenezia trăirii. Eufonia versurilor sugerează
amplificarea misterului.

      Sursele expresivității și ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.

La nivel morfosintactic, repetarea pronumelui personal ,,eu” de șase ori, susține caracterul confesiv și
definirea relației eu-lume, iar a conjunctiei ,,si” de zece ori, conferă cursivitate discursului liric,
accentuând ideile cu valoare gnomică.

      La nivel lexico-semantic se evidențiază cânpul lexical al misterului, realizat prin termeni/structure cu
valoare metoforică (metafore revelatorii): tainele, nepătrunsul ascuns, a lumii taină, întunacata zare,
sfânt mister, ne-nțeles.

      ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru că
pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la relația poet-lume și poet-creație.
Creația devine un mijlocitor între eu și lume, actul poetic tranfigurând misterul, fără a-l reduce, pentru
că misterul este substanța originară și esențială a poeziei.

      Ineditul modern este realizat prin aspectul versificației, Blaga cultivând versul liber, cu metrica
variabilă si ritmul interior determinat de gândirea sa profund metafizică. De asemenea, este folosit
ingambamentul ( exprimarea ideii într-o frază cu aspect sintactic, dar structurată în versuri albe).

      Referindu-se la stilul înnoitor al lui Lucian Blaga, Eugen Lovinescu afirma că poetul din Lancrăm
este ,,unul din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre”.