Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Tema și viziunea despre lume

Introducere

Primul volum de poezie a lui Blaga, „Poemele luminii”, apărut în 1919, promovează o
„poezie cosmică, străbătută de fiori metafizici” și conține și poezia manifest, artă poetică, „Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii”. Volumul reliefează concepția metafizică a poetului așa cum
va fi ea prezentată și în volumul filosofic „Trilogia cunoașterii.”

 Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea operei studiate într-un
curent cultural/literar

Ca specie „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică, care evidențiază
un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume a poetului despre menirea artei sale,
într-un limbaj care îl particularizează. Ea se constituie ca o meditație confesivă, modernistă,
exploatând idei filozofice asupra destinului privilegiat al creatorului.

Aparține expresionismului prin expresia pură a stărilor sufletești ale autorului („eu

iubesc”, „îmbogățesc”) și prin imaginile artistice puternice, violente, prin elanul vital, starea de
neliniște și impuls interior ce derivă din text: „eu nu strivesc”, „nu ucid”. 

Este modernă prin limbajul ambiguu, prin înnoirile prozodice: măsură variabilă, vers liber,
ingambament („Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric…”)
prin intelectualism dar și prin noutatea metaforei (misterul este sugerat aici de metafora „vraja
nepătrunsului ascuns”, iar „lumina” sugerează cunoașterea), dimensiune subliniată și de Dumitru
Micu (Scurtă istorie a literaturii române”): „modernismul blagian este înainte de orice «metaforă
revelatorie»”.

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” aparține modernismului, fiind o artă
poetică modernă, prezentând relațiile poet-lume și poet-creație, în opinia lui Blaga rolul poetului

1
este de a potența tainele lumii prin trăirea interioară și prin contemplareaa formelor concrete prin
care ele se înfățișează. Optând pentru cunoașterea luciferică poetul desemnează propria „cale”:
adâncirea misterului și protejarea tainei prin creație.

Rolul poeziei este acela ca prin mit și simbol, creatorul să pătrund în tainele universului,
sporindu-le.

  Tema ilustrată prin două secvențe semnificative

Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului:
cunoașterea lumii în planul creației poetice este posibilă numai prin iubire (comunicarea
afecttivă totală).

Filozofia cunoașterii îl are în centru pe „Marele Anonim” nucleul Universului, punctul

generator al lumii cunoscute și cel al celei necunoscute pe care Platon și Heghel îl numeau Ideea,
Centrul Vital Absolut. Marele Anonim a instituit „o cenzură transcendentă”, o barieră pe care
acesta o ridică între om și mister ( cunoașterea, ceea ce face ca omul să nu poată accede la taină).

Lucian Blaga este creatorul unui sistem filozofic original, cu o terminologie originală,
teoretizat în trei lucrări de referință: „Trilogia culturii”, „Trilogia cunoașterii” și „Trilogia
valorilor”.

Blaga pune în discușie două modalități de cunoaștere prin care individul poate accede la
mister : cunoașterea paradisiacă și cunoașterea luciferică.

O primă secvență reprezentativă pentru tema poeziei este pusă în lumină prin
cunoașterea paradisiacă. Aceasta este cea ștințifică, obiectivă, rațională bazată pe experiment,
dar care „ucide misterul”, dezvăluindu-l („lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”).
Denumirea de paradisiacă se referă la starea în care se afla Adam în Rai înainte de păcat, când
cunoștea doar ceea ce îi permisese divinitatea să cunoască.

A doua secvență este reprezentată de cunoașterea luciferică, care este opusul celei
paradisiace, fiind calea artistului, subiectivă, bazată pe intuiție care nu ucide misterul ci îl
întreține ( „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”). Aceasta este” minus cunoașterea” o formă
de participare a artistului la viața cosmică, la mistere prin apropiere și nu prin dezlegare. Se
numește luciferică deoarece face trimitere la dorința lui Lucifer de a cunoaște dincolo de ce îi era
permis de divinitate.
2
 Cele două tipuri de cunoaștere sunt puse în lumină prin opoziția dintre metaforele „lumina
altora” (cunoașterea paradisiacă, de tip rațional logic) și „lumina mea” ( cunoașterea luciferică,
poetică, de tip intuitiv). Sintagmele poetice se asociază cu serii verbale, simetric antitetice:
„lumina altora” sugrumă (vraja), aadică strivește, ucide misterul ( nu sporește, nu îmbogățește,
nu iubește; „lumina mea” – „sporesc” ( al lumii taină), „mărește”, „îmbogățesc”, „iubesc”.

Ampla comparație așezată între linii de pauză funcționează ca o construcție explicativă.

Astfel, cunoașterea pe care poetul o aduce în lume prin creația sa este asemănată cu lumina
lumii, care, în loc să lămurească misterele nopții, le sporește: „și-ntocmai cum cu razele ei albe
luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina nopții,/ așa îmbogățesc și eu
întunecata zare”.

Viziunea despre lume se construiește în jurul ideii de mister, un concept fundamental la

Blaga, enunțat în opera filosofică Trilogia cunoașterii. Pentru Blaga există două modalităţi de
cunoaştere a tainelor universului: cunoaşterea luciferică sau minus cunoaşterea, care mărește
misterul, şi cea paradiziacă sau plus cunoaşterea, care descifrează misterul. Rolul poetului nu
este de a descifra tainele lumii şi de a le ucide astfel (“lumina altora/ sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns”), ci de a le spori misterul prin actul de creație artistică (“eu cu lumina mea
sporesc a lumii taină”).

 Prezentarea a două elemente de compoziție și limbaj

Lirismul poeziei este unul subiectiv. Mărcile lexico-gramaticale ce denotă prezența eului

liric în text sunt pronumele personal „eu” ce apare de mai multe ori în textul poetic dar și verbe
de persoana I: „nu strivesc”,„nu ucid”, „iubesc”, expresii ale stării interioare extaziate ale
poetului.
Prozodia este specifică poeziilor moderne. Astfel întâlnim aici versul liber precum și
măsura variabilă (între două și treisprezece silabe). O notă prozodică modernă este și
ingambamentul (reluarea ideii dintr-un vers în următorul care va fi scris cu literă mică): „Lumina
altora/ sugrumă vraja nepătrunsului/ ascuns în adâncimi de întuneric, (…)”
Compoziția
Poezia conține 3 secvențe lirice. Prima secvență începe cu pronumele personal de
persoana I „eu”, menționat pentru prima dată în titlu și apărut de 7 ori în poezie. Aceasta
conturează exacerbarea eului creator în raport cu lumea exterioară, influență expresionistă în
poezie. Verbele de persoana I „nu strivesc”, „nu ucid” definesc cunoașterea luciferică,
exprimând refuzul de a distruge cu mintea tainele acestui univers. Metafora misterului („corola
3
de minuni a lumii”), comună cu titlul poeziei este dezvăluită în enumerația ulterioară a locurilor
ce ascund vraja universului nostru. Acestea apar ca experiențe unice pe parcursul vieții ființei
(„în calea mea”). Astfel florile denumesc frumosul, viața și germinația lumii, ochii trimit la
suflet, la profunzimea interioară a omului, buzele denotă farmecul cuvintelor dar și al iubirii iar
mormintele trimit înspre moarte.
Și a doua secvență reflectă o legătură între lirism și filosofie, enunțând conceptul
cunoașterii prin metafora luminii și prin comparația cu luna. În contextul luminii altora, care prin
rațiunea lor „sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”, lumina lui definește
cunoașterea luciferică ce sporește misterul lumii. Acest efect de potențare a tainelor se realizează
la Blaga prin creația artistică, prin poezie, și se aseamănă cu efectul pe care lumina difuză a lunii
îl produce asupra obiectelor, distorsionându-le formele și creând un joc al umbrelor.
Ultima secvență conține ultimele două versuri și reia, în sens conclusiv, enumerația din
prima secvență, adăugând apropierea afectivă: „căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi
morminte.” Cunoașterea tainelor existenței precum iubirea, sufletul, moartea, frumusețea nu se
realizează deci cu ajutorul rațiunii și al înțelegerii logice, ci prin iubire pentru că iubirea
protejează misterul. Astfel ele nu sunt pătrunse cu mintea și „strivite” ci intuite și contemplate,
mărindu-și frumusețea.

Concluzie

Astfel, în poezia lui Lucian Blaga cunoașterea este raportată la mister. Rolul poetului este
acela de a spori misterul lumii prin creație având un destin asumat printr-o viziune proprie asupra
lumii.

În concluzie, arta poetică modernă „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” sintetizează
viziunea blagiană despre lume, care implică o dublă perspectivă: poetică și filozofică și se
circumscrie orizontului misterului.