Cap.

3 Șezătoarea din bătrâni

Şezătoarea era un obicei bine cunoscut în satul tradiţional românesc. În Maramureş, acest
obicei s-a păstrat până spre jumătatea secolului trecut, însă doar bătrânii îşi mai amintesc astăzi
despre jocurile tinerilor din serile lungi de iarnă, când fetele şi feciorii se întâlneau în şezători.
Despre şezătoare ştim cu toţii că se refer la obiceiul de a se aduna, la o casă, mai multe fete, femei,
în serile lungi, de iarnă, pentru a face, împreună, lucru de mână. Este cunoscut faptul că femeia era
responsabilă cu tot ce însemna ţesătură, de la cultivarea plantei din care se produce firul, până la
ţesut şi, apoi, ornat cu modele cusute, ori împletit.
Şezătorile aveau loc luni, miercuri şi vineri. Într-o casă mai mare, se adunau cu lucru fetele,
începând de la 14-15 ani. Pe cele mai tinere le însoţeau mamele sau bunicile şi lucrau până pe la
22.00-23.00, apoi plecaua casă. Fiecare femeie venea fie cu lucruri de cusut – cămăşi sau alte
obiecte, fie cu caiere de lână sau cânepă.
Dincolo de faptul că la şezătoare, fetele şi femeile îşi îndeplineau una din sarcinile
importante, şi anume aceea de a asigura tot ce însemna textile pentru uzul casnic şi îmbrăcăminte,
era şi o ocazie de socializare. În plus, o persoană mai învârstă, bărbat sau femeie, spunea poveşti,
iar fetele mai tinere care aveau glas fumos, cântau.
Un obicei mai interesant este „rămasul de mas” din zona Borșa – Moisei.
Şezătoarea era şi o ocazie perfectă pentru feciorii care veneau în vizită să-şi aleagă o fată, pe
care apoi să o curteze şi, când totul era pregătit, să se căsătorească cu ea. Însă, până la momentul
căsătoriei, un obicei care astăzi ne-ar face să ridicăm o sprânceană de neîncredere avea loc şi, pe
vremuri, chiar până în urmă cu 30-40 de ani, era perfect firesc şi obişnuit la şezătorile din zona
Borşa – Moisei. Obiceiul interesant este cel al dormitului feciorilor la fete în şezătoare. Când ceata
de 5-6 feciori ajungea la ultima şezătoare, aici rămâneau mai mult. Fiecare fecior se aşeza lângă o
fată cu care se cunoştea mai bine, sau pe care o plăcea. Cum, după miezul nopţii, toate fetele se
opreau din lucru, cele care «s-au înţeles» cu feciorii, rămâneau în şezătoare.Altele plecau acasă, fie
însoţite de feciori, fie singure, dacă stăteau aproape. Pentru feciorii care decideau să rămână „de
mas”, adică peste noapte, gazda aducea paie pe care le aşeza pe jos şi punea, peste ele, cergi de lână.
Practic, se improvizaun pat unde feciori işi fetele care rămâneau peste noapte dormeau, până
dimineaţă.
Deşi, astăzi, acest obicei ar putea părea ciudat, avea ca scop cunoaşterea mai bine a viitorilor
iubiţi şi, evental, soţi, iar moralitatea era la cele mai înalte cote. Fetele şi feciorii dormeau îmbrăcaţi,
iar lampa nu se stingea, ci doar se potolea. De fapt, feciorii şi fetele nu prea dormeau, ci mai mult
stăteau de vorbă.
De asemenea, dacă un fecior era obraznic şi încerca să atingă fata în „zone interzise”, acesta
era imediat discreditat. Îi mergea vestea că «nu-i de omenie» şi nicio fată nu-l mai primea să doarmă
în şezătoare. Acelaşi tratament se aplica şi fetelor, în cazul în care ar fi acceptat atingerile
indecente.Toţifeciorii a fi vorbit-o că e «fatăstricată» şi nu s-armai fi măritatniciodată.Dormindtoţi,
împreună, de faţă cu gazda, perechiletrebuiausă se abţină de la oricemişcare care ar fi putut fi auzită
de gazdă, care nu dormea, ci îiveghea, foartediscret. De altfel, dacăuniifeciorierau „neastâmpăraţi”,
eiputeau fi scoşiafară din casă de gazdă, pentru a nupătaonoareavreunei fete.
Toate aceste obiceiuri mai pot fi redate pe viu de cei care au copilărit în mod natural în
şezători până acum câteva decenii şi nu au dat uitării rânduiala. Copiii lor, tinerii de astăzi, nu mai
au aceleaşi preocupări, preferinţele pentru că locurile de întâlnirile s-au schimbat odată cu lumea
modernă. Şi totuşi, o parte dintre ei consideră că o şezătoare este mult mai utilă cel puţin pentru
întâlniri decât un club sau o discotecă.