ROUA DIMINEȚII ȘI PRIETENII SĂI de 

Claudia Groza Lazăr–

Dimineața de vară se anunța emoționantă. Frunzele foșneau cu o bucurie aparte. Păsările își făceau
baie în roua argintie, ce acoperea firele de iarbă, strălucind în razele ghidușe ale soarelui.Fluturii își
întindeau aripile pentru a se încălzi și a porni în călătorii spre florile de pe pajiște.
Agitația creștea în zona lanului de maci. Șoricei, o pisicuță și un roi de albine se roteau în jurul
unei bocceluțe multicolore. Sunetele ciudate și mișcări repetate ale pachetului aflat între tulpinile
mlădioase ale grâului, au făcut ca animalele să se scundă care încotro. Când piciorușe mici, grăsune și
pufoase au iești la iveală dintre scutecele colorate, pisicuța s-a apropiat. Ea mai văzuse pui de om prin
gospodăriile din satul aflat în apropiere. Albinele au început să danseze și să cheme ajutoare. Regina lor a
sosit îndată.
– Ce s-a întâmplat?
– O copilă-bebeluș în lanul cu grâu, printre maci. Are nevoie de ajutor! au rostit în cor albinele.
– Off… micuța! Are nevoie de cineva să o crească și să o protejeze. O anunț pe prietena mea, Zâna
Norilor.
Zburând iute ca gândul spre înaltul cerului acoperit cu bucăți mici de vată de zahăr, a zărit-o într-un nor
mic și lăptos pe prietena sa.
– Hei! O copilă este în pericol! Are nevoie de tine! Cobori în zona lanului de maci?
– Desigur! Imediat!
Zâna Norilor și-a luat mantia argintie, cu margini brodate și a pornit spre locul indicat.
– Copilă firavă și norocoasă! Bine că nu te-au mâncat animalele!
Zâna Norilor i-a schimbat scutecul micuței și i-a pus la gât un talisman în formă de picătură.
– Te vei numi Roua dimineții! a murmurat Zâna.
Micuța a zâmbit și a gângurit, apoi a căzut în mrejele somnului, mângâiată de razele soarelui și gâdilată
de adierea unui vânt blând. Zâna a așezat-o într-o scorbură și a rugat animalele să aibă grijă de ea, să o
protejeze.
Pisicuța i-a procurat lapte de văcuță, pe care l-a adus într-o sticlă.
Un șoricel i-l picura pe buze dintr-o frunză rulată. Gâzele se roteau în jurul fetiței și observau dacă avea
nevoie de ceva. Dacă micuța scâncea, ele căutau rapid rezolvare. Fie aduceau apă din rău, fie o așezau în
scorbură sau o duceau într-un loc însorit, fie chemau păsările pentru a-i cânta ceva calm, vesel și
melodios.
Roua dimineții creștea ca din apă! Era un vlăstar sprinten și frumos! Ochii îi sclipeau că două stele în
întunericul nopții.
– Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor! Vă ador!
Fluturii, libelulele și albinele erau foarte fericite.
– Am reușit să creștem o minune de fetiță! băzâiau albinele harnice.
– Trebuie să îi facem o rochiță elegantă din petale de flori! șopti un fluture.
– O idee minunată! au exclamat libelulele.
Fluturii au adunat petale de culori și forme diferite. Libelulele au creat modele de rochițe, iar albinele, cu
acele și măiestria lor, au țesut rochii demne de un catalog de modă. Roua dimineții era în culmea fericirii.
Râdea și se învârtea, de amețise toate gâzele.
– Prietenele mele mă vor admira! De abia aștept să le arăt noile mele rochițe! Le voi atârna pe crengile
arborrelui unde locuiesc. Vor fi admirate de păsări, insecte și nori. Sunt atât de fericită!
Într-adevăr, Roua dimineții își făcuse prietene. Când a sosit timpul pentru culesul grâului, câteva fetițe și-
au însoțit părinții. Cu teamă, dar și dorința de a întâlni oameni, copila a ieșit din scorbură și s-a apropiat
timid.
– Ce încântată sunt că ați venit! Vă ofer un suc de flori de cireșe! Albinele mi-au lăsat din belșug!
– Unde sunt părinții tăi? a strigat un bărbat ce purta o pălărie de paie.
– Nu știu să vă răspund. Eu aici am crescut. Insectele și animalele mi-au oferit hrană. Norii mi-au dat
alinare și apa de ploaie pentru baie. Păsările mi-au cântat.
– Putem să o luăm cu noi, tati?
– E cam dificil! Nu avem o situație materială prea bună acasă. Cred că este mai fericită aici! Îți promit că
o vom vizita zilnic.
– Vrei să te învăț să citești? În cărți găsești o lume minunată, cu oameni inteligenți și înțelepți, cu locuri
ireal de frumoase!
– Da! Vreau! Vom sta în scorbura mea și vom citi liniștite! Păsările ne vor cânta triluri magice! Eu sunt
Roua dimineții.
– Iar eu, Ariana.
– Îți dăruiesc o coroană din spice de grâu și maci! Să îți poarte noroc!
– Mulțumesc! Mă bucur nespus că te-am întâlnit.
Prietenia fetelor a răsărit precum un curcubeu după o furtună. Ariana avea nevoie de cineva vesel și
creativ. Roua dimineții învățase de la natură multe povești, dar și să realizeze diverse obiecte din frunze,
conuri, ghinde, flori. Așa că, i-a arătat Arianei cum să realizeze coliere, brățări și chiar cercei. Aceasta
era foarte încântată! Putea să obțină bani prin vânzarea lor și astfel își ajuta tatăl la cheltuielile
gospodărești.
Când Ariana a venit cu prima carte pentru a citi împreună cu noua sa prietenă, Roua dimineții a fost
extrem de emoționată. Nu văzuse o carte! Era atât de frumoasă: colorată, foșnitoare, vie!
Roua dimineții a descifrat rapid tainele cititului. Ariana îi aducea cărțile pe care le avea, dar și pe cele de
la biblioteca școlii. Prietenia lor devenise prețioasă! Nu puteau sta una departe de cealaltă.Nimeni nu
presimțea pericolul ce se apropia.
Când toamna dezbrăcase copacii de frunzele aurii, iar animalele își începuseră hibernarea, un vultur
flămând și-a făcut apariția. Roua dimineții ieșise să își îmbrățișeze prietenii necuvântători. Nu a avut
timp să se întrebe de ce s-a înnorat cerul dintr-o dată. Vulturul cu aripile mari, puternice și deschise ca o
parașută, a prins-o în ghearele ascuțite și reci.Norii s-au adunat ca un scut pe cerul învolburat. Razele
soarelui au încercat să pătrundă în ochii păsării prădătoare, dar nu au reușit. Vântul sufla cu putere, dar
nici el nu a intimidat vulturul. Roua diminiții să zbătea, însă a realizat că nu era o idee prea bună. Putea
să cadă din slava cerului și nu avea șanse de a-și mai vedea prietenii vreodată.
Ariana a observat toate schimbările bruște și nefirești ale naturii. Avea un presentiment ciudat. Inima îi
bătea nefiresc de tare! Aproape îi spărgea pieptul! Era ca și cum un ceas deșteptător suna alarmat! A
alergat într-un suflet spre scorbura unde trăia Roua dimineții. Totul era uscat în jur, de parcă un foc
mistuise totul.
– Nu e deloc bine! Roua dimineții, unde ești?
Niciun sunet nu se auzi. Nicio pasăre măcar!
Un fluture bătrân, cu ultimele puteri, a șoptit:
– A ră… pi… t-o!
– Cine? Îmi poți spune? Te rog!
– Vul…
– Am înțeles! Mulțumesc!
Ariana întinse palma și fluturele se așeză pentru ultima suflare. Fetița l-a pus într-o cutie de chibrituri și
l-a îngropat lângă copac. Două –trei Frunze s-au așezat peste pământul ușor răscolit. Fusese prietenul lor.
Ariana alerga cât putea de repede. Nu mai ținea cont de durerea ce se instalase în partea dreaptă, sub
coaste. „Cum să o salvăm? Unde o fi dus-o? Vom ajunge la timp?” De abia mai putea respira când a
intrat în curte.
– Ta-ta! A luat-o… vul-tu-tu-rul..
– Ce spui acolo? Liniștește-te!
– Nu… nu e timp! Se află în… în pericol!
– Cine copilă? Respiră!
– Roua dimineții? Mă duc să o caut!
– Ariana! Nu poți de una singură. Chem ajutoare și pornim spre Stânca Luminii. Acolo își ascund
animalele prada.
Cât timp tatăl a plecat să adune oamenii care să îl ajute în salvarea prietenei sale, Ariana și-a făcut
bagajul. A pus apă, hrană, trusa de prim ajutor. „Sper să nu fie rănită grav!”
– Gata! Pornim! Forțele naturii să fie cu noi și să o găsim repede și mai ales teafără! rosti tatăl Arianei.
– Cunosc o scurtătură! Nu este timp pentru drumul lung! grăi un bărbat între două vârste.
În tot acest timp, Roua dimineții, și-a învins teama. „Nu pot să îi arăt că îmi e frică. Îi este doar foame,
Nu are suflet rău!”
– Uite, am ceva semințe pentru tine. Știu că îți place carnea, dar până găsim ceva șoricei și alte surse de
carne, poate îți potolești foamea.
Vulturul o privea cu emoție. Mirosea atît de bine copila, dar avea și el pui răspândiți în lumea asta mare.
Nu putea face asta, chiar dacă îi era foarte foame, iar puterile îi slăbeau.
– Am să îți te îmbrățișez și am să-ți cant ceva ușor! Cred că ești foarte obosit!
Vulturul a prins cu ciocul buzunarul în care se aflau fructele și semințele. Roua dimineții i le-a întins
bucuroasă. Învățase că dragostea, atenția, mângâierea poate îmbuna aproape pe oricine. Copila începu a
cânta cu voce moale:
„Soarele e la apus,
A obosit nespus,
De cât s-a rotit,
Ființe multe a-ncălzit.
Stele răsar,
Visele se nasc,
Copiii dispar
În răcoarea nopții.”
– Îi aud vocea! exclamă fericită Ariana.
– E nevoie de multă atenție. Îi vom da hrana pregătită și să sperăm că nu va reacționa urât! spuse
vânătorul. Sunt specii rare și nu e indicat să îl omorâm.
Vulturul adormise în brațele fetiței. Se simțea iubit! Își amintea toate clipele frumoase alături de puii lui.
Cât erau de golași! Cum erau hrăniți de mama lor! Cum i-a învățat să zboare! Prima julitură! Prima
călătorie spre țările calde! Ce a fost în mintea lui când a hotărât să răpească acest pui de om? Mâine în
zori o va duce la loc!
Roua dimineții a auzit pași. Acum, se temea la dublu! Nu voia să pățească nimic această pasăre atât de
obosită și tristă!
– Suntem noi!
Recunoscând-o pe Ariana, fetița s-a liniștit. Bărbații au așezat carnea cu grijă în apropierea vulturului.
Acesta a deschis ochii. Se aștepta la ce era mai rău. Era în deficit numeric: el unu, oamenii trei adulți
înarmați. Nu avea scăpare! Nu a opus rezistență.
– Uite! Ți-am adus hrană gustoasă în schimbul fetei!
Vulturul a aplecat supus capul.
Ariana a îmbrățișat-o pe prietena ei.
– Ce teamă mi-a fost! Credeam că nu te voi mai vedea vreodată!
– Bunătatea, curajul și vorba blândă cuceresc inimi! șopti Roua dimineții. Era lihnit de foame, dar mai
ales de dor…
– Dragul de el! Sper să își găsească liniștea!
– Și eu! Chiar merită! Simt că are o familie minunată… undeva…
Cei cinci oameni coborau încet, ghidați de stele și ocrotiți de îngeri. În orice inimă se află bunătate, dar
este nevoie de magie pentru a fi scoasă la lumină. Dragostea este liantul dintre minte și suflet!
Claudia Groza Lazăr este profesor de biologie, autor de carte, părinte. Cărțile au făcut mereu parte din
viața ei, de copil, iar acum sunt perfect integrate în ecosistemul familiei, atât Horia, cât și Ana fiind mari
iubitori de povești. În fiecare lună alocă un buget semnificativ achiziției de cărți noi, care sunt devorate
deopotrivă de cei mai mici și de cei mai mari membri ai familiei.
Editura A.T.U.
Type here

Claudia Groza

S-a născut la Bucureşti, în 5 mai 1977. A absolvit Facultatea de

Biologie a Universităţii Bucureşti, iar din 2013 este doctor în ştiinţe al aceleiaşi
universităţi. A publicat cărţile pentru copii „Poveşti cu pilde pentru copiii isteţi”,
Editura Reprograph, 2009, „Tobias, elefănţelul colorat”, Editura Aramis, 2011,
„Tolba cu poveşti”, Editura Cadrelor Didactice, 2011, „Lectură – clasa a III-a”,
Editura Carminis, 2012, „În grădina cu legume”, Editura Nomina, 2012, „Sănătate
la îndemână”, Editura Rovimed Publishers, 2014, şi „Dorinţe călătoare în trei
povestioare”, Editura Zorio, 2014. Din 2012 este colaborator la revista educaţională
MEKKI Junior.