Scufița Roșie este o poveste clasică a Fraților Grimm, denumită "Răul

din Pădure". Iată o scurtă rezumat a povestirii:

Odată, într-un mic sat, trăia o fetiță cunoscută pentru că purta mereu o
haină roșie, numită Scufița Roșie. Ea era iubită de toți din sat, iar bunica
ei locuia la marginea pădurii. Într-o zi, mama Scufiței Roșii a chemat-o
și i-a spus să ducă o coșniță cu mâncare bunicii ei, care era bolnavă și
locuia singură într-o căsuță la marginea pădurii.
Mama i-a dat avertismente clare: să nu se abată de la drumul drept și să
nu vorbească cu străini. Cu toate acestea, în timp ce mergea prin pădure,
Scufița Roșie a întâlnit un lup care a întrebat-o unde merge. Neștiind că
lupul era un viclean, ea i-a spus despre vizita la bunica. Lupul, care era
foarte isteț, a hotărât să ajungă mai repede la bunica și să o mănânce.
Ajunsa la casa bunicuței, Scufița Roșie a fost surprinsă să o găsească în
patul ei, cu aspect ciudat. Întrebând-o de ce are ochii atât de mari,
urechile atât de mari și gura atât de mare, bunicuța a răspuns: "Ca să te
pot mânca mai bine!" A fost atunci când Scufița Roșie și bunica ei au
realizat că nu era bunicuța, ci lupul disimulat.
În cele din urmă, un vânător curajos a trecut pe lângă casa bunicii și a
auzit strigătele de ajutor ale fetiței și bunicuței. Intrând în casă, vânătorul
l-a înfrânt pe lup și le-a eliberat pe cele două femei. De atunci înainte,
Scufița Roșie și familia ei au fost mult mai atente când mergeau prin
pădure, iar lupul a învățat o lecție grea despre consecințele acțiunilor
sale rele.
Scufița Roșie în versuri
Despărțită de vremuri vechi, e o poveste spusă-n vers,
Scufița Roșie, cu haină roșie, într-o lume de mister.

Într-un sat mic, unde toți se cunosc,

Locuiește o fetiță, cu inima plină de fiori roz.
Haine roșii purtă mereu, numește-o lumea Scufiță Roșie,
În această poveste, aventura își începe cu ea, ușor și aproape voioasă.

Mama o chemă și-i spune cu grijă,

"Spre casa bunicuței, mergi, dar ai grijă!
Coșnița cu mâncare să i-o duci,
Nu te abate de la drum și fii pe pace și taci."

Dar în pădure, pe cărarea dreaptă,

Scufița Roșie întâlnește o bestie hăpăreață.
Un lup șiret, cu zâmbet malefic,
Întreabă de unde vine și îi pune un misterific.

Fără să știe pericolul ce o pândește,

Scufița Roșie îi spune și îi povestește.
Lupul viclean, înainte să o ajungă,
Hotărăște să vadă cum la bunică s-o furișează.

Ajunsă la bunicuța, de parcă ceva nu e-n regulă,

Scufița o găsește într-un fel de formulă.
O întreabă de ochii mari și de urechile-i lungi,
Bunicuța răspunde, iar suspansul se înmulțește și crește.

"Ochii mei mari, să te pot prinde mai bine,

Urechile mele, să aud mai bine,
Gura mea mare, să te pot mânca cu drag,
Astfel, Scufița Roșie, ai aflat adevărul drag."
Dar salvarea vine, în forma unui vânător curajos,
Care aude țipetele fetiței și-i simte necazul amar.
Intră în casă, înfruntă lupul cu viteză,
Și astfel, Scufița Roșie scapă de teama și durerea grea.

Le-a salvat pe amândouă, pe Scufița și pe bunicuță,

Iar lupul, în cele din urmă, își primește pedeapsa căutată.
Lecția din poveste este clară ca lumina de zi,
Când te aventurezi în pădure, să ai grijă cui îi vorbești și cui spui.

Astfel se termină povestea Scufiței Roșii,

Cu înțelepciune și vânător în mijlocul pădurii.
În versuri vă spun această istorie de neuitat,
Un avertisment viitorilor Scufițe, să aibă întotdeauna grijă și să fie
înțelepți și curajoși deopotrivă.